2,821 matches
-
liberale din timpul Primului Război Mondial, combatanți la revistele socializante imediat postbelice (Chemarea, Depeșa etc.), scriitori moderniști, foști membri ai cercului patronat de Bogdan-Pitești... Linia revistei va fi una democratică, apărătoare a cauzei „celor mulți și săraci”, adversară militant-socialistă (dar nu neapărat dogmatic) a „plutocrației” liberale, a „camarilei” regale și a „politicianismului”, a corupției, a inerției tradiționale, a xenofobiei și a antisemitismului. Violent anticapitalist, editorialul-program semnat de dr. Nicolae Lupu („Bun sosit!“) este unul politic-legitimator, cu frazeologia populistă și bombastică specifică: „În clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
duce - în 1930 - la prima ruptură majoră din interiorul avangardei autohtone. Un conflict între două generații și între două atitudini: de o parte - moderația ecumenică și oarecum elitistă a lui Ion Vinea, Marcel Iancu, Jacques G. Costin, de cealaltă - insurgența dogmatică a celor de la revista unu. În Contimporanul an. II, nr. 45, este recenzat la rubrica de „Cărți” volumul Futurism și fascism al lui F.T. Marinetti, care „demonstră, pe fapte, alianța și paralelismul celor două curente. În 1908 futurismul, inovator contra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Într’acest index sînt următoarele titluri și autori de găsit: Evanghelia, Coranul, Talmudul, toate lucrările filozofice de la Platon, Descartes, Kant, Schopenhauer, Nietzsche, Spencer, Soloviov, Mach, Taine, Carlyle, ca și biografiile lor”. Independență, eclectism... Încă o dată, Contimporanul nu e o publicație dogmatică; este o revistă independentă, sensibilă la toate variațiile de sensibilitate novatoare, fie că e vorba de mișcări avangardiste de stînga sau de „noua spiritualitate”. Dacă în primii ani de apariție predomină articolele cu tentă marxizantă și discret antimonarhică sau campaniile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
asistent la Catedra de Estetică a Facultății de Litere și Filozofie între 1921-1934, discipol al lui Mihail Dragomirescu, care i-a și coordonat teza - a preluat de la mentorul său atît concepția clasicizantă despre „estetica integrală” și „capodoperă”, cît și idiosincraziile dogmatice. Fostul director al Convorbirilor critice avea însă, în privința modernismului estetic, opinii mult mai drastice: „poezia voită, scrîntită și fără sentiment a lui Arghezi”, „nevropatismele lui Vinea, Baltazar, Aderca ori Barbu”, „publicații ca Contimporanul, ce parcă sînt scrise în cămășile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
suprarealist. Trăim doar în secolul vitezei!”, ceea ce în esență e corect... Mai mult decît un sîmbure de adevăr conține și afirmația potrivit căreia libertatea anarhică a avangardiștilor de la unu și 75 HP (dar, evident, nu numai...) se asociază cu intransigența dogmatică și cu un „colectivism”/anonimat al expresiei: „Tirania anarhicilor este cea mai sălbatică încătușare a libertății, deși aceasta e revendicată violent. Fiecare adept nou se simte fericit dacă activează în sensul și vederile maeștrilor”. O bizar de favorabilă propoziție despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și „poeți”; articolul său programatic „În tinda unei registraturi” evidențiază o opțiune pentru critica înțeleasă ca „registratură”, iar nu ca „magistratură”. Utopia criticii „perpessiciene” este un ecumenism estetic epurat de intruziunea sociologicului, a eticului și a etnicului, precum și de prejudecățile dogmatice, raționalist-pozitiviste. Caracterizîndu-l în Istoria literaturii române contemporane, E. Lovinescu atrăgea atenția asupra faptului că: „Pentru a da impresia autorității, suprema calitate a criticei, extirparea legăturilor de afecție, reprezintă o imperioasă operație preliminară: așa și-a construit meșterul Manole mînăstirea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în finalul comentariului, fondul clasicizant: „impresionismul ei (al criticii lui