7,152 matches
-
pe deplin rațional și chiar purtător al unor puternice infuzii de sentimentalism pentru că fiecare element din compunerea complicatului colier este bine înfipt în solul unei cât se poate de verificabile realități. Persoanele din jurul romancierei/poetei își poartă numele reale, episoadele epice la care se face referință sunt cunoscute din mass-media, judecățile de valoare emise sunt în ton cu gândirea mereu surpinzătoare, nonconformistă a Norei Iuga, binecunoscută din toate aparițiile publice ale scriitoarei. La un asemenea nivel de identificare este firesc ca
Jocurile și capriciile minții by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7365_a_8690]
-
propriei ei existențe de la vârsta de 11 ani. Chipuri vechi, unele uitate, îi reapar în fața ochilor, fiorii erotici ai acelei vârste sunt expuși deschis, fără inhibiții și falsă pudibonderie. Acestea sunt, în mare, principalele paliere între care se face balansul epic. Dar nu și singurele. Pentru că Nora Iuga are capacitatea de a împrumuta și identitatea altor personaje (inclusiv a fătului avortat, a cărui spaimă în fața acului menit să îl ucidă este admirabil și obsesiv descrisă). Nu este absentă din carte nici
Jocurile și capriciile minții by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7365_a_8690]
-
de televiziune. De real interes sunt reflecțiile pe marginea propriului scris, mană cerească pentru criticii literari care se ocupă de opera acestei autoare greu de clasat. Fluxul amintirilor sau jocurile imaginației sunt deseori întrerupte de "explicații" referitoare la propriile abordări epice. Iată un exemplu dintre multele care se pot da: "Nu suport să povestesc lucrurile într-o carte exact așa cum s-au petrecut, nu redarea întocmai a întîmplărilor mă deranjează, ci limbajul care curge linear ca tramvaiul și călătorii știu dinainte
Jocurile și capriciile minții by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7365_a_8690]
-
treizeci și nouă de săptămâni pe an..." Jilly Cooper construiește povestea a două școli foarte diferite, una publică și cu puține resurse, alta - pri-va-tă, beneficiind de multiple avantaje - de la cele materiale (terenuri de sport, bibliotecă etc.) la calitatea profesorilor. Pretextul epic îl formează peripețiile unei tinere și ambițioase directoare, hotărâtă să scoată din impas școala publică, amenințată cu închiderea și întâlnirea cu fermecătorul director al școlii private. Povestea amoroasă duce la o poveste a comunicării și colaborării celor două școli care
Școala, subiect de ficțiune by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7607_a_8932]
-
Oborului. Memorialistul, căci cartea lui Niculae Gheran este, în primul rând, una evocatoare, construită pe baza multor fapte și chiar acte autentice, concurând cu istoria, are, în același timp, condei de prozator, povestind cu vervă, pe anumite porțiuni, înscenându-și epic biografia, mânuind o limbă mustoasă, colorată, pitorească, știind să înregistreze cu finețe limbajul, când serios și frust, când argotic, diferențiat pe regiuni și etnii, graiul cu modulații specifice al ardeleanului întâlnindu-se cu jargonul evreiesc ce se vorbea la "Taica
Realitate și ficțiune by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/7624_a_8949]
-
nu însemna totuși o fugă din calea pericolului, ci setea de a înfrunta pericole noi. Scriitorul abordează genul tragic, se consacră prioritar prozei, iar în cadrul acesteia optează pentru nuvelă. Proza nuvelistică nu-l dezminte însă pe omul de teatru; nervul epic se concentrează în scene de mare spectacol, pe care memoria cititorului le readuce oricînd la suprafață. Între marii clasici ai literaturii române, cel mai puțin "clasic" se dovedește Caragiale. Dar în cuprinsul operei lui proza se arată a fi, prin
