1,848 matches
-
Amândoi erau încurcați de nesiguranță. Georgeta întrebă: - Așa ești de timid cu femeile întotdeauna? Totuși îmi placi, dar ai un nu știu ce care inspiră respect. Ai să fii un doctor impunător. Georgeta râse, dar se simțea în chip serios intimidată. Își drese repede părul, își strânse peignoir-ul pe ea și căută în minte G. Călinescu un subiect de convorbire mai convenabil. Negăsindu-l, se duse să-i aducă lui Felix dulceață. N-avea deloc obiceiul acesta burghez de a primi invitați, dar
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
zi nouă în existența lui, cunoscuse plăcerile vieții. Fără să-și dea seama cum, se auzi întrebînd: - Dar domnișoara Georgeta nu e aici? Chelnerul se repezi pe ușă și se-ntoarse curând cu știrea că domnișoara tocmai venise și-și dregea coafura în odaia econoamei. Prin sufletul lui Felix trecură vanități de bărbat cu amante frumoase și cu avere. I se spuse că domnișoara, auzind de el, trimisese vorbă că vine și ea, numaidecât. Ceea ce se și întîmplă. Georgeta intră într-
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
prin draperiile de păr, ce semănau cu niște sârme roșii și îi acopereau în întregime sfârcurile urechilor și, cum se tolănise pe canapea, o dată își orientă vârful tălpii piciorului către catarama în formă de pește a Batjocoritorului. Batjocoritorul își drese glasul și, ațintindu-și privirile în arcurile descărcărilor electrice ce tălăzuiau ritmic prin covorul de cristal, rosti cu aerul unui musafir profund educat. - Grațioasă doamnă, am sosit aici doar pentru a-mi exprima considerația pentru tot ceea ce realizați pentru literatura
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cu valuri succesive de grăsime, începînd de prin 1683. - Habar n-am, răspunse borțosul, trăgând cu ochiul către pendulul ce atârna bleg, ca un vrej uscat, deasupra cursului schițat al unei ape. Rămâne nesculată!... Nu ni se încuviințează accesul, o drese el, repetând o frază pe care, se vedea, o înghițise cu greu. 322 DANIEL BĂNULESCU "Doamne-Dumnezeule, jeluiam, fă-o iar să adoarmă în patul nostru comun!", iar glasul cel blajin mă ridica frumușel de urechi, mă transporta până la dormitor, mă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cum ninge decembre", repetă fata. Era trist. Madam Nicolici n-o să-i îngăduie, nicicând, să culeagă nici măcar pruni. - "Spre geamuri, iubite, privește", continuă fata. Probabil din pricina nebuniei provocate de excesul de varză călită. Poate chiar și prepararea excelentă a ceaiului, dres cu rom și scorțișoară, fusese izbutită, din păcate, tot la nimereală. Apoi fata se întoarse smucit către el și-l sărută, picurîndu-i, de pe buzele ei, pe colțul buzelor lui, bobițe de sânge. Înmuie degetul într-una și o studie. În loc să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Întreba mereu: - Sepia sau negru? Spate cu decor sau clasa întîia cu florile și castel? Tot brutarul răspunsese: - Scump. Clasa întîia! O dată se însoară omul! Fotograful dispăru apoi după o perdea, să-și pregătească sculele. Lina se mai însufleți. Își drese părul sub coroana de lămâiță și întinse pliurile rochiei. Birjarul aduse luminările de la trăsură și le rezemă de un perete. 30 Neamțul u chemă, așezmdu-i în fața unei lăzi galbene, care avea un tub terminat cu o sticlă lucioasă. Îi potrivi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
acră foc, gătită de soacră la repezeală, să-f scoale din osteneală, că era făcut zmeu și abia își mai ținea ochii deschiși. Se așezară, gustară mâncarea și lăutarii le mai ziseră una de plecare, spre bucuria brutarului, care se însuflețea, dres de borș și de arcuș. La urmă ginerele pupă mâna socrului, a nașului și a nașei. Nevasta meșterului mergea cu ei, plângând. La poartă îl văzură pe cumătrul Ghiță Bîlcu între doi gealați de birjari, ținut de subțiori, căznindu-se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe mîncat! 68 Cârciumarul căra cu tovarășii lui, cu nevasta și cu ajutoare. Afară, ploua să rupă pământul. N-ar mai fi plecat nimeni. După târguială, merge câte o fudulie de berbec, o momită acolo și-o ciorbă de burtă dreasă cu oțet și cu usturoi stors. Gheorghe nădușise alergând când la bucătărie, când înapoi în prăvălie. Negustorului tocmai îi picaseră câteva târnuri cu ficăței și mațe de miel de la zahana și codoșul a pus ochii pe ce era mai bun
