2,317 matches
-
clorofilă de miere avea genuchii umezi precum partiturile stropite de ploaie îți făcea semne disperate în limbajul surdo muților mâine oamenii or să-ți pară niște muște care bâzâie eram doi călători ultima nervură avea o bifurcație vatmanul a aprins felinarul ca un coșar pierdut în timp apoi a desfăcut bordul clipind de cadrane a glisat capacul și ne-am trezit toți trei într-un observator vezi calea lactee? în partea dinspre norul lui magellan este un dulăpior cu medicamente pentru
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
buzăului oprind avalanșa de statui în acest timp tăiau orice cadru în care noi puteam fi aproape iasomia mirosea a revoltă dar ei credeau că este o sticluță de parfum scăpată pe dalele de piatră albă un alt vatman aprinde felinarele uitând de tramvaie ceasurile își mușcă turbate limbile mergem ținându-ne de mână în sens invers pe strada plină de mașini de epocă în vitrina aceea este un băiat tuns chilug pregătit pentru școala de corecție hai să-l răpim
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
privirea celuilalt cerul pare un boț mare de pământ făr’de ape un déjà-vu retrăit în detalii imaginare din banalul orășel în blugi și-n mantouri lungi pelerini grăbiți prin lungul șir de vagoane când seara... când seara se-aprind felinare un trecător își ia rămas bun de la ultimul zâmbet de copil o carte, o pagină ninsă în gând un semn că exiști aici acolo ieri sau azi iar mâine mâine ca și azi un alt remember un alt fulg ce
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
pământul negru-ntins pe fața albă a primului cuvânt două steluțe aprinse un surâs și cerurile se deschid în inima ta cu primul gângurit auzit la pieptul mamii suav colind alunecând ușor în diminețile fără margini când seara se-aprind felinare, o carte, o pagină ninsă în gând și un zâmbet de copil... Mădălina DONOS <biography> Sunt elevă la Colegiul National Mihai Eminescu IAȘI Debut literar în anul 2010 în revistele „Femeia”, „Dezvățătorul”, revistele on-line www.codrosu.ro, www.femeiastie.ro
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
ora mare ora de mijloc omoară orele celelalte toate orele sunt sugrumate de incertitudinea zilei care suprimă timpul rămas neterfelit într-o ceașcă de cafea ca urmare a vizitei făcute de bătrâna doamnă cu fular albastru spălătorului de geamuri cu felinarul agățat de umeri Toamna ta a venit toamna iubito în brațele tale amiaza are gustul merelor roșii părul tău este adierea grânelor dezlegate privirea mi-o scalzi cu izvorul nesecat al miracolului de a fi femeie pe trup ai cerul
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
-mi deveni o pungă de gheață roșie păstrînd doar forma de inimă. Drum asfaltat bătătorit. Mingea veche de cauciuc, spartă și abandonată, arăta ca o pată mică, albă, pe spațiul verde. Pantofii mei plini de praf păreau auriți În lumina felinarelor care iluminau stîrvul de drum crăpat. Nu te puteai aștepta la nimic bun pe un astfel de drum. Deci cu vreo șase luni În urmă... Era august și căldura insuportabilă, asfaltul cleios precum cauciucul și roiuri de insecte se Îngrămădeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
rîu. S-o fi dus după apă. N-ar fi rău să dezinfectăm oden-ul cu puțin saké. O luă direct spre microbuzul din marginea dreaptă a semicercului. Nu-mi explic de ce, dar În partea aceasta nu erau clienți și nici felinarele nu ardeau. Îmi spuseseră mie muncitorii ăia că individul e bine cunoscut aici. În lumina vineție, fața palidă, buhăită și nerasă a bucătarului ieșea bine În evidența. În timp ce-și ștergea mîinile de șorț, cu ochii pe jumătate Închiși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
toate măsurile de precauție... Dar nu-mi place că tocmai tu nu știi nimic... Singurul loc unde nu se adunaseră clienți era microbuzul nostru. CÎteva minute, pentru că eram preocupați de saké-ul nostru, n-am băgat de seamă că În jurul fiecărui felinar răsăriseră din Întuneric cinci-șase bărbați - sau maximum șapte-opt -, o adevărată adunătură, aș zice. Mie nu mi s-a părut că ar pluti nimic alarmant În atmosferă... Poate pentru că nu cunoșteam obiceiurile casei. Fiecare stătea aplecat deasupra farfuriei lui cu oden
