1,905 matches
-
Reading Rilke: Reflections on the Problems of Translation este deopotrivă o exegeză a operei poetului și o traducere. Gass propune propriile sale versiuni ale poeziile lui Rilke, pe care apoi le comentează din perspectiva criticului literar. Volumul este concentrat în jurul Elegiilor duineze, abordate ca text în sine, dar și analizate în diversele versiuni englezești pe care le-a primit de-a lungul timpului. Judecînd cartea în ansamblul ei, e destul de ironic să constatăm că părțile cel mai puțin izbutite sînt tocmai
Traducîndu-l pe Rilke by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16706_a_18031]
-
noi recolte. Fără a-și asuma neapărat implicațiile metafizice, scriitorul american definește traducerea ca act de reîntrupare a poetului în persoana traducătorului. Poate de aceea impresia pe care o creează tălmăcirile lui din Rilke este mai curînd aceea de ventriloquism: elegiile duineze devin pretext expresiv, punct de pornire mai degrabă decît aspirație sau proiect în desfășurare. Dar defectul lui ca traducător e adevărată virtute cînd Gass preia rolul de critic. Rilke se transformă în veritabil personaj, îi întrezărim figura palidă, trăsăturile
Traducîndu-l pe Rilke by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16706_a_18031]
-
sale gînduri. Gass dedică o bună parte din al doilea capitol al cărții studierii motivului trandafirului, nu doar în poezia, ci și în viața lui Rilke. Detaliile biografice pe care le furnizează cu acest prilej sînt combinate cu interpretări ale Elegiilor. De la E.M. Butler, autorul unui monografii Rilke publicate în 1941, Gass preia o informație anecdotică pe care o transformă apoi în punct de pornire al analizei temei morții în poemele lui Rilke: se pare că poetul i-a trimis odată
Traducîndu-l pe Rilke by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16706_a_18031]
-
loc - și nu e singurul - orice comentariu îngheață. Curios e că Radu Stanca și Eta Boeriu, care i-au fost lui Ștefan Aug. Doinaș deosebit de apropiați și dragi, nu se regăsesc în aceste evocări. Dar, poate că, după înfioratul poem Elegia de la Cluj, în care a consacrat, ca într-o piatră de chihlimbar, unicitatea ființei celor doi, va fi simțit că orice cuvânt adăugat ar fi o impietate...
Nostalgii lucide by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/12931_a_14256]
-
plauzibile. Cel mai cunoscut poem al său, Aer cu diamante (apărut chiar în volumul de debut și reluat apoi, în chip de efigie, pe coperta volumului colectiv omonim) reprezintă totodată cel mai concludent eșantion pentru o demonstrație. În esență, o elegie amoroasă, ca mai toate poemele lui Iaru, Aer cu diamante convoacă o suită de adiacențe. Vogă a făcut una singură, aceea care-l plasează în descendența unei sintagme aparținând grupului britanic The Beatles. Titlul acesta ar fi, deci, o adaptare
Florin Iaru și nenumăratele sale unelte by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3322_a_4647]
-
de la Iaru. Asociaționismul molecular din poezia acestuia mai implică însă un element, niciodată relevat de critica literară: rezultat, poate, al coincidenței, dar relevant în ordine literară, poemul Aer cu diamante împărtășește mai mult decât o imagine pasageră cu o altă elegie concupiscentă, aparținându-i lui Guillaume Apollinaire. E vorba despre poemul 1909, din adeseori citatul volum Alcools (1913): La dame avait une robe En ottoman violine Et sa tunique brodée d’or Était composée de deux panneaux S’attachant sur l
Florin Iaru și nenumăratele sale unelte by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3322_a_4647]
-
