2,684 matches
-
mori și pescării, realizând totodată un cadru suplimentar de apărare. Următorul baraj construit consta dintr-o incintă continuă de zidărie și un sistem complex de turnuri și porți, elemente definitorii ale tipologiei orașului medieval. Într-un interval de două decenii fortificația a devenit funcțională, iar pe parcurs a primit o serie de îmbunătățiri. Martorii rămași din zidul de incintă arată ca acesta a avut o înălțime de aproximativ 9,5 m, cu fundații puternice și o grosime de până la 1,4
Turnul Dogarilor din Bistrița () [Corola-website/Science/308166_a_309495]
-
sunt : turnul rotarilor, dogarilor, frânghierilor, tâmplarilor, aurarilor, măcelarilor, șelarilor, fierarilor, croitorilor. Conform prescripțiilor din tratatele de artă militară, turnurile trebuiau să fie suficient de apropiate pentru a se apăra reciproc, și în același timp, fiecare trebuia rămână o citadelă, o fortificație independentă. Singura latură pe traseul căreia nu s-a socotit necesară adăugarea de turnuri a fost latura de vest, protejată de bastioane puternice ale celor două porți: Poarta Ungureasca și Poarta Spitalului. Cum Bistrița nu s-a găsit în prima
Turnul Dogarilor din Bistrița () [Corola-website/Science/308166_a_309495]
-
și renascentistă, spre deosebire de alte burguri nevoite să-și adapteze permanent sistemele de apărare în funcție de evoluția tehnicii de război și a armelor de foc. În urma dispozițiilor Curții Imperiale de la Viena, sosite în anul 1863, bistrițenii au fost nevoiți să înceapă dărâmarea fortificațiilor, porților și turnurilor. Dărâmarea vechilor ziduri reprezenta, în mod simbolic, o rupere de trecutul bazat pe privilegii, o victorie a libertăților de mișcare. Singurul turn care s-a păstrat până în zilele noastre a fost Turnul Dogarilor. Acesta a fost folosit
Turnul Dogarilor din Bistrița () [Corola-website/Science/308166_a_309495]
-
1935, numit colonel, comandant unui regiment. Deja înaintea intrării României în al Doilea Război Modial a fost numit în 1941 general de brigadă și comandantul brigăzii a III-a mixte, iar un an mai târziu, în 1942, comandantul brigăzii de fortificații nr. II. A devenit șef de stat major al Armatei a III-a între 1942-43, apoi, numit general de divizie, subșef al Marelui Stat Major. În perioada între 14 iulie 1943-23 august 1944 a fost subsecretar de stat la Ministerul
Ioan Arbore () [Corola-website/Science/307486_a_308815]
-
a avut loc o tentativă sovietică de cucerire a orașului, cu doar câteva zile mai înainte de declanșarea Operațiunii Uranus, care a dus la încercuirea germanilor din regiunea Stalingradului. Velikie Luki a fost încercuit de sovietici. Garnizoana germană foarte puternică și fortificațiile ridicate în zonă i-a împiedicat pe sovietici să cucerească orașul. În timp ce sovieticii luptau să distrugă sistemul defensiv al germanilor, aceștia au încercat să despresureze garnizoana prin atacuri din exterior. Mai multe încercări de spargere a încercuirii au eșuat, dar
Bătălia de la Velikie Luki () [Corola-website/Science/307647_a_308976]
-
URSS. Înaintarea Grupului de Armate Centru a fost stopată la sfârșitul lunii noiembrie 1941 în suburbiile Moscovei. Guvernul sovietic a fost evacuat, însă Stalin a rămas în oraș. zbătându-se între disperare și hotărâre, populația capitalei a ajutat la construirea fortificațiilor din afara orașului și a baricadelor de pe străzi. Stațiile metroului au fost folosite pentru adăpostirea moscoviților amenințați de bombardamentele germane. Generalul Gheorgi Jukov, care fusese însărcinat cu apărarea orașului, a lăsat la nivelul comandanților din prima linie inițiativa în stabilirea tacticilor
Oraș Erou () [Corola-website/Science/307715_a_309044]
-