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Conștient de privirile ce mă urmăreau din spatele ferestrei Cameliei, am pornit motorul și am demarat ușor. Ghereta din parcare era Încă Întunecată și din fericire paznicul nu se vedea. Din nou cerul alburiu... de care drumul alb părea legat direct. Felinarele au Închis ochii și strada părea acum mai largă... cu vreo zece metri... Amintirea nopții mai zăbovea doar la gurile deschise ale unor clădiri și la intrările scărilor rulante. Un băiat pe bicicletă tocmai distribuise ultimele sticle cu lapte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
vieții, cu gândul sau numai intuiția că voi descoperi, va trebui să descopăr acolo, în toate câte îndeobște se trec cu vederea, esențialitatea acestei lumi. Cineva trecu pe lângă mine și mă salută. Răspunsei respectuos, fără să deslușesc, în lumina înaltelor felinare, cine era anume. Îl privii cum se depărta. Apoi o auzii pe Keti: „Ești cu adevărat judecător?” - „Da, Keti, de acum un an; erai lângă mine când am depus jurământul. Nu se poate să nu-ți aduci aminte. Degeaba zâmbești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în mica judecătorie din comună. Dar de ce îi dăruise tabloul cu scurta dedicație spre amintire? Putea să-l lase fără nici o însemnare, printre celelalte câte rămaseră în casa lor. Și de ce, anume, ei? Arlechinul din tablou ținea în mână un felinar cu încadratură albastră ce iradia o lumină alb-gălbuie. „Nu știu, mă aud răspunzând, de ce ți l-am dat. Poate că, privindu-te, căutam o deslușire dincolo de tine. De fapt nu te priveam, cum desigur credeai, nădăjduiam numai ivirea unei alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și acum că era scris în sângele nostru, deasupra pieirii lui, certitudinea reîntâlnirii ca o lege universală”. Își ridică fruntea, și în clipa următoare se prinse cu mâinile după gâtul meu, mă aplecă pe dormeza lată, în lumina vagă a felinarului de pe bulevard, ce străbătea în odaie, stăturăm muți încă mult, cu trupurile unite în dreptul umerilor, formând o mare literă V cu vârful spre perete. Apoi își coborî mâinile pe spatele meu. Rochia, strânsă la mijloc îi era ușor ridicată deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
numai mirajul a ceea ce aș fi fost eu dacă trăiam, deci înșelarea ideii.” Și mă sărută iar, prelung, ne rostogolirăm pe canapeaua cuprinsă la dunga dintre înserare și noapte, în fascicolul palid al luminii stinghere a becului abia aprins al felinarului din stradă, aflat în dreptul ferestrei. - „Cum e dincolo, Keti?” întrebai fără teamă. Ea deschise ochii mari: „Nu e adevărat, nu există moarte, decât pentru neștiutori ca tine, sau ca noi amândoi altădată, așa numim noi toți momentul în care...Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
modifica nimic. Găsiseși motivări de circumstanță, și peste un an și jumătate sau doi a fost grațiată. Era toamna târziu, burnița, se întunecase, te aflai în autobuz, iar când ai coborât, veneai acasă, - ea, din întâmplare aștepta în stație, sub felinarul abia arzând, și recunoscându-te, ți-a rostit numele, vădit bucuroasă: - Vai, ce fericită sunt că vă văd! Vă mai aduceți aminte? Mă numesc Eugenia Săndulescu... M-ați judecat, mi-ați salvat viața. Era vorba de o delapidare. Am vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și se întorcea stângându-le la miezul nopții. Le stângea și cânta încet, cumpănindu-se și sprijinindu-se în scară: Foileana bobului — Pe malu Siretului Paște mânzu Iorgului... Când se suia să stângă flacăra, nasul lui mare sclipea roș în bătaia felinarului. Acasă, Dorobanțu se certa cu Huza, nevastă-sa; ba uneori ieșeau în puterea nopții trăgându-se de cap, chiuind și tăvălindu-se prin șanțuri. De altminteri, Huza, femeie grasă și voinică, era destul de vrednică și spăla, cu ziua, toate rufele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de necredința lui Todere - și alții mulți mai mărunți și mai neînsemnați slujbași. Toți trăiau într-o liniște și o înțelegere desăvârșită,în casele curate, împrejmuite de grădini și livezi. De multă vreme o duceau așa - Dorobanțu aprinzând și stângând felinarele, Teodorescu repezindu-și nasul în pământ, cucoana Adela înălțându-l spre cer, Horga ațâțându-și cucoșii, cucoana Caliopi spăriind cu cântecele ei vietățile împrejurimilor - și se simțeau foarte la locul lor. Dar într-un rând o spaimă mare a burzuluit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îi zise într-un târziu vânătorul, observându-l că nu mai avea astâmpăr. Până la poiana hochstandului aveau de străbătut cam opt kilometri, dar au pornit cu mult mai înainte decât trebuia. Culi ducea cățelușa; domnul Ionaș Popa îl urma cu felinarul cu petrol, care lumina slab. Le era destul, ca să nu apuce greșit o altă potecă. Umblau cu luare-aminte, ca să nu tulbure pacea aceea a întunericului. Din când în când, o adiere de șuiet prin brazi, vestind înainte trecerea oamenilor. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
