2,253 matches
-
cel mai înțelept dintre poeți”, prezentându-l liceenilor și studenților ca pe un preaînțelept romantic care disimula, sub vălul miturilor, marile valori etice. Așa a luat naștere hermeneutica alegorică - subtilă metodă de decriptare a sensurilor și semnificațiilor mitice (pe care exegeții creștini o vor împrumuta, mai târziu, pentru a dezvălui sensurile ascunse în textul Sfintei Scripturi). Învățăceii eleniști învățau, de exemplu, că Ulise este un simbol de înțelepciune, că Penelopa este un simbol de fidelitate, că Odiseea este o parabolă a
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
creadă ei, de exemplu, despre adulterul Elenei care a declanșat războiul troian? Era ușor să interpretezi sirenele ca tentații carnale pe care preaînțeleptul Ulise a știut să le evite. Dar adulterul nu putea fi explicat în termeni stoici. De aceea exegeții nu s-au sfiit să stigmatizeze viciul recurgând la artificii pedagogice subtile: interpretări menite să accentueze blamul. În cazul Elenei, de exemplu, au adăugat intenționat un „fapt” pe care „divinul Homer” nu-l menționase: au inventat o scenă în care
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
York. 3. Cf. O. Drimba, Istoria culturii și civilizației, Editura Științifică și Enciclopedică, 1987, vol. II, p. 360. Trimiterile sunt la Eginhard, Vie de Charlemagne, traducere în franceză de Louis Halphen, H. Champion, Paris, 1923. Pentru detalii, vezi istoricii și exegeții târzii ai „renașterii carolingiene”: Christine Fell et al., „Le monde nordique”, în D.M. Wilson (ed.), Histoire et héritage des peuples d’Europe du Nord, Thames & Hudson, Paris, 2003; Émilienne Demougeot, La formation de l’Europe et les invasions barbares, vol
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
holist" R. Titone a încercat în 1974 să construiască un „model holodinamic” al învățării formative prin integrarea psihologiei genetice a lui J. Piaget și a teoriei ierarhice a tipurilor de învățare descrisă de R.M. Gagné28. Era totuși doar o ipoteză. Exegeții au apreciat însă că modelul holodinamic ar putea constitui și un model de dezvoltare curriculară. Conform ipotezelor lui R. Titone, învățarea umană se desfășoară pe trei planuri: tactic, strategic și egodinamic. Învățarea tactică este exterioară și extrinsecă; rezultatele ei iau
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
constitui diverse „modele psihomatetice” (sau „didactice”); ele, de altfel, există, dar numai unele sunt îndreptățite să fie puse în practică, și anume cele care se instituie într-un continuum formativ aflat în prelungirea continuumului biologic și a celui psihogenetic. Unii exegeți, moderniști și postmoderniști, au admis că, într-adevăr, un curriculum educațional adecvat nu este altceva decât o continuare a programului genetic după care se produce dezvoltarea fizico-psihică a oamenilor. Este o viziune realmente îndrăzneață, cu perspective fabuloase pentru viitoarele „curricula
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
celui ce învață). Deceniul pe care îl analizăm s-a derulat însă sub semnul impresiei puternice produse în lumea educației de finalizarea primei taxonomii a obiectivelor pedagogice a cărei descriere începuse anterior. De aceea a și fost considerată de mulți exegeți ca „epoca lui Bloom”5. Taxonomia lui Bloom a fost asemuită cu tabelul lui Mendeleev și s-a afirmat ritos că ea inaugurează nașterea pedagogiei științifice după milenii de căutări, frământări și bâjbâieli „alchimice”. Taxonomia obiectivelor pedagogice a fost, fără
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
este că informația - obținută de savanți (noii profeți) - a căzut în mâinile unor puteri „nevăzute” („invizibile”, adică „iluminate”) și este manipulată la scară planetară. Scopul ar fi instaurarea unui nou, mare și ultim totalitarism, de către o organizație satanică terestră. Unii exegeți ai acestor trăiri bizare le-au calificat, generic, drept o „reîntoarcere a iraționalului”, o „reacție la raționalismul excesiv” și o „reîntoarcere la sentimentul religios”. Există o tipologie a „omului irațional” cunoscută de multă vreme: credulul, ignorantul, visătorul, superstițiosul, fanaticul, sălbaticul
