1,794 matches
-
când au ajuns la răscrucea cu ulița Mărcuței, n-au luat-o spre Fundeni, ci au tot ținut-o drept până au intrat în drumul de Afumați. Cât au mers printre așezările omenești ale mahalalelor, surugiii țineau caii în trap domol, doar când au intrat în pădure au început să-i șfichiuiască, să fluiere și să chiuie ca să pornească în trap îndrăcit și să înspăimânte lupii. Puțin după miezul nopții au ajuns la conacul sau mai degrabă palatul fostului mare stolnic
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Sihăstrie 490 m, continuând să crească spre partea centrală, unde Dealul Mare Tudora atinge cota maximă de 593 m. Partea nordică a teritoriului comunei Vorona face parte din platoul Mândrești în care Dealul Protopopenilor atinge 308 m. Culmile au contururi domoale și aproape toate se înclină spre sud, coborând spre depresiunea Vorona în care altitudinile se mențin între 279-263 m. Cele mai coborâte altitudini sunt răspândite în zonele de șes ale Siretului, unde întâlnim de la nord la sud cote de 246-244
Flora vasculară și vegetația pădurii Vorona din județul Botoșani by Covașă Dumitru Alin () [Corola-publishinghouse/Science/1173_a_1949]
-
la un țăran, pasămite pentru că acesta ar fi cutezat să-i spună că l-a înșelat. Și-l îmbrâncea și-l lovea pe bietul om ghemuit în genunchi. Cuza merse până la locul cu pricina și-i zise negustorului cu voce domoală: Cu ce a greșit omul acesta? De ce-l lovești? Pentru că așa vreau eu! La auzul acestor cuvinte, Cuza își scoase pelerina și apăru în hainele cele domnești. Negustorul, dându-și seama cine îi vorbise, tremurând din toate încheieturile, dădu să
Istorie pe meleaguri vasluiene by Gheorghe Ulica () [Corola-publishinghouse/Science/1250_a_2316]
-
și el după ce iese de la muncă? Să stea la un pahar cu alții, mai vorbesc și ei de-ale lor... Am intrat. Urâta femeie nu era și năroadă, dimpotrivă, o mare știință a vieții se ghicea din spusele ei. Era domoală, odihnitoare, iar mierea în care își învăluia cuvintele atrăgea. - Ce să-ți dau eu ție? mă întrebă ea după ce intrai în odaie. O cafea, o dulceață? - Și una și alta, îi răspunsei. Odaia avea pământ pe jos, dar era curată
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
să se plimbe când încolo, când încoace, de la un perete la celălalt al încăperii. Era un om puțin înalt, subțire de talie, cu sprâncene accentuate, slab fără să fie tras, puțin bătrânicios pentru mine, reflexiv cum arăta și se plimba domol cu mâinile la spate. Focul ardea în sobă, era liniște mare și el continua plimbarea sa monotonă, gânditor. - Te-am invitat, zice, că ne cunoaștem... Scuză-mă că mă plimb... E un obicei din închisoare, când stăteam singur în celulă
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
destulă carte, nu suntem liberi? Mă apucă râsul. El, cumintele Dobrinescu, șeful clasei, cu bursă încă patru ani, ieșea sigur învățător... Ce-l apucase? - Fugim în țari străine, reluă el cu o sticlire stranie în ochi, dar cu un glas domol, gospodăresc. Pâș, pâș, și... Și arătă cu mâna în depărtările închipuirii. Țelul prea sigur al vieții sale nu-i mai plăcea, bănuia, intuia poate că destinul meu avea să fie mai aventuros și mă invidia? Râsul meu triumfător i-o
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
ceva asemănător. Și mi-a făcut cu ochiul: e de lucru acolo, e interesant, în general viața e interesantă, dacă nu ajungi rege în Terra Nova, ajungi totuși ceva și nimeni nu te împiedică să-ți meargă totuși gândul, așa domol, cine știe, cât suntem tineri (și eram) nimic nu era pierdut... Nici despre el, de-atunci, n-am mai auzit... Bârzoi, cel chinuit la vioară, mi-a dat într-o zi un telefon și ne-am întîlnit la Capșa. Era
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
pesemne la ceva chemîndu-l pe acel Pavel. Tresării. Pavel, ăsta era numele orbului. Cine o fi? Își vîrî nasul în hârtii. După câteva minute intra pe ușă un domn subțirel, fără frizură, tuns perie, cu trăsături fine, prelungi, și mișcări domoale, controlate. - Uite dragă, îl întîmpină poetul, mai recomandă și tu scriitori, că eu m-am săturat. Ia-l cu tine și stați de vorbă. Dacă ai încredere, încearcă. E inteligent, are ceva studii, fă-i un loc jos la mașini
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
ei ardea a dor, dar nu mai aștepta nimic. A lăsat lumânarea și și- a scos bluza, o lepădă pe pat și căută alta curată. Goală până la brâu simți îmbrățișarea vântului. O mână o prinse de mijloc și o trase domol în spate. Anica scoase un icnet și își lăsă spatele să cadă în inert. Simți prin părul ei mângierea vântului și se cutremură, era rece. O mână caldă i-a atins sânii, o liniști. Se încălzi din răsuflarea ce îi
