1,521 matches
-
ușa clasei și Sandu scoase un chiuit de bucurie ridicându-și brațele în chip de învingător... Cele două ore de după pauză au fost, cel puțin în mintea acelor elevi, cele mai lungi din semestrul ce încheia anul școlar. Sandu își furișa privirile spre banca a doua, asupra Mihaelei, țintuind-o încruntat, încă supărat că l-a înfruntat în fața grupului. „Hm! Da’ ce se crede ea? Că e cea mai deșteaptă? Știe ea mai bine ca mine cum arată marea la Constanța
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
depărtîndu-se pe coridor. ― Să nu plece cumva în oraș, m-a fulgerat teama. Însă după două minute am auzit-o făcând calea întoarsă. Aha ― de minune! Mihaela se afla acum în camera ei și fără îndoială citea scrisoarea. M-am furișat repede afară ca să cercetez cutia de scrisori. Plicul nu mai era acolo. Da, ridicase răvașul. Am revenit în cameră și am așteptat. O jumătate de ceas? Un ceas? Două? Chi lo sa? Oricum, aveam impresia că timpul își suspendase zborul
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
speriată, roșie, pierdută. Unde se ducea? Poate să cerceteze cutia cu scrisori. Sau la fiica proprietarului să cânte la pian. De o ieșire în oraș nu putea să fie vorba, n-avea toaletă de stradă. Acum e momentul să mă furișez în camera ei, ca să mă găsească acolo când se va întoarce. Pe sală nimeni. O secundă, atât mi-a trebuit să mă strecor în odaie. Am închis ușa cu precauție și m-am ascuns după garderob. O așteptam cu sufletul
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
au cărat cu ei și un patefon? Unde l-or fi pus? s-a mirat ea. ― Cred că pe bordura coperișului... ― Să nu cadă jos, în stradă, pe capul cuiva. ― Îi privește direct și personal. După un timp, s-a furișat pe poarta inimilor noastre ființa unui vals făcută numai din farmec și nostalgie. Mihaela, recunoscând bucata, tresări și se îmbujoră la față de plăcere: ― A, L'invitation à la valse de Weber, cântată de orchestra lui Stokowsky... S-o ascultăm... e
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
o dădură la una din cele mai bune școli din Capitală, unde învăța și Cici (de aici se cunoșteau). După război, tatăl ei, care avansase general (era ofițer de carieră) luă comanda unei divizii din provincie. Și, deodată, piaza-rea se furișă în casa lor, aducîndu-le jale și pustiu. După un timp generalul arăta mereu îngrijorat, lipsea fără motiv, căuta singurătatea. Mihaela, cu ochiul ei ager, observă că se petrecea ceva neobișnuit. ― Nu-i nimic, încerca s-o liniștească mama. Tatăl tău
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
au urcat într-o mașină și așa m-am pomenit acasă. A doua zi, n-am mai avut curajul să revin, și nici în zilele următoare, niciodată...! Cu toate astea când ai ținut lecția de deschidere, la universitate, m-am furișat printre auditori, până în fundul sălii, ca să nu mă vezi, și te-am ascultat de acolo. Când vorbeai mi se părea că nu mai ești tu. Mă minunam cum de poți vorbi așa de limpede și fluent în fața unui auditor atât
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
ceai chinezesc și tot, tot, iar ceilalți se holbau la câte feluri ies din mămică și în ce cantități. Apoi a băut apă proaspătă, rece, ca să nu înnebunească de tot, i-a luat pistolul șefului de gară și s-a furișat în desiș. În dosul storurilor trase din sufragerie - trei gemeni Ulrich își făceau bagajele, iar mama i-a împușcat pe toți trei. Károly: unul. Brigadieri: altul. Șeful de gară: încă unul. Mama: trei. În total șase. Nu-i așa? — Ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
raftul patruzeci și doi era Dostoievski. Iar eu trăiam cu convingerea că Fiodor Mihailovici luase consultații de la Benjamin. Cel puțin în privința starețului Zosima. Dar poate că m-am înșelat, pentru că nu l-am citit până la capăt. Am preferat să mă furișez în întuneric, alături de Eugelhard. Așa oscilam eu pe vremea aceea între copilărie și bibliotecă. Mă lăsa să pun întrebări sau să trag cu ochiul. Nu m-a învățat nimic de bunăvoie. Știam amândoi că nu voi deveni fotograf, totuși mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
