4,704 matches
-
în termeni exacți. Exigența spre "exactitatea" unor concepte ambigui este și exigența spre sterilitate (neopozitivistă). Ideile filosofice și modelele de cercetare, care ar putea fi preluate de istoric, sunt mai mult în dezacord cu ceea ce oferă trecutul istoric, cu universul discursiv și factic al arhivelor. Îmi displace profund sintagma "teorie a istoriei" pentru că acest domeniu fertil, atât de important pentru școli din Germania, Olanda, Anglia, SUA, este oarecum devalorizat de o medie istoriografică (acei istorici care în viața lor nu au
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
școli din Germania, Olanda, Anglia, SUA, este oarecum devalorizat de o medie istoriografică (acei istorici care în viața lor nu au citit și/sau înțeles o carte teoretică, ocupându-se doar de "fapte și evenimente"; în cazuri colaterale, de instrumentalizări discursive). Fetișism al faptelor spunea, atât de freudian, Dominick LaCapra, referindu-se la acești istorici ai dogmatismului empiric. Dar așa cum există un fetișism al faptelor, există și un profund fetișism al ideilor, venit dinspre filosofi, ceea ce conduce în mod evident la
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
actuala viață social-politică a românilor, ci o subminează. Așadar nu legitimare a noului regim, cum spune Agamben, ci subminare a societății românești și a regimurilor politice de după 1989, ale căror temelii nu se (mai) pot susține prin minciuni și instrumentalizări discursive. Aceste crime s-au întors și se întorc împotriva celor care au profitat de pe urma lor, împotriva noilor guvernanți social-democrați, dar și a revoluționarilor "de dreapta", a anticomuniștilor. Subminare a pozițiilor pe care le ocupă (încă) în societatea românească, devenită, tot
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
istoriografic contemporan afirmă cu aplomb, pe urmele lui Hegel, că oamenii nu învață nimic din istorie. O întreagă pleiadă a preluat această sintagmă prin Croce, Valéry și prin alți distinși intelectuali. În realitate, oamenii învață foarte multe idei și tactici discursive din gama tot mai extinsă de istorii singurele în stare să-i ofere omului modern/postmodern o perspectivă în viața sa de zi cu zi. Lucian Boia a adăugat la ideea lui Hegel că oamenii nu învață nimic din istorie
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
absurd"234, "structuralist iresponsabil" pentru că "subminează autoritatea științei" prin evidențierea "naturii arbitrare a sistemelor clasificatoare și a metodologiilor științei"235. Evident ca acel Hayden din anii '70, fascinat de tipologii și de lingvistică, nu se mai regăsește integral (tematic și discursiv) în Hayden White din timpurile noastre. Hayden White a "subminat" autoritatea științei cu mult mai multă persuasiune retorică decât a făcut-o Foucault, care o ia așa cum era/este la acele momente. Foucault, critic al științei? Da, dar nu critic
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
to me is Barthes, definitely"245. Teoria reperării "protocolului lingvistic" din finalul cărții Metahistory e de inspirație foucauldiană 246 din moment ce conceptul e împrumutat de la istoricul francez. Între White și Foucault au loc schimburi mutuale de idei și de concepte: "strategii discursive", "tehnici narative" la White sau "tehnici enunțiative", "practici și formațiuni discursive" la Foucault. Stilul retorico-persuasiv și formalist-structuralist din Metahistory (1973) este greu de regăsit în următoarele trei volume de eseuri, denumite Tropics of Discourse (1978), The Content of the Form
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
finalul cărții Metahistory e de inspirație foucauldiană 246 din moment ce conceptul e împrumutat de la istoricul francez. Între White și Foucault au loc schimburi mutuale de idei și de concepte: "strategii discursive", "tehnici narative" la White sau "tehnici enunțiative", "practici și formațiuni discursive" la Foucault. Stilul retorico-persuasiv și formalist-structuralist din Metahistory (1973) este greu de regăsit în următoarele trei volume de eseuri, denumite Tropics of Discourse (1978), The Content of the Form (1987) și Figural Realism (1999), în ciuda enunțurilor retorice, hiper-critice și a
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
și un derivat, sau, un trop -, pentru a rămâne în terminologia lui White al producțiilor științifice dominate. Știința, ideologia și istoria scrisă servesc drept surse de inspirație pentru anumite idei și practici politice. Știința și ideologia nu sunt decât figuri discursive ale unor utilizări politice pentru istoricul de mâine. Argumentul că narativitatea este inextricabil legată de o anume poziție ideologică a unui autor al unor postmoderni (Barthes, S. Cohen, J. Kristeva, J. Fr. Lyotard) nu se poate susține pentru fiecare autor
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
scris un "anume ceva". Relația Erasmus-Martin Luther, corespondența dintre cei doi umaniști sunt elocvente pentru ideea de mai sus. Prin istoriografii "numai literare" sau "numai artistice", elementele cognitive sunt vulnerabile în fața "argumentărilor" propagandistic-politice, care își arogă un soi de superioritate discursivă. Totodată, rezultatele certe ale științelor sunt utilizate în programe nu atât civice, cât politice. Întotdeauna va exista o pleiadă de intelectuali hidoși într-o proximitate la fel de hidoasă a factorilor politici. Dacă cunoașterea modernă produce numai și numai efecte de putere
