9,274 matches
-
atacat guvernul, după exaltarea cu care toți terchea-berchea, scîrța-scîrța pe hîrtie arătau impotența ordinii și-a forțelor ei în fața unui ciomăgar de drumul mare, cu nimic mai periculos decît fusese altădată Pantelimon ori Coroi, simple subiecte de impresionat adolescenții și domnișoarele după felul în care se arăta că nimic nu e zdravăn, solid, controlat, capabil, eficient, nimic din ceea ce alcătuia proaspăta democrație ce urma regimului militar al Generalului, "afacerea Cocoș" privea destul de mult Serviciul. Dar poate nu era decît o gogoașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în gură nici gust, nici buchet, nici dulceață, nici amăreală, era vinul dintotdeauna, de care el se săturase. Uite așa se întîmplase în acel sfîrșit de iarnă, început de primăvară, că din pricina lui Pangratty, care nu avea stare după moartea domnișoarei Sofie și puteai crede că dis-de-dimineață fugea din vila Katerina pentru a scăpa de ceva, bîntuind prin toate cotloanele și ulițele așezării, uite așa se întîmplase că nu ajunsese nu să se sature cum se cuvenea, dar nici măcar să guste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și nu era petecul acela doar se potrivise dorinței tale, dar restul, eh, restul era în mîna lui Dumnezeu. Întîi a plecat prințul. Așa cum i-a surprins pe toți cu hotărîrea de a-și petrece iarna la Vladia în compania domnișoarelor, una stăpînă de drept și cealaltă de fapt a vilei Katerina, tot așa Vladia a înmărmurit cînd a auzit păcănitul motorului de avion sus pe platoul plin de scaieți albaștri. Nimeni nu se gîndise la asta, cu toate că uscăciunea neobișnuită ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ce n-ai mai gustat". Au băut ca doi cunoscători, cu înghițituri mici, plimbînd vinul în cerul gurii. Adjutantul a rămas ușor dezamăgit, vinul era plumburiu și mai mult acru decît amărui, nu cum se așteptase. "Guvernanta. De la guvernanta răposatei domnișoare." Fusese foarte sec, fără inflexiune, fără să arate ce crede el despre acea guvernantă și despre ceea ce-i spusese ea. Dar faptul că nu păstrase pentru el un astfel de secret arăta destule. Leonard Bîlbîie aproape că se înecă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
anume era K.F., dar servitoare nu era. Sigur, primea bani săptămânal din partea prințului, așa cum se obișnuia în asemenea situații, dar nu putea fi considerată a fi angajată pentru a face o anumită treabă. Să țină casa. Ori să țină companie domnișoarei Sofie, care se simțea din ce în ce mai rău. Ori să gătească. Ori să strunească grădinarul, și pe cei doi bătrîni care aveau grijă de acareturi și de curățenia din Vilă. Cu toate că făcea toate acestea, K.F. nu era considerată servitoare și nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ori vizitatorului, ea stătea de vorbă cu Sofie care o privea cu un fel de admirație învecinată cu extazul. "Tul, brocart, olandă" spunea K.F., plimbîndu-și ochii peste rafturile gălbui pline cu valuri de pînzeturi și stofe, "tul, brocart, olandă" repeta domnișoara Sofie, fără să privească la gesturile elegante, caraghios de elegante cu care vânzătorul răsturna pe tejghea marfa. Un nor ușor de praf și scame se ridica în odaie, mirosul de naftalină se întărea, K.F. îi făcea semn domnișoarei că pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
olandă" repeta domnișoara Sofie, fără să privească la gesturile elegante, caraghios de elegante cu care vânzătorul răsturna pe tejghea marfa. Un nor ușor de praf și scame se ridica în odaie, mirosul de naftalină se întărea, K.F. îi făcea semn domnișoarei că pot ieși, treburile erau rezolvate, negustorii din Vladia știau că întotdeauna tot ce se cumpăra era dublu, pentru amîndouă femeile, din Vila Katerina. Radul Popianu a pîndit de cîteva ori din ușă, ori a privit prin ferestrele aproape opace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se cumpăra era dublu, pentru amîndouă femeile, din Vila Katerina. Radul Popianu a pîndit de cîteva ori din ușă, ori a privit prin ferestrele aproape opace de praf și murdărie de muscă pînă cînd s-a lămurit că de fapt domnișoara Sofie nu vrea nimic. De fapt, de la un timp nu mai dorea nimic pentru ea. Tot ce făcea, poate și faptul că trăia, era numai pentru plăcerea prințului. Poate și pentru aceea a guvernantei K.F. E drept că Radul Popianu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ceea ce părea demodat era de