atare în cabinetele 1 și 2". Sau: "Haiduc în lumea cuvintelor, aproape că uită că ele nu sînt doar sau numai concepte". Sau: "Un veritabil narcisist al judecăților în sine; un ludic fără limite se arată poetul odată cu cele 11 Elegii. Abstrat, chiar abscons, fără profunzimile barbiliene, lipsit uneori de carnea concretului, de viața realului, poetul se lăfăie în marile saloane ale neantului, îngropîndu-se în definiții gnostice care, uneori, frizează banalul". Sau: "Construiește o ontologie precară și exterioară". În legătură cu G. Călinescu
Un anticomunist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16925_a_18250]
-
forțat (să nu uităm că cei doi poeți s-au despărțit!), cronica lui Assouline este strălucită. În încheierea comentariului, el semnalează publicarea în Revue de Belles-Lettres (Genève, 2010, n° 1-2, pag. 260-287) a unei curiozități: un poem abandonat, numit Walliser Elegie (Elegie valaisană) și datat 1 aprilie 1961, destinat să facă parte dintr-unul din cele mai frumoase volume ale lui Celan, La Rose de personne (Die Niemandsrose). Întrucât printre redactorii revistei am găsit o persoană interesată de poem și eficientă
Elegie valaisană a lui Paul Celan și România by Marieva Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/4883_a_6208]
-
să nu uităm că cei doi poeți s-au despărțit!), cronica lui Assouline este strălucită. În încheierea comentariului, el semnalează publicarea în Revue de Belles-Lettres (Genève, 2010, n° 1-2, pag. 260-287) a unei curiozități: un poem abandonat, numit Walliser Elegie (Elegie valaisană) și datat 1 aprilie 1961, destinat să facă parte dintr-unul din cele mai frumoase volume ale lui Celan, La Rose de personne (Die Niemandsrose). Întrucât printre redactorii revistei am găsit o persoană interesată de poem și eficientă, pe
Elegie valaisană a lui Paul Celan și România by Marieva Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/4883_a_6208]
-
Zürich, Zum Storchen, scris în mai 1960, cu ocazia primei lui întâlniri cu Nelly Sachs, Oberhalb Neuenburgs, dedicat lui Lotti și lui Friedrich Dürrenmatt după o scurtă vizită la Neuchâtel în septembrie 1964, și, bineînțeles, cele două versiuni din Walliser Elegie. Paul Celan începe să scrie Elegia valaisană pe 1 aprilie 1961 la Montana, unde-și petrecea vacanța de Paști. O termină de scris pe 25 ianuarie 1962, după un nou sejur la Montana, în vacanța de Crăciun. În cel mai
Elegie valaisană a lui Paul Celan și România by Marieva Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/4883_a_6208]
-
1960, cu ocazia primei lui întâlniri cu Nelly Sachs, Oberhalb Neuenburgs, dedicat lui Lotti și lui Friedrich Dürrenmatt după o scurtă vizită la Neuchâtel în septembrie 1964, și, bineînțeles, cele două versiuni din Walliser Elegie. Paul Celan începe să scrie Elegia valaisană pe 1 aprilie 1961 la Montana, unde-și petrecea vacanța de Paști. O termină de scris pe 25 ianuarie 1962, după un nou sejur la Montana, în vacanța de Crăciun. În cel mai bun caz, putem spune că nu
Elegie valaisană a lui Paul Celan și România by Marieva Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/4883_a_6208]
-
său e încă în lucru, află despre sinuciderea Liei Fingerhut, tânăra de care s-a îndrăgostit în 1947, când și-au petrecut vacanța de Paști, împreună cu niște prieteni, în Carpați, în apropiere de Kronstadt (Brașov). Alegerea unei specii poetice ca elegia - „poem liric care exprimă o lamentație dureroasă, sentimente de melancolie”, spune dicționarul Robert - este cu atât mai puțin surprinzătoare cu cât Celan e marcat, la acel început de primăvară, de amprenta lăsată în regiune de Rilke: micul castel din Muzot
