5,880 matches
-
a răspuns Alec, făcând o temenea, cam de lungimea unei cozi de mătură. Primul lucru ce se cere făcut este să eliberezi camera. Pentru asta, te năpustești În biroul tău cu ochii Închiși și aprinzi lumina. Apoi te apropii de dulapul din perete și dai cu bățul de două-trei ori prin ușa deschisă. Dacă nu se Întâmplă nimic, poți să arunci o privire Înăuntru. Dar Întotdeauna, Întotdeauna să lovești mai Întâi de câteva ori cu bățul. Niciodată să nu te uiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
de mână în dormitor, arătându-i poza cu cei doi lunatici. Doamna Popa se urcă pe pat și începu să bată cu unghia în portret. - Soțul meu, țipa ea, să mi-l găsiți! Văzând că agentul zâmbește nedumerit, aduse de pe dulap un album mare cu fotografii. - Eu! zgârie ea o poză cu o fată frumoasă într-un costum de baie de pe vremea lui Pazvante. Agentul Smith zâmbea, muindu-și întruna buzele în păhărel. - Soțul meu! zgârie ea o nouă poză, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
păi ce, suntem sălbatici? Chestia asta cu sălbaticii mi-a plăcut teribil, mai ales că mi-am amintit cum a găsit Adrian, un coleg de-al nostru, apartamentul după ce-i dăduse cheia lui Johnny pentru o întrevedere: dezastru. Patul rupt, dulapul dizlocat, caloriferul smuls din perete și chiuveta îndoită. Ne povestea ăla cu o moacă năucită, iar noi ne tăvăleam de râs. ― Și mitocanul ce-a zis? se informează Ovidel. ― Ce să zic, mă, spune Johnny ( mitocanul, de!), era al dracului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
Gretl în poziție ginecologică - o fotografie care ar trebui făcută în curând din nou, fiindcă între timp a mai acumulat experiență de fotograf -, Gretl la bordel, Gretl școlăriță, cu șorț și nuia. Tocul pistolului se află în sertarul secret al dulapului din bucătărie, pe care nu‑l știe nimeni. Nici n‑ar interesa, de altfel, pe nimeni, fiul nu‑i interesat, din păcate, decât de literatură. Fostul ofițer se duce - dând curs unei hotărâri de moment (ca ofițer e musai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
multă vreme muncitorul care locuiește aici. Puțină poezie pot să mai aducă doar mileurile, fotografiile de familie, imaginile cu cerbi și mobilierul, din care răzbat câteodată sunetele ciudate ale noii ere, cu condiția să fie vorba despre radioul acela cât dulapul, foarte popular. Mobila se cumpără în rate. Fiecare locatar poate să‑și amenajeze singur propria poezie, de aceea arhitectul a lăsat pe pereți și pe tavan destul loc pentru tablouri și statui; depinde numai de oameni și de gradul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Doar tu, mamă, tu ești imaterială ca bunul Dumnezeu; numai tata îți înjosește trupul, de aceea spun că acest trup nu există și chiar la posterele cu fete drăguțe decupez totul de la bărbie în jos, înainte de a le expune pe dulap. Carnea începe imediat să pută dacă o ucizi și o lași la loc deschis. Ah, băiatul ăsta! Iar acum șterge‑te bine, asta poți să faci și singur. Orga vuiește, iar Rainer se șterge cu prosopul; în timp ce faci asta n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
sau a unei Întâmplări? La fel se Întâmplase și cu cuvântul disperare. În urmă cu câteva zile, când ascultasem vocea femeii, Înregistrată pe robotul telefonului, Îmi revenise brusc În minte acest cuvânt, ca și cum aș fi scos la iveală dintr-un dulap o jucărie veche plină de praf. — Înțelegeți ce vreau să spun prin faptul că eram amândoi Într-o perioadă de apogeu? — Am impresia că vă referiți la ceva ce diferă de la bărbat la femeie, am răspuns eu, smulgându-i un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
de apogeu? — Am impresia că vă referiți la ceva ce diferă de la bărbat la femeie, am răspuns eu, smulgându-i un zâmbet. Nu era decât o ușoară crispare a buzelor, dar acel surâs provocă din nou un mic cutremur În dulapul meu de cuvinte uitate, căzute În desuetudine, care dădeau să iasă la iveală ca niște zombi. Ceea ce a adăugat ea Însă le-a oprit ascensiunea. — Aveți darul conversației, observ... La auzul cuvintelor ei de laudă, am simțit că mă Înalț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
când am intrat în birou. — A, Herr Becker, zise el. Poftiți, poftiți. Ați adus și un prieten cu dumneavoastră, excelent. Nu era prea mult loc în camera care mirosea a mucegai. Teancuri înalte de cărți și reviste înconjurau biroul și dulapul cu dosare. Am luat o revistă și am început să o răsfoiesc. — Bună, Helmut, chicoti Becker luând o alta. Mormăi satisfăcut când dădu paginile: Asta e grețoasă, râse el. — Serviți-vă, domnilor, zise bărbatul numit Helmut. Dacă e ceva anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
