14,797 matches
-
mă întreb cum a putut copchila asta a mea să se ducă în casa aia, printre mobilele plătite de alta, să se lăfăiască în lenjeria alteia, ca și cum totul i s-ar cuveni, să scotocească prin sertare, prin dulapuri, eu cred, Dumnezeule, că ea nu are suflet. Înțelegeam dacă ar mai fi fost căsătorită, dacă ar fi fost fată bătrână, da, în lipsă de altceva te duci, te arunci în necunoscut, dar ea, fata mea, de ce s-a dus, ca și cum avea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de elev. N-am spus că erau în uniformă. Nu știu cum erau îmbrăcați. Nu am reținut. Erau adolescenți ca vârstă, am presupus că sunt liceeni, ce altceva să fi fost? Altcineva? Altcineva? Nu înțeleg. Cine mai era? Acolo în cofetărie? Doamne, Dumnezeule, ai un fix. Parcă mai fusese o femeie, nu mai știu bine. Ea pleca când am intrat eu sau a plecat când eu eram deja la masă. Avea în mână niște pungi de chit. Cineva a întrebat-o cât costă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pâine, simplu, natural, fără nici un fel de complexe. Carmina nu se mișcase din fotoliu, aproape că nu scosese nici o vorbă dar Fana nu părea să observe, ea se temea de tăcere, de starea de meditație ce se instaurează odată cu ea. Dumnezeule, ce specie de oameni, murmură înmărmurită Carmina, să acționezi într-un anume fel doar pentru că așa ți-ai propus să faci! Cât de rece vorbește despre relațiile ei cu Dimitrie, el este cobaiul asupra căruia se face experimentul, este urmărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
numai printr-o minune nu s-au ars. Simțea că leșină dacă nu se apucă imediat să mănânce. Petrecu arătătorul subțirel, cu o mișcare delicată, de-a lungul spinării peștelui, îl despică, își mai tăie o bucată de mămăligă, Doamne, Dumnezeului, ce pace o apuca! M-am cam săturat s-o moșesc pe fetișoara asta, își spuse mai apoi, fără să mai privească spre Carmina, n-am văzut-o niciodată mulțumită, nici măcar în timpul petrecerii ce a urmat căsătoriei, și atunci era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de ideea că-i sunt mamă și trebuie să-i port de grijă? Va aduna de pe covor cioburile ceșcuței de cafea, le va depune pe tava de inox. Se va șterge de zaț frecându-și palma una de alta. Doamne, Dumnezeule, va spune, n-aș fi crezut niciodată că se va întâmpla așa ceva. Își va strânge mâinile una în alta. Carmina va sta nemișcată lângă perdea, cu spatele la fereastră, va întreba absentă: Ce anume să se întâmple? Și Sidonia, descoperită, tresărind în timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
un strat subțire de marmelada. — E-un pic cam dura, zise el. — Dura? E de-a dreptul câinoasa! se indigna Eleanor. Continuă să citească în gând câteva clipe, scoțând suspine exasperate și chicote înăbușite, după care vorbi din nou: — Doamne Dumnezeule, ascultă aici: „Eroina ultimului film de televiziune al lui Samuel Sharp, Întunericul, este prezentată în reclamă BBC ca fiind o «nimfomanăă. L-am întrebat pe autor dacă a avut de-a face vreodată cu o nimfomana. «Da... nu... păi, depinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
le arunc o pastilă despre Adăpostul celor de la BBC. O să fac treaba asta, pe cuvânt, chiț că te prinzi sau nu s-o demascam pe Fanny Tarrant. Nu-ți cer decât să te mai gândești. Își privi ceasul de mână: — Dumnezeule mare, trebuie s-o-ntind... Mai gândește-te, OK? M-am gandit deja, veni răspunsul lui Adrian. Mă prind. Șam făcu ochii cât cepele: — Ce face? Asta tot încerc să-ți explic. Am luat hotărârea asta în timp ce eram la WC
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
niște critici literări, ci în privința personajului care ne plăcea cel mai mult - Maggie, Steve sau Alex - și în legătură cu ce li s-o mai fi întâmplat după terminarea românului. Era, într-un fel, religia noastră. Adăpostul a fost Biblia noastră. — Doamne Dumnezeule! se cruci Adrian. Cât a durat povestea asta? — Un trimestru întreg. Cel de vară. — Iar apoi, în vacanță, ați citit o altă carte și ați întemeiat o nouă religie? — Nu, n-a mai urmat nici o carte la fel de bună că Adăpostul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
