2,106 matches
-
ce le-au marcat într-un anumit moment existența. Amurgul devine pentru personajul feminin din Apus timpul propice rememorării, gândurile oprindu-i-se fulgurant asupra destinului nepoatei sale Maria-Alma, moartă într-un accident de mașină. Portretul fetei este recompus din frânturi de replici și amintiri ce-i scot la iveală volubilitatea și farmecul. În Doliu, tulburarea provocată de moartea câinelui credincios devine pentru Anicuța atât de puternică, încât îi domină orice trăire, reducându-i impulsurile la o mortificantă inerție: se retrage
BARBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285628_a_286957]
-
un simbol al agoniei lumii în general, precum la Eugen Barbu în Groapa. Din duritățile de limbaj și violențele exhibate rămâne însă un tablou de apăsată culoare și, pe alocuri, de relief. SCRIERI: Florile roșii, București, 1934; Periferie, București, 1935; Frânturi de suflet, București, 1935; Cetatea mea, București, 1939; Pe drumuri însorite, București, 1944; Mama, București, 1948. Repere bibliografice: Paul Bărbulescu, Constantin Barcaroiu, „Periferie”, „Răsăritul”, 1935, 9-10; Camil Baltazar, De la Panait Istrati la Constantin Barcaroiu, „Credința”, 1935, 499; Paul I. Papadopol
BARCAROIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285637_a_286966]
-
București, 1935; Cetatea mea, București, 1939; Pe drumuri însorite, București, 1944; Mama, București, 1948. Repere bibliografice: Paul Bărbulescu, Constantin Barcaroiu, „Periferie”, „Răsăritul”, 1935, 9-10; Camil Baltazar, De la Panait Istrati la Constantin Barcaroiu, „Credința”, 1935, 499; Paul I. Papadopol, Const. Barcaroiu, „Frânturi de suflet”, PL, 1937, 4; Dimitrie Stelaru, Zeii prind șoareci, București, 1968, 110-112; Crohmălniceanu, Literatura, I, 304; Rotaru, O ist., II, 696. D.M.
BARCAROIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285637_a_286966]
-
umblă vecinul? Era frumoasă și tânără... Pe Viola n-o mai căuta nici cu privirea. Dacă n-o zărea din întâmplare, se prefăcea parcă nici n-ar exista. Dar ea e aici, ascunsă în spatele porții cu urechile ascuțite ca să înțeleagă frânturile de cuvinte aduse de vânt... -Poftește draga mea, îi spuse vecinul femeii, cu căldură în glas. Vioala era geloasă din cale afară și se agită morocănoasă. Vocea autoritară a stăpânului o sperie: -Treci în casă, e târziu. Trebuie să te
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
îmi scosesem capul pe fereastră. Doi părinți tineri încercau să-și învețe fetița de trei ani (mai mult nu cred că avea) să meargă pe o minibicicletă. Ea plângea, tatăl era nervos și nerăbdător, mama insistentă, totuși foarte răbdătoare. Numai frânturi de cuvinte ajungeau la mine, încercam să obțin sensul imaginii din mișcările vizibile... Tata: ți-am spus să nu mai dai cu pedala înapoi... copila plângea și mai tare... bărbatul își pierdu fărâma de răbdare ce mai avea din nu știu câtă
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
convinge de pericolul existent. Iar el nu era deloc exagerat. Când am terminat, a fost liniște un timp... apoi a început vacarmul. Voci se ridicau peste voci, înăbușindu-se una pe alta, urcând și coborând haotic, fără control. Se auzeau frânturi de propoziții și de cuvinte, înjurături și remarci sarcastice. Amenințările se auzeau pretutindeni. Toată lumea se certa. Care plan era mai bun? Care idee era mai bună? Cum putea îndrăzni cineva să spună că planul altcuiva era jalnic? Cum putea acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
duc mai târziu, noaptea, când e mai liniște, să mă pot uita și eu, să văd cum e acolo. Bucuria provocată de prezența luminii în școală era încă prea mare pentru a fi uitată. Când am ajuns la etajul trei, frânturile de conversații, pe care le prindeam când mă plimbam cu pași mici, îmi confirmau faptul că în școală deja se știa că cineva se ducea și venea cu niște roabe mari de la parter la etajul unu. Uitându-mă pe geam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
