1,556 matches
-
și genunchi, întinzându-se pe burtă la adăpostul unor cioturi groase, dincolo de care terenul se prăvălește abrupt. Din locul în care stau ascunși, se poate vedea panorama munților uriași și superbi. Soarele asfințește precipitat și culorile apusului explodează într-o diafană lumină roșietică care cuprinde tot cerul. Crepusculul colorat in nuanțe sângerii sau roz pal amestecat cu portocaliu inundă peisajul, până atunci mohorât, într-o ploaie de aur și pentru o clipă pădurea pare precum intrarea în Rai. Oh, ce splendoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
lipsă de înțelegere. Treptat, căsnicia lor încetase să mai fie ce fusese în primii ani. O răceală se instalase între ei, se îndepărtaseră unul de altul, el cu jurnalistica, ea acaparată tot mai mult de cariera coregrafică, de lumea ei diafană și plutitoare, în care Lacul Lebedelor însemna mai mult decât baletul tot mai dezarticulat al tristei lor conviețuiri conjugale. Când încetase să mai scrie cronici la spectacolele în care apărea ea, ruptura dintre ei se adâncise, cu toate că fățiș ea avusese
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
de la a doua țigară mi se face rău, dar acum parcă nici nu le simțeam. Un fum albăstrui se ridica în tavan, alimentat de mesele ocupate, fiindcă toți fumau, și erau îmbrăcați prost, nu ca mine. Mă uitam la plutirea diafană a fumului care, ca un animal curios, ajunsese deja la baterist și parcă i se uita peste umăr. Bărbosul o dăduse deocamdată pe pocăneli, nu chiar pe bubuieli, și-și scutura bărbuța, în timp ce buza inferioară îi intra sub caninii rânjiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
sens. Era ceea ce căuta. Dar din această formă aburul nu putea percepe mare lucru, așa că se transformă într-un soi de umanoid cețos: câteva curbe domoale îi desenară plete imponderale, pierdute în semiobscuritatea camerei, și în aer se schițară accentele diafane ale unui trup. Buzele se conturau mereu, ca și cum pielea îi ardea și i se recompunea fără oprire. Avea brațe căptușite cu vene mari, care se umflau și se desumflau regulat, iar partea inferioară a abdomenului și picioarele nu existau, creatura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
aproape. Îl descoperirăm: o ciocănitoare suia și cobora pe trunchiul unui copac, preocupată adânc, fără să ne dea nici o atenție. Vântul suna în brazi, ca o bură de ploaie. Iluzia era dezmințită de petele de lumină care, ca niște frunze diafane de aur, jucau pe bănci, pe masă, pe broboada, pe rochia și pe mâinile Adelei. Aici, în intimitatea singurătății, cu bustul ei, în care palpita viața, sprijinit pe masă, cu tulpanul legat pe frunte, era atât de femeie! Proiectată pe
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
sticla de 750 de mililitri - mă informează Jean-Claude atât de serios și plin de importanță, încât mă pufnește râsul. Un băiețel răzgâiat care îmi arată colecția sa de mașinuțe. Jacqueline poartă astă-seară o bluză bleu care îi dă un aer diafan. Cu mișcări agile și îndemânatice scoate dintr-o oală uriașă trei homari aburinzi pe care îi așază pe farfurii, alături de câte un cartof copt, cu unt și o lingură de soté de legume. Fiecare mișcare a ei alunecă lin în
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
mâini îndemânatice îmi deschid nasturii de la bluză și niște buze mult mai moi decât ale lui îmi sărută sânii. Apoi mâinile lui Jean-Claude iau locul buzelor, în timp ce mâinile îndemânatice coboară spre nasturii de la blugi, urmate la scurt timp de buzele diafane care îmi alintă pline de îndrăzneală sexul. Nu sunt sigură dacă ceea ce se întâmplă e real sau am adormit și am cel mai erotic vis din toată viața mea. Dimineață mă trezesc singură într-un pat imens, cu privirea unui
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
brâu. Acum cozile aveau Împletite prin ele și panglici de mătase neagră, ceea ce le făcea și mai impozante, pentru cine ajungea să le vadă - și puțini erau aceia. Expus publicului larg era chipul Desdemonei: ochii mari și triști, tenul palid, diafan. Ar trebui să menționez, cu urma de invidie a cuiva care a fost cândva o fată cu pieptul plat, silueta voluptuoasă a Desdemonei. Corpul era pentru ea un motiv permanent de stinghereală. Își anunța mereu prezența fără consimțământul ei. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
