KorAP: Find »[drukola/base=dumă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...50 51 52 ...69 >

1,707 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

tovarăși de suferință. Câte nopți albe... Strângi din dinți... Ce să faci? N-are leac... Luminăția sa o fi pe ducă? își face iluzii Tăutu. Poate face Allah un pustiu de bine și-l cheamă la el. Allalahh!... se ploconește Duma. Unde dă fericea! cobește Juga. Norocul nostru-i spart în fund... Am hălăduit peste tot în Turchia, continuă Gherasim. Am căscat ochii, am tras cu urechea... Cine să se lege de un biet călugăr-cerșetor ce bate cărările Împărăției, desculț, cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Oamenii, înfricoșați, fug din calea ei. Stambulul e pustiu. Sultanul și Înalta Poartă au fugit în munți. Împărat au calic ciuma nu alege. De când îi "blagoslovesc" eu... M-a ascultat Sfântu', se mândrește Preafericitul. L-a ajuns blestemele noastre, precizează Duma. Ștefan se lasă încet, în iarbă, alături. Se culcă pe spate. Respiră adânc aroma ierburilor încinse în soare. Un coșaș îi țârâie la ureche. Bate un vânticel și frunzele pădurii foșnesc, șoptesc...Funigeii au pornit alba lor nuntă aeriană. O

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ce vin să ne prade, pe noi și cele Trei Scaune secuiești..." "Cu mult dor și dragoste, apără-ne!" se burzuluiește Mihail, gelos. Toți trag de Măria sa! Ce, ei n-au "Măria lor"?! Să-i apere! Ești nătăfleț?! îi ciocănește Duma fruntea. Nu pricepi că Vodă Ștefan e "Apărătorul, Atletul a toată Creștinătatea" de la Soare-Apune, la Soare-Răsare?! Nu vă prostiți, mârâie Ștefan. Cetește! "... Te așteptăm și suspinăm foarte, căci avem nădejdea în Măria ta, Domn și prea îndurător al nostru, ca să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
al Poloniei. Așteptăm ajutoare și din Apus. Împreună, vom face mare război împotriva acelor "turci cumpliți". Și, vom scăpa cu toții de sila și sabia acelor păgâni. Rugați-vă pentru izbânda Creștinătății!" Noroc c-am pecetluit tractatele celea de ajutor, adaugă Duma. În sfârșit, am bătut palma cu Mateiaș. A pecetluit prietenia noastră dăruindu-mi Cetatea Ciceului: "S-o stăpânesc cu sănătate". Aiasta, oare, nu-i semn că vechea ură s-a stins și făgăduială de luptă unită împotriva păgânătății? Prieteșugu-i bun

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și mirare în Europa, cu atât mai mult cu cât mai nimeni nu auzise de țărișoara aceea de-i zice Moldova și nici de voievodul ei Ștefan. I-am dat o bună lecție înfumuratului să-l lecuiască de trufie, spune Duma. Crezi? spune Stanciu. Întors la Buda, a sucit-o. S-a fudulit cu "strălucita izbândă" ce a repurtat-o asupra Moldovei... Și că, de fapt, dosul era față, că scârbavnica săgeată l-a lovit în "vitejescu-i piept". Drept pentru care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
aista, oftează Vlaicu. Când nu e război, e molimă, când sunt amândouă, e și foamete. Cătăm și noi un port, fie și cu catartele rupte, oftează și Ștefan. Noroc că cel ce ține cârma o ține cu mână vajnică, spune Duma. Aiasta numai la sfârșit se poate spune, vere. Încerc... Caut... Nu pot zălogi Moldova veacului de întuneric. Am auzit vorbind pe mulți dintre cei care au încrucișat sabia cu voi că moldoveanul e un oștean teribil, în luptă nu-i

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
tras câte o scatoalcă, să ne țină minte... Aiasta ne-a hărăzit soarta aici, la Porțile Europei, înconjurați de împărății vrăjmașe ce se bat în capete, ca munții din poveste -, și noi, la mijloc, tot cu sabia, apărându-ne... oftează Duma. ...Au închinându-ne, când n-am mai putut, precizează Stanciu. Apără, Doamne, pe cei singuri și fără putere, se roagă Vlaicu. De nu erau Carpații să ne țină legați, ca o șiră a spinării, nu știu, zău, ce s-ar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
zbârlește Ștefan. Cine a scris?! Ce a scris?! De ce a scris?! Unde a scris?!" Și totuși, când a strigat Măria ta, s-au adunat ca puii la cloșcă. Nicicând n-a adunat Moldova o oaste de patruzeci de mii, spune Duma. Nicicând n-a fost Moldova mai puternică. Poporul mai e și după chipul și asemănarea celui ce-l ocârmuiește, adaugă Șendrea. Tu, Doamne, ne-ai dat speranța. O să mai creștem... Biruința contra vrăjmașului o câștigi într-o zi, în două