câte doi pe panou. Cei mai mulți, liberi de orice ataș terestru și de orice suport, zboară ori planează prin spațiu. În alte condiții ar fi apreciat finețea și măiestria urmelor de pensulă. Acum însă, capul i s-a golit de orice frântură de gând coerent. Se lasă tăcerea. După un timp, împăratul adaugă cu un oftat: — Eu nu vreau să le mai tulbur odihna. Abătut, își târșâie picioarele înapoi spre catedră și se lasă, istovit, să cadă. Trio face eforturi disperate să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cap. Quintius i-a ales bine. Sunt cu toții frumoși la vedere. Pieptănați și îmbrăcați la fel. Sunt, se pare, și în asentimentul lui Claudius. — Îmi place u... uniforma, murmură destul de tare. Cu fi... fir de aur. Se aud și alte frânturi de exclamații încântate. În loc să se bucure, Vipsania se lasă pe nesimțite pradă tris teții. De ce mulțimea e orbită și răpită de bogăție? De ce oa menii tânjesc toată viața după bunuri materiale și mor tot nesătui? Suspină înăbușit. Dacă ar fi
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
la toga întinsă pe jos, la coroana de lauri de lângă ea, la cupele răsturnate. De unde au apărut? Nu reușește să se dumirească. Cine a mai fost cu el în încăpere? Amețit, între vis și realitate, începe să închege în minte frânturi de imagini. Ieri s-a întors din campanie. De unde? Cu fruntea încrețită, încearcă să se reculeagă. Din Illyricum! țâșnește într-un final răspunsul. S-a încheiat războiul dalmato illyric ce s-a tărăgănat trei ani de zile. Se scutură înfiorat
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
în calitate de camillus - să oficieze acasă și în public. Chiar dacă sacerdoțiul nu este ereditar, fiii nobililor sunt pregătiți încă de mici pentru momentul când vor îndeplini funcții religioase în primele patru colegii pontificale ce le sunt deschise numai lor. Se aud frânturi de cuvinte sacre. Regele întreabă: — Ați ales...? Restul se pierde în aer. Un măcelar se agită: — Cu ce facem umplutura? Flaminul lui Marte își duce mâna pâlnie la ureche: — Umplutura, zici? Decide imediat: — Ne trebuie câte o bucată din coadă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
adevărul. Să dau exactă însemnătate unor vorbe pe care nu le-am adâncit atunci decât vag, pentru că atunci nu mă interesau decât rareori, când aveam vreo nemulțumire sau când nervii mei mă chinuiau mai ascuțit. Să aflu adevărul după niște frânturi de adevăr care pot fi interpretate în atâtea feluri. Greutatea vine mai ales din neputința de a putea clasa toate amintirile. Sunt doar vorbe, priviri, interjecții care nu se leagă de nici un eveniment. Nu știu în ce ordine s-au
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
negată sau ascunsă după o clipă de reculegere. Necazul meu era mare, și nu știam cum să-mi îndrept greșala de a-l fi tratat de obicei prea ușurel. Ca să-l consolez fără să-l umilesc, i-am povestit câteva frânturi din supărările mele proprii, cu toate că-mi displăceau mărturisirile. Îi spuneam ce ridicolă mi se părea închipuirea pe care și-o fac oamenii despre moarte - un schelet cu o coasă în mână - când eu o vedeam ca pe o fecioară împlinită
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ajuns pe culmea dealului, o catapeteasmă cenușie din cer până-n pământ se mișca venind din munte. - Ne-apucă ploaia! Să fugim! Am pornit repede la vale. Dar ploaia trecu cotropitoare peste Târgu-Neamțului, înaintînd triumfal înspre Moldova și trimițând până la noi frânturi umede de vânt, ca niște șfichiuri nevăzute. Doamna M... era în cerdac. - Am o foame de lup! strigă Adela de pe scări și se repezicu gura deschisă la doamna M... s-o mănânce... în sărutări. - Ce-i cu voalul tău, Adela
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mâna stângă. A fost primul gest de obișnuită nervozitate pe care l-am văzut la ea. — Și, a continuat privindu-mă, pentru simpla dumitale informare, știi cine cred eu că ești? Cred că ești fratele lui Seymour. A așteptat o frântură de clipă și, văzând că nu spun nimic, a urmat: — Semeni cu el, din smintita aia de fotografie pe care i-am văzut-o și, întâmplător, știam că ești așteptat să vii la nuntă. Sora lui, sau nu mai știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
partea mai slabă a feței. Era doamna Silsburn. Când m-am întors brusc spre ea, mi s-a adresat: — Pot să te întreb dacă erai Buddy Black? O anume notă de respect din tonul ei m-a făcut, pentru o frântură de secundă, să cred că avea de gând să-mi întindă un stilou și un mic album legat în piele, pentru autografe. Gândul acesta fugitiv m-a făcut să mă simt și mai prost - ținând seama de faptul că ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
jos tava încărcată. M-am întors la dulapul cu băuturi și am scos o sticlă de whisky pe jumătate plină. Am luat paharul meu de pe tavă și mi-am turnat, oarecum din greșeală, cel puțin patru degete de whisky. O frântură de secundă m-am uitat la pahar cu un ochi critic, apoi, ca un erou încercat dintr-un film western, l-am dat pe gât dintr-o înghițitură. O acțiune, trebuie să menționez, de care îmi aduc aminte cutremurându-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
