1,715 matches
-
și se definește ca entitate de sine stătătoare, care preia întreaga răspundere a actului, săvârșind liber crima (p. 324). El știe că are o datorie pe care consimte să o împlinească, chiar dacă n-o înțelege pe deplin. Nemaifiind doar victima fatalității, omul activ, cu conștiința responsabilității proprii, triumfă prin aceea că împlinește destinul cu voința lui (p. 324). Remușcarea eroului mitic cade pe plan secund în tragedie. La Eschil, tragicul e dat de suferința fecundă a celui care se întâlnește cu
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
parte, interdicțiile clasice nu mai funcționează. De pildă, omorurile pot fi acum reprezentate pe scenă : Eteocle și Polinice se sfâșie reciproc sub ochii spectatorilor lui Victor Eftimiu. Schimbările majore nu vizează cadrul exterior, ci chiar substanța tragică. În piesele moderne, fatalitatea nu se abate asupra oamenilor în același mod ca odinioară. Mecanismul tragic nu mai este declanșat de voința divină și de blestemul care apasă asupra generațiilor succesive dintr-o familie, impunând perpetua ispășire a păcatului primordial și împlinirea justiției prin
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
discuție propria legendă. Surplusul de autenticitate realizat prin înlocuirea forței destinului abstract prin cea a patimilor omenești antrenează în același timp și diminuarea eroicului, banalizarea mitului. La Petru Dumitriu destinul nu acționează ca la Eschil : blestemul Atrizilor este înlocuit de fatalitatea vârstei care îi macină pe Clitemnestra și pe Agamemnon contaminându-i totodată și pe cei din jur. În vecinătatea cuplului regal, tinerii își pierd gustul vieții și se lasă copleșiți de lehamite. La Paul Everac, Oreste este sacrificat de Ifigenia
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
de Îndată ce Carax avea să pună piciorul Într-una din ele, apelul telefonic era o chestiune de secunde. CÎnd mașina poliției s-a oprit În fața cafenelei și ospătarul s-a retras În bucătărie, Miquel a simțit calmul rece și senin al fatalității. Carax i-a citit privirea și amîndoi s-au Întors În același timp. Imaginile spectrale a trei gabardine cenușii fluturînd Înapoia ferestrelor. Trei fețe suflînd aburi În geam. Nici una dintre ele nu era a lui Fumero. Șacalii Îl precedau. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
e culoarea ce-o ia gândirea pe fața omenească. Destin nu există decât în acțiune, fiindcă numai în ea riști totul, fără să știi unde vei ajunge. Politica - în sensul de exasperare a ceea ce-i istoric în om - este spațiul fatalității, abandonarea integrală forțelor constructive și destructive ale devenirii. Și în singurătate riști totul, dar aici fiind în clar cu ce se va întîmpla, luciditatea atenuează iraționalul soartei. Îți anticipezi viața, îți trăiești destinul ca un inevitabil fără surprize, căci, într-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în singurătate riști totul, dar aici fiind în clar cu ce se va întîmpla, luciditatea atenuează iraționalul soartei. Îți anticipezi viața, îți trăiești destinul ca un inevitabil fără surprize, căci, într-adevăr, ce-i singurătatea dacă nu viziunea translucidă a fatalității, maximum de luminozitate în agitația oarbă a vieții? Omul politic renunță la conștiință; singuraticul, la acțiune. Unul trăiește uitarea (și asta e politica); celălalt o caută (și asta-i singurătatea). O filozofie a conștiinței nu poate sfârși decât într-una
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
serioși, veseli și nimic nu ne împiedică să ne bazăm pe interesul ce-l vom acorda unor lucruri oarecare. - Dimpotrivă, în conștiința generată de boală. Nici o urmă de libertate; nu putem prevedea nimic, robi chinuiți ai dispozițiilor și capriciilor organice. Fatalitatea respiră prin toți porii, urâtul izvorăște din membre și toate alcătuiesc apoteoza necesității care este boala. Niciodată nu știi ce vei face, ce se va întîmpla, ce dezastre pândesc în umbrele lăuntrice, nici în ce măsură vei iubi, nici în ce măsură vei urî
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Așa se explică de ce reformatorii - frământați până la obsesie de a da alte tipare vieții - au fost ființe ce au suferit peste marginile chinului! Moartea le părea o evidență strivitor de comună. Și nu apare ea din centrul bolii ca o fatalitate atât de apropiată, încît e aproape comic s-o mai transformi în problemă? E destul să suferi, să suferi îndelung, ca să-ți dai seama că în lumea asta totul e evidență - afară de viață. Răpit din mrejele ei, faci tot posibilul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
