1,800 matches
-
dintre frivolitate și melancolie, cu triumful ultimei.) Remușcarea este forma etică a regretului. (Părerile de rău devin probleme, iar nu tristeți.) Un regret ridicat la rangul de suferință. Ea nu rezolvă nimic, dar începe totul. Apariția moralei este identică întîiului freamăt de remușcare. Un dinamism dureros face din ea o risipă somptuoasă și zadarnică a sufletului. - Numai marea - și fumul de țigară - ne dau imaginea ei. Păcatul este expresia religioasă a remușcării, precum regretul expresia ei poetică. Primul este o limită
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
dacă nu locul despărțirilor? De câte ori mă înduioșează un zâmbet, mă îndepărtez cu o povară de ireparabil, căci nimic nu descoperă mai înfiorător ruina care așteaptă omul ca acest simbol aparent de fericire și care exprimă mai crud unei inimi desfrunzite freamătul de vremelnicie al vieții, decât horcăitul clasic al sfârșitului. - Și de câte ori îmi zâmbește cineva, descifrez pe fruntea luminoasă chemarea sfîșietoare: "Apropie-te, vezi prea bine că și eu sânt muritor!" - Sau când ochii mi s-au întunecat de noaptea mea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
să nu știe ce grei sânt de vremelnicie, ce mări poartă și la câte naufragii nu ne invită frământarea inconștientă și incurabilă a zâmbetului lor, la ce ispite de dispariție te supun, deschizîndu-și sufletul spre tine și tu ridicând - cu freamăt și îndurerare - lespedea surîsului! Germinația fiecărui adevăr ne pune corpul la teasc. Ne stoarcem viața de câte ori cugetăm, încît un gânditor absolut ar fi un schelet ce și-ar ascunde oasele în... transparența gândurilor. Paloarea e culoarea ce-o ia gândirea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
neîndulcită de înduioșări generează crima, încît orice morală ce vrea distrugerea răului în adâncime are de privit numai o problemă: ce direcție trebuie să dăm singurătății, acest cadru ideal al ruinei și al descompunerii. Găsi-va cineva vreodată cuvinte pentru freamătul care împreună în infinitatea aceleiași clipe suprema voluptate cu suprema durere? Sau vreo muzică, plecând din toate zorile și apusurile acestei lumi, - putea-va ea transmite altor oameni senzațiile unei victime cosmice a fericirii și nefericirii? Un naufragiat bătut de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
veștejită-n Dumnezeu. Doamne, m-am născut sfârșit în tine, în tine Prea-sfîrșitule. - Și uneori ți-am jertfit atâta viață, c-am fost fântână săritoare prin restriștea ta. Sânt stârv sau vulcan în tine? Sau nici tu nu știi, Părăginitule?! - Freamătul demiurgic când strigi: ajutor! ca viața să nu moară de infinitul ei... Caut astrul cel mai departe de pământ; în el să-mi fac un leagăn și un sicriu, și să mă nasc din mine și să mor în mine
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Iar când un ceas de catedrală veche marchează ora în noapte, bătăile lui ne dezvăluie și mai dureros fuga din lume a timpului. Atunci, imensitatea-i un suspin etern al clipei, în care ni se-ngroapă cugetul și trupul. În freamătele de singurătate, ești năpădit de senzația de a fi plămădit din altă substanță decât lumea. Și oricâte întîmpinări abstracte ai găsi izolării tale, practic nu poți trece peste un dureros ireductibil. Oamenii par victime ale unei erori cu neputință de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a micșorat eroismul, iar Pedagogia a luat locul Mitologiei. Devenirea este un dor imanent firii, o dimensiune ontologică a nostalgiei. Ea ne face inteligibil sensul unui "suflet" al lumii. De ce, când ne adâncim în taina ei, sîntem prinși de un freamăt patetic și de o tulburare vecină religiei? Să nu fie cumva Devenirea o fugă din Dumnezeu? Și să nu fie mersul ei sfâșietor o întoarcere în El? Se prea poate, din moment ce Timpul suspină, prin toate laturile lui, după Absolut. Nostalgia
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
regrete? Pentru a iubi, trebuie să uiți că semenii sânt creaturi; luciditatea nu te apropie decât de Dumnezeu și de neant. Fericiți sânt doar acei cărora dragostea le e un tot ce nu le dezvăluie nimic; care iubesc într-un freamăt de neștiință și perfecțiune. Din zarea lumii, Dumnezeu e tot atât de departe ca și neantul. Acea năpădire vastă și copleșitoare a anumitor dimineți, când pari a te trezi în știința ultimelor taine, într-o înfrigurare istovitoare de cunoaștere și de vedenie
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ieftin absolut. Nu dezamăgirile, nici ura și nici orgoliul ne scutesc de oameni, cât tăriile sufletului, care se înstăpînesc în noi cu forța unei revelații subite. Atunci ce-ai mai putea spune cuiva și de ce i-ai mai spune, când freamătul lăuntric e ca un fluviu ce-ar curge dintr-o dată în sus? Din sânul semenilor ne aruncă valurile unor fericiri năpraznice, care înmulțindu-ne identitatea suspendă zâmbetul spre femei și surâsul spre prieteni. Eul se pierde în infinitatea lui, viața