dau viață unor fapturi lipsite de-o existența anterioară, să le dau nume, părinți, studii, haine, averi... să trebuiască să hotărăsc dacă au ochii albaștri sau căprui, părul lins ori cârlionțat sau daca n-au fir de păr în cap... Dumnezeule mare, ce plictiseală! Și-apoi efortul chinuitor, dureros, de a transpune toate astea în cuvinte - în cuvinte cu un aer de prospețime, care să nu sune de parcă ar fi fost procurate la mâna a doua, la kilogram... După aia trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
părând să-și recapete stăpânirea de sine. S-ar zice că de fapt e cumva o admiratoare... — Ah, ce drăguț! Nu ți-a adus și-o carte, să-i dai un autograf? — Întâmplător chiar mi-a adus, zise Adrian. — Doamne Dumnezeule! Nu ești cu nimic mai bun decât Șam! exclama Eleanor. Cand va lingușește o femeie, amândoi muscați momeală de parca ați fi niște prunci de tată! Va dati ochii peste cap și sugeți, sugeți, sugeți până nu mai puteți! Adrian tăcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
butonul care deschidea radioul pe postul BBC Radio 4. Un redactor de la emisiunea de știri vorbea la telefon cu altcineva despre un accident de mașină. Abia peste un minut, două auziră cuvintele „Paris“, „paparazzi“ și „prințesa Diana“. — Diana? exclama Fanny. Dumnezeule, ce-a mai făcut de data asta? Redactorul încheie convorbirea telefonică și anunță: „Dacă ascultați postul nostru, avem confirmarea oficială a faptului că prințesa de Wales a încetat din viață la un spital din Paris azi-dimineață, la ora patru, de pe urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
o palmă nevăzută. * * * Dacă în zilele de început ale civilizației omenești Dumnezeu ne apărea ca ceva mai presus de forma umană, azi ne apare într-adevăr deosebit de orice formă de viață. Mult evoluat, când noi înșine am devenit niște mici dumnezei... Poate se schimbă ceva în ierarhia îngerilor, arătarea aducând mai mult a Satan decât a Dumnezeu. Dar toți cedară mulțumindu-se cu explicația că e o boală. Toți fuseseră atrași în tunel. Peste miliarde de capete descoperite, un înger uriaș
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
fii acum. Sub pielea mea ce se ascunde? se Întreba Flavius-Tiberius. Poate un păianjen respingător. Sau, cine știe, un scarabeu sacru. Sau nimic. Un nimic care, din când În când, visează că e viu, are trup și e muritor. Un Dumnezeu pe dos, cum ar zice Grațian. Fluturele părăsi obrazul femeii și se așeză pe geam. Gheața subțire Începu să se risipească cu repeziciune. Dârele de apă se uscau pe măsură ce se nășteau, lăsând sticla așa cum fusese la Începutul iernii: prăfuită, murdară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pic? Pot, zise Petru cu gândul la cele două yale ce trebuiau descuiate, plus lanțul de siguranță ce trebuia scos. Nu auzi Însă nici un zgomot, ci doar alunecare scurtă a unui chibrit pe banda abrazivă a cutiei, urmată imediat de „dumnezeii”... Or fi chibrituri de Gherla, Își spuse Petru. Zgomotul se repetă, de data aceasta fără dumnezei. Petru răsuflă ușurat. Țigară sau pipă? se interesă el politicos. Și curios. Kent. Am primit un cartuș Întreg. Atenție de la un client. Petru tăcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
siguranță ce trebuia scos. Nu auzi Însă nici un zgomot, ci doar alunecare scurtă a unui chibrit pe banda abrazivă a cutiei, urmată imediat de „dumnezeii”... Or fi chibrituri de Gherla, Își spuse Petru. Zgomotul se repetă, de data aceasta fără dumnezei. Petru răsuflă ușurat. Țigară sau pipă? se interesă el politicos. Și curios. Kent. Am primit un cartuș Întreg. Atenție de la un client. Petru tăcu, lăsând astfel omului de dincolo să-și savureze primele fumuri. Și cum v-ați hotărât? Întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
un zâmbet îmi luminează fața. — Nu te pune cu mine, Aames. Totuși cum de porți sutienul? Am întins mâna ca să o ating așa cum se atinsese ea, dar mi-o îndepărtă, plesnindu-mă tare peste ea, cu o uimire exagerată. — O, Dumnezeule. Clio, ești moartă. Hei, Clio, pot să-ți văd țâțele? Am un singur cuvânt pentru tine: necro... (îl frânse în două și accentuă fiecare parte împungând aerul cu degetul) ... filie. Asta se alege de tine când te las de capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
la ecranul verde, luminat: <<Apel>> Răspunzi? 12 Fragmentul becului (Partea a doua) Clio își lăsă arătătorul și degetul mare să alunece în jurul piciorului paharului ei cu bere Amstel. — Întrebarea e, zise ea, de ce să nu vrei un hamac? — Păi... — O... Dumnezeule... mare! sări ea cu replica ei favorită din Totul despre sex. Ești așa de demodat, Eric. Ai stat vreodată într-un hamac? — Nu. — Vezi? zise ea. Vezi? Cu o expresie aproape imobilă, Clio reuși să-mi arunce o privire gen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
