12,214 matches
-
mă aflu În posesiune sensibilă a lucrului, inoportunarea Întrebuințării acestuia m-ar leza. Constatăm că Immanuel Kant utilizează aceleași etape ale expunerii, ca În Critica Rațiunii Pure, astfel că, În Deducerea conceptului unei posesiuni doar juridice a unui obiect exterior, filosoful distinge Între propozițiile juridice analitice și cele sintetice. Toate propozițiile juridice, Întrucât sunt legi ale rațiunii, sunt a priori. Propoziția juridică a priori care exprimă posesiunea empirică, este analitică. „Propoziția care afirmă posesiunea empirică legală nu depășește dreptul unei persoane
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
meu juridic”. Însă, specifică Immanuel Kant, numai voința universală colectivă, deținătoare a puterii, poate oferi fiecăruia garanția posesiunii exterioare, În domeniul situației civile, și nu voința unui singur individ poate avea valoare de lege universală care să constrângă pe toată lumea. Filosoful german definește ca fiind garanția posesiunii cuiva asupra unui obiect. Astfel, dreptului Îi corespunde, pe de o parte datoria, iar, pe de altă parte, lucrul exterior. Aceasta este definiția nominală a dreptului real, iar cel dintâi posesor al unui lucru
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
suveranului, tot astfel, se petrec lucrurile și Între copii și capul familiei, față de care, de altfel, trebuie să se supună toți membrii gospodăriei, În urma unui angajament contractual. A doua parte a teoriei dreptului este reprezentată de dreptul public, definit de filosoful din Königsberg, ca fiind: „Totalitatea legilor care necesită o promulgare universală pentru a da naștere unei situații juridice”. Dreptul public se materializează În constituție și reprezintă voința unică a poporului sau a mulțimii de oameni, fiind necesară menținerii relațiilor lor
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
pentru Montesquieu, puterile coexistă separat În stat, ele fiind „voința unificată universal Într-o treită persoană”. Ele sunt: puterea suverană În persoana legislatorului, puterea executivă În persoana conducătorului și puterea judiciară În persoana judecătorului. Acestei structuri, Îi corespunde În optica filosofului, structura unui raționament practic alcătuit din: premisa majoră - legea voinței, premisa minoră care reprezintă porunca de a proceda conform legii și concluzia care include hotărârea judecătorească. Puterea legislativă este rezultatul voinței poporului unită universal. Ea este fundamentul oricărui drept și
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Înalt grad. De aceea, acest drept este util, numai atunci când este lezat suveranul Însuși, și nu este aplicabil delictelor pe care le comit supușii Între ei. În relațiile juridice dintre cetățean și patria sa, și Între cetățean și alte țări, filosoful german surprinde concis atât drepturile cetățeanului cât și pe cele ale suveranului, În această sferă internă și internațională. Astfel supusul (cetățeanul) are dreptul de emigrare, statul neputând să-l rețină ca pe proprietatea sa. Pe de altă parte, suveranul are
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
unor state În vederea menținerii păcii o putem numi congresul permanent al statelor, la care orice stat Învecinat este liber să adere”. Kant exemplifică prin Adunarea Generală a Statelor, de la Haga, care a avut loc la jumătatea secolului al XVIII-lea. Filosoful german vede o posibilă uniune a tuturor popoarelor pe temeiul unui drept numit cosmopolit. Acest drept cosmopolit este ideea rațiunii, care imaginează o comunitate pașnică a tuturor popoarelor de pe pământ, ce ar putea Întreține reciproc relații active, pe baza unei
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
În calitate de savant care se adresează prin scrieri unui public În adevăratul sens al cuvântului, poate Într-adevăr să discute, fără ca treburile de care este atașat, ca verigă pasivă, să sufere. Acest spirit al libertății se răspândește și În exterior - observa filosoful german - chiar și acolo unde trebuie să se lupte cu predicile unei stăpâniri care se Înțelege greșit și pe ea Însăși! Căci În fața acestuia stă un exemplu clar pentru a arăta că libertatea nu pune În pericol nici În cea
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ingelității dintre oameni și Contractul social, pe Herder cu Scrisori pentru propășirea umanității etc. Totuși nimeni n-a conceput această speranță cu atâta ardoare și profunzime ca Immanuel Kant. După cum scria K. Fischer - unul dintre cei mai importanți comentatori ai filosofului - Kant Înfățișează speranța, această speranță În legalitatea unui sistem adânc cugetat, fără nici o exaltare, fără filantropie, ambele deopotrivă străine filosofiei și caracterului lui Kant. Kant socotea că ceea ce obsedează conștiința omului și a popoarelor este, desigur - viitorul. Aceasta rămâne pentru
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