că mai ai încă vreo trei fețe? -, iar această metodă îi va călăuzi pașii tot restul vieții. Mă sculam dis-de-dimineață, mă îmbrăcam frumos și mă duceam la biserica aceea. Și cam așa am crescut eu în fața celor treisprezece icoane. Mă furișam în spațiul ăla unde erau cele trei animale amuțite. Mă apropiam pe la spate, nu cumva să le tulbur. Să văd și eu la ce se uitau atât de fix animalele alea nenorocite, cu ochii lor spălăciți. Dar n-am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
ars de vreme, aruncat la gunoi. Când doream să plâng sau să râd, să simt că trăiesc, în țarnă găseam locul minunat pe orice anotimp, loc care nici în a doua viață nu-l voi uita. În viața păsărilor mă furișam, doream ca ele să zbor și ca ele să cânt. Așa se face că fiind împreună cu ele, le ascultam până uitam de mine. Concertul viețuitoarelor de baltă era de neegalat; nu e nimic mai frumos pe pământ. Asistam la concursul
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
încercând să obțină un certificat de admitere la Institutul de emigrare. În această ultimă zi, și această viziune îi fu de ajuns. A trecut timpul legalității. Reperă un punct de cealaltă parte a barierei, în spatele unor valize, îl memoriză, se furișă îndărătul unui camion - și o clipă mai târziu ieși de după valize și se îndreptă spre transportor. Nimeni nu încercă să-l oprească. Nimeni nu-i acordă decât o atenție trecătoare. Faptul că se grăbea de cealaltă parte a barierei era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
căpitanul. Presupun că ați venit cu un scop aici. Să pun santinele la ușă? - Nu, zise Gosseyn. Căpitanul îl privi, căscând ochii. - Nu-mi place, zise. Nu e nimeni liber sus, în afară de Prezicătoare. N-ar fi bine dacă s-ar furișa careva și ar urca pentru a închide panourile dintre cele două secțiuni. Gosseyn zâmbi. Celălalt habar nu avea de ceea ce se întâmpla. Nu ăsta era pericolul. - Este un aspect pe care l-am luat în considerare, zise. Trecură prin fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
interioară și o găsi deschisă, spre marea sa surpriză. Această surpriză nu dură mult. Se înarmase cu un instrument pentru desfacerea în-cuietorilor dar era mai bine să nu lase degetele neîndemânatice ale lui Ashargin să se ocupe de asta. Se furișă în interior și închise fără zgomot ușa în urma lui. Cripta, acum familiară, se întindea înainte-i. Tăcere. Ajunse în siguranță înăuntru, se duse la ușa debaralei. Își ținu respirația crăpând ușa pentru a străpunge spațiul umbros: răsuflă ușurat văzând corpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
ultima vreme, să mai vină la castel, știind, poate, ce le aștepta acolo. Oamenii devoraseră atât de multe ciori, încât acum rareori mai reușeau să prindă măcar una. În mijlocul întunecimii, ochii santinelelor scăpărau la auzul oricărui sunet ca de nevăstuică furișându-se prin apropiere. Instinctiv, începeau să saliveze și se uitau unii la alții, strâmbându-se: — Îmi simt stomacul stors ca o cârpă udă. În seara aceea, luna era minunată, dar soldații n-ar fi vrut decât s-o poată mânca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nici nu era prea prăfuit. Nestor apucă ghiocul și îl duse la ureche. La celălalt capăt al pervazului, hăt-departe, o pisică alb-roșcată sări pe dușumea, moale pe pernițe moi. Șșșșșșșșș se auzea egal și adânc în interiorul ghiocului. Pisica trecu se furișă prin spatele unui manechin culcat, abandonat pe o rână lângă perete, cu o mână ridicată aiurea în aer și se ivi pe partea cealaltă, de după cap, la doi pași de Nestor, cu intenții pașnice. Ghiocul îți șoptește viitorul. Așa se
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