rimate din istorie. De ce pomenesc de asta? Pentru că și Calliope era virgină În acea noapte (pentru Încă puțină vreme măcar). Și inhalase și ea, ca și Oracolul, halucinogene. Mlaștina dintre cedri, din afara cabanei, emana etilenă. Îmbrăcată nu cu o robă diafană, ci cu o salopetă, Calliope Începu să se simtă Într-adevăr ciudat. ― Mai vrei o bere? Întrebă Jerome. ― Da. Îmi Întinse o cutie aurie de Stroh’s. Am dus cutia Îmbrobonită la buze și am băut. Apoi iar am băut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
În care trebuiau să se mute ei doi, dacă s-ar fi căsătorit sau ar fi rămas Împreună. Se strecurase din cameră În toiul nopții, mersese la baie și se privise În oglindă, goală, pe Întuneric. Pielea ei tânără strălucea diafan În noapte, era pregătită să devină femeie. Dacă ar fi rămas acolo cu Stefano ar fi devenit femeia lui, indiferent dacă s-ar fi căsătorit cu el sau nu; ar fi locuit În casa aceea, ar fi avut un etaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
telefon foarte important la New York Înainte să plecăm. Kitty se Întoarse În cameră, făcu un duș și Își puse hainele cele noi, pe care le cumpărase când spera să-l revadă pe Matthew: o fustă neagră, strâmtă și o bluză diafană, albă, cu broderie, foarte strâmtă pe talie și foarte În genul anilor ’50. Bineînțeles, cu sutien negru, nu alb pe dedesubt - un mic capriciu. Când intră În laboratorul foto abia o observă pe ea, cu atât mai puțin ținuta ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
fără sărbătoare. Într-una, într-una silabisesc amar Cuvântul Des-pe-ra-re. (Eres) Această silabisire a cuvântului trădează o concentrare asupra sunetului, vrând să imprime o mișcare în afara sensului. Imaginea poetică devine o ființă nouă a limbajului, mult mai fragilă și mai diafană decât am fost obișnuiți. Această fragilitate născătoare de sensuri prin ea însăși este, în genere, caracteristică marii poezii. În opera lui Botta, fâlfâirea de aripi, miraculoasă, deschide ochii unei noi sensibilități, care acționează din interior, cu puteri sporite, vindecătoare. Mișcarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Ruxandra CESEREANU Spirale de rock (blues) progresiv Ca simfonie blues-rock, Stairway to Heaven (1971) este, probabil, capodopera genului, comisă de trupa Led Zeppelin (Kashmir îmi place aproape la fel de mult), alături de la fel de tulburătoarea July Morning a trupei Uriah Heep. Compoziția începe diafan (paradoxal), mizând pe vocea ascuțită și răgușită a lui Robert Plant, gândită însă ca o incantație picurată cu destulă perversitate. Apoi, treptat, ritmul se accelerează, chitara devine tranșantă, iar ceea ce până atunci făcuse vocea lui Plant, începe să facă, firește
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
față în momentul când zorii se luptau cu noaptea, clipa cea mai întunecată a zilei. Am avut o viziune. Mă aflam sub bolta unui arbore imens, ce acoperea tot cerul. Crengile porneau dintr-un trunchi nevăzut, fixe și rugoase, dar diafane ca brațele unei vietăți marine. Fiecare frunză era o membrană acustică, un difuzor prin care se revărsa muzica. Fragmente din Concertul pentru pian nr. 16 (mă răsfățasem în seara precedentă cu Mozart transpus pe disc de Philarmonia & Derek Han) mi-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2182_a_3507]
-
salivă, în rest, e o cochetă bătrână, fardată strident, care nu vorbește cu nimeni, stă mereu în capul oaselor, cu ochii într-o oglinjoară de buzunar, și zâmbește cu jumătate de gură. Părul violet i se răsfiră, ca un păienjeniș diafan, pe pernă. Mi-au trebuit câteva zile ca să mă obișnuiesc cu mediul, care m-a inhibat total la început. Curând mi-am dat seama că m-au adus la neurologie. Fetele au tot soiul de nevroze, pareze și isterii. Aici
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
față, părul roz spre acaju strâns la spate. O siluetă fusiformă, aeriană. Este, cred, o "lebădă", o "lebădă" mică. Dar din ce o fi făcută? O fi cuarț roz sau cristal de Murano? Oricum, este atât de minunată, atât de diafană! Culoarea era bine realizată, fața era mai palidă, se accentua către talie și se degrada până jos, la poante. Lumina era concentrată atât de bine pe statuetă, încât nu lăsa nici o umbră. Îți lăsa impresia că dintr-o clipă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
arăți cealaltă parte a monedei. Mă uimești! Asta înseamnă că îmi fac bine meseria. Amintește-ți că sunt și responsabil de imaginea câtorva dintre cele mai bine cotate fotomodele, pe care, datorită mie, publicul le vede ca pe niște zeițe diafane, perfecte și inaccesibile, când, în realitate, cele mai multe sunt niște încrezute bețive și drogate, care fără o tonă de machiaj nu fac doi bani. Îmi închipuiam! — Expresia „responsabil de imagine“ înseamnă de fapt falsificator de imagine, deoarece adevărata noastră misiune constă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