și de neîmplinire. Despre ipostaza istoric-instaurată a unei păci eterne, În lumea umană, Kant credea cu tărie că nu Înseamnă o simplă idee deșartă, ci o problemă care se rezolvă treptat (căci epocile În care asemenea idealuri se realizează - sublinia filosoful - putem spera că vor deveni din ce În ce mai scurte) și omenirea se apropie tot mai mult de ținta ei. Apropierea „celui mai mare bun politic”, cum numea Kant „pacea eternă” va fi posibilă numai printr-o reformă treptată după principii statornice. Important
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
altul, ostilități care nu ar putea decât să facă imposibilă Încrederea reciprocă În pacea viitoare, cum ar fi: tocmirea de asasini (percussores); otrăvitori (venefici); Înfrângerea capitulării (suspendarea acesteia); instigarea la trădare (perduellio) În statul Împotriva căruia se poartă războiul. 6. Filosoful incrimina posibilitatea ca războiul să se transforme Într-un război de exterminare, război pe care l-ar justifica numai starea naturală, și nicidecum Dreptul. 7. Foarte importantă este observația lui Kant că nu se poate accepta nici un război de pedepsire
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
eternă. Kant argumenta posibilitatea păcii eterne viitoare ca pe o contradicție dialectică prin care: natura Însăși garantează posibilitatea armonizării vieții indivizilor și celei a popoarelor, prin Înseși ciocnirile egoiste și prin războaiele care s-au perindat În istorie. Dar - adaugă filosoful - natura urmărind ea Însăși un scop moral, vine În atingere cu ceea ce omul ar trebui să facă după legile libertății sale! Natura, prin Înseși legile sale, face ca egoismele reciproc distrugătoare, să se anihileze, omul devenind prin aceasta: dacă nu
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
conduce către consimțirea la o pace realizată, nu prin slăbirea forțelor, ci prin echilibrul lor În cea mai vie emulație a lor. Un așa-numit „articol tainic” al lucrării Spre Pacea eternă vine să formuleze adevărul ce relevă că: „Maximele filosofilor despre condițiile păcii publice trebuie să fie consultate de către statele pregătite pentru război, căci chiar dacă filosofia a apărut adesea ca o «slujnică», nu s-a știut prea bine niciodată dacă această slujnică poartă făclia Înaintea doamnei sale, sau dacă Îi
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
consultate de către statele pregătite pentru război, căci chiar dacă filosofia a apărut adesea ca o «slujnică», nu s-a știut prea bine niciodată dacă această slujnică poartă făclia Înaintea doamnei sale, sau dacă Îi poartă, În urmă, trena rochiei”. În optica filosofului de la Königsberg, apare o contradicție flagrantă, privitoare la pacea eternă, aceea dintre morală și politică. Anume, este vorba despre contradicția: dintre ceea ce e generat de natură, adică de putere, și pe de altă parte, ceea ce pretinde legea universală a datoriei
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Habermas susține că aceste lucrări ar fi axate nu pe adevăr și perenitate (adică pe acea moștenire metafizică În Întreg criticismul kantian) ci pe a-conceptual, pe non-existent, pe accidental și pe fugitiv. Michel Foucault (1926-1986) vedea În Kant primul filosof care, ca un arcaș, Își Înfinge săgeata În inima timpului prezent, deschizând drumul către problematica modernității. Kant lasă În urmă conflictul clasic dintre caracterul exemplar al Criticelor și egalitatea dintre valori (apărată de moderni), pentru a insera gândirea (transformată În
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
cum să filosofăm”, să gândim filosofic. Deci, după Kant, o primă necesitate era Înțelegerea acestei metode critice sau transcendentale, care reprezintă drumul de la ceea ce este dat (știința) la descoperirea modului cum este posibil. Pentru Kant transcendentalul este distinct de apriori. Filosoful clasic german numea transcendentală, metoda sa și nu un lucru oarecare. El scria: „Transcendentală este deci numai cunoștința asupra cunoștințelor apriori, numai cunoștința că acestea nu pot fi de origine empirică, și posibilitatea cum, totuși se raportează apriori la obiectele
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
naturalist științifică Între credință și știință”. În lucrarea sa Introducere În filosofie (1892), filosofia este apreciată drept „Încercarea mereu repetată de a ajunge la un tot de reprezentări și idei despre Înfăptuirea și coordonarea, despre sensul și semnificația tuturor lucrurilor”. Filosoful german adaugă argumentarea că, deși la origine filosofia reprezintă o „cunoaștere științifică a lumii, În evoluția ei din perioada modernă, ea urmărește să Împace concepția religioasă despre lume, cu explicarea științifică a naturii”. Paulsen făcea observația pertinentă că antagonismul dintre
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
2. Etica neokantiană Friedrich Paulsen este În același timp creatorul unui sistem de etică, unul dintre primele elaborat În modalitatea neokantiană cuprinzând nu numai studiul categoriilor eticii, ci și teoria vieții religioase și concepția despre societate și stat. În viziunea filosofului neokantian, Etica apare ca „a treia știință care are un caracter universal, ca și logica și etafizica. Etica este „doctrina despre bunuri” (Güterlehre). În acest domeniu, Paulsen se detașează de Kant susținând că: „principiile morale sunt pentru viață, și nu