își scutură capul cu tristețe: — Nu, domnule, mă tem că nu. Nu ne prea interesează să ne ocupăm de segmentul de sadici al pieței. Lăsăm altora loviturile cu biciul și bestialitatea. — Ba pe dracu’ le lăsați, mârâi Becker. Am încercat dulapul pentru dosare, care era încuiat. — Ce e aici înăuntru? — Câteva hârtii, domnule. Cutia cu mărunțiș. Dosarele de contabilitate, genul ăsta de lucruri. Nimic care să vă intereseze, cred. Deschide-l. Zău, domnule, nu e nimic care să prezinte interes. Cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
scumpe, domnule. Cel puțin zece mărci fiecare. — Înseamnă că stocul din gaura asta de șobolan valorează cu siguranță câteva mii. — Pe puțin. Ar fi mare păcat să izbucnească un incendiu. Sper că Helmut are asigurare. — Vreți să vă uitați în dulap? zise Helmut. Nu trebuia decât să îmi spuneți. Îi dădu lui Becker cheia, în timp ce eu am lăsat revista în flăcări să cadă, fără să producă vreo pagubă, în coșul metalic de hârtii. Nu se găsea nimic în sertarul de sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
care funcționă mult mai bine decât gura de aer berlinez, și, cu draperiile trase, m-am simțit chiar suficient de relaxat încât să aprind lampa de birou și să arunc o privire cercetătoare prin cameră înainte de a scotoci sertarele și dulapurile. Și merita să arunci o privire. Gustul lui Weisthor în decorațiuni nu era mai puțin excentric decât al nebunului rege Ludwig. Existau calendare cu înfățișare stranie, blazoane heraldice, picturi ale unor pietre care stăteau în picioare, Merlin, Sabia din piatră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
am ajuns pe o scară din lemn în spirală, era mobilat cu simplitate și oferea o priveliște spectaculoasă asupra luminilor de aterizare de pe o mică pistă aflată la doi kilometri depărtare. — Serviți-vă cu ceva de băut, zise locotenentul deschizând dulapul. Dacă aveți nevoie și de altceva, domnule, sunați din clopoțel. Apoi lovi din nou din călcâie și dispăru înapoi în jos pe scări. Mi-am turnat un brandy mare și l-am dat pe gât. Eram obosit după atâta șofat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
scuze un moment de la tovarășa Smaranda, trec alături și întreb calculatorul de serviciu: să mă duc? să nu mă duc? „Du-te, mă, nu fi prost, nu rata, îmi spune calculatorul. M-aș duce eu, dar sunt sub formă de dulap, nu pot ieși de-aici.” Așa că m-am întors, am luat două baterii, un prelungitor, tovarășa Smaranda m-a apucat de el, ne-am urcat în cosmoscuterul dânsei și-am decolat spre „Veac Nou”. — Și? Și? întrebară în unanimitate roboții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
schimb, capacimetre, „Dero”, transcevere, „Boicil” pentru saturnieni, uleiuri, uniforme, Istoria religiilor, mixere, salam mineral de Sirius, vederi, bujii, table, bobine, kitsch-uri pentru marțieni, „Gerovital”, șlapi etc. — Salut, răspunse morocănos nea Gică. Nea Gică era un robot uriaș, bătrân, poreclit „Dulapul”, deoarece proiectanții uitaseră să-l prevadă cu picioare și din pricina asta nu se putea mișca singur, ci numai cu ajutorul unor macarale-gigant. Pe vremuri, nea Gică îndeplinise funcții de mare răspundere, fiind socotit o adevărată capacitate organizatorică. La un moment dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
Bill i-a adus aminte de ziua când s-au întâlnit ei pentru prima dată. «Nu te-ai întrebat de ce căram atât de multe lucruri cu mine?», l-a întrebat Bill. «Vezi, în ziua aceea mi-am făcut curățenie în dulapul meu pentru că nu voiam să las mizerie pentru altul. Pusesem deoparte mai multe pastile de dormit pe care le-am luat de la mama și mergeam spre casă ca să mă sinucid. După ce am petrecut câtva timp împreună în ziua aceea, vorbind
O CARTE CALEIDOSCOP DESPRE NEVOIA NOASTRĂ DE DUMNEZEU de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 961 din 18 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364423_a_365752]
-
mers să fac un duș, ca după aceea să încep să-mi fac bagajele. Stabilisem cu Vica că, dacă eram gata, să o sun și mă puteam muta chiar în seara aceea. Când am ieși din baie am mers la dulap, ca să-mi iau haine de schimb, dar surpriză. Ușile erau închise și lipsea cheia. Am mers în salon și Coca ținea cheia în mână zâmbind triumfătoare. -Nu poți să-ți faci bagajele, până unul din părinții tăi nu vine aici
GAZDA MEA COCA de SILVIA KATZ în ediţia nr. 333 din 29 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364440_a_365769]
-