fondate de marele lider militar și care îi poartă numele, printre care se află de exemplu Alexandria, Egipt sau Iskandariya, Irak. Orașul a continuat să aibă o importanță strategică și în timpul dominației otomane. Otomanii au continuat să fortifice orașul. Ruinele fortificațiilor din secolul al XVII-lea pot fi încă văzute. În 1832, armata egipteană condusă de Muhammad Ali a traversat pasul Belen și a atacat Anatolia în 1832. În epoca otomană târzie, orașul a câștigat o tot mai mare importanță ca
İskenderun () [Corola-website/Science/307754_a_309083]
-
N), guvernatorul Plinius cel Tânăr lăuda monumentele orașului: senatul, forul și templul zeiței Cybele. După fondarea Constantinopolului (330 e.N.), Nicomedia a rămas o capitală provincială. Două cutremure ulterioare, din anii 358-363 e.N, au lovit dur orașul imperial, distrugând și fortificațiile datorate lui Diocletianus (284-305 e.N.) și abandonate definitiv în sec. al 7-lea e.N. In pofida atenției binevoitoare a împăraților bizantini din sec. 5-6 e.N., orașul nu și-a mai atins vechea importanță, mulțumindu-se cu un rol regional, în
Izmit () [Corola-website/Science/307755_a_309084]
-
21 octombrie 1097 până pe 2 iunie 1098. Musulmanii au asediat la rândul lor Antiohia apărată de creștini între 7 iunie 7 și 28 iunie 1098. Antiohia fusese pierdută de Imperiul Bizantin în mâinile turcilor selgiucizi de puțină vreme, în 1085. Fortificațiile bizantine datau din vremea împăratului Justinian I și fuseseră reconstruite și întărite de puțină vreme de turci. Aceștia din urmă cuceriseră orașul prin trădare și toate fortificațiile fuseseră preluate intacte. Din 1088, guvernatorul musulman al Antiohiei fusese Yaghi-Siyan. Yaghi-Siyan era
Asediul Antiohiei () [Corola-website/Science/306558_a_307887]
-
pierdută de Imperiul Bizantin în mâinile turcilor selgiucizi de puțină vreme, în 1085. Fortificațiile bizantine datau din vremea împăratului Justinian I și fuseseră reconstruite și întărite de puțină vreme de turci. Aceștia din urmă cuceriseră orașul prin trădare și toate fortificațiile fuseseră preluate intacte. Din 1088, guvernatorul musulman al Antiohiei fusese Yaghi-Siyan. Yaghi-Siyan era îngrijorat de înaintarea în Anatolia a armatelor cruciate în 1097 și el a cerut ajutor în statele vecine musulmane, dar fără succes. Pentru a se pregăti pentru
Asediul Antiohiei () [Corola-website/Science/306558_a_307887]
-
fost de acord asupra acțiunilor de a doua zi. În timp ce Raymond dorea să dea imediat atacul, Godfrey și Bohemund preferau să asedieze orașul. Raymond a cedat fără nicio tragere de inimă și, a doua zi, cruciații au încercuit parțial orașul. Fortificațiile bizantine erau sufcient de puternice ca să reziste unui atac direct, deși este posibil ca efectivele armatei lui Yaghi-Siyan să nu fi fost suficient de numeroase pentru a asigura apărarea adecvată a fortificațiilor. Guvernatorul musulman a fost ușurat și a prins
Asediul Antiohiei () [Corola-website/Science/306558_a_307887]
-
a doua zi, cruciații au încercuit parțial orașul. Fortificațiile bizantine erau sufcient de puternice ca să reziste unui atac direct, deși este posibil ca efectivele armatei lui Yaghi-Siyan să nu fi fost suficient de numeroase pentru a asigura apărarea adecvată a fortificațiilor. Guvernatorul musulman a fost ușurat și a prins noi speranțe când a văzut că armata cruciată se complică într-un asediu. Bohemund și-a stabilit pozitiile la colțul de nord-est al orașului, la Poarta "Sfântul Pavel". Raymond și-a aeșzat
Asediul Antiohiei () [Corola-website/Science/306558_a_307887]
-