Caragiale „liber-schimbist“ by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7635_a_8960]
-
cine îl cunoaște pe autor simte că numai el ar fi putut scrie volumul. Căci între omul Gabriel Dimisianu și semnatarul volumului nu e nici o deosebire. Ai senzația că, trecînd prin luciul oglinzii care separă universul real de cel al epicii memorialistice, autorul a ajuns în cealaltă parte fără a suferi vreo modificare vizibilă. E același spirit cu aceeași culoare afectivă. Și nu e vorba doar de moderația și umorul fin al autorului, ci de o frecvență aparte a vibrației sufletești
Legea inefabilă a jurnalului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7637_a_8962]
-
distonează așadar cu o așteptare continuă și searbădă. Cu cât faptele expuse sunt mai bizare ori mai zguduitoare (în registrul perversiunilor sau al dramelor umane), cu atât tonusul protagonistului și al romanului său este mai scăzut. În pofida aparențelor de vitalitate epică, realismul lui Radu Aldulescu nu e unul strident, ci șters, cenușiu, în culori stinse. Ultimii ani ai ceaușismului se potrivesc perfect, ca un timp mort, înghețat, acestei modalități figurative și simbolice, abia "tulburată" de Revoluția din 1989 și de convulsiile
Vremuri grele by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7641_a_8966]
-
trebui să fie aderent. Mirii nemuririi e mai curând un scenariu cinematografic acceptabil, decât un roman dens, greu la propriu și la figurat, marca Radu Aldulescu. Pe parcursul și la finalul lecturii, se văd parcă grămăjoare de firimituri de la o masă epică mai bogată.
Vremuri grele by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7641_a_8966]
-
Infernal Comedy - Confessions of a Serial Killer", pe scena Ateneului Român, de la ora 17.00. Piesa, care a avut premiera în 2006, în Los Angeles, este scrisă special pentru John Malkovich. Actorul american este narator și singurul personaj al firului epic, iar piesa este un "musical" cu arii ale unor compozitori celebri (Antonio Vivaldi, Joseph Haydn, W. A. Mozart, L. Van Beethoven), interpretate de orchestra de cameră Wiener Akademie, condusă de Martin Haselbock, și de sopranele Laura Aikin și Aleksandra Zamojska
John Malkovich, criminal în serie la Ateneul Român, pe 9 septembrie by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/76565_a_77890]
-
singura dată când metafora indusă de prezența duală (în pagină și deasupra paginii) a lui Cioculescu se dezambiguizează. Refăcând contextul cultural al literaturii române sub comunism, Manolescu aduce franc în discuție - pe lângă cea care scrie - mâna cealaltă, care răsfoiește. Sinteză epică, orice istorie are părțile ei inenarabile: În unele privințe, nu este exagerat să considerăm romanele, poeziile, teatrul, critica, eseul din deceniile 7-9 ale secolului XX un gen literar nou. Necunoscut înainte, acest organism amfibiu a reușit să recondiționeze forme de
Câteva constatări by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7470_a_8795]
-
care a devenit desuet în Europa din epoca globalizării. Totuși, nu aș dori să închei această prezentare fără a aduce în discuție optimismul existent în Proiecte de trecut. Cartea se încheie cu o nuvelă bazată pe o imagine de factură epică: "biserica moartă" despre care vorbesc locuitorii Dunării de jos este în realitate vie, plutește pe ape și poartă în interiorul său doisprezece bărbați care, precum vechii apostoli, intonează cântece populare românești în numele libertății. În ceea ce privește preotul acestei biserici, conducător al luptei împotriva
Ana Blandiana și nostalgia originii by Francisca Noguerol () [Corola-journal/Journalistic/7479_a_8804]
-