încordarea spiritului cere un anumit nivel de barbarie, fără de care se moleșesc arcurile gândirii, un vulcanism ce nu trebuie domolit decât în lașități voite. O idee să se rostogolească în avânturi de imn, cu o vrajă de delir sau de fatalitate, așa cum se întîmplă în incandescența blestemelor - aceste limbi de foc ale spiritului. Modernii sânt călduți, prea călduți. N-a bătut ceasul să-nvățăm iubirea și ura, ca dimensiuni de natură în suflet? Blestemul este o provocare nemăsurată și el crește
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
transformă pe Atotputernic într-un Absolut hodorogit. Devenirea i-a mâncat misterul și puterea. Răul nu e comparabil decât cu un Dumnezeu... laic. Omul nu știe până unde se poate întinde și cât țin granițele lui. Uităm în fiecare clipă fatalitatea individuației și trăim ca și cum am fi tot ce vedem. Fără această înșelăciune, orice am face ne-ar descoperi marginea noastră. Dar conștiința individuației ne-ar înțepeni în lume, fiindcă ne-ar descoperi nemilos un loc de care greu ne-am
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
poate crea nimic fără o pornire tainică de a se distruge. A trăi, a te afla înlăuntrul existenței înseamnă a nu putea adăuga nimic vieții. Când însă ești în afară de ea, apucat pe o cale primejdiaosă, urmărit de scandalul neîntrerupt al fatalității, ros de mândria disperată a implacabilei ursiri, deschis primăvăratic prăbușirii, cu ochii țintuiți în crimă și în nebunie sau învinețiți de povara măreției - atunci încarci viața de tot ce-n tine n-a fost ea. Din chin se naște tot
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
timpul în cer. Există un fel de cântec în fiece boală. Punți nu se mai pot întinde între omul urmărit de moarte și semenii lui. Și orice ar face el - încercările de apropiere adâncesc doar o prăpastie și accentuează o fatalitate. Cu de-aproapele trebuie să fii indiferent sau vesel. Dar, nemaicunoscând decât exaltarea și tristețea, rostul tău e iremediabil paralel soartei omului. Ajungi încetul cu încetul să nu te mai întîlnești cu nimeni niciodată. În tristețe - moartea și nebunia luîndu-se
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
să ruginim pumnale prin ascunzișurile ei. - Inima se apleacă cu mișcări naturale spre floarea sinuciderii din mijlocul grădinii de rătăciri care e viața. Soarta omului e o absență continuă de "acum" și o frecvență stăruitore de "altădată" - acest cuvânt al fatalității. Din sonoritatea lui prelungă se desprinde un netămăduit fior de pieire. Nimic nu tulbură mai mult naivitățile sângelui ca intervenția eternității. Ce pacoste va fi turnând ea peste prospețimea dorințelor, de le răvășește și le stârpește fără urmă? Veșnicia nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
grotesc, răsărit ca o expresie a disperării, asemănător unei prăpastii? Nu are el ceva din vârtejul abisal al marilor adâncimi, din acea seducție a infinitului care ni se deschide în față pentru a ne înghiți și căruia ne supunem ca fatalității? Ce bine ar fi să poți să mori aruncîndu-te într-un gol infinit! Complexitatea grotescului răsărit din disperare rezidă în capacitatea lui de a indica un infinit lăuntric și un paroxism de cea mai extremă tensiune. Cum ar mai putea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de o neliniște extrem de chinuitoare. Și ce face acest grotesc altceva decât să actualizeze și să intensifice teama și neliniștea? Presentimentul nebuniei Oamenii niciodată nu vor înțelege pentru ce unii dintre ei trebuie să înnebunească, pentru ce există ca o fatalitate inexorabilă intrarea în haos, unde luciditatea nu se poate să dureze mai mult decât un fulger. Paginile cele mai inspirate, din care transpiră un lirism absolut, în care ești prizonierul unei beții totale a ființei, a unei exaltări organice, nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
structura echilibrului superficial al oamenilor normali de a simți viața într-o autonomie absolută de moarte și de a o obiectiva pe aceasta într-o realitate transcendentă vieții. De aceea, ei consideră moartea ca venind din afară, nu dintr-o fatalitate lăuntrică a firii. A trăi fără sentimentul morții înseamnă a viețui dulcea inconștiență a omului comun, care se comportă ca și cum moartea n-ar constitui o prezență veșnică și tulburătoare. Este una din iluziile cele mai mari ale omului normal în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
este posibil sentimentul iremediabilului, care ni se impune ca o necesitate ineluctabilă împotriva tendințelor noastre cele mai intime. A fi absolut convins că nu poți scăpa de o soartă amară pe care ai dori-o altcumva, că ești supus unei fatalități implacabile și că timpul nu va face altceva decât să actualizeze procesul dramatic al distrugerii, iată expresii ale iremediabilului și ale agoniei. Nu este atunci neantul o salvare? Dar cum poate să existe o salvare în nimic? Dacă este aproape