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
întors înapoi". Stăpânea. Împrejur numai amărâți, se uita la ei cu milă, n-avea ce le face. Chirică acarul ședea într-un fel de magazie de scânduri prin care bătea vântul. Venea seara rupt de șale de la muncă, se mai dregea cu un rachiu. Avea ochii în fundul capului, tușea a doagă, sec și adânc, îl mânca un vierme pe dedesubt. Ținea nevastă și casă grea. Copii, să 75 nu-i mai numeri, tot galbeni și duși, cu coliva-n piept. Le
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
scăpat... Vocea-i tremura. Scuipă chiștocul ars. Mi-a plăcut și mie... Da cui nu-i place? Așa coardă, mai rar. A trăit el ce-a trăit cu ea, a pus Stăpînu ochii pe dânsa. Ce-a făcut, ce-a dres, i-a suflat-o! A vrut Sandu să-l taie pe staroste, au stat supărați, s-au mardit, 1-a băgat Bozoncea-n spital pe păgubaș, ce, te joci?! Două luni azăcut. Pe urmă, n-a avut ce face. Tot la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dar se ținea bine. Smulgea limbile proaspete ale măselariței și asculta freamătul pipirigului. - Vi-e frică? întrebă încet Oprică. - Nu, zicea Petre cu jumătate glas. - Aici stau hoții... Li se ridica părul măciucă la copii. Ce făcea al Măritei, ce dregea, că le știa pe toate. Unii ziceau că-i al lui Florea, unul de hoțea pe unde apuca, de-l făcuse cu cărturăreasa, la tinerețe. Oprică n-avea Dumnezeu, știa să umble cu șișul. Când fl bătea vreunul mai mare
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
luaseră de gânduri. Oftau lângă cratițe, mai ieșeau afară să privească. Așa tablou de bărbat nu mai pomeniseră. A stăpânit meșterul peste Cuțarida. Trei luni cât a așezat marmura, dormea noaptea mereu în alt pat de muiere. Cum făcea, cum dregea, nu -lau dovedit. Călca și prin casele ălor măritate. Doar Gogu a prins-o pe-a lui. O știa rea de muscă. A pîndit-o, s-a nimerit, nu se știe. Când făcea ea bezele prin ferestre talianului, pică și omul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de-l mai ține Bozoncea-n ceata lui. - Mie mi-ar trebui altceva acum-... rosti târziu manglitorul, obosit, obosit, să am o casă, să stau liniștit într-o mahala, unde să nu mă știe nimeni ce-am făcut și ce-am dres. Ehe, și mi-ar place să cresc porumbei, să le fac un coteț cocoțat pe un par, unde să-i ademenesc și să-i prind cu clei. Tu știi ce frumos miroase cleiul de păsări? Își mai aprinse o țigară
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
bucură..." Pușcă în toată mahalaua Cuțaridei n-aveau decât oltenii. A plecat cu fierul încins, plin de cositor, în mână, să-i ucidă. Nu vedea bine înaintea ochilor. Grădina era departe. Ăl mai mic dintre frați ședea lângă un pălimar. Dregea o sapă. Chirică a dărâmat poarta de sîrmă: - Ia ascultă, mă! Precupețul s-a întors: - Bă! a mai strigat o dată, suflecîndu-și mânecile. 208 I Veni și celălalt, Victor, cel mare. Era plin de pământ și se uita la ceferist. - Ce
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
piatră mahalaua înecată toată sub o gârlă galbenă. 322 Apa bătuse și la geamurile pivniței lui. Ieșiseră copiii s-adune cotețele, suiți în albii. Apele scăzuseră. Locul rămăsese dedesubt, negru și moale. Oamenii au sărit, cu mic, cu mare, să dreagă stricăciunile,*Au bocănit până seara. Lui Chirică i se surpase un perete. Fetele alergau după chirpici, să-l lipească la loc. La Spiridon potopul dărâmase o magazie, iar la zidari căzuseră ferestrele. Când s-a uitat cârciumarul mai bine, a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
drumul. Voi luați-o drept înainte și-o să dați de fortu Cățelu, treceți un șanț, și peste păduricea aia ajungeți în barieră. Într-o jumătate de ceas sînteți la "Spînzuratu", la circiumă. Cereți un chil de țuică fiartă și vă dregeți... Țiganii s-au privit. Omul se grăbea. Întorsese ulubele cailor. Dumitru, spăimos cum era, spuse: - Eu mă întorc. Nu mai ajungem până-n barieră, uite, stă să ningă! Neacșu a desfăcut armonica și-a început să cînte: Te cunosc după fular
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