fapt o constanță de o noblețe disprețuitoare. Asta înțelesese singur adjutantul clupă ce, mai mult simțind, îndrăznise să facă un compliment aproape soldățesc la una din întâlnirile întîmplătoare de pe ulița prăvăliilor. ,,Arătați ca două prințese, domnișoarelor", spusese atunci, îndeajuns de emoționat, încît gîtuiala vocii reușise să ascundă grosolănia banalității. Sofie nici nu răspunse, în schimb K.F. s-a oprit o clipă, aproape că i-a zîmbit și i-a aruncat din vîrful buzelor: "Credeam că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să scoată o vorbă, Sofie a prins-o de mînă pe K.F. și a tras-o către ea, silind-o să alerge. Abia mai tîrziu, după acea primă întîlnire "aranjată" de el, i-a spus K.F. cîte ceva despre trecutul domnișoarei Sofie, care suferise neînchipuit de mult în vremea războiului. Iar războiul, mai ales cel dus de nemți, fusese foarte strîns legat și de gestul său ostentativ și de pocnetul cizmelor, care suna întotdeauna nepotrivit și agresiv pentru ea. "S-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
strîns legat și de gestul său ostentativ și de pocnetul cizmelor, care suna întotdeauna nepotrivit și agresiv pentru ea. "S-a întîmplat ceva, domnule Popianu?", l-a întrebat K.F. fără curiozitate, nerăspunzîndu-i la salut. "Trebuie neapărat să se întîmple ceva?" Domnișoara K.F. a făcut un gest nelămurit, putea fi un fel de a ieși din întrebare ori o invitație să ia loc. Desigur că s-a așezat, un pas făcut, un loc cîștigat. "A, nu, dar știți, domnule adjutant, uniforma. Întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
masa neagră, uriașă, deasupra căreia bătea o pendulă într-o cutie la fel de neagră, pereții erau strălucitori de albi și scara contrasta puternic pe acest fond, ducînd desigur sus, unde, într-una din camerele cu vederea către dealurile înzăpezite, dormita, probabil, domnișoara Sofie. Ce altceva putea face o ființă atît de străvezie pe o vreme atît de întunecata? Nu ninsese de multișor, dar deasupra tuturor stăruiau nori plini de zăpadă. S-a așezat mai comod, picior peste picior, eh, bocancii erau mînjiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
acel plural al corpului din care făcea parte, cu majestatea mării în care se pierdeau cu plăcere chiar. Am auzit, se vorbește prin tîrg, de haitele de lupi, cred că nu sînt cu adevărat o primejdie." Radul Popianu știa că domnișoara guvernantă este îndeajuns de instruită, încît să știe că niciodată lupii nu ar ataca pe cineva. Cel puțin cît trăiește. Iar dacă e mort atunci se cheamă că nu atacă, ci pur și simplu sfîșie. Sfîșie ceva care a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și înțelegea pe deplin ceea ce spunea. "Ah, nu vă îngrijorați, vreau să spun, nu intrați în panică. Deocamdată situația este, cum să spun, hm, situația este sub control. Vă asigur că, dacă cu adevărat va apărea un pericol, atunci dumneavoastră, domnișoară, desigur și prințul, dar dumneavoastră veți fi avertizată. Și voi lua toate măsurile, înțelegeți, toate măsurile..." Își îngroșase vocea fără voia lui și rostea cuvintele apăsat, cu pasiune chiar, și în acea clipă se convingea pe sine că într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
e în stare să-și piardă cîteva luni din viață în acest ochi de liniște și picoteală care este Vladia. Pentru a exclude această ipoteză, adjutantul Radul Popianu intrase în acea dimineață în Vila Katerina și stătea de vorbă cu domnișoara K.F.! Chiar dacă pînă atunci nu fusese adevărată această explicație, devenea adevărată din acele clipe. Altfel nici nu i-ar fi apărut în minte atît de clară, de parcă i-ar fi fost dictată de cineva care veghea asupra lui și intervenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu este nimic. Absolut nimic!" K.F. a adus de la bucătărie o cană cu ceai, repede, prea repede, puteai crede că fusese pregătită dinainte. Chiar era. "E de tei, domnule adjutant. În schimb, e îndulcit cu miere. E ceaiul preferat al domnișoarei Sofie. În orice clipă am o ceașcă gata pregătită." K.F. s-a aplecat pînă aproape de urechea lui, de parcă i-ar fi fost teamă să nu fie auzită. Nu era nimeni în toată Vila care să-i asculte, dar gestul ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pînă aproape de urechea lui, de parcă i-ar fi fost teamă să nu fie auzită. Nu era nimeni în toată Vila care să-i asculte, dar gestul ținea de presupusul secret ce i l-a împărtășit. Nespus de repede și guvernanta domnișoarei Sofie se încadra în schema veche, știută bine de adjutantul Popianu. "Știți, nu bea nimic altceva decît ceai de tei îndulcit cu miere. Iar de mîncat, nu mănîncă nimic. Absolut nimic." Radul Popianu și-a ridicat brusc privirea, de parcă s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