Perpessicius, n.m.) nu înseamnă însă reducerea viguroasă și sistematică la unitatea generatoare, ci, dimpotrivă, urmărirea grațioasă și fără insistență a amănuntelor”. Ea evidențiază, de fapt, „nepotrivirea de caracter” între impresionismul „dogmatic” al lui Lovinescu - discipol raționalist, ideologizant și sociologizant al lui Emile Faguet - și impresionismul „pur” al lui Perpessicius, mai apropiat de estetismul idealist subiectiv al lui Rémy de Gourmont. Filiația gourmontiană - comună și lui N. Davidescu - a fost subliniată, între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Pompei încă neacoperit de lavă” (Mențiuni critice III, ed. cit. p. 294). Criticînd, în comentariul mai sus menționat, atitudinea lui Lovinescu față de proza infuzată de lirism a lui Sadoveanu, Perpessicius îl așază, ironic, pe criticul sburătorist în proximitatea adversarilor săi dogmatici: H. Sanielevici (cu diatribele sale eticist-sociologizante împotriva tematicii „naturaliste” și „imoraliste” a nuvelelor sadoveniene) și M. Dragomirescu (cu clasificările sale schematice). Ca și Dragomirescu, E. Lovinescu agravează - scrie Perpessicius - „dependențele critice de școală literară”, derivîndu-le în „critică cenaculară”: „Cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Perpessicius - „dependențele critice de școală literară”, derivîndu-le în „critică cenaculară”: „Cum se explică toată acea spuză pe turta Sburătorului (...) cînd scriitorii vin gata formați din alte părți?” Procustianismul „sociologic” (de fapt: ideo-sociologic) va fi în consecință denunțat ca principală „prejudecată dogmatică” a criticului: „...a interpreta opera unui scriitor în acele planuri care convin prejudecăților tale dogmatice, în cazul de față sociologia, a patina peste calități fundamentale, a îngloba opere culminante, precum e Hanul Ancuții în masa celorlalte producții, pentru că materia și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
spuză pe turta Sburătorului (...) cînd scriitorii vin gata formați din alte părți?” Procustianismul „sociologic” (de fapt: ideo-sociologic) va fi în consecință denunțat ca principală „prejudecată dogmatică” a criticului: „...a interpreta opera unui scriitor în acele planuri care convin prejudecăților tale dogmatice, în cazul de față sociologia, a patina peste calități fundamentale, a îngloba opere culminante, precum e Hanul Ancuții în masa celorlalte producții, pentru că materia și tema ar fi aceleași (cu toate că în treacăt ai recunoscut că nu tema, dar expresia decide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
diaspora. Atîta cîtă este, importanța acțiunii sale critice rămîne însă legată de promovarea modernității poetice radicale. În prefața Cărții cu poeți, tînărul autor își formulează, în termeni aproximativi, estetica, respingînd în egală măsură critica impresionistă („lirism”) și critica „istorică, pur dogmatică” (taxată drept „enucleiată”). Potrivit lui Boz, „așa-numitul impresionism critic, doctrina criticii ca operă de artă, își trage podișul de sub picioare, căci nu face decît să înlocuiască un irațional (emoția artistului) printr-un alt irațional (emoția criticului), astfel că deplasarea rămîne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
what Alice found there: „Numele meu înseamnă forma mea”. Sub zodia realismului socialist. Urmuz la index și... la pachet Prejudecățile călinesciene care au însoțit receptarea lui Urmuz sînt bine cunoscute. Unele dintre ele vizează spiritul avangardist în genere. În perioada dogmatică a anilor ’50, Călinescu va respinge atît scrierile lui Urmuz, cît și pe cele ale „transfugului” Eugen Ionescu, de pe poziții „optimiste”, realist-socialiste și - totodată - în numele clasicismului. Dar nu era oare jidanovismul o formă mutantă de clasicism, ideologic proletarizată? Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mai lungă durată în țările în care creștinismul a pătruns înaintea filosofiei elenistice, ca: Siria, teoriile de limbă siriană (Afraate, Efrem și, încă la începutul secolului VI, Iacob din Sarug), unde se întâlnește o psihologie măsurată și discretă, o învățătură dogmatică completă, o morală străbătută de la un capăt la altul de iubire. De altfel, această tendință "practică" nu va dispărea niciodată și ea va găsi adepți convinși printre cei mai mari dascăli duhovnicești ai Răsăritului.“ Definiții ale religiei Emilian Vasilescu arată
