14,427 matches
-
un cuțit în mâna dreaptă și brațul stâng înfășurat în poncho. Unul dintre ei, pe rând, sărea peste groapă și-l ataca pe celălalt cu lovituri de cuțit, iar celălalt se apăra cu ponchoul și încerca să-l facă pe dușman să cadă în groapă. S-au bătut așa până în zori, iar pe pământul din jurul gropii dispăruse praful, atât era de îmbibat de sânge. Toți indienii din Oquedal făceau cerc în jurul gropii goale și al celor doi tineri gâfâind și însângerați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
dincolo sunt extrem de interzise, iar cărțile interzise dincolo sunt ultrainterzise aici. Dar prin exportul în țara cu regim opus a propriilor cărți interzise și importul cărților acesteia, orice regim are cel puțin două avantaje importante: îi încurajează pe oponenții regimului dușman și stabilește schimburi utile de experiență între serviciile de poliție. — Sarcina ce mi-a fost încredințată - te grăbești să precizezi - se limitează la contacte cu funcționarii poliției ircanice, căci numai prin canalele voastre scrierile oponenților pot ajunge în mâinile noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
va rămâne exact așa cum e acum. Și avea oare vreo importanță dacă ea n-a comis, de fapt, nici o infracțiune, atâta timp cât poliția crede asta și mai și găsește dovada? Auzise odată că un bărbat a fost trimis la închisoare fiindcă dușmanii lui i-au plantat muniție în casă și au informat poliția că o păstrează acolo pentru luptători de gherilă. Asta se întâmplase pe vremea războiului cu Zimbabwe, când domnul Nkomo avea trupe masate lângă Francistown și în țară intrau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Grigore mi-ar fi povestit a nu știu câta oară cum l-a repezit el și pe rector, să-i fie de bine, dacă se bagă unde nu-i fierbe oala. Ultima dată m-a învățat cum să scap de dușmani, iei mata un inel de argint, da’ de argint, nu tablă, mergi la cimitir, îl îngropi în marginea unui mormânt, ar fi bine să vezi înainte care și cum, poate reușești să dai de vreun sinucigaș sau de careva mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
-ți-aș ochii tăi verzi... - Căprui, chioaro! Lasă-mă! - Ești frumos, dar ești și ciudos... Ești inimă bună, da’ gura-i spurcată... ești la o răscruce și drumurile se-ncurcă... ești la o cărare care se-nfundă, se-arată-n drumu’ tău dușmani și pretini, îți vin vorbe rele și farmece... unu’ de roșu are ciudă pe tine... unu’ de negru are ochiu’ rău... hai să-ți ghicesc ce-o să-ți cadă la așternut, frumosule... hai să dea baba-n cărți, să-ntoarcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
căprioare cu troscotu-n bot, pe bunică-sa pe post de baiaderă, cu salbă la gât, cu struguri pe șolduri și nuferi în buric lui Cristinel al doilea, la Ciurea. Poate asta merge! Îi fac palatu’ gigea, să crape fierea-n dușmani, să dea oftica-n vecini, să mor io! Măcar acolo pot să mă-mbăt, să cânt la acordeon, să mă piș din balcon, că n-au budă în toată căsoaia. Știu să cânt la acordeon... Și-s veseli oamenii... De pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
inițial de Jack sau de John În absurda poreclă de „roșcovanul Oberlus“. Crescuse fără grabă, cu picioarele strîmbe, scheletic și cocoșat, aproape fără să cunoască mirosul pămîntului sau sunetul unui glas prietenos și Îl spintecase cu cuțitul pe primul său dușman Într-o crîșmă din Panamá, fapt pentru care fusese nevoit să se alăture, ca un fugar ce era, unei mici corăbii de pirați bețivi ce eșuase, Într-o noapte fără lună, la intrarea În golful din San Juan, Puerto Rico. Ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Elegbá, zeița răului, Îl părăsise, și pricepea acum greșeala pe care o săvîrșise Încredințîndu-și soarta unei divinități care Îi ocrotea pe negri, care nicicînd nu avea să vadă În el - roșcovan și alb ca brînza - altceva decît unul dintre numeroșii dușmani al rasei ei. „Zeii altora nu-mi sînt de folos, Își spuse el convins. Nici demonii lor... Trebuie să-mi construiesc propria lume și, avînd În vedere că sînt diferit de toți ceilalți, jur pe viața mea - singurul lucru pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