surprinzător de multe aspecte: meditație gravă privind forța răului, viziunea întunecată asupra diverselor forme de distrugere ce au ca țintă om și societate, țări și mediu natural, prezentul insuportabil și viitorul sumbru al civilizației. Tot atât de interesantă se dovedește simetria construcției epice, opțiunea pentru formula binară și alternanța relativ constantă a două planuri narative: două destine urmărite în căutări ce interferează la un moment dat, sfârșite ambele printr-o moarte violentă - manipulată ca să devină spectacol mediatic profitabil politic (Stigmatul Casandrei); alternanța anchetelor
Răul și Răii lumii by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7486_a_8811]
-
poeți de referință într-o literatură nu impresionează prea tare atunci când sunt transpuși într-o altă limbă (Eminescu însuși a avut parte adesea de versiuni care făceau imposibilă intuirea geniului său). Într-un fel mai ușor de tradus sunt poemele epice (unde istoria povestită poate impresiona până la ignorarea perfecțiunii formale a originalului) și poemele eliptice, esențializate, care permit o transcriere mot-ŕ-mot. Oarecum din a doua categorie fac parte și poemele lui Ioan-Petru Viziteu. Citite în franceză și engleză ele spun exact
Melancolii și dileme by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7498_a_8823]
-
de literatură ca artă nu putem vorbi. Plasând jurnalul sub semnul ficțiunii, academicianul Simion nu s-a înșelat, ci a enunțat în mod pertinent condiția esențială pentru ca acest tip de scriere să poată fi asimilat în sfera literaturii, alături de speciile epice consacrate. Referindu-se, în capitolul Eliade lusitanul, la Jurnalul portughez al lui Mircea Eliade (Ed. Humanitas, 2006), criticul ieșean apreciază în genere conținutul lucrării, care cuprinde - între altele - referințe importante la activitatea gazetărească a tânărului Eliade, precum și un studiu despre
Critica criticii by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/7503_a_8828]
-
nu s-a respectat întotdeauna stilul mai degrabă reținut, cu respirații scurte și ritm foarte alert, cu termeni preciși, simpli, cultivând repetițiile și o anume nuanță, discretă, de patetism bine temperat. Traducătorul leagă textul, îl face mai clar la nivel epic și mai fluent ca expresie, pierde acea "rugozitate" elegant-dramatică în favoarea unei ironii colocviale. Acesta ar fi, la limită, reproșul de esență: că în textul Monicăi Lovinescu naratorii au o insolitare aspră a vocii, ceea ce presupune, în ciuda adresării permanente către un
O carte nedreptățită by Astrid CAMBOSE () [Corola-journal/Journalistic/7227_a_8552]
-
literară. El nu descrie o stare de lucruri, precum celebrele romane ale lui Koestler, Întuneric la amiază (publicat în 1940), sau Orwell, O mie nouă sute optzeci și patru (publicat în 1949), alături de care l-a așezat critica. Ambele romane desfășoară epic traseul unui singur personaj principal, un fel de ultim om al cărui destin este paradigmatic. Dacă tu, Winston, ești om, atunci ești ultimul dintre oameni. Faci parte dintr-o specie dispărută", îi spune O'Brien revoltatului din O mie nouă sute optzeci
O carte nedreptățită by Astrid CAMBOSE () [Corola-journal/Journalistic/7227_a_8552]
-
înțeleagă ei înșiși, prin intermediul textelor scrise, și să înfățișeze veridic mecanismele interioare ale cedării. Rezultatul: romane foarte percutante de analiză psihologică aplicată, descriind cum este învins omul de către sistem. Monica Lovinescu nu face același lucru. Proza ei nu are desfășurare epică (ci dramatică), nu propune explicații, nu analizează, ci exprimă tensiunea absurdului deja instalat, cu care nu se mai poate lupta, care și-a produs deja mutanții. Este scrisă din interiorul atmosferei irespirabile a totalitarismului, nu prin opoziție dinafară la ea
O carte nedreptățită by Astrid CAMBOSE () [Corola-journal/Journalistic/7227_a_8552]
-
