1,413 matches
-
de pudoare, eliberare de tabu uri. Propriul trup se convertește într-un text pe marginea căruia femeia glosează. Organul sexual feminin devine, metonimic, o imagine a corpului femeii, generatorul sau sursa autorității experienței feminine.354 „Limbajul este un mediu al erosului pentru ea, iar plăcerea pe care nu o mai găsește în activitatea sexuală, o reîntâlnește în limbaj, substitutul ei. Târgoveața participă la o erotizare a literelor” 355 , găsește o satisfacție nebănuită în acest joc de cuvinte licențioase. „Mai mult chiar
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
nor./ Din când în când bătăile ornicului/ îmi par mai moi/ decât blana de cârtiță./ Din când în când din dealul cu pruni/ cineva îmi măsoară prin binoclu/ statura./ Eu îi zâmbesc/ și-mi potrivesc pe-ndelete/ cravata...” Chiar și celebrarea erosului (ca în volumul Mereu iubirea, 1988) stă sub premoniția „marii treceri”, a „nopții” care va veni. Solitudinea, angoasa, criza de timp sunt convertite fie în interogații austere, formulate în stil folcloric (Dialog nocturn), fie în melosuri elegiace (Mult prea devreme
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285899_a_287228]
-
Angela Marinescu, analogiile fiind concludente numai într-o oarecare măsură. S-a făcut trimitere și la „urletul expresionist al Sylviei Plath” (Bogdan-Alexandru Stănescu). În opusculul Din confesiunile distinsei doamne M., ca și în următoarele două, Pagini și Fisuri (2003), predomină erosul, obsesia morții, dar mai ales revolta unei conștiințe vulnerate de agresiunile unui climat existențial perceput ca funciarmente advers. Textul din Pagini, deși clasat de exegeză ca poezie, e o alcătuire neconvențională, mai degrabă un text de frontieră, omolog autoficțiunilor în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290604_a_291933]
-
pământul de sub pleoape / cât m-o așterne de aproape / nici steaua-njunghiată-n prund / de m-o răni tot mai rotund” (Elegie). Poezia din Uneori, plutirea a fost receptată, de regulă, ca lirică integral erotică, cu precizarea că e vorba de un eros subordonat vizionarismului ontologic și moral. Începând cu volumul Respirație artificială, continuând cu Pasaj de pietoni (1979) și Semne particulare (1979), apoi în producțiile din timpul disidenței și după exilare, a doua etapă a traseului liric al lui T. se vădește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]
-
încăpere cu morala și politica". Concomitent cu înfiriparea conștiinței lirice se întemeiază și conștiința erotică la primii noștri poeți. Idee pe larg dezvoltată în capitolul final al eseului, avînd ca temei teoretic lucrările lui Denis de Rougemont și Roland Barthes, "Erosul revelează ființa, conștiința ființei individuale antrenează dorința de expresie. A comunica (a se exprima) devine inevitabil, a scrie" (Eugen Simion). În dimineața poeziei românești primii noștri poeți se simțeau și considerau poezia ca întemeietoare a națiunii, iar pentru Heliade literatura
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
de jalnice oh-uri, și îndelungă mucenicie și salturi între chin și leșin. Eseistul citează spre exemplificare, des ridiculizatele versuri: Cînd nu te văz am chinuri/ Și cînd te văz, leșinuri". Aflăm la Alecu și anumite exigențe stîngaci filosofice asupra erosului, ca în Foarte multă văz plăcere: " Cînd voi zice frumusețe,/ Voi și suflet cu blîndețe,/ Cu simțiri, cu isteciune,/ Depărtat de-nșelăciune.// Și un nu știu ce prea dulce/ Ce simbadie aduce!/ Și să-nnoadă cu strînsoare/ Unde va fi dat prinsoare
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
un postmodern avant la lettre, prin maniera în care preia, se inspiră, din mari opere și prin tot ce creează pregătește terenul afirmării romantismului autohton. Universul său este unul al adorației obiectului liric: "Ceea ce spune într-un loc privitor la eros ("objectul adorabil ardorilor materne") se poate extinde asupra întregii sale estetici. Adorația, care află forma ei supremă în viziunile celești din Anatolida, se transformă - metamorfoză normală, previzibilă - într-o mare scîrbă, într-un imens dezgust (o adorație întoarsă) față de lucruri
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
pasiunii devoratoare). Este mitul cuplului biblic, simbolul unei mîndre singurătăți în doi" (E.S.). Sînt subliniate în Dimineața poeților cîteva priorități la autorul Anatolidei, prima: e cel dintîi la noi care scrie poema leagănului și a neliniștii paterne în fața pruncului bolnav. Erosul este aici copleșit de simțul datoriei morale. Și a doua: Zburătorul, capodopera poetului, leagă pentru prima oară de Heliade (și în poezia română) nașterea iubirii de prezența unei "ființe aeriene". Originea bolii necunoscute e, deci, cerească. Agentul ei este un
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