demodat, Eric. Ai stat vreodată într-un hamac? — Nu. — Vezi? zise ea. Vezi? Cu o expresie aproape imobilă, Clio reuși să-mi arunce o privire gen ce naiba ți se pare așa de comic. — N-ai stat niciodată într-un hamac. Dumnezeule, Eric. Regret s-o spun, sincer regret, dar e tipic pentru tine. Ești (o scurtă pauză) un necondimentat. — Necondimentat? — Da, scumpule. Își lipsește condimentul viu al experienței. Am râs din toți rărunchii. — Du-te-n mă-ta. — O, făcu ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
dat un munte de pastile de luat, dar... — Rapoarte? am zis, așezămându-mă. Nimeni se instală în fața mea. — Rapoarte nesfârșite, zâmbi el. Computerele. Binecuvântarea și blestemul secolului XXI. Apoi, uitându-se la mine și observând starea în care mă aflam adăugă: — Dumnezeule, vă simțiți bine? — Sunt bine. Cred că mă paște o gripă. În orice caz, credeam că telefonul mobil e binecuvântarea și blestemul secolului XXI. — Aaa, e cealaltă binecuvântare și celălalt blestem al secolului XXI. Chestii din astea, care sunt în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pământ și soarele după-amiezii se revărsă înăuntru. Am văzut din nou mișcarea dalelor, de data asta cu claritate. Pentru o secundă, fu o informație fără sens, dar apoi ochii focalizară imaginea. Tot corpul mi se înmuie și se răci. — O, Dumnezeule, am zis, încet, simplu. Fugi, strigă vocea fetei. [Pentru compunerea rechinului se aplică șablonul peste bucăți luate la întâmplare din Fragmentele becului; de preferință cele unde apar numele Clio și Eric.] Figura ????? Picioarele îmi erau slăbite și moi și aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
inspiră adânc. — Rahat, chiar nu aveam de gând să ajung la asta. Voiam s-o spun pe șleau, să încerc să-ți explic totul folosind doar cuvintele potrivite, dar... Își dădu părul pe după urechi. Bărbia, gâtul, tot trupul ei tremura. — Dumnezeule, Eric, regret să spun asta, dar ești foarte norocos. Umbli de colo-colo într-o stare constantă de năruire și asta nu te deranjează; adică, exiști în felul ăsta. Unii oameni ar putea lăsa impresia că dețin controlul asupra vieților lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
scormonind și eu focul. — Mda, spuse ea, scormonind de partea ei. Și mie. Aha, am exclamat după câteva secunde interminabile. Scout chicoti. — Aha. Am scormonit amândoi jăraticul. Trecu un timp. — Deci. De când te ascunzi aici, jos? — De ani de zile. — Dumnezeule, asta-i mult. Nțț! Nu când te gândești la cât voi mai sta aici. Probabil că ți-e tare dor de ei. — De cine? De familia mea? Mda, mie dor de toți - de prieteni, secrete, bârfe, de toate lucrurile astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
crezi. — Ce, îmi dai tu permisiunea? Ei, mulțumesc frumos. Ridică ochii spre mine o clipă. — N-o să am dreptul să spun nimic, nu-i așa? — În tot timpul ăsta te-ai folosit de mine ca să obții ce-ți doreai. — Eric. Dumnezeule. Vrei să-ncerc să-ți explic asta? N-am spus nimic. — Nu e..., începu ea. E important tot ce avem noi. Este, vorbesc serios. Dar trebuie să înțelegi ce-i în joc pentru mine; nu puteam să-mi asum nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
hotărât să rămâi fidelă planului, să mă aduci la Fidorous și să mă lași să cred că el a găsit modalitatea asta de a-i folosi pe Ward și ludovician unul împotriva celuilalt. Și-apoi ce? Ai fi spus: O, Dumnezeule, ce idee extraordinară? În spatele sticlei antiglonț, ochii lui Scout erau impenetrabili, plini de sclipiri stranii și umbre ce ar fi putut însemna orice. Ceva de genul ăsta, da. — Iisuse. Și nu te-ai gândit că aș fi intrat la bănuieli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
îndreptându-se spre noi. Inima mea pompa lapte acru și nitrogen lichid. — E solid, am spus. E real. E-un rechin adevărat. Nu, doar că așa arată. E pur și simplu ca toate celelalte lucruri de-aici. Scout, haide, vine. Dumnezeule, uite cât e de mare. Uriaș și neted, de-un cenușiu vărgat, ludovicianul părea să planeze, imponderabil, în apa transparentă, însorită chiar sub valul pe care-l isca el. Picioarele mă traseră în spate, până lângă peretele cabinei. — Rahat, Iisuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]