3,808 matches
-
3. În studiul despre „originile păstoriei la români” (Slf., p. 188-230) Hasdeu împarte cuvintele aferente acestei sfere semantice în două grupe: dacice și latine. Despre cele din prima grupă (cioban, baci, stână, urdă, brânză) spune că sunt „vestigii lexicale din dialectul tracic cisdanubian”, fără să precizeze cum au putut pătrunde aceste cuvinte în limba latinilor izolați în munți până după secolul al optulea, spațiul pe care s-ar fi răspândit ulterior fiind ocupat de neamuri barbare?! Pe Hasdeu îl interesează acum
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
-se Negru în Ugrin... Deosebirea între numirea de Negru și Ugrin nu provine de aiurea decât numai de la diferența dialectală dintre limba română și cea maghiară” (Ib., p. 670). Pentru originea acestei denumiri trebuie să ne raportăm la limbile și dialectele turcice, în care Moldova este pronunțată Bogdan, moldovenii sunt bogdanlî, țara Moldovei este kara Bogdan, iar țara Munteniei, kara Iflak, adică Valahia. Cuvântul kara din sintagmele care denumeau cele două țări a fost interpretat prin “negru”, care este doar unul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a limbii. Ca cercetător al limbii române, Philippide și-a structurat opera pe patru probleme: 1) trecerea de la latină la română, 2) delimitarea spațiului balcanic de formare a acesteia, 3) elementele nelatine ale limbii române și 4) limba română și dialectele ei. 1) Pentru trecerea de la latină la română Philippide se folosește de principiul neogramatic al apariției autonome a protolimbii indoeuropene din care ar fi apărut, tot prin evoluție autonomă, primele descendente ale acesteia: ramura germanică și ramura greco-italică. El aplică
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
dacă te gândești mai adânc, constați că este aproape imposibil să probezi acest lucru prin fapte” (II, 247 urm.). Philippide replică cum că baza de articulație și baza psihologică puneau „oarecare ordine și orientare” în ce privește ființa limbii latine și devenirea dialectelor acesteia: dialectele trebuiau să existe pentru că bazele de articulație și psihologice erau diferite, spunea el, la diferite popoare romanice. Dar „ordinea și orientarea au fost zdruncinate atunci când Meyer-Lübke n-a mai vrut să recunoască baza de articulare ca o cauză
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
gândești mai adânc, constați că este aproape imposibil să probezi acest lucru prin fapte” (II, 247 urm.). Philippide replică cum că baza de articulație și baza psihologică puneau „oarecare ordine și orientare” în ce privește ființa limbii latine și devenirea dialectelor acesteia: dialectele trebuiau să existe pentru că bazele de articulație și psihologice erau diferite, spunea el, la diferite popoare romanice. Dar „ordinea și orientarea au fost zdruncinate atunci când Meyer-Lübke n-a mai vrut să recunoască baza de articulare ca o cauză de schimbare
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de diferite neamuri de oameni, 4) peste ele s-a suprapus romanitatea pentru care ele au constituit bazele etnice autohtone, 5) după un trai îndelungat într-un spațiu geografic restrâns și unitar politic românii se revarsă pe spații largi constituind dialectele actuale ale limbii române, 6) în urma expansiunii, neamul românesc vine în contact cu slavii, turcicii, maghiarii etc., dacă nu cumva vor fi fost în contact, cel puțin cu slavii, mult mai devreme. În toată această istorie doi factori acționează în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
putea da vreodată o rezolvire. Este o chestiune în tot cazul care trebuie să plece de la o constatare a stării antropologice actuale a poporului român” (II, 343). Privite global, deosebirile dintre limbi vin în continuarea deosebirilor fonetice dintre graiuri și dialecte. Ele se datorează deprinderii mecanice de a pronunța sunetele folosind în manieră specifică organele vorbirii. Dacă particularitățile sonore ale fiecărei limbi ar avea bază antropologică aparte ar însemna că numărului limbilor ar trebui să-i corespundă același număr de structuri
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
la vorbitorii care au preluat latina. În sprijinul teoriei sale el introduce ideea unei atenuări, pe parcursul istoriei din trecut spre prezent, a deosebirilor dintre bazele de articulație și psihologice care caracterizau grupările antice de populații: „Nu trebuie confundate, afirmă el, dialectele limbii latinești din diferite provincii romane cu dialectele unei limbi romanice actuale, ori în general cu dialectele limbii unui popor cu unitate etnică, pentru că cele dintâi sânt izvorâte din baze de articulare și psihologice tare deosebite, iar cele de al
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