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
De curând chiar, a cucerit de la turci cetatea Sabacz... Și-a trâmbițat de-a răsunat Europa! precizează Vlaicu. Mai mult trâmbița decât cucerirea! Să se audă că el, marele Mathias Rex, s-a sculat împotriva Antihristului să-l prăpădească, adaugă Duma. Cu toată făloșenia lui să recunoaștem Mateiaș e un rege mare. Să-mi dea Mateiaș cei cincisprezece mii de oșteni juruiți în tractat, în frunte cu viteazul Vlad Țepeș Drăculea, pe care, în sfârșit, s-a înduplecat a-l slobozi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-și recucerească domnia. Îi plătesc astfel o veche datorie, când m-a ajutat el pe mine. Noroc de Vlad! Cât despre Mateiaș, îi e a se război precum câinelui a linge sare; e taman în călduri din cele grozave... spune Duma și rânjește cu subînțeles. Adică? Adică, ia cuvântul Mihail, cu un zâmbet nu mai puțin rânjit, se gătește de nuntă mare și de soi cu prea frumoasa Beatrice de Aragonia, fiica regelui Neapolului. Buda e în dârdora pregătirilor de nuntă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Stambul, să sărute papucul Padișahului și să-i închine țara, îl înfierează el. L-au tăiat turcii ceva mai jos de buric, rânjește Mihail, fericit să-l batjocorească. O lepădătură! S-o fi făgăduit "turcește"! nu se lasă mai prejos Duma. Un trădător! Când te gândești că Măria ta l-ai ridicat în Scaun... Și cât sânge moldovenesc și muntenesc a curs pentru aiasta, socotește sever Stanciu. Aiasta-i recunoștința omenească, filozofează Vlaicu. Corcitură, mormăie Ștefan printre dinți. Am crezut că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Nu! Uitați-l! A fost un gând nebun! L-am și uitat. "Pacea cu turcii"! Îmi stătea pe limbă! sare Stanciu. Ți-a dat Dumnezeu gândul ăl bun. "Cruciații" aiștea prea se spală pe mâini ca Pilat din Pont! izbucnește Duma. Dacă le-or fi murdare!? nu se lasă Mihail. "Turcii sunt mulți ca năsipul mării... Nici nu-i încape pământul Moldovei!" se plânge Juga. Da' sub pământ n-au loc?! sare Șendrea. Mă tem să nu ne lase cu ochii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
oarecare... Care are a lupta cu ienicerii, cu spahii, oșteni de meserie târșiți prin bătălii și războaie, "Tigrii pustiei", îl lămurește Ștefan. Pe aiești "tigri" țăranii noștri și capul Domnului nostru i-au făcut "pisicuțe" la Podul Înalt! atacă și Duma. Ștefan își ascunde în mustață un zâmbet de mulțumire: Și... și care ar fi secretul? Pe turci îi mâna jaful, cotropirea... Moldovenii au ceva de apărat! se repede Tăutu să nu i-o ia înainte Duma. Într-adevăr, un amănunt

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Podul Înalt! atacă și Duma. Ștefan își ascunde în mustață un zâmbet de mulțumire: Și... și care ar fi secretul? Pe turci îi mâna jaful, cotropirea... Moldovenii au ceva de apărat! se repede Tăutu să nu i-o ia înainte Duma. Într-adevăr, un amănunt deloc de neglijat într-o bătălie, dar n-ajunge... Ștefan nu spune ce-ar mai trebui. Cu pacea ce facem? insistă Stanciu. Ce facem? se vaicăre Juga. Ne-or prăpădi osmanlâii. Turcii sunt mulți, ca năsipu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
moarte! Luna filtrează printre nouri o lumină pală, rece, fantomatică și umbra crucilor se întinde peste ei, sinistră. Cucuvaia cobește... Apar zorile. Să mergem.  13 "Vin turcii !" Singur... Mi-a povestit Martin Chorazics ambasadorul lui Cazimir... abia reușește să vorbească Duma, gâfâind, și face o pauză să-și tragă sufletul, că urcase în goană scările spre spătărie ca să ducă vestea soliei de pace la sultan. L-a întâlnit pe Luminăția sa Padișahul la Adrianopole. Era în cătarea oștirii. Și... și tocmeala

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cu ironie. De unde! Mahomed a râs cu pohtă și a spus că rău îi pare, dar e prea târziu să facă calea întoarsă. Îl doare Podul! Rău îl doare! hohotește Ștefan înecându-se, tușind. Cazimir i-a scris Sultanului, continuă Duma: Dacă Ștefan acela i-a greșit cu ceva Sublimului Sultan, de l-a supărat cu ceva, el, Craiul, ca stăpân ce se află acelui supus, este gata să-l judece și să-l pedepsească." Ștefan izbucnește în hohote mari, batjocoritoare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
a spus: "Voi trimite și eu ambasadorii mei pentru ca prietenia frățească statornicită între noi să se închege și mai puternic..." Și Cazimir a încheiat și mai vârtos "prietenia" cu un superb pieptar de zibelină , bătut cu mărgăritare și nestemate, încheie Duma cu ironie. Ce?!?! răbufnește Ștefan. "Prietenie frățească"?!?! Între Cazimir și Mahomed?!?! exclamă Ștefan uluit, cu mânie. Cum... cum este posibil aiasta?... bâiguie el. Cum?... Alt pumnal înfipt în spatele Moldovei, șoptește el cu glas răgușit. Și tu m-ai vândut, Cazimire