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
conectate la nivel social și prin practicile moderne ale guvernării. Guvernarea nu este de sus în jos, ci una circulară și imprevizibilă pe relația civic-politic. Civilii sunt guvernați, dar la rândul lor pot guverna prin diverse acțiuni politice și practici discursive. Nesupunerea civică este o necesitate social-politică și epistemologică pentru societăți ca ale noastre (oligarhice și corupte). Emplotment-ul lui Hayden White la adresa realismului istoriografic occidental, la adresa neopozitiviștilor analitici are un destin ironic, din moment ce Metahistory a avut drept scop "to deconstruct a
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
mitologia științifică a lingvisticii, la fel cum respingem pe toate fronturile (pe cel epistemologic, pe cel lingvistic, cultural, politic) iluziile unei plasări al istoriei printre "științe" sau printre "literaturi". Pe scurt, istoria e invincibilă în raport cu structurile politice, unică în raport cu structurile discursive, indestructibilă în relație cu așa-numitele "științe sociale", dar, mai degrabă, antisociale atât timp cât sunt transformate prin universități și centre de cercetare în portavocea diverselor obiective și programe de propagandă și de legitimitate politică. Politica pe istrumentalizări istoriografice e sortită eșecului
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
Sexuality, I presented how sexuality as a historical and socio-political practice became "a problem" and why this discourse has been controlled and modelled by political systems. I debated how a new politics of human interrelationships is derived from this complex discursive practice called "sexuality". I described the mechanism of sexuality, which balances between rational and irrational. Sexuality is neither rational, nor irrational. The fourth chapter presents the idea of power from a plural and non-ideological perspective. I describe how this concept
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
nu altfel decît "privind viața", cum ar fi spus Ibrăileanu cu o intensitate paroxistică, precum în viziunile lui Kafka. Obsesia timpului joacă, la autorul francez, rolul unei otrăvi miraculoase. "Paradoxul Proust", cum îl numea recent un exeget, studiind natura strategiilor discursive, din perspectiva unei sociologii a comunicării (Livio Belloï), este exprimat în aceea că romanulcheie al secolului pune în operă povestirea unui eremit, "retranché dans sa chambre capitonnée de liège, coupé de tout, coupé de l'Autre, développant un discours forcené
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
mai fi corespuns cu casa și locuitorii ei... Pe cînd așa, totul era în armonie: Lenora și Hallipa, slugile, casa, moșia, pianul cu coadă (...). Bufetul Hallipa era un parvenit. >>" (7) În sens larg, pătrunde în roman o formă de alteritate discursivă, care este vocea interioară a personajului în plin proces de analiză și nuanțare a modalităților de înțelegere. Pe o intuiție care nu este altfel decît glorificată, romanul își așază temeliile. Ceea ce rămîne însă, ca sentiment la lectură, nu este impresia
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
lovit de o tragică sterilitate, lipsit chiar și de invenție verbală și de stil... e un miniaturist", Al. Vlahuță, despre care s-a scris altădată pozitiv, este în realitate, cu totul altfel: "Izvorând din rațiunea practică, talentul lui Vlahuță rămâne discursiv și instructiv". Un alt concept în critica lovinesciană este mutația valorilor estetice, prin care se înțelege abordarea diferită a elementului estetic, o dată cu trecerea vremii. După un timp, ceea ce este viu într-o operă dispare și rămâne numai ceea ce este ideologic
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
dogmă", iar ideologia se pervertește pînă la punctul în care va subjuga omul în loc de a-l servi. Or, ideologia autentică trebuie, în egal măsură, să fie deschisă la critică, principiile sale au nevoie să fie justificate. Ideologia dezvoltă o argumentație discursivă în care se amestecă speculația filosofică și raționamentul științific. Totuși, această argumentare nu este lansată spre descoperirea vreunei proprietăți ascunse, ca în discursul unui filosof sau al unui om de știință. Ea nu face decît să conveargă spre un atractor
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
erori de raționament sau punerea în evidență a unor fapte contra-dictorii nu fragilizează concluziile principiului, deoarece acestea sunt superioare logic raționamentelor la care se ajunge, ele nu fac decît să aducă o nouă argumentație. Are loc o reîntoarcere la procesul discursiv și de știință. Cîtă vreme filosoful și omul de știință vor să convingă, ideologia nu caută decît să persuadeze. În mod precis, această caracteristică fundamentală permite propunerea unui criteriu operator, susceptibil de a rămîne sub influența preponderentă a unei tendințe