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Michel Foucault (teoria destructurării, teoria discursului), Jacques Derrida (teoria deconstrucției). Asupra postmodernismului propriu-zis au stăruit Baudrillard, Lyotard, Jameson, Vattimo și De Bord. Alți teoreticieni și filosofi au incitat gândirea curriculară postmodernă și pedagogia poststructuralistă: Deleuze, Guattari, Kristeva, Rorty, Descombes ș.a. Exegeții postmodernismului, poststructuralismului și destructuralismului revendică operele lui Nietzsche și Heidegger ca rădăcini ale acestui nou mod de a filosofa; se pot găsi, într-adevăr, „semințe” ale gândirii curriculare postmoderne în aceste opere. Dar temele postmodernismului pedagogic se circumscriu obsedant problematicii
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
a studiat operele lui Hans-Georg Gadamer 134 și Richard Rorty 135, care au influențat-o profund. Se știe însă că Gadamer a fost discipolul preferat al lui Heidegger, iar Rorty (alături de Richard Bernstein) a fost unul dintre cei mai importanți exegeți americani ai operei heideggeriene. În acest mod, gândirea curriculară a lui Elaine Atkins s-a conectat cu marea tradiție a fenomenologiei hermeneutice europene. Încadrată în termenii acesteia, teoria curriculumului schițată de Atkins (1988) a devenit o metodologie subtilă de explorare
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
fenomenelor primare care generează formarea umană și de dezvăluire a proceselor tainice din adâncurile fiecărei ființe umane. Teoria curriculumului a asimilat conceptele tradiționale ale hermeneuticii fenomenologice: conștiință, dialog, phronensis, interpretare, comunitate, limbaj; de asemenea, s-a îmbogățit cu concepții ale exegeților heideggerieni Gadamer, Rorty și Bernstein: teoria istoricității culturii și vieții umane; teoria rădăcinilor adevărului; teoria originilor cunoașterii; teoria moralității practice ș.a. Teza esențială a hermeneuticii fenomenologice - „înțelegerea nu poate fi niciodată frânată sau separată de situația socială/culturală concretă” - a
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
pe Ulise să se întoarcă acasă, renunțând la favorurile și la șansa vieții veșnice și fericite pe care i-o promit magicienele, nimfele și sirenele. Prea dispuși să vadă în Ulise un „erou exemplar”, și nu un cetățean de rând, exegeții operei homerice ne spun că puternica chemare acasă era dorul de Itaca și de preaiubita Penelopa. Homer însuși povestește fabula în acest fel. Dar este vorba despre o trăire originară, care trebuie decriptată altfel. Ceea ce îl mână pe Ulise este
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
cetățean de rând într-unul excepțional. Și merită examinate faptele banale anume ale lui Ulise, nu ale altcuiva. Unii, nu puțini, risipesc bogăția acestor banalități neconștientizându-le, lăsându-le să se risipească în vânt sau să se piardă pe râul Lethe. Exegeții s-au trudit să decripteze în fel și chip semnificațiile pățaniilor din tinerețe ale lui Ulise, pe care Homer le-a sugerat fără a le spune pe nume, lăsându-i pe cei ce îi vor fi ascultat cântarea să creadă
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
fi ascultat cântarea să creadă ce vor și să tragă ce învățături consideră că le vor fi de folos. Vreme de trei milenii povestea lui Ulise a fost supusă unui număr nesfârșit de interpretări. Unii cred că această trudă a exegeților și hermeneuților a fost fără rost. Vom dovedi aici că lucrurile nu stau astfel. Nu pentru că interpretările își au farmecul lor, pentru că sunt greșite sau corecte, subtile sau grosolane, ci pentru că toate i se potrivesc lui Homo polytropos, omul de
