2,694 matches
-
mai înainte, după șase zile de galop pe drumuri nu întotdeauna comode, și îl revedea doar acum pe Magister, după mai mult de două luni; cu toate acestea, trecând peste prima euforie, pe care și-o ținuse cu greu în frâu, începea deja să simtă mușcătura deziluziei. Etius îi venise în întâmpinare și îl îmbrățișase cu cordialitate, arătându-i o bucurie a reîntâlnirii fără îndoială sinceră, însă lui, care îl cunoștea bine, nu îi scăpase o sclipire ciudată în ochi, întrebătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
iar puterea militară se mulțumea să-și însușească rapace orice resursă posibilă, pregătindu-se pentru vremurile nesigure ce aveau să vină. Ca urmare, singura autoritate reală era episcopul, a cărui reședință era asediată de oameni cu felurite cereri, ținuți în frâu de diaconi și de voluntari. Sebastianus ar fi putut fără nici o grijă să se adreseze Pretoriului, măcar pentru o cazare mai confortabilă, dacă nu pentru altceva, dar se abținu, ca să nu piardă timp cu curtoaziile față de comandantul garnizoanei și ofițerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-vă ce ar fi mai bine pentru voi. Se așeză, convins că își susținuse cât putea de bine cauza, liniștit și de privirea aprobatoare a lui Metronius. însă lucrurile erau mai complicate decât își închipuise. Vorbele sale, într-adevăr, lăsară frâu liber unui șir de intervenții, de facturi opuse. Nu toți, de fapt, se lăsau seduși de propunerile lui Flavius Etius: viața colonului pe pământurile imperiale era foarte grea, iar mulți dintre cei prezenți se făcuseră pădureni ca să scape de exploatarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
iar ea arătase din prima clipă că nu era dispusă să se lase dusă de mână de nimeni. Fără efort, cu o fermitate dezinvoltă, îl subordonase pe unchiul din partea tatălui, care până atunci purtase povara tutelei, și luase în mână frâele propriei existențe. Clemantius, care de zeci de ani administra proprietatea familiei, o știa de când se născuse, o văzuse crescând, o văzuse când își arsese păpușile și când se căsătorise, fără să aibă apoi copii; și chiar și azi, deși rămăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
oricând să mă întorc aici și să vă pedepsesc, pe tine și pe stăpâna ta, cu cele mai cumplite chinuri. — Trebuie să te încrezi în cuvântul meu, așa cum și eu o să mă încred în al tău. Taciturnul luă din nou frâele în mână și, întorcându-și calul, încuviință cu gravitate: — Bine, conchise el. Facem cum spui tu. 10 Mabertus părăsi villa puțin înainte de apusul soarelui, ducându-l cu sine pe tânărul prizonier. Erau amândoi încălecați pe doi cai lăsați, din ordinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
caii și se îndepărtau împreună cu războinicii din suitele lor. îi urmări cu privirea până când dispărură în întuneric, apoi Odolgan îl readuse a realitate. — Ne mișcăm? întrebă cu glas șovăitor. Balamber abia de întoarse capul spre el; pe urmă, trăgând de frâu, își urni calul. Da, spuse întunecat la față, trecem înapoi râul. — Și răniții? — N-ai auzit ce a zis Onegesius? O să facem ce putem, nu? 24 Cortul cel mare al lui Flavius Etius era atât de ticsit, încât numeroșii ofițeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ni se releva ca un frustrat, ca un orfan cultural. În Privind viața, ca un abulic, inadaptat și sceptic. Aceeași imagine o vom găsi în Adela, pseudo-jurnalul sau pseudo-romanul unui sentimental juiseur care își cenzurează senzualitatea în realitățile iubirii, dîndu-i frâu liber în spațiul imaginarului și simbolizării. Sobrietatea expresiei, repulsia față de orice formă de patetism (și retoric) ori cabotinism țin de pudoarea stilului, de delicatețea structurală a autorului. Este vorba de un realism nuanțat, care urmează o demonstrație în spirit metodic
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
într-o ambiguitate care să permită regretul. Această atenuare (escamotare) a durerii prezentului - de altfel, singura soluție reală a unui ins inteligent ca Ibrăileanu - poate să explice grava poezie a romanului. O neputință, o criză actuală sunt ferm ținute în frâu de un imaginar a cărui voință se îndreaptă spre confortul nostalgiei. Imaginarul se exprimă eseistic, nu analitic, deoarece eseisticul corespunde structurii profunde, experienței culturale a autorului. Ibrăileanu nu și-a trădat în Adela figura spiritului creator. Este el însuși în
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