ci doar mai multă incoerență. Prins în hotarele acestei fatale eterogenități, ochiul îți este silit să sară de la un stil la altul și de la o temă la alta, ca într-o alergare făcută pe un teren accidentat. Toate aceste denivelări epice îți obligă mintea la dureroase adaptări estetice, sub presiunea unor ruperi de ritm pe care umoarea fiecărui autor le imprimă cuvintelor. Și astfel, în locul unei creșteri narative desfășurate sub arcușul unui singur scriitor, te pomenești asaltat cînd de o diversitate
Trei trufe salvatoare by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7240_a_8565]
-
singur scriitor, te pomenești asaltat cînd de o diversitate năvalnică și înghesuită, cînd de o curgere bleagă și astenică, după cum temperamentul din care s-au ivit a suferit variații ale intensității dramatice. Singurul mod prin care un astfel de bazar epic poate risipi senzația de pestrițătură dizarmonică este prezența unor bucăți reușite. E îndeajuns ca, în masa eclectică a studiilor adunate, să dai peste două-trei tresăriri de bun-gust, pentru ca impresia de zbatere zadarnică în vîrtejuri de melasă să dispară. Și cînd
Trei trufe salvatoare by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7240_a_8565]
-
în formă concentrată, conținutul volumului. Căci alexandrinismul, ca stare de decadență a unei culturi, excelează în eclectism, lipsă de vigoare și în rafinament postiș. O adiere de sfîrșit de lume sleiește motivațiile și inhibă înălțările de gînd, mormanul de zorzoane epice neputînd compensa sărăcia duhului. Și cam așa se întîmplă cu opul acesta: amestecătura-i de piese are aerul unei cîrpeli sterpe, aparținînd unor spirite pătrunse de resemnare. De pe coperta a patra a volumului aflăm că "Volumul pe care îl propunem
Trei trufe salvatoare by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7240_a_8565]
-
s-au referit la Bobby și Pam că la Romeo și Julieta din Dallas. Sunt de acord cu asta. Și cum autorul William Shakespeare a simțit că că povestea lor de dragoste trebuie să fie una tragică, printr-un final epic, atunci cred că voi respectă acest exemplu de succes și voi lăsa moștenirea dragostei tragice dintre Bobby și Pam intactă. Când am filmat accidentul fatal al Pamelei Ewing pentru mine a însemnat finalul rolului meu că Pam. Nu pot să
Cum arată "Pamela" din Dallas, la 63 de ani by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/72568_a_73893]
-
Ioan Holban Noimann, protagonistul celui de-al doilea roman al seriei epice începute de Nichita Danilov în 2004, era în prima carte, Tălpi. Șotronul, un personaj secundar; acolo era numit cînd Paul, cînd Edward și, membru al grupului de la "Corso", trăia "pustietatea bîntuită de pantofi și costume" și folosea alcoolul ca pe
Un roman al dedublării by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/7135_a_8460]
-
duce cu gândul la periferiile Buenos Aires-ului, locul în care s-a născut tangoul. Despre Radu Aldulescu însuși s-a spus că este un autor frust, căruia experiența de viață îi ține loc de cultură, că este posesorul unui suflu epic de invidiat, dar insuficient de cizelat din punct de vedere estetic. A fost comparat cu Augustin Buzura și Marin Preda (pentru predispozițiile spre un anumit tip de reflectare socială), generația engleză a "tinerilor furioși", dar și cu beatnicii americani (Jack
Fără iluzii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7155_a_8480]
-
rând) pentru presupusa frustețe a relatărilor sale (am mai spus-o și altădată, Kerouac este departe de a fi scriitorul inocent pe care îl cred unii). Pentru mulți esteți, Radu Aldulescu rămâne un autor care impune respect prin forța sa epică, nu prin rafinamentul construcției sau al stilului. Aceasta ar putea fi, fără îndoială, concluziile unei lecturi de primă instanță. Culorile, sunetele, mirosurile și poveștile mahalalei sunt prea vii pentru a nu rămâne definitiv în mintea cititorului sau pentru a-i
Fără iluzii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7155_a_8480]