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
ei soț, care a lipsit de acasă cel puțin două decenii. Nausicaa este, în poem, o ființă grațioasă semănând cu Beatrice; dar n-a stârnit în inima laertianului furtuni dantești, fiind o simplă „piesă de decor” în feeria destinului. Nici un exeget homeric nu i-a putut decripta semnificații formative blândei Nausicaa. Circe, vrăjitoarea cu farmece neliniștitoare, cu care Ulise este silit să împartă patul, a avut asupra lui o influență puternică - dar de scurtă durată și fără consecințe maligne, datorită intervenției
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
cea cu mândre plete”, îl reține pe Ulise „cu vorbe blânde, dulci, mângâitoare” și îi oferă nu numai dragostea ei, dar și ceea ce zeii le interziseseră oamenilor: nemurirea. Dar cum ar fi putut o „simplă” nimfă să eludeze pedeapsa divină? Exegeții au lămurit cu sagacitate această problemă ce pare de nedezlegat. Calipso întruchipa știința însăși. Ca fiică a lui Atlas, servea, ea însăși, ca axis mundi, stăpânind legile mecanicii cerești. Calipso nu este o simplă magiciană malefică, precum Circe, ci astronom
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
coada reprezintă simbolul alinierii, al transformării individului în „insectă umană”, al renunțării la individualitate și al cufundării în anonimat. În același timp, fenomenul cozii a dezvoltat valori umane nebănuite: tehnici de comunicare („telefonul-fără-fir”), căldură umană, solidaritate instinctivă și gravă. Un exeget al fenomenului, în societatea românească de dinainte de schimbare, constată insuficiența definițiilor din marile dicționare, caracterul lor schematic (Sicoe, 1992). Încercarea sa de a descrie psihosociologia cozii, într-un registru ironic și fals „științific”, evitând pateticul, ne oferă câteva repere în
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
a rămas neexaminat, nedrămuit. Nici un element esențial nu va lipsi, așadar, edificiului înălțat, căci autorul are orgoliul de a epuiza subiectul pe care-l abordează, de a-l clasa, apoi, definitiv, „dosarul” lui nemaiputând oferi nimic inedit unui eventual nou exeget. NICOLAE BALTAG SCRIERI: Viața lui G. Ibrăileanu, București, 1946; Opera lui G. Ibrăileanu, București, 1959; Literatura română veche, București, 1961; Literatura română premodernă, București, 1964; Liviu Rebreanu, București, 1965; C. Negruzzi, București, 1966; G. Ibrăileanu (Viața și opera), București, 1967
PIRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288825_a_290154]
-
scriitor de mare calibru. Despre Mihail Sadoveanu scrie un amplu eseu - Ceremonialul sadovenian (1997; Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Craiova), versiune a tezei de doctorat. Precizând care sunt premisele („La prozatorul român, sacrul are o calitate absolută”) și instrumentele de lucru, exegetul se străduiește să investigheze modul în care scriitorul „«mediază» între sacru și profan”. Opera lui Sadoveanu este abordată din perspectiva raporturilor arhaic-livresc, a continuității între arhaicitatea persistând în context etnofolcloric și o anumită tradiție inițiatică transmisă livresc. P. își dezvoltă
POPA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288903_a_290232]
-
alocuri observația critică în descripție factologică, fisurând densitatea stilului, care se va revigora abia în secțiunea de sinteză din final. Cultivată la romantici ca specie literară pentru comunicarea subiectivității, cartea de drumeție particularizează tipul călătorului instabil, multilateral și contradictoriu. Atenția exegetului se îndreaptă spre zonele explorate - muntele, lacul, ruinele, orașul aureolat de istorie și Orientul -, asimilate de romantici voiajului metafizic și psihologic, în timp ce natura și vechile civilizații sunt receptate printr-o obstinată mistică a transcendentului. Prezență nu numai de subtext în