a doua: Zburătorul, capodopera poetului, leagă pentru prima oară de Heliade (și în poezia română) nașterea iubirii de prezența unei "ființe aeriene". Originea bolii necunoscute e, deci, cerească. Agentul ei este un zburător și forma de manifestare este "picoteala", visarea. Erosul se manifestă prin declanșarea unei energii cu efect contradictoriu. Eugen Simion ne propune și o sintetică așezare în istoria literară a celui care a scris Suvenire și impresii ale unui proscris: Ion Heliade Rădulescu pune totdeauna într-un poem mai
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
pentru ca plăcerea mai mare și (detaliu nemărturisit!) efectul lor mai puternic, stihuitorul întocmește (compilează) o retorică pe care o ilustrează cu versuri proprii. Stihurile au fost scrise ca să zugrăvească patimile sufletului, retorica a fost învățată (furată)! de la ochii preacinstitei doamne. Erosul provoacă, așadar, nu numai poezia, dar și prozodia". Pentru Conachi și comilitonii săi erosul este cauza și temeiul poeziei. În fapt, cel care a scris Visul amoriului, "slujind iubirea, înțelegea să slujească poezia" (E.S.). Sînt rezumate de către Eugen Simion regulele
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
o retorică pe care o ilustrează cu versuri proprii. Stihurile au fost scrise ca să zugrăvească patimile sufletului, retorica a fost învățată (furată)! de la ochii preacinstitei doamne. Erosul provoacă, așadar, nu numai poezia, dar și prozodia". Pentru Conachi și comilitonii săi erosul este cauza și temeiul poeziei. În fapt, cel care a scris Visul amoriului, "slujind iubirea, înțelegea să slujească poezia" (E.S.). Sînt rezumate de către Eugen Simion regulele stihurghiriei și noima prozodiei propuse de Conachi: "Retorica poeziei se confundă, la 1820, cu
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
cauza și temeiul poeziei. În fapt, cel care a scris Visul amoriului, "slujind iubirea, înțelegea să slujească poezia" (E.S.). Sînt rezumate de către Eugen Simion regulele stihurghiriei și noima prozodiei propuse de Conachi: "Retorica poeziei se confundă, la 1820, cu retorica erosului. Figurile erosului exprimă disponibilitățile și formele sensibilității omului. Gîndirea, reveria, fantezia lui trec prin acest teritoriu unde bucuria e fructul durerii. Un spațiu pe care Anton Pann îl asemuiește cu un spital: Spitalul Amorului. Iubirea este, într-adevăr, înțeleasă ca
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
temeiul poeziei. În fapt, cel care a scris Visul amoriului, "slujind iubirea, înțelegea să slujească poezia" (E.S.). Sînt rezumate de către Eugen Simion regulele stihurghiriei și noima prozodiei propuse de Conachi: "Retorica poeziei se confundă, la 1820, cu retorica erosului. Figurile erosului exprimă disponibilitățile și formele sensibilității omului. Gîndirea, reveria, fantezia lui trec prin acest teritoriu unde bucuria e fructul durerii. Un spațiu pe care Anton Pann îl asemuiește cu un spital: Spitalul Amorului. Iubirea este, într-adevăr, înțeleasă ca o boală
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
părea că poetul Jalobei instaurează, în opinia lui Eugen Simion, "tirania ochilor în poezia română". Trei din componentele pasiunii erotice, după cum observă criticul, din sîn izvorăsc și anume: nurii, blîndețea și dulceața. Eugen Simion cercetează la primii noștri poeți figurile erosului bolnav, humusul din care se corporatizează conștiința lirică. Primii noștri stihuitori sînt într-o permanentă ardere, supuși focului mistuitor al iubirii, plini de oh-uri și suspine. Pentru a-și cuceri aleasa inimii întregul univers este erotizat. Dorind să impresioneze
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
revistă și alte numeroase figuri poetice la care apelează poetul în războiul său de cucerire a inimii ibovnicei slăvite, care iscodesc și luminează frumuseți adesea nebănuite sau de nebănuit la primii noștri stihuitori. Anton Pann este cel care practică critica erosului, adică, subliniază Eugen Simion, morala erosului - pe această linie se înscrie între întemeietori. Cel care a scris Povestea vorbei este un iscusit mînuitor al ironiei, un poet, cum spune eseistul, integral ironist, primul la noi de asemenea proporție. Pentru Pann
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
la care apelează poetul în războiul său de cucerire a inimii ibovnicei slăvite, care iscodesc și luminează frumuseți adesea nebănuite sau de nebănuit la primii noștri stihuitori. Anton Pann este cel care practică critica erosului, adică, subliniază Eugen Simion, morala erosului - pe această linie se înscrie între întemeietori. Cel care a scris Povestea vorbei este un iscusit mînuitor al ironiei, un poet, cum spune eseistul, integral ironist, primul la noi de asemenea proporție. Pentru Pann poezia erotică poate fi stricăcioasă în
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
mină de informații și o firavă alinare pentru dorul de Copou, (dacă v-ați mutat în Canada). 12 martie 2009 Îmi plăcea (o, tempora!) să-mi încep prima lecție de filosofie vorbindu-le liceenilor despre cele trei feluri de dragoste: eros-ul (care, bănuiesc, nu mai necesită niciun fel de deslușire), agapé-ul (dragostea creștină trăită și împărtășită comunitar - de unde sensul laic al "agapelor" prietenești) și philia (iubirea de ceva abstract, superior, teoretic - de regăsit în expresia "ești filofrancez", bunăoară) care mă
