1,462 matches
-
dezbinare, pregătită anume pentru oaspetele său, Seniorul Ieyasu. Genemon interveni: — Când privesc situația pe care au descris-o deja colegii mei, nu-i pot găsi decât un singur motiv, care nici măcar nu e un motiv adevărat. În ultimii câțiva ani, dușmănia persistentă a Seniorului Nobunaga l-a făcut să privească ostil tot ceea ce face Seniorul Mitsuhide. Antipatia lui a devenit, în sfârșit, francă și nedisimulată, ajungându-se până la situația de față. Cei trei tăcură. Mai erau multe incidente pe care ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
aerul răcoros se simțea dens aproape ca apa. Cu un moment în urmă, din capelă se auzise zgomotul palmelor plesnite în rugăciune. Se părea că Mitsuhide și generalii lui se rugaseră zeilor. Mitsuhide se convinsese că nu acționa numai în virtutea dușmăniei și a revoltei sale față de Nobunaga. Teama de a nu sfârși ca seniorii clanurilor Araki sau Sakuma îl ajutase să justifice totul ca pe o măsură de legitimă apărare; era ca un animal încolțit, forțat să atace primul pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
întrecea pe aceea a foștilor conducători, adusese buddhismul în genunchi. Azvârlise asupra clerului o ploaie de săbii și foc din iad, dar el însuși știa mai bine decât oricare altul că, oriunde s-ar fi dus, nu erau șanse ca dușmănia contra lui să se risipească. Pe de altă parte, le permisese misionarilor să construiască o biserică, le recunoscuse public munca și, din când în când, în invitase chiar și la banchete. Călugării buddhiști cârteau, întrebând pe cine îi considera Nobunaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de împăcat, încât se îndoia chiar și el. Era conștient chiar și de o dorință de a râde. „Deci, am alunecat și eu în sus.“ Chiar și când își imagină chelia lucitoare a lui Mitsuhide, nu simți nici un strop de dușmănie. Și el era om și făcuse ceea ce făcuse din furie, presupunea Nobunaga. Propria lui neglijență era cea mai mare gafă pe care o făcuse și-i părea rău că mânia lui Mitsuhide se transformase în nimic mai mult decât violență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dimineață, la Mitsuhide, sunau ca o judecată a cerului. Pentru Mitsuhide, Castelul Sakamoto păstra amintirea evenimentelor recente: umilirea lui de către Nobunaga; plecarea din Azuchi, furios; șederea la Sakamoto, unde stătuse la răspântia îndoielii. Acum, nu mai încăpea nici o îndoială, nici o dușmănie. În același timp, își pierduse orice putere de cercetare de sine. Își abandonase adevărata inteligență în schimbul titlului gol de conducător al națiunii. În noaptea zilei a noua, Mitsuhide încă nu avea idee unde se găsea Hideyoshi, dar atitudinile seniorilor locali
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mai avea pe nimeni în care să se încreadă. Acum, însă, dintr-o dată, era mișcat de scrisoarea lui Hideyoshi, iar emoțiile pe care le nutrise față de rivalul său se răsturnară complet, într-o clipă. Reflectă, cu franchețe, la faptul că dușmănia lor se bazase, în întregime, pe propria lui suspiciune și timiditate. Așadar, Katsuie își reconsideră poziția. — Acum, când marele nostru senior nu mai e, Hideyoshi va fi omul căruia trebuie să-i acordăm încrederea. În noaptea aceea, conversă cordial cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
spuneau: nu, n-am de gând să te iau în brațe, așa că stai liniștit. Vocea ei foarte-foarte catifelată se răspândi iarăși în aer ca o melodie șoptită. Îmi spui și mie ce-ți șoptește ghiocul? Nestor scutură din cap fără dușmănie și abia după aceea se întrebă: nu-i spun fiindcă nici eu nu știu ce șoptesc ghiocurile sau fiindcă e secret? Nu și nu. Mi-l dai și mie să-mi aflu viitorul? Era clar că dacă i-l dădea ei nu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Un cavaler, cu scutul și panașul albe ca zăpada, s-a ivit în luminiș. Sacripant i-a aruncat o privire fioroasă și, neașteptând ca acesta să se apropie, l-a provocat la luptă. Străinul, fără a răspunde acestor semne de dușmănie, s-a pus în gardă. Caii lor, împunși în aceeași clipă de pinteni se repeziră unul către celălalt ca niște vijelii. Scuturile lor fură străpunse de lăncii și numai oțelul călit al platoșelor le-a salvat viețile. Ambii cai au
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