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mai intereseze nimic în această lume; să-mi apară ridicolă însăși problema morții; suferința, limitată și nerevelatoare; entuziasmul, impur; viața, rațională; dialectica vieții, dialectică logică, iar nu una demonică; disperarea, minoră și parțială; eternitatea, o vorbă; experiența neantului, o iluzie; fatalitatea, o glumă... Căci mă gândesc serios, ce rost au toate acestea? De ce să mai pui probleme, să arunci lumini sau să accepți umbre? N-ar fi mai bine să-mi îngrop lacrimile într-un nisip la marginea mării, în cea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
se obiectivează exprimă o receptivitate pentru viață, un elan deschis și primitor pentru seducțiile și pitorescul existenței. Grația reprezintă o stare de iluzie în care viața își neagă și își transcende antinomiile și dialectica ei demonică, în care contradicțiile, ireparabilul, fatalitatea și iremediabilul dispar temporar, într-un fel de viețuire sublimată. Există multă sublimare în grație, multă puritate aeriană, care însă niciodată nu poate atinge marile purificări de pe culmi, unde se realizează sublimul. Experiențele zilnice și formele comune de trăire nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
gustul să redevin om. Căci dacă diferența dintre om și animal rezidă în faptul că animalul nu poate fi decât animal, pe când omul poate fi ne-om, adică altceva decât el însuși, - atunci eu sânt un ne-om. Magie Și fatalitate Îmi vine greu să-mi închipui bucuria oamenilor cu sensibilitate magică, a acestor oameni care simt că pot totul, cărora nici o rezistență nu le pare prea mare și nici un obstacol insurmontabil. Magia presupune o astfel de comuniune cu viața, încît
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
seama permanent de moarte este a realiza paroxismul conștiinței. În magie, conștiința n-a câștigat acea autonomie de viață care îi dă caracterul unei forțe centrifugale, ci păstrează încă un caracter vital. Sânt infinit mai complicați aceia care au conștiința fatalității, pentru care există în lume irezolvabilul, ireparabilul și iremediabilul, acei care simt că uneori efortul e nul, iar regretul imposibil, care înțeleg că fatalitatea constituie un aspect al acestei lumi, un aspect esențial. Căci toate realitățile esențiale se desfășoară sub
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
forțe centrifugale, ci păstrează încă un caracter vital. Sânt infinit mai complicați aceia care au conștiința fatalității, pentru care există în lume irezolvabilul, ireparabilul și iremediabilul, acei care simt că uneori efortul e nul, iar regretul imposibil, care înțeleg că fatalitatea constituie un aspect al acestei lumi, un aspect esențial. Căci toate realitățile esențiale se desfășoară sub semnul fatalității, care se bazează pe incapacitatea vieții de a-și depăși condițiile și limitele ei imanente. Magia realizează ceva efectiv în lucrurile de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
care există în lume irezolvabilul, ireparabilul și iremediabilul, acei care simt că uneori efortul e nul, iar regretul imposibil, care înțeleg că fatalitatea constituie un aspect al acestei lumi, un aspect esențial. Căci toate realitățile esențiale se desfășoară sub semnul fatalității, care se bazează pe incapacitatea vieții de a-și depăși condițiile și limitele ei imanente. Magia realizează ceva efectiv în lucrurile de nimic, în aspectele ușoare cărora le lipsește esențialul și monumentalul, dar este nulă în fața realităților de ordin metafizic
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în lucrurile de nimic, în aspectele ușoare cărora le lipsește esențialul și monumentalul, dar este nulă în fața realităților de ordin metafizic, unde se cere de cele mai multe ori tăcere, de care este incapabilă sensibilitatea magică. A trăi cu conștiința puternică a fatalității, a imposibilității și incapacității în fața marilor probleme, pe care nu le poți pune fără să fi angajat dramatic în existență, este a viețui subiectiv semnul de întrebare care domină peste această lume și a cărui ondulație interogativă este ca un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
iubită. Păstrez față de ea un sentiment particular, greu de definit, ciudat și insesizabil, de un farmec analog luminii crepusculare. Beatitudinea în suferință este o simplă iluzie, căci plăcerea artificială din suferință rezultă din necesitatea de a găsi o împăcare cu fatalitatea durerii, pentru a nu te distruge total prin ea. Ultimele rezerve de viață mocnesc în această beatitudine iluzorie. Singurul asentiment dat suferinței este acela pe care-l exprimă regretul eventualei vindecări. Dar regretul acesta este atât de impalpabil și de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]