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cer iremediabil răscumpărate în luciditate și nemîngîiere. Alexandrinism... Nu e ușor să plătești pe toți țăranii altor veacuri, să nu mai ai verdeață și pământ în sânge... și nici să te scalzi în asfințiturile spiritului... Numai în muzică și în freamăte extatice, pierzând pudoarea limitelor și superstiția formei, ajungem la inseparabilul vieții de moarte, la pulsația unitară de murire vitală, de comuniune între viețuire și stingere. Oamenii disting prin reflexie și prin iluzii ceea ce în devenirea muzicală este vrajă de eternitate
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Universul nu e serios. El trebuie luat tragic în glumă. A face este antipodul lui a ști. Nehotărârile între cer și pământ te sortesc unui destin de Ianus, ale cărui fețe ar deveni una în durere. Cu inima spânzurată între freamăt și îndoială: un sceptic deschis extazului. În după-amiezele de duminică - mai mult decât în celelalte după-amieze ale timpului - rațiunea se dezvăluie ca o absență de cer, și ideile - stele negre pe fondul de vid al veșniciei. - Plictiseala se naște dintr-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
întoarce-te purificat și gol - neatins de îndulcirile minții, de atenuările ideilor. Ea trebuie privită în față, cu virginitatea lăuntrică a momentelor în care nu crezi în nimic, mai mult chiar: ca martir al nimicului. Dragostea de viață, plină de freamăt și durere, nu ispitește decât pe cei înecați în silă. Sânt dimineți ce înfloresc subit în deșertul oboselilor și care ne țintuiesc înmărmuriți în brațele ființei. În sila de toate, în sila vastă, emanând din tânjala sângelui și a ideilor
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
este vitalizantă. Cine se abandonează ei cu pasiune, până la prostie sau până la isterie, este imposibil să fie înghițit de timp. Căci o ardoare exasperată în devenire te scoate - prin forța patimii - în afară de timp. Aș vrea ca România să zbârnâie de freamăt și din inimă să-și facă un cuptor. Nu există altă scăpare de subistorie, adică de timpul nostru pierdut. Resemnarea noastră de veacuri ne-a făcut înțelepți. Dacă individual înțelepciunea poate atinge culmi, ea este inerție ca fenomen colectiv. Poporul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
doza de imbecilitate de care a fost capabil cel mai steril imperialism din câte a cunoscut istoria. Că turcii au trecut Dunărea, este o pată neștearsă pentru noi și, desigur, și pentru Europa. Ei n-au adus nici o idee, nici un freamăt, nici o pulsație nouă. Nu trebuie să ne mai gândim la trecutul nostru. Că, atâtea secole, Constantinopolul a fost punctul ideal al vieții noastre, mă îngrozesc de tot ceea ce poate imagina o disperare retrospectivă.Cultura bizantină n-a fost decât un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
egoismul uman, și sălcii plângătoare. Sau te gândești la acele pagini din Jardin de Bérénice a lui Barrès, în care excesul de meditație, printre singurătăți și regrete, naște o dorință de lacrimi. Se întîlnesc astfel vibrațiile cele mai rafinate cu freamătul și neliniștea sufletului turanic. Keyserling insista asupra tristeții arabe, ruse și argentine. Cum de i-a putut uita pe unguri? Acest popor este singurul care, în Europa, mai păstrează tradiția unei exaltări dionisiace. Cine a văzut o cârciumă maghiară și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lor etern, nu se vor trezi la urletele cele false ale descreieraților carii inventau imperii și 16 milioane de unguri, cari din fericire pentru lume nu esistă decât în oarbele fantasmagorii ale unor nebuni. Ci garzii regii s-au trezit. Freamătul codrilor ce dezghețau din seculara lor amorțire freamătul aripelor de fier a vulturului român a speriat pe inimici - azi îi sperie somnul acestui vultur, căci nu știu la a câta potență va ridica acest somn puterile sale. O, inimicii noștri
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cele false ale descreieraților carii inventau imperii și 16 milioane de unguri, cari din fericire pentru lume nu esistă decât în oarbele fantasmagorii ale unor nebuni. Ci garzii regii s-au trezit. Freamătul codrilor ce dezghețau din seculara lor amorțire freamătul aripelor de fier a vulturului român a speriat pe inimici - azi îi sperie somnul acestui vultur, căci nu știu la a câta potență va ridica acest somn puterile sale. O, inimicii noștri s-au temut totdeuna de noi, dovadă că
