1,682 matches
-
animalul acesta este lung ca un șarpe.” Altul, care pipăia un picior de-al elefantului crede că este un copac. Iar ultimul, care pipăia urechile, îi contrazice, spunându-le că amândoi se înșelau. După părerea lui, animalul este asemenea unui evantai. Este dificil să experimentezi sau să îți imaginezi toate impacturile pe care le va avea globalizarea în același timp, astfel că mulți oameni văd doar o parte și consideră că o și înțeleg. Deși globalizarea este încă un concept în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
religios cu care mă uimește orice gest mărunt al ei, deși pe toate i le știu atât de bine ! Surâsul din ochii entuziaști și creduli, felul șiret cu care îngână ceva, ascunzându-și cu o grațioasă neîndemânare chipul jenat dincolo de evantai, felul cum rămâne cu privirea în gol, visătoare. (Misoginism vulgar ar fi, desigur, să-mi imaginez că atunci Sophie se gândește la un corset sau la lucruri încă și mai profane !) Respir precaut, ca să nu trezesc tusea ascunsă în trupul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Iar acum, rareori mi se mai întâmplă să mai ies din casă... La timpul acesta nemaifiind cursuri, o parte dintre prieteni plecând cu îndrăzneală în vilegiatură... în celălalt colț al salonului, iritată de aluzia la vilegiatură, Sophie și-a închis evantaiul. Stă dreaptă în jeț, cu nările încordate. Iar Profesorul, cu ochelarii lăsați pe șaua nasului, lovește teancul de hârtii din fața lui cu coupe papier-ul ; n-are nevoie să își îndrepte ochii spre ea ca să o știe cum arată în această
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
face salonul nostru asemănător cu o petrecere de mahala. Dar tot a mahala ar aduce și o contrazicere în public cu soțul ei pe acest subiect, unde, ca și în altele, nu se întâlnesc. Sophie își ascunde chipul nemulțumit în spatele evantaiului și face prezicerea că foarte curând copila va provoca o dandana și se va regreta énormément greșeala de a fi fost admisă în salon. În semn de dezaprobare și neamestec, își redeschide evantaiul și, tot făcându-și vânt, cu un
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
întâlnesc. Sophie își ascunde chipul nemulțumit în spatele evantaiului și face prezicerea că foarte curând copila va provoca o dandana și se va regreta énormément greșeala de a fi fost admisă în salon. În semn de dezaprobare și neamestec, își redeschide evantaiul și, tot făcându-și vânt, cu un gest leneș și grațios, se ridică din jeț și se apropie cu pași înceți de canapea. Se va dedica numai obligațiilor ei de amfitrioană, prinzând cu îndemânare ochiurile conversației destrămate. — Știi, domnule Ialomițeanu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
oare de ce acest domn se străduiește într-atât să-și mulțumească toți cunoscuții ? Ce rost are să-ți arogi obligații pentru persoane față de care nu ești îndatorat ? Și, în schimb, ești în defect față de cei care... Sophie își face vânt cu evantaiul și privește ușor încruntată stampa lui Rubens cu fiicele lui Leucip, de parcă acolo s-ar afla misterul pe care vrea să-l pătrundă. — Față de cei apropiați sunt în defect, într-adevăr, se înclină tânărul. Cu cât cineva îmi este mai
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
să ții atâta să te simpatizeze toți ! Și portarul de la Casa Vanicu, și Marghiloman, și Nela, și Nicu Filipescu, și madam Ana... Toți, fără nicio excepție... Toate... Ce fire poți să ai... îngână Sophie, lăsând să i se vadă de sub evantai numai ochii mustrători. — Sunt principiile politicii mele, stimată doamnă. Ale politicii, nu ale firii mele, subliniază tânărul și, ca după o mărturisire compromițătoare, face câțiva pași ezitanți, depărtându-se. în mers, întinde la întâmplare mâna și mângâie automat cu vârful
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
lor, cu prospețimea... Sigur, devotamentul Sophiei pentru surioara mai mică nu poate fi pus la îndoială, însă comportarea ei lasă de dorit, câteodată, prin rigiditate. Urmează un nou răstimp de tăcere, în care se aude numai sfâșierea aerului, despicat de evantai. Clipind a nedumerire și uituceală, Sophie ripostează, împăciuitoare : — Da, da, parcă mi-amintesc ceva... Mult-lăudata mea memorie trebuie să-mi fi jucat o festă ! Râde. Un bine cunoscut râs perlat care poate foarte bine să nu fie fals, așa cum i
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