nu vindeau pe datorie, Însă invitatul nostru făcu pe prostul, fiind hotărât să profite din plin, de amabilitatea frumoasei fete. Invitatul, goli unul după altul mai multe pahare cu tărie, aprinzând țigară dela țigară ca Însfârșit relaxat să de-a frâu liber, mitocanului. „I-a spune domnișoară, ce vrei dela mine...?” Dela bun Început, acest imposibil om, Îi făcu fetei o impresie detestabilă. Și-l Închipuise altfel...! Poate datorită gradului Înalt În ierarhia miliției ori poate, ferocității În care-și devora
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
sigură și finală) de a părăsi acest pământ nesatisfăcută. O Întreagă listă de cereri și plângeri era prin urmare depusă de fiecare individ. Fără drept de negociere. Neadmițând sărăcia ofertei la nici o secțiune umană. Iluminism? Minunat! Dar cam scăpat din frâu, nu-i așa? Sammler vedea asta În Shula-Slawa. Venea să-i deretice-n cameră. El trebuia să stea cu bereta și cu haina pe el, căci ea avea nevoie de aer curat. Venea cu materiale de curățenie În sacoșă - amoniac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
să accepți inevitabilitatea imitației și apoi să imiți lucruri bune. Anticii o nimeriseră. Măreție fără modele? De neconceput. Nu puteai fi lucrul În sine - Realitatea. Trebuie să te mulțumești cu simbolurile. Fă-o obiectul imitației ca să atingi și să dai frâu liber calităților de ordin Înalt. Fă pace, prin urmare, cu intermediari atul și reprezentarea. Dar alege reprezentări de ordin superior. Altminteri individul este obligat să fie eșecul pe care-l vede acum și care știe că el Însuși este. Domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
bun Început dacă avea asemenea așteptări de la lună. Și În parte avea dreptate, căci omenirea persista În a face aceleași isprăvi În neștire. Vechile chestii comico-lacrimogene. Relații sentimentale. Dorințe incapabile de Împlinire cu folos. Iar și iar, Încercând să dea frâu liber și să-și golească pieptul de anumite strigăte, de anumite porniri Înflăcărate. La ce echilibru pozitiv se putea ajunge? Era această luptă pătimașă cu totul inutilă? Era și bateria de energie a scopurilor nobile. Lătrând, sâsâind, sporovăind ca maimuțele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
păduri și lupi și țărână. El era îndrăgostit de toate și, după ce așteptase atât, oare Mary nu merita și ea să fie unica iubire a cuiva ? Mary, a spus Drew și, preț de-o clipă, ea s-a ținut în frâu, a rezistat. Mary. Mary a închis ochii. Drew îi umpluse capul cu problema somonilor, cu degradarea startului de ozon, apoi avea s-o trimită înapoi într-un oraș al regulilor și hârțoagelor. Sau, mai rău, avea să devină cinic exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
dinafară semăna a închisoare, fiindcă avea gratii la ferestre, tencuiala se jumulise de la vânt și părea că e o clădire ce stă să se dărâme. Gratiile de la geam dădeau pedagogilor din acea vreme senzația că numai așa pot ține în frâu o hoardă de adolescenți adunați de prin toate colțurile țării. Călătorisem de la Iași la Arad cam 16 ore cu trenul, oboseala pusese stăpânire pe mine și tot ce-mi doream în acele momente era un colț unde să-mi pot
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
dispărut. Mai avea puțin și izbucnea În plîns... — Ce cretin! Zău că da. — Sper că șeful furnizorilor de combustibil n-are nici un amestec. Își luă mîna de pe brațul meu, se opri și mă privi Îndelung cîteva clipe. Nu mai da frîu liber imaginației. Îți pierzi timpul degeaba dînd tîrcoale pe-aici. Banii... azi Îi ai, mîine nu-i mai ai... dar treizece de mii de yeni pe săptămînă nu-s tocmai de lepădat. Te rog, pleacă repede de-aici. — Dar am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
l-am considerat pe EL victimă, părere care, În mod surprinzător Începu să piardă teren. Nu mă puteam baza pe nimic atunci cînd afirmam că EL este victima, dar existau șanse de 50% ca el să fie răufăcătorul. Am dat frîu liber imaginației și mi-am zis că numai el putea fi acela care a tras sforile În spatele acelei cortine negre unde și-a găsit moartea fratele. Nu, dar nu putea fi vorba de așa ceva. Arareori găsești În realitate deznodăminte ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