Raymond și-a aeșzat tabăra spre vest, la Poarta "Câinelui", iar Godfrey și-a plasat trupele tot la vest, la Poarta "Ducelui", unde se construise un pod de vase peste râul Orontes, care asigura legătura cu satul Talenki. Spre sudul fortificațiilor se afla Turnul "celor Două Surori", iar spre colțul de nord-vest se afla Poarta "Sfântul Gheorghe", care rămăsese neblocată de asediatori și care era folosită de Yaghi-Sian pentru aprovizionarea trupelor proprii. Pe părțile de sud și de est se aflau
Asediul Antiohiei () [Corola-website/Science/306558_a_307887]
-
transport a proviziilor dinspre porturile Sfântul Simeon și Alexandretta) și să refacă mânăstirea abandonată de la vestul Porții Sfântul Gheorghe, folosită de musulmani pentru aprovizionarea orașului. Tancred a ocupat mânăstirea, rebotezată "Fortul lui Tancred", în timp ce Raymond de Toulouse a preluat controlul fortificației "La Mahomerie". În acest moment, cruciații au reușit să obțină primele rezultate importante ale asediului, odată cu venirea primăverii, cu îmbunătățirea situației aprovizionării în tăbăra creștină și cu definitivarea încercuirii Antiohiei. În aprilie a sosit în tabăra cruciată o solie fatimidă
Asediul Antiohiei () [Corola-website/Science/306558_a_307887]
-
Kerbogha. Luni, 28 iunie, cruciații au ieșit pe poarta principală a orașului, cu Raimond de Aguilers purtând Lancea Sfântă. Kerbogha nu a ținut seama de sfaturile generalilor săi, care-l îndemnaseră să atace forțele cruciaților pe rând, când ieșeau din fortificații, preferând în schimb să aștepte pentru a înfrunta forțele reunite ale creștinilor. Kerbogha a mimat o retragere pentru a atrage cruciații pe teren accidentat, în vreme ce arcașii musulmanii trăgeau salve de săgeți asupra creștinilor care avansau neîntrerupt. O unitate musulmană a
Asediul Antiohiei () [Corola-website/Science/306558_a_307887]
-
din cei cam 20.000 de oameni care începuseră pelerinajul. Godfrey, Robert de Flandra și Robert de Normandia au asediat zona începând de la zidurile nordice până la Turnul lui David, în vreme ce Raymond și-a așezat tabăra pe partea de vest a fortificațiilor, având în grijă zona de la Turnul lui David până la Muntele Sion. Asaltul direct asupra zidurilor cetății de pe 13 iunie a fost un eșec. Fără apă și alimente, atât oamenii cât și animalele aveau să moară rapid de sete și foame
Asediul Ierusalimului (1099) () [Corola-website/Science/306563_a_307892]
-
ai Ierusalimului. Procesiunea s-a oprit pe Muntele Măslinilor și au fost ținute predici de mai mulți călugări printre care și Pierre l’Ermite. În tot timpul asediului, cruciații au încercat de mai multe ori să ia cu asalt zidurile fortificațiilor, dar au fost respinși. Trupele genoveze, conduse de Guglielmo Embriaco, demontaseră deja corăbiile cu care sosiseră în portul Iaffa, folosind lemnul obținut pentru construirea unor turnuri de asediu. Turnurile de asalt au fost împinse până spre zidurile orașului în noaptea
Asediul Ierusalimului (1099) () [Corola-website/Science/306563_a_307892]
-
este o fortificație antică aflată pe teritoriul Brașovului. Se află situată în zona „Între Chietri”, cu vedere directă înspre sud-estul Tâmpei și cu dealul Stejeriș — în ambele locuri fiind regăsite alte vestigii dacice. Avea rol de refugiu pentru populația dacă a așezărilor civile
Cetatea de la Pietrele lui Solomon () [Corola-website/Science/306591_a_307920]
-
și cea a fierului. Cetatea era compusă dintr-o incintă împrejmuită cu ziduri dacice, val de pământ și palisade. Aceasta din urmă este presupusă a fi având rol de drum de rond pentru străji ori platformă pentru lupte. În incinta fortificației se mai afla și un turn-locuință. După o vreme, construcțiile s-au înmulțit prin terasarea unei părți a incintei. În acestea s-au descoperit urme de ceramică — atât comună cât și de lux — precum și obiecte de fier. Totodată s-a
Cetatea de la Pietrele lui Solomon () [Corola-website/Science/306591_a_307920]