împlură de lacrimi. - Sărmanul văr, zise ea, sărutîndu-mă cu atâta dulceață și tinerețe. Oalele fierbea pe vatră. - O, zise ea, ca aducîndu-și aminte, trebuie să-i duc merinde tătîni-tău! Las-că ne mai vedem noi desară, mâni dimineață... zise ea și drese ce drese, apoi luă vro două oale din cele pline, surâse și cu ochii și cu gura și plecă pe ușă și prin sat înainte. Nu mult după aceea veni și tată-meu, care auzise de la fată că venisem acasă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lacrimi. - Sărmanul văr, zise ea, sărutîndu-mă cu atâta dulceață și tinerețe. Oalele fierbea pe vatră. - O, zise ea, ca aducîndu-și aminte, trebuie să-i duc merinde tătîni-tău! Las-că ne mai vedem noi desară, mâni dimineață... zise ea și drese ce drese, apoi luă vro două oale din cele pline, surâse și cu ochii și cu gura și plecă pe ușă și prin sat înainte. Nu mult după aceea veni și tată-meu, care auzise de la fată că venisem acasă. El mă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
deși mi se părea mie că râde silit. Dar putea să mi se pară numai, unde, precum știți, presupusesem, înșelat din depărtare, cumcă ar schimba vorbe c-un honved. Fiindcă eram toți obosiți, ne lungirăm care-ncotro prin moară; morariul drese ce mai drese prin saci și prin ferdele, stinse focul din o vatră de pietre si se lungi și el în catul de jos al morii, unde erau roțile. Toți începură a sforăi, cari de cari se întorceau cu zgomot
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
părea mie că râde silit. Dar putea să mi se pară numai, unde, precum știți, presupusesem, înșelat din depărtare, cumcă ar schimba vorbe c-un honved. Fiindcă eram toți obosiți, ne lungirăm care-ncotro prin moară; morariul drese ce mai drese prin saci și prin ferdele, stinse focul din o vatră de pietre si se lungi și el în catul de jos al morii, unde erau roțile. Toți începură a sforăi, cari de cari se întorceau cu zgomot și gemând pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
învățat de la nimeni... Asta vine așa numai... N-o știu orișicând... - Atunci de ce [te] depărtezi de mine... vino ici în brațul meu... O atrase încet pe pieptul lui... - Ah, uite, zise ea... ce rău îți stă legătoarea la gît!... Ea drese cu mânuțele ei legătoarea... - Și-apoi nu-i nici pieptănat cumsecade, hahaha! și lipsește un bumb de la maneșcă. - Mi-a căzut în sân, Elli... caută-. Ea-și băgă mîna-n sânul lui. El [O] prinse ș-o apăsă pe inimă... - Nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
scula... apoi ți-oi aduce cafeaua și cămeșa cu butonii puși, și ciorapii, halatul, fesul, o țigară... te-oi îmbrăca, apoi te-i duce la treaba ta... și, rămasă acasă, voi șterge colbul de pe cărțile tale, voi aranja hârtiile, voi drege penele stricate și când vei veni acasă va fi masa pusă... pânza albă, farfuriile curate, paharele limpezi de clare... după masă vom ședea la cafea, vom vorbi nerozii... apoi, adaose încet abia mișcîndu-și buzele, apoi... zic și eu, de... vom
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
știr; Ț-a mers vestea, cînd ț-a mers, D-acum lețcaia-ți s-a șters. Geaba cochetării faci, Că la nimeni nu mai placi. Te-au lăsat toți ș-ai rămas Ca un odorog de vas; CÎt să te dregi la obraz, Te-ai trecut, nu mai ai haz. GÎndeai că chipu-ți frumos O să stea tot abanos. Acum poate să plătești Frumoasă să te numești.” Asemenea parabole sînt numeroase În Povestea vorbii: despre căsătorie, despre nevasta care iubește banul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
că satură... — A murit croitorul, spuse Petrache, rămânând la subiect. — Care din ei ? Avem patru în cartier. — Neamțul... Steiner... Am văzut când îl duceau la cimitir... Puțină lume... Brusc, Petrache își dădu seama că făcuse o greșeală. Imposibil s-o dreagă. — Când îți zic eu, băiatu’ mamii... o prinse maică-sa din zbor. Știi cum e omul... Când îl ia e ca și cum ai scoate o ciutură din fântână. Apa se așază la loc, se netezește ca și cum nici n-ar fi fost
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o împingă, pentru a da câteva ghionturi balansoarului în care dormita cel căruia îi spunea „unchiule“, nu din pricina vreunei rudenii, ci doar pentru a nu-i spune, pe șleau, „moșule“. Vocile dinăuntru se auzeau cu limpezime, fără fereală, el își dregea vocea, căutând să pară mai tânăr, iar ea îi răspundea cu o candoare ce părea că nu cunoscuse păcatul. Nu știam că te cheamă Poly, se auzi vocea unchiașului. De la ce vine asta ? — De la Polixenia, răspunse fata, oarecum mândră. — Frumos
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]