Elegie valaisană a lui Paul Celan și România by Marieva Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/4883_a_6208]
-
atât mai puțin surprinzătoare cu cât Celan e marcat, la acel început de primăvară, de amprenta lăsată în regiune de Rilke: micul castel din Muzot, între Montana și Sierre, unde și-a regăsit forța și inspirația pentru a-și termina Elegiile duineze. Și, mai ales, mormântul poetului, din Rarogne. Un pelerinaj la acest mormânt nu poate să nu fie impresionant, chiar și pentru cineva care nu are sensibilitatea unui Paul Celan. Din vechiul burg urcă un drumeag spre un promontoriu stâncos
Elegie valaisană a lui Paul Celan și România by Marieva Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/4883_a_6208]
-
model literar al lui Celan), celălalt din Cernăuți, două imense centre de cultură aflate astăzi la hotarele unor vaste spații slave. Dincolo de amintirea reînviată a unei mari fraternități poetice, stimulat de Rarogne, așa cum o arată finalurile celor două versiuni ale Elegiei valaisiene, Celan începe să viseze, lamentându-se, la tinerețea lui (vacanța de Paști și cea de vară din 1947, petrecute în România) și la îndepărtatele lui afinități (Ossip Mandelstam, fratele lui întru poezie, și întinsa Rusie). Nu există nici o contradicție
Elegie valaisană a lui Paul Celan și România by Marieva Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/4883_a_6208]
-
ales pentru a găsi posibilitatea de a fugi în Occident, pentru că, deși simpatizant al comunismului, în Bucovina a înțeles foarte bine realitatea sovietică și antisemitismul său. Pe fondul unei evocări a nefericirii condiției de evreu care marchează întreaga sa operă, Elegia valaisană trimite mai degrabă spre Est și spre România. Din Carpați până în Dobrogea și la Marea Neagră, amintirile se precipită, în număr mare, în memoria poetului. Alături de un omagiu adus în treacăt revoluționarului Cristian Rakovski (1873-1941), care, în vara anului 1913
Elegie valaisană a lui Paul Celan și România by Marieva Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/4883_a_6208]
-
Labiș, Grigore Hagiu, Leonid Dimov, Mircea Ivănescu, Cezar Ivănescu ș.a. Ca să mă refer numai la poeți. Și, negreșit, este și autocritic. Fiindcă dezavuează intimismul în poezie, generator de sentimentalism nimicitor de artă, Nichita se ferește de indiscutabila plagă în 11 Elegii, deși recunoaște că această carte s-a născut dintr-o imensă tristețe personală. Succesul ei i se pare disproporționat; de aceea se hotărăște să publice mai rar: "Excesul de publicitate este la un moment dat indecent față de propriul tău cititor
Nichita Stănescu și critica literară by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/8570_a_9895]
-
poezie la vremea ei, când o termini de scris, crezi că e o mare poezie. Timpul însă le alege și din cărțile mele au rămas, după părerea mea, câteva poezii foarte frumoase, pentru mine bineînțeles, din Dreptul la timp, 11 Elegii ca o carte legată; după aceea poezii risipite în diferite volume, o carte care ar fi putut fi strălucită, dacă n-ar avea prea multe poezii necontrolate, Necuvintele și... despre ciclul Epica magna, Opere imperfecte și Noduri și semne nu
Nichita Stănescu și critica literară by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/8570_a_9895]
-
și suferința din iubire - ca prilej de intensificare a trăirii". Interesat de raporturile dintre amintire și uitare, naratorul are meritul de a fi smuls uitării filmul propriei educații sentimentale, developând ecourile extreme ale unei iubiri refuzate, făcând din ea o elegie pură. Ruptura, acest flagrant de sinceritate în dauna ficțiunii, este o frumoasă carte de secol nouăsprezece.