subțire și nervoasă, cea de jos, groasă și calmă. În stînga gurii se zăreau niște firicele de barbă scăpate de aparatul de ras. PÎnă atunci Îmi lăsase impresia unui temperament de om de afaceri, dar astă-seară - poate dădusem prea mult frîu liber imaginației - chipul lui avea ceva din cel al visătorilor. N-am simțit nici ostilitate, nici Împotrivire, dar nu-mi venea să cred că o fotografie poate ajunge să-mi vorbească. Chipul i se potrivea extrem de bine cu poza luată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
mal. Tremura ca o stea roșie. Acolo-i casa lui Marin, trebuia să mă gândesc mai de mult. Acu ce puteam să fac, dacă ploua? Să mă duc până la el și să-l întreb ce facem! Trecui prin mâna stângă frâul calului și pornii, încet, lunecând prin mâzga malului, spre căsuța vânătorului. În juru-mi, negura groasă a nopții slăbea. Ajunsei. Nu părea departe de la foc - dar mersei o bună bucată de vreme. O căsuță joasă, acoperită cu stuf, care de-abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vântul prin Iezer. Dacă era lumina stânsă la căsuța de pe mal, mă întorceam domol, gânditor, cu inima grea; dacă lumina era aprinsă, mă străbătea în suflet ca o undă de fericire. Veneam încet, pe jos, cu calul după mine, cu frâul trecut prin stânga, și glasul moale, înfiorat, întreba ca totdeauna, aproape, îndărătul ușii de brad: —Dumneata ești, taică? Și inima mi se zbătea tare în piept ca o pasere rănită. Pe urmă, tinereța noastră nu putu răbda diminețile când gazornița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
negre stăteau încremenite, tăind cu spetezele linii negre pe cer. Îl știam și pe Neculai Dragoș singur. Avusese el o femeie acolo unde fusese, la o moșie pe malul Prutului, dar la mine venise singur și, ducându-și calul de frâu, în fiecare sară urca tăcut spre sălașul lui. Dar într-un rând mă repezii până la Iași, ca să mă mai răzbun pe zilele de singurătate și, când mă întorceam, cum veneam în trăsură spre casă, văd că, sub mori, îmi iese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
negre scociora ograda plină de acareturi, înconjurată de gard de ostrețe, și parcă voia să pătrundă și-n căsuța albă cu geamuri lucitoare în fața căreia făceau puțină umbră doi zarzări bătrâni, cu trunchiurile noduroase. Descăleca repede și zvârlea unui argățel frâul. Suia apoi cele două trepte de la ușa din față; după care se răzgândea, se întorcea în loc, și foarte grăbit ocolea și intra pe ușa de dindos. Nevasta sosea și ea după o clipă, de la treburile gospodăriei. Îl întreba: Da’ ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cum putem. —Vai, vai, suflete, se întoarse ea spre bolnavă, spune-i și tu omului tău să se îmblânzească. Sania se zgudui. Nana Floarea dădu un țipăt. —Stăi puțin, Culi, să văd ce face pruncul. Culi n-auzea. Scutură de frâu, împinse pe Murg cu umărul. Drumul acesta prin locuri frânte și prin zăpezi neașezate îl întărâta și mai mult și era, în același timp, tocmai ceea ce așteptase el. Tocmai asta aștepta, și râdea în sine, amar. Nana Floarea se răsuci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
puterea. Allah îi știa nevinovăția. Deci și-a pus harmasarul alb în galop săltat și a fost în clipă lângă cortul părintelui său. Călăreții lui s-au oprit la o bătaie de săgeată. Fiul a aruncat slujitorilor de la cortul verde frâiele calului; pâlcul lui de oaste a dat strigăt și ortalele rămase în urmă au răspuns, încât vulturii de sub cerul nouros au abătut spre pustie. Era o zi mohorâtă, fără soare, și vântul sufla dinspre munții depărtării. Soliman-Sultan asculta posomorât în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-i întoarcă brațul spre a zdrobi pe alții? Să fie vinovată aceea care-i dă pe pământ fericirile raiului? Sau vor fi fiind vinovați alții dintre atâți răi care furnică în umbra Porții? Mișelnică e făptura omenească și mânia fără frâu îndeamnă în anume ceasuri pe domnii lumii să dea drumul izvoarelor de sânge, ca să nu mai rămâie neam omenesc trăitor sub soare! Icioglanii se retrăseseră. Sultanul se cumpănea înainte și îndărăt în locul său, clătinat de spaima singurătății. Murmura versete sfinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o dată. —Ce anume? Mai inteligent. —Mai ’teligent. — Da. A dat din umeri, dornic să-mi facă pe plac. —Mai ’teligent. Un val de dorință fizică, asemănător cu foamea, dar mai intens, m-a copleșit. Ar fi cazul să țin în frâu asta. Dăm o bilă? am propus. —Joci? —Joc. Double entendre major și un schimb de priviri plin de înțelesuri care a răscolit ceva în adâncul meu. După douăzeci de minute de țintit bile în găuri care mă duceau cu gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]