următoare s-a auzit scara interioară ce ducea la camerele de sus scîrțîind abia perceptibil. Dacă ar fi sorbit cum îi plăcea îndeobște să facă, dacă s-ar fi simțit în largul său, Radul Popianu n-ar fi auzit pașii domnișoarei Sofie, care umbla atît de încet și de ușor, încît putea crede că de fapt plutește, abia atingînd podeaua. Dar, oricît de ușoară ar fi fost, nu reușea să împiedice scara interioară să scîrțîie. Era atît de veche și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
petrecea o adevărată minune că nu se prăbușise încă. S-a ridicat brusc, lăsînd ceașca pe jumătate plină, îi părea rău, ceaiul era minunat și pentru cît umblase prin zăpadă cădea numai bine, dar nu voia să dea ochii cu domnișoara dintr-un motiv foarte exact: plecînd așa, instala o stare de complicitate cu K.F., stare la care ea, vrînd-nevrînd, trebuia să consimtă. Și-a luat chipiul, s-ar fi putut să răcească pe o vreme ca aia, dar a vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ca aia, dar a vrut ca neapărat să facă o impresie cît mai autoritară. Căciula, oricît ar fi ea de bine făcută, are un aer de civilie, pe care nicicum nu-l poți răzbi. "Eu trebuie să mă duc, slujba, domnișoară, slujba. Trebuie să dau de urma javrelor ălora, pentru că niciodată nu iese fum fără foc. Poate nu se vede de la început, poate e un foc înăbușit, ăsta e cel mai periculos, arde totul pe dinlăuntrul lucrurilor și nu rămîi decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
seamă. De cînd era în Vladia se obișnuise cu așa ceva și privea cu multă îngăduință pe cei care cu orice prilej vorbeau, glumeau, exagerau numai și numai despre acest cui vîrît adînc în mintea și simțirea oricărui bărbat. Era recunoscător domnișoarei K.F. că îl izbăvise cu cîteva cuvinte, doar cu cîteva cuvinte, de înnoirea unor suferințe pe care tocmai le uitase. După ce făcuse acea tentativă chemînd-o la post "pentru a discuta pe îndelete", fusese desigur într-un moment de cumplită slăbiciune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
crezut în continuare că există pe lume fleacuri atît de scumpe și care nu erau bune de nimic, nici de mîncat, nici de privit, nici de dat de pomană! Prăvăliile s-au golit peste noapte de toate prostiile acelea, pentru că domnișoara K. F., singura stăpînă a Vilei Katerina, făcuse un gest cît se poate de generos. Îi scrisese prințului, ce anume nici Popianu nu știa, cu toate că dacă ar fi vrut ar fi putut afla, și aceasta trimisese atîția bani, pe poliță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
foarte protocolară, care s-a terminat cît se poate de neprotocolar. Poarta de fier s-a deschis singură cînd a ajuns în fața ei, un țăcănit sec întîi și după aceea a alunecat înlăuntru prin propria-i greutate. Asta însemna că domnișoara K.F. îl aștepta. Îl aștepta și îl pîndea din spatele ferestrei colorate, a vitraliului, privind printr-o crăpătură a sticlei. Apoi i-a ieșit în întâmpinare, în prag, fără să-l lase să aștepte cumva, așa cum se întîmpla în mod obligatoriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
un ciubuc, dar era sincer încîntat de reușită. Și văzînd-o cît de frumoasă, de elegantă era, într-o rochie pe care el o știa, dar niciodată n-o văzuse pe K.F. cu ea, era a Sofiei, sigur că era a domnișoarei Sofie, rochia albastră cu care venise Sofie la Vladia, văzînd-o rezemată de lemnul ușorului, cu o mînă ridicată deasupra creștetului, lipită de blana întunecată a ușii, ca un semn de salut princiar, molatec și plin de subînțelesuri pe care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
domoale ale dealurilor, chiar dacă era plină primăvară verdele lor era destul de palid. Erau acoperite cu scaieți și scaieții niciodată nu se înverzesc îndeajuns. Culoarea către care năzuiesc este vînătul, iar unii ajung să fie chiar albaștri. Acolo, sus, în salon, domnișoara K. F. l-a servit cu ceai și fursecuri, i-ar fi căzut mai bine un pahar de vin ori măcar unul de tescovină, toată ziua se abținea cît putea de mult să nu bea nimic, dar după ora șase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]