POPA-9. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288911_a_290240]
-
este dublat de un critic literar incisiv, incomod pentru unii, dar cu opțiuni ferme în valorizarea operelor literare. Nu întâmplător a dedicat o excelentă monografie lui Ilarie Chendi, combatant și protagonist al unor dispute literare cu impact în epocă. Pentru exeget Chendi nu este un critic vetust, ci există permanent într-un prezent referențial, la exigențele căruia P. supune demersul de restituire a autorilor transilvăneni chiar și atunci când se apleacă asupra contribuțiilor modeste ale unor exponenți ai culturii locale. Dacă în
POPA-10. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288912_a_290241]
-
Cluj-Napoca, 2001. Repere bibliografice: Ulici, Prima verba, I, 245-247; Iorgulescu, Al doilea rond, 106-111; Popa, Dicț. lit. (1977), 441; Iorgulescu, Scriitori, 339-340; Tihan, Apropierea, 138-143; Constantin Cubleșan, Vocația istoricului literar, TR, 1989, 5; Cioculescu, Itinerar, V, 30-34; Ilie Radu-Nandra, Un exeget al publicisticii lui Lucian Blaga, ST, 1994, 3; Z. Ornea, O carte despre Cipariu, RL, 1994, 26; Constantin Cubleșan, De la Timotei Cipariu la Marin Preda, ST, 1995, 6; Cornea, Semnele, 67-72; Muthu, Cântecul, 56-58; Ulici, Lit. rom., I, 528-530; Micu
POPA-10. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288912_a_290241]
-
o binemeritată recunoaștere: în 1956 este distins cu Premiul „C. Dobrogeanu-Gherea” al Academiei Române pentru studiile consacrate lui V. Alecsandri, N. Bălcescu, Alecu Russo; în 1936 și în 1981 i s-a atribuit distincția Les Palmes Académiques, atât pentru meritele de exeget al literaturii franceze, cât și pentru contribuția la difuzarea limbii și culturii franceze în România. Din 1962 a fost membru al Asociației Internaționale de Literatură Comparată, calitate în care participă la numeroase congrese internaționale, prezentând comunicări, tipărite apoi în publicații
POPA-12. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288914_a_290243]
-
Convorbire în trei, cât ne-au ținut bateriile, RL, 1995, 24-25; Ilie Constantin, Locuitorii unei planete explodate, RL, 1995, 50; Gabriel Pleșea, Scriitori români la New York, București, 1998, 159-194; Ilie Constantin, Plecarea prin luptă, București, 1998, 183-201; Alex. Ștefănescu, Un exeget al fantasmelor, RL, 1999, 22; Dimisianu, Lumea, 446-449; Titu Popescu, Editoriale, Aarhus (Danemarca), 2000, 151-160; Tudorel Urian, Du iu spic romgliș?, „Cuvântul”, 2001, 7; Sasu, Dicț. scriit. SUA, 230-233; Dicț. scriit. rom., III, 801-803; Cristea-Enache, Concert, 186-189; Mihaela Albu, Citind
POPA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288906_a_290235]
-
a anula specificul suprarealist al textelor, vărsându-le în rezervorul mai amplu al modernismului. Critic de poezie, P. și-a exercitat cu succes aptitudinea asupra liricii românești din secolul al XX-lea, de la postromantism la postmodernism. Comentând toate formulele poetice, exegetul s-a dedicat, cu aceeași fervoare, relecturii clasicilor și impunerii modernilor. Distincția dintre cele două segmente fiind greu de făcut, criticul le aplică același tratament, discută autorii pe un ton participativ și neumoral și se interesează mai degrabă de aspectul
POP-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288888_a_290217]
-
publicat de Ioana Em. Petrescu în 1969. Epoca pașoptistă îi reținuse și până atunci atenția , totuși cursul prezintă o materie inedită. Sinteza se ocupă de primul romantism românesc (faza de până la 1848), caracterizat prin împletirea elementelor romantice cu cele preromantice (exegetul nu credea în existența la noi a unui curent preromantic constituit), luministe (ca la Heliade), clasice (precumpănitoare la Gh. Asachi, iar la Grigore Alecsandrescu aflate în echilibru cu cele romantice, clasice și luministe, Anul 1840 fiind textul cel mai reprezentativ
POPOVICI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288964_a_290293]