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
principiilor morale”. Aflat sub influența unei filosofii a vieții și a unor teorii din domeniul biologiei, Paulsen părăsește formalismul kantian, Înțelegând etica drept o „știință practică despre viață”, În strânsă legătură cu antropologia și psihologia. Argumentul pe care Îl aduce filosoful german: Întrucât cel puțin la Începutul lor, cunoștințele sunt „mijloace pentru scopuri practice”, În etică se află „originea și scopul oricărei filosofii”. În această idee, Paulsen se Întemeiază pe filosofia lui Aristotel, luând apărarea unei etici energetice teleologice, În care
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
filosofii”. În această idee, Paulsen se Întemeiază pe filosofia lui Aristotel, luând apărarea unei etici energetice teleologice, În care legea morală nu mai este pur și simplu formă apriorică, ci este principial Înrădăcinată În viață. În argumentarea mai realistă a filosofului neokantian tema eticii este o temă dublă: ea trebuie să determine mai Întâi „Scopul vieții sau binele suprem” (das höchste Gut); apoi, căile și mijloacele atingerii acesteia. Prima este tema doctrinei bunurilor (Güterlehre), a doua este „doctrina virtuții și a
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
legile naturii, deoarece „exprimă un imperativ și nicidecum o existență”. Paulsen raționează astfel: nu se poate da in concreto, „nici un fel de morală universal valabilă, ci În funcție de diferite tipuri de oameni; căci pentru tipuri diferite este valabilă o morală diferită”. Filosoful a făcut o analiză de detaliu istorico sistematică a categoriilor fundamentale ale eticii (bun-rău, bunul suprem, datorie, virtute, fericire, libertate etc.). În ceea ce privește raportul dintre morală și religie, Paulsen păstrează ideea că „o moralitate perfectă este imposibilă fără religiozitate”. În sistemul
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
simpla legalitate În genere (fără a pune la bază o lege determinată, aplicabilă la anumite acțiuni) este ceea ce Îi servește voinței ca principiu și trebuie să-i și servească, dacă datoria nu este o iluzie deșartă și o noțiune himerică.” Filosoful de la Königsberg făcea observația pertinentă că: judecata morală (practică) pe care o face un om comun este cu mult superioară judecății teoretice. Ea Îi permite să susțină că toate conceptele morale (În primul rând cel al datoriei) Își au sediul
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
el, este și ea Însăși supusă acestor legi”. Văzând moralitatea și umanitatea (capabilă de moralitate) În conexiunea lor intimă, Kant sublinia ideea demnității ființei raționale (omul) care este identică voinței absolut bune, adică Libertății. În prefața de la Critica Rațiunii Practice, filosoful scria: „Conceptul de libertate, Întrucât realitatea lui e demonstrată printr-o lege apriorică a rațiunii practice, constituie cheia de boltă a Întregii clădiri a unui sistem al rațiunii pure, chiar și a celei speculative, și toate celelalte concepte (de Dumnezeu
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ea mai este foarte schimbătoare, pot desigur să existe reguli generale, dar niciodată universale, adică astfel de reguli care În medie sunt exacte adeseori (!), dar nu reguli care trebuie să fie valabile Întotdeauna și În chip necesar; prin urmare - decide filosoful clasic german - nu se pot Întemeia pe ele legi practice”. Paulsen a simțit slăbiciunea rigorismului kantian, constând În a se situa, peste tot - și În etică - de partea aprioricului (universalul și necesarul) și nu de partea aposteriori-ului, empiricului (particularul
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
a ține seama de Înclinațiile naturale; rea este contrarul!” Sarcina eticii este de a răspunde la Întrebările: 1. care este originea legii? 2. pe ce se sprijină valabilitatea ei? 3. care este conținutul cerințelor sale? Între aceste distincții esențiale ale filosofului neokantian se mai precizează: 1.- răspunsul la Întrebarea privind supremul bine duce la Teoria valorilor (morale, Güterlehre) 2. - orice teorie completă a vieții morale va da un răspuns ambelor Întrebări, așadar va cuprinde: a) o teorie a valorilor; b) o
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Aristotel. [Vezi Etica Nicomahică, dominată de „datoria Întru fericire” (individuală și colectivă)]. Pentru concepția energetică și istorico teleologică proprie lui Paulsen, contribuția Stagiritului este „definitivă”, cum va fi și aceea a lui Kant - ea a format conceptele generale „pentru etică”. Filosoful german se ocupă caracteristic și preferențial de Aristotel, când sintetizează astfel viziunea clasicului grec: „Fiecare ființă Își vrea viața, vrea dezvoltarea și activitatea forțelor caracteristice ale speciei sale În această viață desăvârșită. Înzestrarea caracteristică a omului este «rațiunea»; și de
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]