Aspecte ale religiei contemporane. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Elena-Georgiana Amăriuţei, Răzvan Ciobanu, Ioana-Ruxandra Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_951]
-
ei cu ideea de experiență necesită o ulterioară atenție față de sensul comun al credincioșilor (sensus fidelium), ca posibil mediator al experienței. 2.4 Atenția crescândă față de sensus fidelium Reflecția despre sensus fidelium a cunoscut un impuls remarcabil cu ocazia definiției dogmatice a Adormirii Maicii Domnului (Pius XII - 1950). Existau multe studii care examinau în mod direct sensus fidelium, cu referire la problematica dezvoltării dogmei, dar ulterior această preocupare s-a diminuat. Care sunt cauzele care au abătut atenția de la sensus fidelium
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
aceasta este bazată pe convingeri interioare - ei par mai expuși unui sens de gol existențial și de nefericire, mai ales atunci când trebuie să se confrunte cu situații precare și de criză. Cu alte cuvinte, o credință prea înrădăcinată în aspectele dogmatice nediscutabile și categorice riscă să se dărâme atunci când o năpădesc experiențele dificile care zguduie din rădăcini convingerile și pun în dubiu ceea ce părea garantat de o spiritualitate mai puțin atentă la sensibilitate și absolutistă. În acest caz, persoana riscă să
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
pentru a fi fericiți nu este suficient să avem anumite certitudini care să garanteze satisfacția și bunăstarea, atât la nivel fizic cât și la nivel spiritual. E necesar să existe motivații existențiale care sunt, probabil, mai puțin sigure decât convingerile dogmatice, dar care susțin partea lăuntrică a persoanei în căutarea unei stări de bine care să fie de lungă durată și care se manifestă diferit de la o situație la alta. Aceste aspecte constituie cu mare probabilitate ceea ce oferă o mai mare
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
cu o pasiune bolnavă, iar Regele Lear se sprijină în orgoliu ca într-o zeitate. Toți profeții Vechiului Testament se înfurie în numele a ceva, în numele poporului sau al lui Dumnezeu. Și în numele nimicului poți azvârli blesteme, dacă aderi la el dogmatic. O dezlănțuire necruțătoare și incendiară, un absolut în ton direct, o năvală de distrugere, cu o certitudine mărturisită sau nu. Că în dosul exasperării se ascunde o credință sau titanismul eului, pentru furia blestemării ca atare puțin importă. Nivelul sufletului
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în 1956, a supus comunismul stalinist. În România, anii ’60 sunt caracterizați de o puternică presiune de democratizare, cele mai spectaculoase forme fiind: lupta împotriva cultului personalității, eliberarea culturii de schemele rudimentare ale proletcultismului, creșterea libertății intelectuale, inițierea criticii marxismului dogmatic. Despărțirea ostentativă de Uniunea Sovietică a creat o nouă speranță: o democratizare din interior care nu mai este restricționată de controlul dogmatismului sovietic. Așa se explică de ce în mediile intelectuale din România s-a produs în anii ’60 probabil cel
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
centrul ideologiei sale o reformă axată nu pe răsturnări politice spectaculoase, ci pe schimbări în masa sistemului, bazate pe valori mai generale: raționalitate, știință, profesionalism, democrație. Creșterea raționalității sectoriale apărea ca strategie centrală a reformei, deschizând perspectiva eliberării de structurile dogmatice și încorporarea experienței pozitive din întreaga lume. O asemenea abordare devenea tot mai pasivă în așteptarea deblocării istoriei. Primul pas al deblocării istoriei noastre era înlăturarea lui Ceaușescu. Dispariția acestuia, deși contextul internațional nu era favorabil unor schimbări profunde, oferea