teoriei sale el introduce ideea unei atenuări, pe parcursul istoriei din trecut spre prezent, a deosebirilor dintre bazele de articulație și psihologice care caracterizau grupările antice de populații: „Nu trebuie confundate, afirmă el, dialectele limbii latinești din diferite provincii romane cu dialectele unei limbi romanice actuale, ori în general cu dialectele limbii unui popor cu unitate etnică, pentru că cele dintâi sânt izvorâte din baze de articulare și psihologice tare deosebite, iar cele de al doilea sânt izvorâte din baze de articulare și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
din trecut spre prezent, a deosebirilor dintre bazele de articulație și psihologice care caracterizau grupările antice de populații: „Nu trebuie confundate, afirmă el, dialectele limbii latinești din diferite provincii romane cu dialectele unei limbi romanice actuale, ori în general cu dialectele limbii unui popor cu unitate etnică, pentru că cele dintâi sânt izvorâte din baze de articulare și psihologice tare deosebite, iar cele de al doilea sânt izvorâte din baze de articulare și psihologice puțin deosebite” (I, 366). Estomparea în prezent a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în general orice limbă, trebuie explicată, pe cât este cu putință, prin ea însăși, cu ajutorul a tot felul de cauze fiziologice și psihologice, iar nu, cu rost și fără rost, prin împrumuturi pe care le va fi făcut când era încă dialect latin” (I, 366). Observăm aici tendința de reluare a ideii lui Petru Maior de a duce elementele nelatine din română în perioada latină a acesteia. Deosebirea constă în aceea că în timp ce Maior ducea aceste elemente pe teren italic, Philippide le
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de cuvinte, iar populațiile cu care contactul a fost pasager au împrumutat cuvinte limbii române. A rezultat imaginea unei limbi artificiale atât ca naștere cât și ca existență dialectală: latina a generat limba română într-un spațiu restrâns, iar apariția dialectelor dacoromân, aromân, meglenoromân și istroromân este rezultatul expansiunii ulterioare a limbii române. La această schemă istorică revenise și Hasdeu după încercarea nereușită de a pune în valoare substratul. Astfel știința istorică tradițională a eșuat în imaginarea unui spațiu limitat de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
expansiunii ulterioare a limbii române. La această schemă istorică revenise și Hasdeu după încercarea nereușită de a pune în valoare substratul. Astfel știința istorică tradițională a eșuat în imaginarea unui spațiu limitat de constituire a limbii române și în perceperea dialectelor ei ca fragmente dislocate dintr-un întreg pe care îl numește româna comună ca urmașă a latinei populare. Întrucât nu au izvorât din înțelegerea globală a limbajului uman și a constituirii limbilor, toate încercările cercetătorilor de a șubrezi schema istorică
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
schema istorică devenită dogmă au fost stopate și respinse ca erezii. Pentru aprecierea operei lui Philippide, ca de altfel a întregii științe tradiționale, este necesară o nouă viziune asupra istoriei limbii. 4) Pentru înțelegerea corectă a existenței limbii române în dialectele cunoscute este necesar să se pornească de la continuitatea globală a materialului lingvistic, datorată originii naturale a limbajului și identității fiziologice a organelor vorbirii, și de la diversificarea teritorială a dialectelor și limbilor, datorată structurărilor statale. Lăsând deoparte excepțiile, orice limbă reprezintă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
istoriei limbii. 4) Pentru înțelegerea corectă a existenței limbii române în dialectele cunoscute este necesar să se pornească de la continuitatea globală a materialului lingvistic, datorată originii naturale a limbajului și identității fiziologice a organelor vorbirii, și de la diversificarea teritorială a dialectelor și limbilor, datorată structurărilor statale. Lăsând deoparte excepțiile, orice limbă reprezintă o evoluție locală specifică a materialului lingvistic structurat silabic, aglutinant sau flexionar. Geneza unică a tuturor limbilor perpetuează înrudirea lor indiferent de formula structurală în care se înscriu și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
limbile baltice, toate evoluate local, s-au format ca limbi i.-e. sub influența latinității, limba maghiară aduce în contemporaneitate probe certe din formula aglutinantă a limbii autohtonilor. În continuarea estică a spațiului indoeuropenizat își perpetuează existența aglutinantă limbile și dialectele ugro-finice, mongolo-turco-tătare etc. Ca peste tot în evoluția limbii, sistematizarea fonetică și structurarea gramaticală a materialului lingvistic sunt rezultatul evoluțiilor locale de la simplu la complex și nu al ramificării unui model preexistent, al unei protolimbi, cum își imaginează neogramaticii. Philippide
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