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
scrie. Volumul lecturilor este În creștere. Și scrierea face progrese În viteza și lizibilitate. În jurul vârstei de 8 ani și după, devin mai multilaterale și diferențiate interesele. Studiul aritmeticii trece printre preocupările de prim ordin. Cresc evident capacitățile mnezice, exprimarea discursivă. Competiția colectivă Începe să devină de asemenea deosebit de activă și se evidențiază În jocurile de echipă ( sportiveă ca fotbalul și diferite alte jocuri cu reguli În care copiii se grupează În mod spontan În acelasi fel. Alfabetizarea și programele școlare
MODALITĂŢI DE PREVENIRE A CONDUITEI AGRESIVE by LIDIA CRAMARIUC () [Corola-publishinghouse/Science/1629_a_2944]
-
mise en récit, Torrente Ballester păstrează un echilibru admirabil între convenția realistă, familiară informației reminiscente a cititorului, și demersul exegetic, decolând uneori în fantastic, rezultatul fiind acel inefabil elan de autenticitate la nivelul tuturor secvențelor, în ciuda deturnărilor de planuri epice, discursive, spațio-temporale. Așadar cititorul se lasă teleportat dus-întors între Parisul veacului XX, început și sfârșit al mitului revizitat (rescris) și Spania peregrinărilor mitologicului personaj Don Juan din secolul al XVI-lea. Celebrul arhetip al seducătorului înveterat trăiește în prelungiri, bine mersi
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
fel ca în cazul marelui său model, poetica acestui suav-întunecat Mângâios (Iași, Editura Institutul European, 1996) este apoi datoare unei porniri (controlate) de conjugare a contrariilor. Textele din carte se refuză din acest motiv interpretării univoce, apelând adesea la formele discursive cele mai diverse ca melos și construcție. Ele polarizează sensurile experienței, figurează "lucrurile și întâmplările lumii" interioare în anumite construcții disjunctive și asocieri inedite, chiar paradoxale de termeni ("moi și tari, ciudate lucruri/ moi și tari, ciudate lucruri", "soarele ca
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
internă a operei sale suferă tocmai din cauza unei pendulări constante între nevoia de simplitate (postulată, undeva, drept principiu fundamental al poesis-ului: "visez și acum scrierea poemului/ în cele mai simple cuvinte/ în cele mai cunoscute litere") și un anume vertij discursiv în care poetul alunecă adesea. Chiar și unele texte din Oglinda sumară (Editura Opera Magna, Iași, 2009), deși au osatura subțire, nervoasă, chiar rafinată, devin supraponderale din cauza aluviunilor păsturoase și a combinațiilor stridente de teme dintre cele mai variate: "estetici
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
obsesiile lirice, convertindu-le în apoftegme de o solemnitate flagrantă: "A te înspăimânta înseamnă a te în-spre-pământa". (Meditație) sau: " Nostalgia întâia prejudecată din De-o-ființa unui poet" (Facere I). Absolvent al Filosofiei ieșene, Bogdan Baghiu preferă totuși, de cele mai multe ori, formele discursive în care pe (sub)stratul metafizic se inervează accente ironice sau parodice datorate unei percepții halucinate asupra realului aproape agonic : Mai devreme cu un apocalips,/ morții pleacă să-și colinde viii/ patern și autobiografic./ (...) Mitice timpuri, cu fața desfigurată/ de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cod atitudinal emblematic: Într-un colț al ruinelor se află mulți bărbați care citesc misterele înscrise pe tablele existenței. Alături de harababura roții destinului, ei știu lucruri uluitoare și călăuzesc măgari". Două volume de versuri trimit, și mai direct, la formele discursive specifice din lirica orientală: Două Kakemono închipuite din țara unde înflorește spiritul limbii (Editura Timpul, 1996) și Sayōnara (Editura Sakura, Iași, 2000) sunt alcătuite exclusiv din poeme tip haiku ori tanka și vehiculează o serie de realități noționale prea puțin
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
mâine îți voi dărui/ câteva crenguțe de liliac alb,/ dragostea mea, erezie". În ordinea propriu-zis poetică (destul de indiferentă, în fond, la nodurile biografice din care au rezultat numeroase dintre Scrisorile de închiriat), transpare mai degrabă intenționalitatea de adâncime a retoricii discursive : aceea de a răsturna faptul semnificativ al unei existențe individuale în eveniment po(i)etic mântuitor. Acesta e, de fapt, adevăratul Semn din naștere al Liviei Iacob și hieroglifa ei lirică preeminentă. Referințe critice (selectiv): Ionel Gherghina, în "Cronica", nr.
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
fixează lirica, fără drept de apel, în siajul poeziei noastre tradiționale. Practic, nu există variații sensibile în ceea ce privește opțiunile tematice sau stilistice majore ale lui Emilian Marcu. Autorul nostru, prolific mai peste marginile iertate, editează aproape exclusiv și cu rară osteneală discursivă opuri lirice mustind de sevele unui naționalism care nu-i pare defel desuet. Îndeosebi Sub zodia Traciei (Biblioteca "Opinia studențească", Iași, 1979), Țăranul zidit (Editura Miremis, Iași, 2000), Muzeu de sate (Editura Junimea, Iași, 2001) și Atlet moldav (Editura Augusta
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]