de prezența ei spre a reînsufleți oștile descurajate și a ține piept înaintării maurilor. Întristatul cavaler care se numea Pinabel, a aflat astfel că Bradamanta era un vlăstar al casei Clermont, care avea cu propiria-i casă de Maiența, o veche dușmănie. Din acea clipă trădătorul nu a mai avut alt gând decât să se descotorosească de Bradamanta, de la care, dacă-i afla numele și obârșia --se temea că n-avea nimic bun de așteptat. Judecând-o după propria-i josnicie și
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
Scoală, Țepeș Doamne! De prin nouăzeci încoace La noi nu mai este pace. Nu-i nici tihnă și nici trai Pe vestitul nostru plai. Au venit șacali din lume Fără glorii, fără nume Și cer toți cu dușmănie Să le dăm autonomie. Se întind, se-ncolăcesc Pe plai dulce românesc. Ne învață ei pe noi Cum se țese la război. Ei ne-au pângărit cadâne Cu păr alb, cu trup de zâne, Vor mereu să le iubească Și
Scoal?, ?epe? Doamne! by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83194_a_84519]
-
daca Papa va stărui a[-i] catoliza, atunci [î]i vom romaniza pe toți în numele ortodoxiei. Papism = ortodoxie ecuație 381 {EminescuOpXV 382} ["LATINA ȘI ROMÎNA PURUREA PARALELE"] 2292 Dar pentru a o asigura pe biserica Romei că nu avem nici o dușmănie în contra-i, vom face pentru limba latină în țară la noi tot ce ne este prin putință: Ortografia Cipariu Juxtalinie latină Abecedar romîno-latin Latina și româna pururea paralele // în clasele primare, abia în cele superioare să se-nceapă a bifurca
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
tale este să te cauți pe tine însuți. [25] Plăcîndu-ți ție însuți te corumpi. 1055 {EminescuOpXV 1056} [26] Lumea-i umbra unui nour și visul unui dormind. [27] Ocazia e iute la fugă și leneșă la întors. [28] Contra orice dușmănie esistă mijloace, contra invidiei nu. [29] Oamenii se-mpart în două: unii caută și nu găsesc, alții găsesc și nu-s mulțămiți. [30] Un om înțelept cunoaște pe un nerod, căci nerod a fost fiecare-n viața-i, dar un
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
ai domniei lui Tiberius. Și pentru că operele nobile ale dușmanului stârnesc mai multă ură decât masacrele, Vinicianus încheie furios: Ce anume răspunzi la toate astea? Asiaticus, care îl asculta pe Vinicianus cu răbdarea pe care ți-o dă o lungă dușmănie, oftă: — Le spui oamenilor că, pentru toate nebuniile astea, el a golit vistieriile și că acum nu avem bani nici măcar ca să importăm grâu. Toți îl aprobară. El continuă: — Vă amintiți de vara trecută, de podul peste golful Puteoli? Pentru că importantul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-și lovească fruntea, să atingă tot al doilea grafic de temperatură din salon, să pornească tot al patrulea set de căști-radio. În același timp, știam că sentimentele mele față de bărbatul mort și soția lui doctoriță erau deja acoperite de anumite dușmănii nedefinite, vise de răzbunare pe jumătate formate. Catherine mă privea cum încerc să-mi recapăt răsuflarea. I-am apucat mâna stângă și mi-am apăsat-o pe stern. În ochii ei sofisticați deveneam deja un fel de casetă cu bandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
tineri și ambițioși care umplu din ce în ce mai mult branșa, oportuniști cu o imagine modernă de huligani, fățiș ostili în relațiile cu pacienții lor. Scurta mea ședere la spital mă convinsese deja că profesiunea medicală era o ușă deschisă oricui întreținea o dușmănie împotriva rasei umane. Mă cântări din priviri, cercetându-mă din cap pînă-n picioare și observând fiecare detaliu al rănilor mele cu un interes evident. Eu însă eram mai preocupat de tânăra femeie care se apropia de mine sprijinită în baston
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
de pâine prăjită și brânză proaspătă de vaci pe o farfurie, să se întremeze. Făcea asta ca și cum ar fi făcut-o pentru oricine ar fi fost bolnav, chiar și pentru un dușman deși sufletul ei era rănit. Ea nu ținea dușmănie cu nimeni însă nu uita jignirile pe care le primise. În postul Sf. Mării, Frusina reuși să se spovedească și împărtășească. Printre alte mărturisiri, îi destăinui părintelui duhovnic despre problemele pe care le are în familie. - Te știu o femeie
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