scriiturii. Folosind chiar stiloul primit în dar de la Dania, el scrie senzații noi, impresii, fragmente de tot felul, chiar sunete care se aglomerează într-o structură circulară și muzicală. Când Dania călătorește la Brașov, Sandu ascultă la Ateneu orchestra simfonică “diafană și unduioasă” dirijată de Molinari, și naratorul ar dori să facă din sunete o rochie pentru iubita cea îndepărtată. Ca și în romanul lui Proust, cei doi ar trebui să aibă un imn muzical al iubirii lor, iar bărbatul alege
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
absurd, acest element se estompează chiar în timp ce asculți cuvântul narațiunii. Orice formă de violență sau cruzime trece imediat într-o altă lumină, inițial nesigură, apoi tot mai voalată, până devine calmă și retrasă. În unele situații, ajunge de-a dreptul diafană, enigmatică. Astfel, se spune despre Diogene, excentricul filozof din Sinope, că își scandaliza contemporanii cu gesturile sale neobișnuit de libere. Printre altele, . Cum singur va mărturisi, dacă a le face ca atare nu-i absurd, nu-i absurd nici a
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
privirii indirecte". Ele nu reflectă o sărăcie, ci o caznă, o impoziție, o deliberare din adâncime, o estetică ce se manifestă implicit prin elogiul meșteșugului (virtuozității), inspirației luciferiene (condeiul arde "ca fosforul lui Mefistofel"): "Azi suflu meșteșugește / În spuma grea diafană, / Și strofa adesea plesnește/Ca sticla venețiană". Suntem pe calea alexandrinismului, manierismului călinescian. Ce este Enigma Otiliei (1938), dacă nu un roman comic? Dîndu-ți impresia unei jucării perfecte, de șuruburi și arcuri, care de la prima declanșare a mecanismului merge ca
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
asta o are comun cu sculptura și pictura. moment (? ) Însă ea dezvăluie caracterul omenesc în toată movibilitatea devenirei sale (Beweglichkeit seines Werdens), în toată plinătatea cugetului și voinței sale. Reprezentatorul trebuie să sensibilize aceste microcosm cu o claritate atât de diafană încît să vedem totodată dinainte-ne izvoarele simțirei și a acțiunei și flucțiunile felurite (mannigfaltig) în cari degeneră izvoarele, și să simțim împreună cu el toate afectele sufletului său, toate situațiunile animei sale. Aceasta se ajunge însă numai prin cel mai
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
lui e, cum s-ar zice, din materiile simțuale ale omului. Cum se impune din unele structuri de fețe omul adevărat, cu adevăr învingător și cu putere de convingere, astfel încît pare că sufletul și-ar fi format din el diafanul său văl, tot astfel irumpe din unele voci umane însuflețirea cu o putere miraculoasă și pare a-și fi creat în tonul natural deja un corp care e cu totul pătruns de lumina ei . Marta! Marta! "Voci favorizate așa de
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
una din prodatele cele mai esențiale pentru artistul reprezintător. Dominarea liberă asupra lui produce efectele cele mai mari, pentru că aicea artistul se arată inițiat în secretul cel mai adânc a toată artea, acela de a ști crea totdeuna spiritului corpul diafan ce i se cuvine și de a aduce pretutindene materia la semnificare. Toate cele vorbite și auzite cad însă în timp și se prezintă ca o mișcare timporală. Însă auzind numai această mișcare, fără ca să ni se prezinte în ea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
prin accent simbolic în espresiunile: a teme, a spera, a se mira, a binecuvânta, a disprețui, a dori ș. a., va pune în ele toată ținoarea intuițiunilor ce stârnesc ele și va preda auditorului prin ton noțiunile nesensibile cu corpul lor diafan. Cine a devenit capabil de accentul simbolic acela va ști să aducă prin tonul cu care va pronunța 399r noțiuni ca: cast, pudic, rușinos, vergin și intuițiunea simțirei morale înaintea sufletului nostru, care intuițiune le trezește pe toate în sufletul
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
puterea sa creatoare. În contrast cu poeziile cari sânt espresiunea simplă a unei simțiri or a unei cugetări, acelea se pot numi ca propria liră artistică, într-un sens mai pregnant. În cele dentîi simțământul or dispozițiunea subiectivă caută numai o formă diafană, încît această formă caută a ieși din suflet c-un fel de necesitate naturală și par a însemna mai mult obiectul însuși, din care caută aceste poezii mai întotdeuna sânt de ocaziune. (În poeziile cele din urmă însă. ) În poeziile
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]