se Întîmplase ca acolo, În Galápagos, un mascul puternic și sănătos să se prăbușească, doborît deodată de un fier ascuțit, aflat În prelungirea unui baston de lemn. Nici nu fură impresionați, pentru că erau lipsiți de noțiunea de frică, rău sau dușman, cînd bărbatul puse mîna pe un pui micuț, cu puțin mai mare decît o jucărie neagră de pluș, și, ridicîndu-l deasupra capului, Îl azvîrli cu putere, lipindu-l, cu un scrîșnet de oase, de cea mai apropiată stîncă. Tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
perioada de Împerechere, zău dacă era cu putință să privești În sus și să descoperi măcar un singur metru pătrat de cer neînțesat de păsări. Fără Îndoială că o ploaie de excremente nu avea să-l ocrotească pe viitor de dușmani, iar el pricepuse că trebuia să se folosească de Întreaga-i șiretenie dacă năzuia să găsească o formulă prin care să-i Înfrunte Într-o zi pe restul oamenilor. Timpul trecu. Văzu două vapoare, baleniere probabil, care treceau În larg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
că „se afla acolo”, păzindu-l, era ceva care scăpa inteligenței chilianului, Însă era limpede că Iguana Oberlus aluneca precum o umbră sau ca o ființă invizibilă, și nu doar Într-o noapte Sebastián Mendoza se trezi tresărind, Încredințat că dușmanul lui de moarte stătea cu ochii pe el cît dormea, ca și cum ar fi avut capacitatea de a vedea, ca o pisică, prin Întuneric. Se străduia să nu plîngă, fără să reușească, și odată cu primele umbre ale nopții, cînd trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
s-o anihileze chiar cu prețul propriei sale vieți. Șansele de reușită erau puține, de asta era sigur, Însă, Înarmîndu-se cu răbdare, avea Încredere că va găsi punctul slab al răpitorului său. În fond și la urma urmei, În pofida aparențelor, dușmanul nu era altceva decît o ființă ca oricare alta, iar de obicei oamenii făceau, mai devreme sau mai tîrziu, o greșeală. Ziua aceea avea să-l prindă pe el, Joăo Bautista de Gamboa y Costa, așteptînd. Niña Carmen era fiica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Își puse capul pe ea și, pentru cîteva clipe, lăsă lacrimile mari să-i inunde ochi, plîngîndu-și de milă. Încălcase legea. Atentase Împotriva integrității lanțului său, Încercînd să-l taie, și era conștient că pedeapsa avea să fie brutală, căci dușmanul lui aștepta de multă vreme să facă un pas greșit pentru a-i aplica Întreaga rigoare a „justiției” sale. De cînd dăduse prima lovitură În piatră, nu mai exista nici o șansă să Întoarcă timpul Înapoi, iar opțiunile lui se limitau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
de capcane, inspectă cu maximă atenție partea de insulă de unde lipsea Gamboa și descoperi stînca pe care o folosise pe post de nicovală, pietrele făcute fărîme și veriga spartă. Nu-i trebui mult să-și dea seama ce se Întîmplase. Dușmanul lui se bucura acum de o oarecare libertate de mișcare, poate chiar făcuse rost de o armă și se ascundea În vreun colț al insulei, gata să năvălească prin surprindere asupra lui. Era iarăși posibil, iar În asta consta poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
acesta, jumătate din timp uscat, iar cealaltă jumătate ud fleașcă, lăsă orele Însorite să se scurgă lent. Douăsprezece. Nici mai mult, nici mai puțin, minut cu minut și, cu toate că Încercă prin toate mijloacele să-și bea cu chibzuință apa potabilă, dușmanul de care se temea cel mai mult pînă atunci, setea, Îl asaltă În cele din urmă, din pricina căldurii Înăbușitoare și a apei sărate. MÎinile, complet jupuite, Îl ardeau cu o durere surdă, pulsatilă și insuportabilă și scotea un geamăt de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
mîncă așa, crudă și aproape zbătîndu-se, Învingîndu-și sila și dînd voie sîngelui să-i curgă pe față și pe gît, căci era pe deplin convins că, dacă nu-și recăpăta puterile, nu avea să fie În stare să-și Învingă dușmanul. Zorii zilei Îl surprinseră pe cînd se Întorcea la refugiul unde reuși spre amiază, cînd fluxul Începuse să se retragă, să doarmă pe săturate pentru prima oară În patruzeci și opt de ore. În cea de-a opta zi, Oberlus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
fără respectarea nici unei reguli sau legi. Să ucidă sau să moară, la asta se limita Înfruntarea. Gamboa văzu maceta ascuțită, dar nu Îi inspiră teamă. Fără pistoale, inutile acolo, unde praful de pușcă s-ar fi udat la prima Încercare, dușmanul lui nu era decît un rival pe care-l depășea În greutate și putere, iar securea, deși primitivă, se putea compara cu arma celuilalt. - Vino! repetă el cu un gest semnificativ al mîinii. Să vedem dacă ești așa de curajos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