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de ape vergine și sânte. Printre arbori cântau privighetori cu glasuri de înger, pin cărări rătăceau umbre diafane și fericite și se pierdeau {EminescuOpVII 201} prin verdura întunecată a dumbravelor sânte. În depărtare vedeam o dumbravă de aur care, cu freamătul frunzelor sale, cânta o melodie molatecă și lină ca aceea a undelor adormite. Între toate umbrele sânte și albe numai eu aveam corp... Rătăcii ce rătăcii prin pădure, până dedei de un râu cu undele de argint, în mijlocul râului o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și mari picături de sudoare îmi curgeau de pe frunte de-a lungul obrazului. Zi de vară pîn-în sară am tot mers fără să stau de fel. Soarele era la apus, aerul începea a se răcori, holdele păreau că adorm din freamătul lor lung, de-a lungul drumului de țară oamenii se-ntorceau de la lucrul câmpului, cu coasele de-a spinare, fetele cu oale și donițe în amândouă mînile, boii trăgeau încet în jug și carul scârțâia, iar românul ce mergea alături
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
alta"513. Atîta siguranță pusă într-o construcție atît de fragilă! Evident, celui de-al doilea i-a revenit izbînda asupra idolatrilor, sudarea poporului în jurul conducătorului său și oficializarea unor învățături care circulaseră pînă atunci subteran, subversiv. Fără frica, fără freamătul remușcării și fără autoritatea care respirau din ființa sa nu ar fi izbîndit acolo unde celălalt a dat greș. Și totuși, pentru a ajunge aici, a trebuit neapărat să se sprijine pe acele învățături devenite acum tradiție. Nu mai avea
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
mult Înainte de a proclama ca butadă: „eu, dintre toate NAȚIUNILE, aleg imagi-NAȚIUNEA” Voronca mizează pe imagine (și imaginație) ca factor dinamizator al textului liric. Oricîtă inteligență ordonatoare „constructivistă” ar fi pusă la contribuție În alcătuirea discursului poetic, ceea ce primează e freamătul interior al unei subiectivități agitate și efervescente: „Înțelesul” - scrie poetul - „trebuie perceput cu antenele ființei Întregi, mai presus de inteligență și logică”, poezia e funciarmente „ritm”, tradus În termenii unui vitalism exacerbat, pe care fluxul imagistic e chemat să-l
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
zgomotele ca pumnalele”, „precupeții ridică obloanele somnului”, „strada te primește ca o cutie de poștă”, „evenimentele se succed ca ferestrele”, „bulevardele se rumenesc ca pîini În brutăria dimineții”, „sîngele tău circulă paralel cu metrourile” etc. etc. Între ritmul exterior și freamătul subiectiv e o legătură de vase comunicante, Încît subiectul apare deplin integrat evenimentelor ce Îl asaltează de pretutindeni, antrenîndu-l În mișcarea lor convulsivă, provocînd neliniști, senzația pierderii de sine, un acut sentiment al alienării: Îți dai Întîlnire ca unei case
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
mizeră țărîna” - are, aici, partea lui de desfătare. Clima este „prefumată” cadrul vieții - „superb, desfătător”, cerul comunică În mod misterios cu apa și pămîntul Într-o Îmbătătoare simbioză: „cer, aer, valul mării, e-o palidă coloră”... Peste tot se simte freamătul corespondențelor secrete: „cer, pămînt, eter și lună aiurează, se-nfior... .................................. și aerul ce varsă răcoarea, balsam, viață Îmbată-al nostru suflet cu magică dulceață”... Putem spune, văzînd și aceste exemple, că figura poetică a lui Bolintineanu se bazează pe un permanent
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
stau În aceeași barcă. Există Însă și o altă imagine a mării În Florile Bosforului, Conrad și alte poeme, dedusă dintr-o intuiție mai precisă a materialității, fluidității ei. Imaginea nu este desprinsă cu totul de modelele literare, Însă senzația freamătului acvatic, jocul acela superb al delfinilor care „treheră” valurile, pulberea argintoasă a peștilor, toate acestea vin dintr-o imaginație mai vie și mai personală. Marea este, dealtfel, obiectul cel mai puțin convențional din poezia lui Bolintineanu. Să urmărim cîteva din
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
unei metamorfoze confuze sînt, Într-adevăr, remarcabile la Bolintineanu. Hugo deschidea versul spre „le grand tourbillon”, le tourbillon sombre”, „le gouffre eternei”, poetul român convoacă fulgerele și tunetele, pune În mișcare cerul, apa și pămîntul pentru a da senzația de freamăt obscur, de ieșire de sub controlul mecanicii universului: „Cerul se-ntunecă, munții se clatină...” Să se observe că imaginile sînt cu precădere auditive. Bolintineanu epuizează verbele care pot sugera sunetul confuz al materiei dezmembrate: fîșÎie, geme, sfîriie, fîlfîie, muge, murmură etc.
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]