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
zid, găinile cotcodăciră speriate. O clipă mai târziu, Balducci trecu din nou prin fața ferestrei, ducând calul de căpăstru. Înainta spre potecă, fără să se mai uite îndărăt și se făcu nevăzut, urmat de cal. Un bolovan se auzi rostogolindu-se domol. Daru se întoarse către prizonier. Acesta nu se clintise din locul lui dar îi urmărea fiecare mișcare cu privirea. - Așteaptă, spuse învățătorul în arabă și se îndreptă către ușa camerei. Pe prag se răzgândi, se duse la catedră, luă revolverul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
în ceață, începând să lumineze, deasupra și în jurul ei, un fel de acoperiș pătrat din ramuri uscate de palmier, sprijinit la cele patru colțuri pe niște bețe groase de bambus. Acest adăpost rudimentar, pe lângă care se agitau umbre nedeslușite, înainta domol către mal. Când ajunse pe la mijlocul fluviului, se zăriră limpede, în lumina galbenă, trei bărbați goi până la brâu, aproape negri, purtând pălării de formă conică. Stăteau nemișcați, bine înfipți pe picioarele lor ușor depărtate, cu trupul aplecat puțin înainte din pricina curentului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
-l îmbrățișeze și să se arunce la picioarele lui, cerîndu-i iertare. Și în cele din urmă, nemaiputîn-du-se stăpâni, murmură cu glas de fericire: ― Petre, Petre, fratele meu... nădejdea mea... Soldatul tăcu o clipă nedumerit. Apoi clătină din cap și zise domol, resemnat: ― Doamne-ajută... 7 Câteva nopți nu mai apăru reflectorul. Apostol Bologa, de veghe în observatorul din șanțurile infanteriei, îl aștepta însă mereu cu atenția încordată, ca să mulțumească pe Klap-ka. În liniștea nopților, tulburată doar rareori de vreun foc de pușcă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fețele speriate, păzindu-și desagii sau legăturile, vorbind puțin și încet, parcă s-ar fi temut să nu-i audă cineva. În colțul dinspre vagonul ofițerilor, un preot român, înalt, slab, cu o bărbuță rară și îmbrăcat sărăcăcios, se sfătuia domol cu trei țărani care, după port, păreau unguri. Apostol, făcîndu-și loc pe la spatele preotului, auzi vorbă românească și întoarse capul o clipă, fără însă a se opri din mers. Zări o față cunoscută parcă... În înghesuială nu avu vreme să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
la mine, ca client! Chiar acum sunt sigur că ai puțină febră, fiindcă prea îți sticlesc ochii. Ar fi putut să-ți dea un concediu până să te întremezi mai bine... In sfârșit, bagă de seamă și las-o mai domol! ― Mă simt ca un zmeu, doctore! răspunse Bologa cu o veselie nefirească. Doctorul mormăi ceva în gulerul mantalei, dar Apostol nici nu încercă să înțeleagă, atât îi era sufletul de încărcat cu speranțe... 5 Apostol Bologa porni călare, cu harta
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
tren cu generalul... ― Foarte rău îmi pare că nu rămâi aproape de mine, dar pentru tine e mult, mult mai bine în sat, la coloana de muniții, zise Klapka. De altfel, sunt sigur că te-ai săturat de visuri, adăugă mai domol, parcă s-ar fi temut să nu-i răscolească vreo rană. Soarta ți-a dat un avertisment atunci... ― Da, atunci soarta m-a dușmănit, fiindcă, drept să-ți spun, nici sufletul meu n-a fost pregătit îndeajuns! răspunse Bologa fără
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
auzi glasul Ilonei, aproape de pat, într-o amestecătură de românește cu ungurește: ― Bolnav, nu vezi?... Du-te la doctor... Stau eu lângă el, n-ai grijă... Răspunsul ordonanței nu-l pricepu, dar în curând auzi scârțâitul ușii și un foșnet domol. Atunci se gîndi: "Te pomenești că sunt bolnav și..." Gândul i se curmă, neisprăvit, și pe frunte simți o mână ușoară, puțin rece și aspră. Sub atingerea aceasta, clocotul minții se mulcomi repede, ca sub puterea unui farmec, și somnul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mai fi putut îndura privirea mamei sale. Din clipa aceasta însă toate cuvintele ei i se încuibară în inimă ca niște spini și rămaseră acolo, încremenite într-o durere amară. Apoi, când glasul doamnei Bologa tăcu, el șopti atât de domol, parcă i-ar fi fost frică să nu trezească pe cineva: ― Rău îmi pare, mamă, c-am mai venit acasă... Pentru doamna Bologa șoapta aceasta a fost ca o lovitură de măciucă. Demult, încă de pe vremea când Apostol, în loc să urmeze