a războiului. De aceea, când aud atât de des cum i se reproșează lui Brătianu meschinăria cu care cântărește șansele alianței, când într-o parte, când în cealaltă... Meschinărie ? Vi se pare cuvântul potrivit ? Doamna Mironescu își ascunde căscatul dincolo de evantai. Apoi închide evantaiul, se uită ostentativ la pendulă și tot atât de ostentativ la soțul ei. Potrivindu-și ochelarii pe nas, acesta îi face un semn liniștitor : să mai aibă puțină, numai puțină răbdare ! — Probabil, surâde domnul Mironescu, o să fiți contrariați când
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
aceea, când aud atât de des cum i se reproșează lui Brătianu meschinăria cu care cântărește șansele alianței, când într-o parte, când în cealaltă... Meschinărie ? Vi se pare cuvântul potrivit ? Doamna Mironescu își ascunde căscatul dincolo de evantai. Apoi închide evantaiul, se uită ostentativ la pendulă și tot atât de ostentativ la soțul ei. Potrivindu-și ochelarii pe nas, acesta îi face un semn liniștitor : să mai aibă puțină, numai puțină răbdare ! — Probabil, surâde domnul Mironescu, o să fiți contrariați când am să vă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Dumneata n-ai făcut decât gestul cel mai firesc, care arată cât de aproape ne simțim unii de ceilalți. Cu toții ținem la dumneata enorm... Un zgomot bine știut - pocnetul mic al plăcuțelor de fildeș -, doamna Mironescu își face vânt cu evantaiul, din ce în ce mai repede, vădit enervată. Oare această deranjantă situație va mai lua sfârșit niciodată ? Neplăcute și vulgare lucruri i-a fost dat să îndure ! Și tot atât de neplăcut este și că pielea ei fără încetare transpiră. Deși se lasă seara, broboane mici
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
fost dat să îndure ! Și tot atât de neplăcut este și că pielea ei fără încetare transpiră. Deși se lasă seara, broboane mici de transpirație tot îi mai încolțesc pe frunte, la rădăcina părului blond, în adâncitura bărbiei ; pe furiș, apărată de evantai, ea se tamponează cu batistuța. Iată, însă, ce am vrut să-ți spun și mai devreme, sperând că ai să mă înțelegi. Totul a fost dat peste cap de un incident foarte simplu, anume că feciorului i s-au umflat
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
răspunde în caz că ți-ar propune - dar ce ar putea el propune ? Poate doar să fugiți în lume ! Să schimbi la întâmplare un rău cu un mai rău nu-ți stă în fire, și tot mai enervată îți miști mâna cu evantaiul. Ar fi mai exact dacă ai spune că numai curiozitatea te ține : a vedea ce este el în stare să facă pentru tine. Abia apoi ai judeca pozitiv și ai vedea dacă bietul Titi e convenabil și ca situație, și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
odată, și vei trăi atât de intens încât te va durea și fericirea... Respiră și amintește-ți mersul în șaretă, zdruncinăturile ei prin hârtoape, legănatul plăcut când intra pe un drum lin, câmpul verde desfăcându-se la nesfârșit într-un evantai, și olanele roșii ale conacului rămânând tot mai în urmă, și ciripitul asurzitor al păsărilor, ca și când ai călca peste o grămadă de sticle sparte, oh, aerul proaspăt și viu și dudele verzi, sămânțoase și fade, spre care întindeai din mers
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
asurzitor al păsărilor, ca și când ai călca peste o grămadă de sticle sparte, oh, aerul proaspăt și viu și dudele verzi, sămânțoase și fade, spre care întindeai din mers mâna, și frunzele aspre îți biciuiau palma, lași să cadă lângă jeț evantaiul și nimeni s-ar părea că nu observă gestul tău de scuză grăbită, gestul de scuză că mergi să te prepari pentru sindrofie, că ai să revii - ai să revii ? Mergi spre ușă cu pași grăbiți, cu dinții strânși, cu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ți-am spus asta atunci, erai Îngrozită. Tot Îngrozită ești și acum. Haide. Vorbește-mi cinci minute despre trebșoara asta și-am plecat. Și n-o să știe nimeni. Ochii Hildei oscilau Între cecuri și camera anexă. — Nimeni? Bud scoase din evantai cecul de la Lockheed. — Nimeni. Haide. Ți le dau și pe celelalte după ce-mi spui. Hilda vorbi cu fața spre fiica ei - fotografia de lîngă ușă. — Susie, mi-ai spus că l-ai Întîlnit pe omul acela Într-un bar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
suprimat. Instanța "supervizoare" nu mai face efortul fixării sensului; de îndată ce discursul prezintă cele mai vagi urme polisemice, el este suprimat avîndu-se în vedere posibilitatea, cât de mică, de manifestare în mintea cititorului doar a sensului (fie și vag) "subversiv". Tot evantaiul de sensuri este sacrificat întru prevenirea apariției acelui unic sens vinovat. Nu se mai pune problema să fii înțeles: căutarea intenției, deci fixarea sensului, este întotdeauna o operație incertă și riscantă. ("De unde știm noi în fond că asta a gîndit