Acasa > Poeme > Pitoresc > PREA... Autor: Anne Marie Bejliu Publicat în: Ediția nr. 423 din 27 februarie 2012 Toate Articolele Autorului târziu zborul printre răspunsuri. multe palme ridicate spre cer, cuvinte ascunse între pliuri de haine... dulapul trosnește. somnul nu vine. în pat, trupul chircit așteaptă diminețile. zvâcnește dureros. lasă urma pe pătura mototolită de nesomn. cearcăne vii se zbat sub ochi. gândurile încropesc planuri fără noimă. pas cu pas, dezlipesc papucii de covorul verde. cafeaua trezește
PREA... de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 423 din 27 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/364480_a_365809]
-
în plin farmec al vieții pe mare, respectiv pe punte, pentru acomodarea cu noua situație. Primiră niște pumni, o găleată și vestitele „pisici” adică mop-uri în limbaj marinăresc. Spre dimineață încurajați și de privirile unui tip de dimensiunea unui dulap, care părea destul de post dispus și părea că mestecă nisip, terminară de lustruit puntea apoi trecură spre cale. Prilej cu care aflară că nava transporta cherestea, destul de ciudat ambalată în lăzi cu însemne indescifrabile. Mai pe la prânz când tocmai luau
NOROCOSUL TITI de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364489_a_365818]
-
nimeni că nu are ce să-i pună fratelui pe masă. Norocul a fost că s-a gândit să cumpere, cu puținii bani care i-au mai rămas, un sac de făină și unul de mălai. Îi ținea ascunși în dulapul din sufragerie, să nu-i vadă puținii musafiri care îi treceau pragul și pe care îi primea mereu cu inima strânsă că nu are ce să le ofere, în bucătărie. De ceva timp era îngrijorat pentru că mama lui nu mai
UN PUMN DE FĂINĂ de RALUCA PAVEL în ediţia nr. 248 din 05 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364524_a_365853]
-
e bine ... l-am găsit prea târziu. Am auzit că sunteți în Grecia, pregătiți-vă bagajele. Numai dumneavostră mai puteți avea grijă de cel mic ... Darius nu mai este ... Luni mai târziu, Radu găsi ascunsă, în spatele celor doi saci din dulapul din sufragerie, agenda lui Darius. Nu reuși să citească mai mult de primele rânduri. E a cincea zi de când nu am mâncat, încă mă țin bine, deși, uneori mă doare stomacul ăsta ca naiba. Mi-e tare frică să nu
UN PUMN DE FĂINĂ de RALUCA PAVEL în ediţia nr. 248 din 05 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364524_a_365853]
-
multe rânduri să îi păstreze orice eventuală scrisoare care i-ar veni în lipsă căci dânsa avea mereu acces la biroul administratorului. ,,Sărmanul copil așteaptă și el un semn de viață de la vreo rudă.“ Seara avusese lc un control la dulapuri pentru obișnuitele reclamații de furt: alimente din pachetele favoriților soartei sau cărți de joc care apoi se ofereau pentru țigări la negru. S-au descoperit sticle cu băutură la cei mari, scrisori de la fete și totul s-a confiscat. - Ce
PRĂJITURA DE DUMINICĂ (PRIMA PARTE) de ION UNTARU în ediţia nr. 1109 din 13 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363794_a_365123]
-
Tu grijă de mine și mi-ai trimis omul potrivit să mă scape de la moarte ca și pe pruncul meu încă nenăscut. - Am nevoie de niște prosoape, de niște cârpe curate și de apă caldă. - Omule bun, deschide și matale dulapul de alături și ia-ți ce-ți trebuie, numai scapă-mă. Au, iar au început durerile. Simt că mi s-a apropiat sfârșitul. Doamne cu ce ți-am greșit și ți-am păcătuit atât de tare de mă pedepsești? - Nu
ANA, FIICA MUNŢILOR -ROMAN CAP. I de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1107 din 11 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363801_a_365130]
-
întâmpinarea dumitale. Tocmai treceam prin fața casei în drumul meu, când ți-am auzit țipetele de disperare și de durere. Lasă că totul o să iasă bine. Stai liniștită. În timp ce tânăra necunoscută se văita în mijlocul patului din cameră, doctorul Istrate scotoci prin dulapul indicat de gazdă și își alese ce-i trebuia să aducă pe lume o nouă viață. Descoperi-se întrerupătorul de pe perete și aprinse lumina în locuință. În cameră atârna un bec chior, prins direct de un cârlig bătut în tavan
ANA, FIICA MUNŢILOR -ROMAN CAP. I de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1107 din 11 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363801_a_365130]
-
să se orienteze în casa necunoscutei. Găsi un aragaz, aprinse focul și umplu o oală cu apă de la robinet pe care o puse la încălzit. Se săpuni bine pentru a se dezinfecta pe mâini și, cu prosoapele curate luate din dulap, era gata să-și îndeplinească serviciul de mamoș, chiar dacă era prima dată când asista la o naștere. Femeia se văita de credeai că se rup baierele cerului și căd peste ea. Era speriată și neliniștită, iar durerile îi amplificau panica
ANA, FIICA MUNŢILOR -ROMAN CAP. I de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1107 din 11 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363801_a_365130]