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
Rebreanu, ca într-o monografie canonică, ci se axează pe idei sau pe tipuri de personaje. Eseul se deschide cu capitolul Omul revoltat, vizând atât personajul Petre Petre, cât și masa informă din romanul Răscoala, iar concluzia, surprinzătoare, este că „erosul e forța care susține unitatea mulțimii revoltate”. În altă secvență, Eroul problematic, se rediscută o formulă a lui G. Călinescu, după care Ion se definește ca un „erou de epopee care trece prin criza așezării la casa lui”, fundamentală în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289506_a_290835]
-
spumele mării, 1995 - Sonetele lui V. Voiculescu poate oferi cheia de lectură pe care autorul a hărăzit-o propriilor texte: Sonetele sunt rodul experiențelor spirituale de tip isihast, senzualismul nu este decât o chestiune de limbaj poetic, cu alte cuvinte erosul se convertește în agapé (ca substanță), iar agapé se exprimă prin eros (ca limbaj). Primul volum de poezie, Geneze (1971), propune „scenarii” poetice care deghizează în metafore un scenariu liturgic: ambigua persoană a doua a poemului ascunde o persoană sacră
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285344_a_286673]
-
pe care autorul a hărăzit-o propriilor texte: Sonetele sunt rodul experiențelor spirituale de tip isihast, senzualismul nu este decât o chestiune de limbaj poetic, cu alte cuvinte erosul se convertește în agapé (ca substanță), iar agapé se exprimă prin eros (ca limbaj). Primul volum de poezie, Geneze (1971), propune „scenarii” poetice care deghizează în metafore un scenariu liturgic: ambigua persoană a doua a poemului ascunde o persoană sacră, după cum, alteori, persoana întâi își asumă ipostaze divine, dinamica relației eu poetic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285344_a_286673]
-
acestea este perspectiva integratoare, la polul opus situării acosmice, in extremis nihilistă. Existența e văzută ca un miracol perpetuu, iar când acesta e amenințat, recursul la rădăcinile țărănești și la natura originară reușește să-i restituie puritatea și candoarea genuină. Erosul stă întotdeauna sub semnul clipei de grație și al sărbătorescului, tensiunea lirică provenind nu din incompatibilități și dileme, ci din plenitudinea sentimentului, din împărtășirea-părtășie. Fără să așeze în cumpănă acest lirism al celebrărilor, timpul „trădător”, toamna (agent melancolizant) și „ora
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288410_a_289739]
-
Ferecând o confesiune de iubire aparent stranie în cătușele de aur ale prozodiei clasice, versul exprimă o elevație considerată de unii interpreți de natură platonică. I s-a dat și interpretare creștină. Fapt este că mai multe sonete celebrează un eros sacralizant, instrument de transcendere a materialității: „Mă-nfățișez cu duhul, nu te sărut pe gură, / Plecat ca peste-o floare, te rup și te respir... / Și nu mai ești de-acum trupească o făptură, / Ci un potir de unde sug viața
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
profană. V. o cântă pe „domnița grădinii cu merele de aur”, căreia „îi prinde trupul în sărutări [...] ca-ntr-un năvod”. El se visează Hercul ce „despică oceanul”, pentru ca ajuns la iubită, „ostrovul feciorelnic să-ți jefuiesc de rod”. Carnalul erosului apare ca efect al reacției naturii la tentativa omului de a i se sustrage cu totul, prin spirit: „S-a străduit natura ca omul să nu-i scape; / Iubirea îl urcase deasupra ei prea tare, / Și-a-nmormântat-o-n carne”. Orația îndrăgostitului se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
rămas în manuscris. În proza de început, C. se lasă copleșit, ca mulți debutanți, de afectivitate și elan juvenil, stări de care nu se va debarasa complet nici în romanul Logodna, în pofida unei vizibile maturizări. Centrată pe aceeași temă a erosului generator de suferințe, cartea are carențe de compoziție, precum și o anume lipsă de consistență, pe care n-o compensează efortul de analiză psihologică. Domeniul în care C. are mai multă personalitate va fi cel al criticii, distingându-se și aici
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286212_a_287541]
-
și de armele naratologiei moderne. Demersul analitic e dublat de acela comparativist, în încercarea de a reflecta unicitatea, originalitatea paradigmei narative sadoveniene. Devenirea romanului. Începuturi (2003) are ca finalitate schița unui traseu în evoluția romanului, între marile teme care sunt erosul și condiția umană, în complementaritate cu moartea și creația. În această întreprindere teoretică, D. alege nouă texte, considerate reprezentative pentru vârstele și mutațiile romanului: Mahabharata, Dafnis și Hloe de Longos, Satyricon de Petroniu și Măgarul de aur de Apuleius pentru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286864_a_288193]