-
una nord-sud și alta est-vest se încrucișau în dreptul vadului de sub promontoriul de deal, numit azi Cetățuie. Este de presupus că aici va fi existat o cetate dacică, ce controla acest nod de comunicații și care va fi fost distrusă de fortificația austriacă, amplasată pe acest loc la începutul sec. XVIII. În ori ce caz urmele dacice din vatra orașului Cluj sunt sporadice, astfel încât nu este sigur că numele preroman Napoca, sau Napuca, a fost împrumutat de romani de la o așezare dacică
Istoria Clujului () [Corola-website/Science/306610_a_307939]
-
Europei. La acel timp au fost puse bazele primei organizari statale, Voievodatul lui Gelu, având ca puncte de apărare cetățile de la Dăbâca și Gilău, amintit în cronica lui Anonymus cu ocazia luptei cu triburile maghiare de curând așezate în Panonia. Fortificația de la Cluj-Mănăștur a fost parte a sistemului de fortificații ale populației românești sau româno-slave din zonă. Fortificațiile din zona Cluj-Mănăștur au fost grav avariate, suferind de pe urma unor incendieri și atacuri (mai ales cele din 1068), probabil ale pecenegilor. Voievodatul lui
Istoria Clujului () [Corola-website/Science/306610_a_307939]
-
organizari statale, Voievodatul lui Gelu, având ca puncte de apărare cetățile de la Dăbâca și Gilău, amintit în cronica lui Anonymus cu ocazia luptei cu triburile maghiare de curând așezate în Panonia. Fortificația de la Cluj-Mănăștur a fost parte a sistemului de fortificații ale populației românești sau româno-slave din zonă. Fortificațiile din zona Cluj-Mănăștur au fost grav avariate, suferind de pe urma unor incendieri și atacuri (mai ales cele din 1068), probabil ale pecenegilor. Voievodatul lui Gelu nu a rezistat presiunii ungurilor stabiliți în Câmpia
Istoria Clujului () [Corola-website/Science/306610_a_307939]
-
de apărare cetățile de la Dăbâca și Gilău, amintit în cronica lui Anonymus cu ocazia luptei cu triburile maghiare de curând așezate în Panonia. Fortificația de la Cluj-Mănăștur a fost parte a sistemului de fortificații ale populației românești sau româno-slave din zonă. Fortificațiile din zona Cluj-Mănăștur au fost grav avariate, suferind de pe urma unor incendieri și atacuri (mai ales cele din 1068), probabil ale pecenegilor. Voievodatul lui Gelu nu a rezistat presiunii ungurilor stabiliți în Câmpia Panoniei, fiind cucerit de către aceștia și inclus în
Istoria Clujului () [Corola-website/Science/306610_a_307939]
-
garnizoanei ("princeps exercitus") și soldații acestuia. Pentru chestiunile administrative se folosea de slujbașii pe care îi avea. În mare parte populația se compunea din mici proprietari de pământuri aflate în jurul cetătii. Existau însă și oameni liberi care lucrau pentru întreținerea fortificației și a garnizoanei. În cetate mai trăiau și udvornici (țărani agricultori). Ca urmare a procesului de colonizare cu coloniști sași (început la sfârșitul sec. XII), așezările din apropierea cetății se dezvoltă mult. În 1270, în timpul episcopului Petrus Monoszló, cetatea și așezările
Istoria Clujului () [Corola-website/Science/306610_a_307939]
-
000 de florini. Cu toate acestea ostașii au și jefuit orașul și au cerut sume suplimentare de la contribuabili. Generalul austriac Rabutin distruge în 1704 zidurile Clujului, pentru ca orașul să își piardă semnificația militară. Începând cu 1715, armata habsburgă începe construirea fortificației Vauban Cetățuia, prima fortificație de acest fel din Transilvania. Din 1790 până în 1848 și apoi din nou în perioada 1861 - 1867, Clujul a fost capitala Marelui Principat al Transilvaniei în cadrul imperiului austriac, fiind totodată și sediul dietelor transilvane. În 1776
Istoria Clujului () [Corola-website/Science/306610_a_307939]