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
fie echivalată cu adoptarea programului de reformă și implementarea lui rapidă, indiferent de voința maselor, care sunt adesea „înapoiate”. Grupurile politice radicale se defineau, pe această linie de raționare, indiferent de punctul de vedere al „masei”, adevărații democrați. Această autoritate dogmatică a strategiei schimbării a luat forma paradoxală a schimbării cu orice preț. Primii ani ai guvernării instaurate în 1997 au reprezentat o paranoia a reformei. Noii actori politici instaurați la guvernare se percepeau a fi apostolii reformei: orice schimbare care
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
la mijlocul anilor ’60 s-a făcut sub promisiunea dezvoltării unei sociologii loiale programului comunist de construcție socială. Reprezentantul acestei orientări a fost Miron Constantinescu, care a prezidat reintroducerea în România socialistă a sociologiei, pe liniamentele clare ale unei ideologii comuniste dogmatice. Tentativa de a dezvolta o nouă sociologie marxistă a dus la o practică științifică ce oscila între stilul occidental al sociologiei și ideologia comunistă. Pentru sociologia loială programului comunist, realitatea era privită ca un proces în tranziție care conține elemente
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
incapabil de a interveni în vreun fel în cursul actului criminal. Doar în mod excepțional mass-media au reușit să prevină crima mioritică. Mai frecvent, au reușit doar să preseze pentru pedepsirea criminalului. Complexul vinovăției a fost întărit de o credință dogmatică în corectitudinea strategiei tranziției și a autorităților care au produs-o. Credința dogmatică în corectitudinea strategiei a devenit un fel de religie care face acceptabile dificultățile în perspectiva unui viitor prosper promis. Nu jurnaliștii au creat o asemenea stare de
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
mod excepțional mass-media au reușit să prevină crima mioritică. Mai frecvent, au reușit doar să preseze pentru pedepsirea criminalului. Complexul vinovăției a fost întărit de o credință dogmatică în corectitudinea strategiei tranziției și a autorităților care au produs-o. Credința dogmatică în corectitudinea strategiei a devenit un fel de religie care face acceptabile dificultățile în perspectiva unui viitor prosper promis. Nu jurnaliștii au creat o asemenea stare de spirit, ei doar au hrănit-o. Ca orice drog, mesajul exclusiv critic față de
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
foules 6 a trezit, cînd a apărut, la noi, un interes imens. Iar Le Bon, trebuie să precizăm, n-a fost decît un amator erudit, nu avea o formație academică complexă, precum Moscovici. Portretul mulțimilor impulsive și conservatoare, utopice și dogmatice, strategiile propagandei și sugestiei colective, tehnicile de persuasiune sînt înfățișate de Serge Moscovici într-o interpretare nouă, filtrată de noile achiziții din psihologia socială și sociologie. O lectură postmodernă, a unei teme clasice și mereu actuale. Aș vrea să închei
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
În acest domeniu, societatea creează doar credințe și idei-forță. Unele sînt admirabile, propovăduind justiția și emanciparea. Altele, mai crude, predică răzbunarea și agresiunea. Ele slujesc la mobilizarea și unificarea oamenilor. În acest scop ideile sînt topite în mîlul unei religii dogmatice, dinainte pregătite. Doar cu acest preț o idee poate deveni un element mobilizator al maselor, și marxismul însuși a fost nevoit să-l plătească. Un al doilea aspect este iraționalitatea pură și simplă a maselor. Ea se manifestă prin decomprimarea
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]