rezultatul evoluțiilor locale de la simplu la complex și nu al ramificării unui model preexistent, al unei protolimbi, cum își imaginează neogramaticii. Philippide și-a propus să reconstituie româna comună, acea limbă imaginară pe care o pune să se disperseze în dialecte și să constituie teritoriul romanității orientale pe parcursul secolelor VIIXIII, luând în discuție existența separată a sistemelor fonetic, gramatical și lexical ale limbii române. În acest scop el elaborează volumul al doilea al operei sale compus din două studii: „Istoria sunetelor
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
slave, de peninsula balcanică... Schimbul complect al celor două teritorii de la un neam la altul a avut loc de abia la începutul secolului XIII” (II, 404 urm.). Luând ca bază dacoromâna, Philippide prezintă în trei capitole (p. 407 555) celelalte dialecte ale limbii române sub aspectul particularităților gramaticale și lexicale, subliniind pe parcurs influențele străine asupra lor: greacă, slavă, albaneză, turcă, italiană și chiar veche germană, pentru ca în ultimul capitol (p. 555570) să vorbească de „învățăturile trase din istoria formelor limbii
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
urm.). Fermă în opera lui Philippide rămâne doar grecizarea peninsulei balcanice. Am văzut mai sus că el se îndoiește de faptul că cineva va putea identifica vreodată baza fiziologică și psihologică care a determinat constituirea limbii române. Ajuns la cercetarea dialectelor, el constată contradicția între spațiul foarte mare pe care s-a dispersat limba română fără să-și piardă unitatea etnică și centrul restrâns ca teritoriu pe care această limbă s-a constituit. În consecință el se întreabă: „Dar se poate
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
să o reconstituie ca bază a originii românilor. În al doilea rând, și materialul lexical, trecut în plan secundar, deși el reprezintă rațiunea de a fi a limbii și baza de constituire a foneticii și gramaticii, analizat de autor în dialectele macedoromân, meglenit și istroromân vizavi de cel dacoromân, se încheie nu, cum era firesc, cu conturarea structurii lexicale, fie ea și heteroglotă, a limbii române, ci cu „învățăturile pe care ni le dă limba românească prin formele și cuvintele ei
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ilirilor menționați în zona respectivă de Herodot. În felul acesta este mascată constituirea acestei limbi în procesul evoluțiilor etnolingvistice generale care au urmat cuceririlor romane în jumătatea de est a Europei. Așa se face că albaneza, considerată continuatoare a ilirei (dialect al limbii tracilor) în aceeași manieră în care româna continuă latina, ar fi singura sursă de informații despre substratul, dispărut lingvistic, al limbii române. „Pentru recunoașterea cuvintelor moștenite de la strămoșii noștri daco-getotraci, arată S. Pușcariu, avem un mijloc mai puțin
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
din limbile indoeuropene extrag arhetipul care stă la baza lor”. Căzut irecuperabil în eroarea fatală a lingvisticii tradiționale, el susține că situația cercetătorului istoriei limbii române „e însă mai avantajoasă decât a indoeuropeniștilor, căci el cunoaște cele două stadii extreme, dialectele actuale ale limbii române și limba latină, având astfel de reconstruit numai stadiile intermediare. Cunoașterea acestora, continuă el, n-ar fi cu putință, dacă n-am avea decât textele vechi, căci acestea încep la noi târziu (în secolul al XVI
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cuvântului băiat, care nu ar proveni, cum s-a crezut până la el, de la a băia „a scălda” ca participiu substantivizat al acestui verb. El spune că „numele satului Băietan la aromâni ne arată că băiat exista odinioară și în acest dialect. Dacă ar fi derivat de la verbul a băńa „a scălda”, ar trebui să aibă la aromâni (și în Banat) un ń. Faptul că la aromâni avem ǐ ca la noi, continuă Pușcariu, ne arată că adevărata etimologie e cea care
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
sau ironia. În ambele situații semantice formele au la origine ideea de „mare, mai mare”. Bulgara are forma baĭ folosită ca adresare unui bărbat mai în vârstă, în rusă aceeași formă are sensul de „om influent, cu stare”, iar în dialectele turcotătare bai înseamnă „om bogat, stăpân, conducător, șef”, pe când în albaneză bej s-a folosit pentru „feudal, latifundiar”, iar actualmente se folosește ca adresare, domnule! Totodată în alb. există forma bëj, verb cu o gamă foarte largă de sensuri: „a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
din jumătatea de est a Europei, se crede că au venit în masă în Panonia la finele secolului al IX-lea și începutul secolului următor. „În epoca străromână, apreciază Pușcariu, nu se poate constata nici o influență maghiară, iar în celelalte dialecte române nu găsim nici un împrumut din limba ungurească. Cele câteva cuvinte de origine ungurească la transdanubieni, ca arom. varoș sau cucie le-au venit prin mijlocire slavă” (p. 309). Este greu de imaginat cum o cincime din fondul de cuvinte
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]