avut o lecție comună cu alte clase de-a IX-a și a X-a la fizică. O ține bulbucatul în amfiteatru. Înainte de a începe expunerea a vrut să-l vadă< îl ridică în picioare și Stani se uită cu dușmănie în ochii lui: - Te-ai săturat ? Mă mai lovești ? Stai jos ! Stani se gândea revoltat. - Tot el, nesimțitul, face pe năpăstuitul! Angelescu știa că și-a făcut un dușman, însă nu-i păsa. - Un elev! Se gândea disprețuitor ! Ajuns acasă
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
schimbă religiile, locuințele, dietele, slujbele, până când nimic din toate astea nu va mai avea nici o valoare. Să ne imaginăm cum ar fi să călătorești prin lumea întreagă până ce te plictisești de fiecare centimetru pătrat. Să ne imaginăm emoțiile, iubirile, urile, dușmăniile și victoriile, repetate iar și iar, până când viața ar ajunge doar o telenovelă obosită. Până ce-am ajunge să privim cum alții se nasc și mor cu aceeași emoție cu care aruncăm la gunoi niște flori ofilite. Cred că deja suntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
înfățișa ca pe un nenorocit care te înjunghie pe la spate, un bolșevic, un laș și un tâmpit. Când evaluarea activității mele pe a doua lună s-a încheiat cu fraza „Maniera pasivă de patrulare a acestui polițist i-a atras dușmănia tuturor polițiștilor din schimbul său“, mi-a trecut prin cap să le dau câte cinci dolari pilangiilor și câte o bătaie soră cu moartea tuturor caraliilor care se uită ciudat la mine. Apoi ea s-a întors. Nu mă gândeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
m-am întors la ce mai rămăsese din cariera mea de polițist. Thad Green mi-a spus-o verde-n față: admiră felul cum am procedat cu cei doi Vogel, dar mă consideră inutil ca polițist de patrulă. Îmi meritam dușmănia polițiștilor, indiferent de gradul lor, iar prezența mea într-o divizie de polițiști în uniformă n-ar face decât să creeze neplăceri. Așadar, cum în liceu am avut numai note maxime la chimie și matematică, m-a repartizat tehnician de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
oprea să mă întrebe: „Mai faci?” Aștepta să zic un „nu” de circumstanță, ca să mă lase în pace. Nu era, în fond, un om rău și regreta, poate, că trebuia să mă pedepsească. Mă uitam atunci în ochii lui cu dușmănie și ziceam: „Da, mai fac”. Îl sileam să mă bată din nou, în timp ce eu, ca să nu izbucnesc în lacrimi, îmi înfigeam dinții până la sânge în degete. „Te omor, striga tata disperat, te omor”. Îl înfruntam: „Asta și vreau. Ca să intri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
m-a asigurat Arhivarul, poruncind să se aducă încă un pat care a fost așezat la fereastră, aproape lipit de al meu din pricina spațiului puțin. Necunoscutul nu s-a recomandat. M-a privit fără să zică nimic, rece, aproape cu dușmănie, apoi s-a apucat să-și aranjeze pijamaua și lucrurile de toaletă. — Ce e cu asta? m-a întrebat împingând de pe masă lampa mea cu spirt, ca să-și facă loc pentru un borcan de dulceață. — Ce să fie? O lampă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
într-o zi au dus-o cu forța la cafenea. Bărbații stăteau la mese, tăcuți, întunecați, iar ea rămăsese în picioare ca înaintea unui tribunal. Mai fusese dusă așa o văduvă, una cu gura spurcată care nu se intimidase de dușmănia pescarilor. Se pornise să-i ocărască și toți dracii se băteau la gura ei. „De ce nu vă duceți la azil? le strigase femeia. Să vedeți ce-i cu bufnița aia bătrână care se ascunde între oglinzi, poate e ăla care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă faceți să tac”. Și de disperare că nu mai avea pe cine să ocărască, femeia izbucnise în plâns. Dar Marta nu era rea de gură. Din partea ei pescarii n-aveau de ce să se teamă. De aceea o priveau cu dușmănie și poftă (și pe măsură ce o doreau mai mult o dușmăneau mai mult sau invers), ținând-o în picioare în fața lor, lângă arțarul plin de omizi și de praf care-și arunca o parte din umbră pe mese. Ea pricepuse că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
poftă (și pe măsură ce o doreau mai mult o dușmăneau mai mult sau invers), ținând-o în picioare în fața lor, lângă arțarul plin de omizi și de praf care-și arunca o parte din umbră pe mese. Ea pricepuse că în dușmănia lor se cuibărise dorința, că fiecare ar fi vrut s-o răstoarne acolo în praf poate, și stătea cu ochii în pământ, înfruntându-i tocmai prin refuzul de a se dezvinovăți. Un puștan obraznic, slab, numai piele și os, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]