niciodată, spuse. El o privi În tăcere, gînditor, și În cele din urmă făcu un gest nepăsător, ridicînd mîinile ca și cum ar fi vrut să Înfrunte ceva care se afla cu totul În afara razei lui de acțiune: - Ce mai contează un dușman În plus sau În minus? Întrebă. SÎnt obișnuit cu ei dintotdeauna... Și ține minte: poate că a existat un moment În care te-am iubit, am fost blînd cu tine și am nutrit speranța că soarta mea se va schimba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
oră mai tîrziu și se opri la adăpostul umbrelor. În cea mai mare liniște, Îi observă pe bărbații care dormeau ghemuiți În jurul focului, unde se afla și un paznic, Înarmat cu un trabuc gros. Nu se grăbi, asigurîndu-se că toți dușmanii lui se aflau la vedere și că nimeni nu avea să-l surprindă pe neașteptate, și În cele din urmă, cu calm, ridică harponul, ținti cu grijă, Întinse brațul și azvîrli arma fără a o Însoți de strigătul lui caracteristic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
răsăritul soarelui, cercetă cu ajutorul ocheanului fiecare cotlon, fiecare sîncă, pădurice sau vîlcea și se asigură din nou că nu se vedea nici un fel de pînză la orizont. Plecaseră. Descumpănit, se așeză pe stînca lui, să mediteze la surprinzătorul fapt că dușmanii lui renunțaseră atît de ușor să-l captureze, de vreme ce era evident că veniseră hotărîți să-l prindă. Cui se datora acea grabă, cînd lupta abia Începuse? Avu nevoie de două ore lungi de meditație, În care se strădui să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
prosperitate, veselie și încredere în Vladia. Dacă el îl făcuse să plece, într-un fel era pentru că prințul încălcase obiceiul, rămăsese și iarna. Era de părerea, ce vorbea!, avea convingerea că tot ce este mult, ce este prea mult este dușmanul normalității, iar el era omul pus să se îngrijească de păstrarea normalității. Iar, pe lîngă toate acestea, prințul nu aparținea doar Vladiei. El venea pentru cîtva timp în așezare de undeva și apoi se-întorcea tot acolo, undeva. Asta, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
despre așa ceva, nimeni nu putea citi gîndurile nimănui, iar dacă, prin minune, cineva ar fi în stare, cu adjutantul Popianu nu i-ar merge! S-a hotărît atunci, într-o clipă, să înghită orice și să nu și-o facă dușman. Nu-și putea da seama cît de primejdioasă cu adevărat era K.F., însă experiența lui îndelungată îi spunea că era mai bine așa. A tușit ușurel, era cel mai convenabil semn că este foarte serios în ceea ce spune și înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
a așezat pe fundul bărcii. A zis: "A trebuit să omor un Hanț". Barcagiul a fluierat încetișor a admirație, "ești tare, Îngere, eu să fi fost în locul tău făceam pe mine". Atunci, prima dată cînd a omorît un om, un dușman, dar un om totuși, a încercat să fie nemilos cu sine și nu cu celălalt, " Eu am făcut. De ce crezi că m-am spălat în Dunăre?" Barcagiul n-a înțeles nimic. A amuțit și toată traversarea s-a petrecut într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ca pentru a-și lua seama, mintea îi alunecase prea mult, din pricina prostiilor lui Bîlbîie ajunsese să fie de acord cu lucruri pe care altădată nici n-ar fi vrut să le asculte, "cît de ușor devine omul propriul său dușman", mormăi și reluă lectura raportului. Bîlbîie își dădea cu părerea, e drept, într-un mod disciplinat, la finalul redactării, subliniind că rândurile în cauză trebuiesc detașate de rest, ele constituind opinia personală a sa (de parcă ar fi avut cineva nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Stavri? Colonelul Stoicescu? Stînd așa, în odăile dinspre grădină ale Vilei Katerina, vor citi listele funcționarilor publici și vor tăia cu creionul pe nechemați și pe trădători. Mai departe era și mai și, "curățirea presei de toți apașii periculoși, vînduți dușmanilor țării cari prin campanii criminale alimentează curentul de destrămare contra Statului și neamului nostru". Aici o tocmiseră bine, gazetarii erau vinovați de toate, îi mînca în palmă și dădeau la iveală tot felul de potlogării, iar colonelul Stoicescu socotea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]