celălalt an și l-a căutat, ca să-l ducă acasă. Acolo, Ana nu mai avea mult de stat între noi, după cum s-a și văzut. — Acum putem merge, Culi, a șoptit domnul Ionaș Popa. Culi a tresărit. Stăpânul său depusese felinarul stâns și-și pregătea carabina. Poiana își deschisese liniștea argintată. Orice adiere de vânt căzuse. S-au dus de-a dreptul la cei doi brăduți. Ursake începu să caute smuncit. Cățelușa avea mai multă cumpănă decât el. În sfârșit, li
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la catul de sus pentru a mă lua în brațe, în vreme ce musafirii se strângeau în tăcere în jurul bărbierului și al ajutorului său, un băiat tânăr fără barbă. Hamza îi făcu semn, iar acesta o porni în jurul patio-ului, cu un felinar în mână, oprindu-se dinaintea fiecărui invitat. Trebuia să i se facă un mic dar bărbierului și, potrivit datinei, fiecare lipi monedele pe care le dăruia de chipul băiatului, care vestea cu voce tare numele donatorului și îi mulțumea, îndreptându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
datinei, fiecare lipi monedele pe care le dăruia de chipul băiatului, care vestea cu voce tare numele donatorului și îi mulțumea, îndreptându-se apoi spre vecinul acestuia. După ce darurile fură strânse, bărbierul ceru să-i fie aduse mai aproape două felinare puternice, desfăcu lama de cuțit recitând versetele cuvenite și se aplecă asupra mea. Maică-mea spunea că țipătul pe care l-am scos atunci răsunase în tot cartierul ca un semn de precoce bărbăție, apoi, în vreme ce eu continuam să zbier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
bătătorite, și a rostit aceste vorbe care, pe moment, m-au făcut să zâmbesc: — Dacă frumoasa Șeherazada le-ar fi cunoscut, ar fi consacrat o noapte liniștită istorisirii poveștii lor, ar fi amestecat și niști djinni, niște covoare zburătoare și felinare fermecate, iar înainte de ivirea zorilor, ar fi preschimbat în mod miraculos căpetenia lor în calif, cocioabele în palate și straiele de trudă în veșminte de mare preț. Aceștia erau hamalii din Fès. Trei sute de bărbați, cu toții oameni simpli, foarte săraci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
friguroasă de toamnă. Am fost nevoit să cedez. Lăsând deoparte propriile mele temeri, m-am lăsat dus spre cavernă, în ciuda dojenilor gărzilor și ochiadelor lor deșucheate. Văzând-o pe Hiba ridicol de împovărată cu o stivă înaltă de pături, un felinar, un burduf cu lapte de cămilă și un șirag lung de curmale, îmi simțeam respectabilitatea cam pusă la încercare. Adăpostul nostru se dovedi strâmt, mai curând o cavitate în stâncă decât o adevărată galerie, ceea ce mă liniști, deoarece puteam atinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
spre Village, spre Martina Twain - dacă în calea mea nu ar fi fost o masă cu deserturi care să pună capăt sprintului. Tot restaurantul m-a ovaționat în timp ce mă luptam să ies în noapte. M-am sprijinit gâfâind de un felinar, în timp ce Doris îmi îndepărta cu gesturi tandre resturile de portocale în caramel și tort de ciocolată care îmi mai atârnau de costum. Fielding a mai întârziat puțin ca s-o felicite - sau s-o despăgubească - pe patroană. Ce bucată mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Manhattan-ului, s-au cabrat, trăgându-l tare după ei pe bătrânul care îi însoțea. M-am uitat la dreapta, m-am uitat la stânga, m-am uitat vizavi. Și ce altceva am văzut dacă nu femeia, roșcata, sprijinită de stâlpul unui felinar, cu o țigară pe care o ținea în sus, cu binecunoscuta-i atitudine de sfidare și reproș. Mi-am aruncat ologul de pe umăr și i-am spus: — Hai - doinește-o. Numai că în seara asta o încasase mult prea serios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
poate genetic. La urma urmei, achitase nota de plată pentru Otello. E bogată, mai ții minte? Când am ajuns la jumătatea drumului, am prins-o pe Martina de mână. Roșcata era încă la post. Încadrată de frunze și de lumina felinarului, tocmai își aprindea altă țigară. Voalul îi era pe jumătate ridicat și umerii trași în față. În seara asta nu mai părea deloc nebună. Mi se părea că își ține bine ciudățeniile sub control. — O vezi pe femeia aia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]