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
între băieți care își încearcă forța. De sub demonstrația ludică de bărbăție răzbătea, pudică, sfioasă, travestită o fără de margini nevoie de iubire. Atunci îi descopeream splendoarea, sufletul șovăitor ca pașii speriați ai unei balerine, ființa învoaltă care se deschidea într-un evantai de întrebări uimite, toate adresate mie, izvorâte din credința că eu știu totul, că sânt instanța în care s-au cuibărit răspunsurile la toate întrebările lumii. Mă descurcam cum puteam, uneori cu sentimentul că sânt un impostor de anvergură. Știam
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ar fi luat În fața ei de pe o tavă tocmai prăjitura care-i plăcea mai mult, nu-i nimic, data viitoare... Fapt e că amuțise dintr-odată și apoi Își reveni ca și cum cineva i-ar fi făcut vînt ușor cu un evantai! În sfîrșit, Încercă să lege firul conversației, dar cum Începea să vorbească era din nou cuprinsă de un scurt extaz, frînturi de miracol, amintiri de călătorii cerești și tăcerea se prelungea. Dar cum puteau Înțelege ei așa ceva! Această muțenie, bătrînica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Îi arătă lui Lester, da! da! ăia sînL!“ Atunci Lester Lang al IV-lea Își scoase o pălărie texană pe care n-o avea și se porni să facă niște saluturi largi și prelungite, desena În aer și apoi ștergea evantaie care deschideau un unghi de o sută de grade, saluturi de tipul un-cîntec-prietenesc și-americănesc... „Băiatul lui Lester“, comentă Juan Lucas Între hohote de rîs. Santiago plăti o groază de bani pentru exces de bagaje și se repezi să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
industrie dictîndu-i fiecăruia comportamentul ulterior - și, totodată, cele din urmă manifestări ale unui catolicism care căpătase supărătorul obicei de a crede că viitorul trece prin el și că e singurul zid de apărare posibil Împotriva tuturor formelor răului, al căror evantai se Întindea de la masturbare la stalinism. Tata instalase În Încăperea vecină cu sufrageria, care ar fi trebuit să fie salonul, o librărie care furniza toate volumele recomandate de revista Cărți de astăzi și orice alt titlu cerut de clienți, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
mele, așa cum moartea tatălui lor aparține vieților surorilor mele, iar moartea bunicului aparține nepoților, ceea ce Înseamnă multe morți pentru un singur om. Murim diferit pentru fiecare dintre cei care ne-au cunoscut, ca și cum moartea ne-ar da dreptul la un evantai de supraviețuiri ce vor dăinui atîta timp cît ne vom gîndi să le facem să dăinuie, fiind de la sine Înțeles că acest gen de supraviețuire nu-i servește cu nimic celui care s-a stins. CÎnd cineva pe care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
meu de săptămâna trecută? — O, nobile Nomius! se extaziază femeia. Plesnește din palme. Pe zeii din cer! N-am mai văzut o masă din lemn masiv de tuia ca a ta! Bărbatul se înfoaie mulțumit. Caelis îi face semn cu evantaiul să-și apropie urechea de gura ei. Nici împăratul n-are una la fel de frumoasă! Nomius face o plecăciune adâncă în fața ei. Poate ar trebui să ne mai vedem... Iulia Caelis își dă cu cochetărie ochii peste cap. Flatat, tânărul coboară
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
mare avocat și orator, dar e un individ plin de vicii. Unde mai pui lipsa de delicatețe față de ea, din moment ce Quirinius este bun prieten cu Tiberius. Sau or considera nesimțiții că n-o mai interesează acest aspect! Vântură mânioasă din evantai, încercând să se liniștească. Bine măcar că sora ei, Claudia Pulchra, a avut bunul-simț să nu apară. I-a trimis, bineînțeles, o invitație. Trebuia. De ochii lumii sunt în continuare o familie. Își înăbușă un oftat. Nu știe dacă să o
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
indiferent de unde s-au inspirat, au făcut marmura să înflorească. Se lipește cu spatele de perete și își lasă degetele să alunece la voia întâmplării pe frunze și ciorchini de viță-de-vie. Pipăie extaziat buchetele de maci și bujori, așezate în evantai. Nu le vede, dar are impresia că nici două motive nu se repetă la fel. Mângâie discret o lebădă cu aripile desfăcute, apoi un șarpe minuscul fofilându-se printre frunze. Dă de o șopârliță și de un crab. Puțin mai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]