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Mare... Ceee?!?! strigă Ștefan cu mânie, deși auzise prea bine. Cere închinarea Cetății Chilia și Cetății Albe... Ștefan sare ca opărit. Trântește cu pumnul în masă: Niciodată!! Aiasta, niciodată!! Odată cu capul!! strigă Ștefan. Să-și pună pohta-n cui! întărește Duma. Ștefan dă ocol încăperii cu pași mari, cu gesturi mari. De le pohtesc, să le ia singuri! De pot! Asemenea marfă se plătește cu sânge! Pe ușă, în goană, intră Negrilă cu încă o carafă pântecoasă în brațe. După el

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Ce să facem? Să ne mutăm în altă țară? Bună-rea, a noastră e și trebuie s-o apărăm! Cătăm și noi un liman, fie și cu catartele rupte... Noroc că cel ce ține cârma o ține cu mână vajnică, spune Duma. Aiasta numai la sfârșit se poate spune, vere. Nu pot să mă dau legat cu țara... Nu pot zălogi Moldova veacului de întuneric... Ar fi păcat, avem totuși sorți. A spus-o însuși Mahomed: "Țările române și Ungaria, împreună, sunt

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Ștefan freacându-și palmele de poale, de parcă și le-ar șterge de murdărie. Boierii, în tăcere, privesc fascinați în vâlvătaia de flăcări ce umple căminul. Craii aiștea nu-s vrednici nici gâțele de la încălțările Măriei tale să le lege, se revoltă Duma. Ștefan bea, întinde cana să-i fie umplută iar. M-au aflat la ananghie, m-au strâns cu ușa: "Vrei ajutor?! Închină-te!" M-am închinat! Veniți, fraților, la pomană! hohotește el. Vând ieftin blazonul de atlet al lui Hristos

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
osanalele! Tămâia pontificală! Gogoșii sanctificați! Agheasma! Tractatele măsluite! Care mai pohtește?! întreabă vesel, dar deodată se strânge înfiorat. Dacă mă părăsesc?...rostește cu glas înăbușit, abia șoptit. Dacă mă lasă singur?... Vitejilor, vouă vă e teamă?! și se uită la Duma, la Șendrea, la Mihail. Nu ne temem, Măria ta!! răspund ei într-un glas voinicesc. Mă să fie! Ce mari viteji am... Mie mi-i cam frică, drept să vă spun, mă tem. M-a cuprins tremuriciul... Minte! strigă Alexandru

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
aproape de trecătoarea Carpaților; să ne unim cu oastea ungurească ce vine, ca împreună să ținem piept turcilor la trecerea Dunării prin vad! Bătrânii, muierile, copiii să se băjenească la codru! Din această clipă, suntem un gând și-o singură voință! Duma! Pleci la Buda! Tăutule! Pleci la Cracovia! Omorâți caii! Zi și noapte! Duceți sabia însângerată și strigătul de luptă: "Vin turcii!! Vin turcii!!"... Musteața zbârlită îi fâlfâie în bătaia răsuflării gâfâite. Învingem au murim!! Jurăm!! strigă boierii într-un glas

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
s-a făcut ca varul, îi pierise și graiul, săracu'... Eu i-am spus! Dacă nu m-o ascultat, mârâie Stanciu. Acu avem a ne bate deodată cu turcii, cu tătarii și muntenii! Odată! Știi bine care era prețul! sare Duma. Acu-i mai bine?! Turcii de-o parte, tatarii de alta, Laiotă de alta! Și-au dat mâna să ne prăpădească. Săraca Țara Moldovei, murmură Vlaicu. Mi-o sfârtecă păgânii! L-am întrebat: Acu, ce facem? rostește Luca Arbure. A

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
îngână Vlaicu. Să punem popii să ne cetească... încearcă Mihail să arunce o vorbă de duh, dar se gândește că mai bine tace. Să vină de nu s-au săturat de trântaie! glăsuiește Șendrea. I-am mai belit o dată! amintește Duma. Au uitat de Lipnic? Noroc de Mateiaș, a poruncit adunarea oștirii la Brețcu, dincolo de trecătoare, spune Duma. Îl așteptăm din zi în zi... Pe buzele lui Ștefan flutură un zâmbet schimonosit: Mă întreb: Mahomed-aista, cât îi de mare, de tare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
se gândește că mai bine tace. Să vină de nu s-au săturat de trântaie! glăsuiește Șendrea. I-am mai belit o dată! amintește Duma. Au uitat de Lipnic? Noroc de Mateiaș, a poruncit adunarea oștirii la Brețcu, dincolo de trecătoare, spune Duma. Îl așteptăm din zi în zi... Pe buzele lui Ștefan flutură un zâmbet schimonosit: Mă întreb: Mahomed-aista, cât îi de mare, de tare, de ce nu vine singur?! De ce are nevoie să stârnească din bârlog atâtea lifte?! De ce strigă după ajutor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]