Flagran de sinceritate by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/12349_a_13674]
-
Mobilă și durere (1980). Înainte de a aborda formula teatrului, Teodor Mazilu a publicat câteva volume de schițe și nuvele (O plimbare cu barca - 1964, Vara pe verandă 1966, Pălăria de pe noptieră 1972, Înmormântare pe teren accidentat 1973, Iubiri contemporane 1975, Elegie la pomana porcului 1976, Doamna Voltaire 1979 sau Pelerinaj la ruinele unei vechi pasiuni 1980) și romane (Bariere, Aceste zile și aceste nopți, O singură noapte eternă și prima parte din Într-o casă străină, al cărui volum secund este
Demonii dragostei by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/12902_a_14227]
-
goluri, Rică Răducanu s-a comportat ca un măscărici. Întrebat de jurnaliști ce-l apucase, a răspuns: „Eram așa de trist!”. Suntem aruncați, heideggerian, spune Pleșu, în străinătatea exteriorității, a inautenticității. Cam asta găsim și la Rilke, în a patra elegie duineză: totul e subterfugiu în ce facem aici. „Nimic nu-i el însuși.” Nimic nu e autentic, nimic nu e consistent. „Pentru o recepție deplină a mesajului evanghelic, trebuie (...) să consolidăm dimensiunea feminină a interiorității noastre...” Asta face și scriitorul
Insemnari by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/2533_a_3858]
-
la vremea maturității (în partea intitulată "Lira meditativa") îl dezleagă pe poet de sentimentalism, pune elipsa mai presus de confesiuni și descrieri, dar, reapare, paradoxal, explozia de fructe, flori, păsări și culori. Se schimbă însă tonul, devine elegiac ("Aici sfîrșește elegia: în pămîntul negru/ sub albastrul iluziei"). "Îngîna lira/lîngă crucea galbenă/ a iasomiei/ dorul sfîșietor/Curată sufletul de mîluri/ și în lințoliul de matase/ galbenă al iasomiei/ învăluie melancolia" ("Lira meditativa"). Melancolia "și moartea incomensurabila/ povară mai grea decît toate
Cronica unei clipe by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/18052_a_19377]
-
și plînsă”. Deși aparent s-ar putea vorbi de atitudinea denumită peiorativ (de către Radu Stanca) „pășunism”, avem a face cu un limbaj adus la zi, care filtrează substanța afectivă primară, livrînd-o într-o nouă variantă. Întîlnim sub pana poetului cîteva elegii care se emancipează de sub tiparul ruralist, plutind în plinătatea verbului lor vibratil: „scrisă e pagina clipei ce nu va veni/ loc fără prieteni nu este/ nu mai așteaptă nimeni la rîndul/ altui fel de a fi// veți găsi cîndva în
Într-o nouă variantă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4146_a_5471]
-
mesagerul" e un bufon, care nu poate spune niciodată altceva decît glume neluate în seamă. Doar că, uneori, adevărul poartă bonetă cu clopoței... Condiția aceasta, a nebunului care vinde înțelepciune, o "îmbracă" Valentin Iacob, ca pe un costum de arlechin. "Elegiile sadice" apar, din cînd în cînd, ca grimase pe un chip boțit care totuși rămîne cel al unui "Dumnezeu în civil". E, în poezia lui Valentin Iacob, o "meteahnă" de autor de reportaje. Plăcerea de-a se plimba incognito, de-
Sofisme vesele și triste by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11229_a_12554]
-
pentru că sunt de stânga... Ion Gheorghe este un poet de stânga și nu face nici un secret din această adeziune devenită organică aderență. Comunist pur și dur, cum nu sunt mulți pe nisipurile mișcătoare ale politichiei dâmbovițene, el își transcrie în Elegii politice crezul ideologic, expunându-l cu o neobișnuită directețe. Nimic aluziv, răsucit sau cotit în transmiterea mesajului său. Acolo unde alți autori ar prefera perifraza, simbolul, valențele conotative, sugestia și celelalte modalități de catifelare a discursului liric, poetul acesta dârz
Roșu vertical by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11456_a_12781]
-
la cer/ Și noi îl căutăm nebuni./ Chipurile altora le cumpărăm să ne lipim/ La pieptul bărbatului politic/ Pe care să nu-l strice timpul, tagmele/ Și-amenințările; manevrele și ura." (Iconografie, dedicată lui Ernesto Che Guevara). Exemple de asemenea elegii atipice, mai puțin jeluitoare și mai mult acuzatoare, sunt din abundență în paginile cărții. Spirit polemic și incomod, ajungând cu ușurință la vehemența de ton și de limbaj, Ion Gheorghe este un Ioan Botezătorul tardiv, dar la fel de mușcător, anunțând nu
Roșu vertical by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11456_a_12781]