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și lucitori de sudoare. In colț, pe o masă cu multe hârțoage, domina un registru deschis. Telefonistul se trezi și întoarse capul, uluit, spre intrare. ― Ia cheamă, băiete, pe ofițerul de serviciu al cartierului! zise aghiotantul, plictisit, continuând apoi, mai domol cu imputările către Varga, dar uitîndu-se numai la Bologa care, între cei doi soldați, stătea aiurit, cu obrajii albi și brăzdați de nădușeală, parc-ar fi plâns. Pe când telefonistul răcnea în aparat, aghiotantul își curmă deodată imputările și, punând mâna
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Pe obraji avea urme proaspete de lacrimi, iar în ochi și pe buze un zâmbet de îmbărbătare, umil, sfios, sub care încerca să-și ascundă o groază cumplită... Goli tava și mai stătu o clipă, neclintită, murmurând de câteva ori, domol, ca un susur: ― Dumnezeu... n-ai grijă. Dumnezeu... Apoi ieși cu privirea în pământ. Apostol o văzu coborând cele trei trepte. Se frecă la ochi, buimăcit. Plutonierul intră și, aprinzând lampa atârnată de o grindă, zise încet, să nu-l
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
scîndurii: "Aici am suferit..." Când căpitanul tăcu întrebător, Apostol zise rar, uitîndu-se drept în ochii lui: ― Când voi fi judecat? ― Peste trei ore... da... la zece... negreșit, bâlbâi Klapka, surprins. Bologa întoarse ochii iarăși la inscripție, o silabisi și urmă domol: ― Atunci, ce nevoie de...? Nu sfârși, dar Klapka înțelese și sări de pe scaun, înțepat, aproape furios, îl apucă de umăr și-l scutură, sîsîind: ― Trezește-te, omule!... Ești nebun? Nu-ți dai seama ce te așteaptă? ― Moartea, zise Apostol, privind
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
săvârșite, dar neizbutite, de trădare și dezertare la inamic", "degradare și eliminare din gradele armatei", "moarte prin ștreang..." ― Sentința va fi executată imediat! sfârși pretorul, îndoind hârtia și aruncând o privire furișă în fața lui Bologa. ― Imediat... imediat, repetă Apostol foarte domol, adăugând în gînd: "Dar ora?... De ce nu spune ora?" Atunci surprinse un gest al pretorului și văzu că plutonierul se apropie atât de umilit, că părea un necunoscut rătăcit aici cine știe cum. ― Conform sentinței... degradare... tunica militară... trebuie haină civilă, zise
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și să ne întậlnim pentru a fi împreună și a ne iubi întru eternitate!... Voi pune zilnic scrisori acolo, pe mormậntul ei și sper ca tu să le citești cậnd soarele se ascunde după deal, în liniște adậncă, în glas domol de clopot. - Doamne ferește, ai grijă de dragul meu, Maică Fecioară! E încă tậnăr, a iubit-o atật de mult! Umbra dealului acoperea satul și întunericul se lăsa încet peste acoperișurile cu hornuri fumegậnd .Yon stătea împietrit, neputậndu-și lua ochii de la turla
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
mine nu mă știe nime Nici chiar tu însăți, dona Sol. Ades când frunzele pe cracă Șoptesc ca sgomotul de guri Ce se sărută și se-mpacă În umbr-adîncă de păduri, Eu stau unde pătrunde luna Pe alb ivor, sunând domol; De cântă păsările ntr-una De tine-mi cântă, dona Sol. {EminescuOpIV 428} Și pe oglinda mișcătoare Stau de privesc un straniu joc; E apa pururi călătoare Pe chipu-mi ce rămîne-n loc. S-au desprimăvărat pădurea Suspină păsările-n stol
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Și cam ce spune el în acea carte? Că „În dulce Târgul Ieșului, tot-omul nu era cine știe ce deosebit de cel de prin alte orașe moldovenești. Adică, vorbind cam molatec, cu <măi>, <bre omule>, <oleacă>, <tăti-cele> și <îracan di mini>; mergând tare domol (că doar nu dau turcii);... și cu vorba plină de ifos și de rouă: Noi iștia di la Ieși!” Tare mă tem, vere, că avea dreptate meșterul portretist în vorbe. Dacă te încondeia el, apoi din două-trei fraze te vedeai
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
privi în tihnă la mușteriii hanului tocmai când poiana își dezvelea obrazul înflorat sub mângâierea lunii, cu chip rumen, abia răsărită... Și cine alții dacă nu cotiugaragiii așezați la mese câte doi-trei gustau din ulcelele cu vin sporovăind cu glas domol, obosit... Uite ce înseamnă un prieten! Îți ghicește și cel mai adânc gând. Căci „Pecete de smarald cu meșteșug de aur este glasul cîntăreților la vinul cel dulce” - se spune în „Cartea înțelepciunii lui Iisus, fiul lui Sirah (Eclesiasticul)” Și
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]