treacă peste întâlnirea stabilită cu Pabblem. Am încercat s-o sun de câteva ori în acea dimineață, dar n-a răspuns. În consecință, am fost în întuneric aproape toată ziua, obligată să pun cap la cap ce se întâmplase din frânturile de bârfe frenetice care circulau între colegii mei. Sheba fusese descoperită ca având o relație cu Steven Connolly, spunea lumea. Între ea și mama băiatului fusese o luptă. Era posibil - ba chiar probabil - că mai sedusese și alți băieți. Fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
antice gonesc anotimpurile și iedera albastră se agață tiranic de ziduri și de inima cavalerului rătăcitor printre coloane de clipe prieteni de unde au venit fluturii aceștia cu urme de animale preistorice pe aripi vă zic mâine o să plouă peste tristeți frânturi de cântece vechi se aud din urnele funerare ascunse în tumulul de la marginea sufletului bătrânul Orfeu împletește o coroană de lauri pentru prințesa care mângâie lyra aproape pictorul Delaunay decupează melancolia și o așează pe ultima sa pânză prieteni eu
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
alta. Vă rog să nu vă pierdeți cumpătul. Nu avea cum să fie altfel. M-au ascultat ca și altădată. Aveau încredere în ce le spuneam. Ei credeau că eu știu. De fapt, nu știam cu mintea, nu știam decât frânturi de la șoferii de pe mașinile la care am făcut autostopul spre Poiană, ci cu sufletul. În drumul spre Zărnești i-am învățat colinde adevărate. Cred că eu eram cuprinsă de o anume exaltare ca în fața morții și o împărțeam cu ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
răsărit și-n apele căruia se aprindea soarele în amurguri roșii ca focul. Notasem într-unul din caietele din vremea aceea că „o iubeam, mă gândeam să scriu despre ea odată, altădată, în altă viziune a lumii”. Venise timpul. Însemnasem frânturi ale întâlnirii noastre, fără să readuc în lumină faptele sau numai iluziile ce-au urmat și care mă fac s-o mai aștept pentru că nu m-am împăcat nici azi cu plecarea ei definitivă. Pentru că mai cred și acum că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ceară niște chibrituri, i le dădui, dar chibriturile fură uitate până ce doamna Pavel, supărată, pe „uitarea și nepăsarea” soțului, intră râzând, să le ia singură, fapt de care soțul nu se sinchisi, ca și cum ar fi fost firesc, și continuând o frântură din conversația începută, vorbi: - Domnule judecător, nu știu... dar am niște presimțiri (...) - Ce presimțiri, domnule Pavel? Mă uitam la el, mă miram că-l bântuiau îngrijorări politice ca probleme personale, acum la pensie, când ar fi trebuit să stea cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
găsit, cu toate că n-ar fi trebuit să fie consemnat. Vorbeam, întins, cu mâinile sub cap. Rex latră în curte, cine știe de ce latră, îmi spuneam. Eu îmi răsfoiesc jurnalul, o părere, de jurnal, nu unul propriu-zis, ci sporadic, câte o frântură de zi apoi o părăsire îndelungată, urmând o reluare și iar... E cea mai condamnabilă neglijență; dacă aș fi ținut un jurnal cu adevărat, eram salvat, dar mai ales timpul acela care a căzut definitiv, nu mai are cine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nu eram, nici mai târziu n-am fost, un asemenea înotător, abia dacă puteam să dau din mâini, să plutesc sau nici atât. Ea avea tăria fixității cu care mă privea și căreia cu greu mă puteam sustrage, doar numai în frânturi de timp. „Cine ești?” întrebai, dar de data asta numai în gând. Cuvintele nu mai răzbăteau la suprafață. Tot ce se întâmpla mi se părea în afara realității. Poate chiar era. Nu mai știam dacă trebuie să-i vorbesc la plural
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și soarele străluci deodată orbitor în toată poiana. Ieșii afară, pe prispă, cu nevasta pădurarului. Împrejurimile, neclintite, râdeau în lumină; o albină fulgeră ca un fir de aur; o gaiță trecu, cu penele-i albastre lucind; o mierlă începu o frântură de cântec răsunător, apoi tăcu deodată; și liniștea se întinse ca limpezimea unei ape. Femeia părea mâhnită ca totdeauna; și eu, iar, voiam să-mi lămuresc presupusurile. Lele Măriucă, spune-mi dumneata ce ai?... Parcă îți stă ceva pe suflet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]