zâmbăreț pe din afară și trist în interior. Profesorul Panciu coboară treptele scării principale și o ia în lungul străzii. N-aude fluierăturile scurte pe care, în urma sa, le schimbă între ei, conspirativ, Chițu și cu ai lui, care se furișează cu o agilitate ieșită din comun în urmărirea domnului Panciu tupilându-se când după un trunchi de castan, când după altul, străbătând în mare viteză spațiile deschise de pe trotuarul larg. Precauții inutile, căci profesorul pășește grăbit și obosit fără să
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ce-i trebuie servietă fiindcă nimeni nu l-a văzut vreodată scoțând din ea vreun manual, vreun carnet sau măcar vreo foaie de hârtie. Domnul Panciu n-are nevoie de însemnări. La fiecare lecție el improvizează... Băieții continuă să se furișeze pe după trunchiuri de copac stârnind protestele trecătorilor peste care se întâmplă să dea în goana lor nebunească în zig-zag. Și acum? întreabă tot prin gesturi Curelaru. Ne ținem după el! îi răspunde Chițu printr-un gest hotărât. Nu-l slăbim
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de așteptat, Dan o pătrunsese prea devreme, iar ea era uscată și strâmtă. Și a terminat după trei mișcări ca de șmirghel. Însă, în mod ciudat, ca sub influența unui impuls sinaptic, Carol a terminat și ea. Orgasmul s-a furișat prin ea pe când privea, pierdută în durere și în gânduri, un afiș „artistic“. Fusese primul ei orgasm provocat de un bărbat. Mai târziu, într-o stare de leșin abțiguit, se chircise și urinase pe un vraf de cărți de-ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
din gură când ajunse la baie. Îngenuncheat și gemând, Bull analiza sursa senzației de greață. Nu băuse mai mult de cinci sau șase pahare la bar; în mod sigur, fuseseră prea puține ca să i se facă rău. Apoi realitatea se furișase în mintea sa, deschizând o ușă către cealaltă lume, către cealaltă natură a sa, pe care el reușise s-o ascundă atât de bine în orele de dinainte. Își dăduse seama că greața depindea de acele părți din sine la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
și l-am rugat pe Janika să taie pariul, dar fără să-i spunem pe ce pusesem pariu, ei, și atunci Feri mi-a zis că dacă într-adevăr o să se ia curentul, atunci, pe întuneric, putem încerca să ne furișăm în camera aia secretă, noroc că are el o cheie franceză de-a lui taică-su, pe care a adus-o în eventualitatea unui caft, iată însă că acum pică bine, putem scoate cu ea șuruburile cu care-i fixat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
bani. Banii au dor, ei împung. Corect, absolut corect să-i dau și ei niște bani. Întotdeauna a spus că bărbații se folosesc de bani ca să domine femeile. Dar e corect, absolut corect să-i dau ceva, bani... M-am furișat până la geamul dormitorului și mi-am strecurat mâna printre perdelele negre. Era cea mai rece primăvară a secolului. Acum, burnița lui iunie sărea pe geam. Frig afară. Când e frig. Atunci îți simți cu adevărat banii. Stăteam la bar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
o liniște de biserică. Eu sunt tipul standard, omul redus la esență, pe când Goodney, în costumul lui alb, bronzat, și cu părul lui blond, bine pieptănat, sărea în ochi, aidoma unui elefant roz printre cioclii înecați în, păcat care se furișau pe lângă pereții de culoarea sângelui. Tipii ăștia îți lăsau impresia că vorbesc fără să dea din picioare. Chiar atunci, un șmecher uscățiv, de vârstă mijlocie - eu înfățișarea tipică a starului de operă, amețit de bani și dragoste maternă - trecu, târând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
și am încercat iar. Baftă baftă baftă, ah, ce baftă, îmi tot spuneam eu, în timp ce-mi ștergeam sângele din nas în camera 666. N-au observat farul spart și nici izbitura proaspătă de pe portiera Boomerangului când m-am furișat a doua zi la Hire-A-Heap. M-am aplecat în costumul meu larg și am andosat cecul, în timp ce degetele lovite nai tremurau pe portbagajul scorojit. În spatele meu, sub reflectoarele lui de testau plutitor, Sunset Boulevard continua să curgă lin la vale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
-o pe cățeaua asta turbată? Stai. Fii atent... Uite-o că vine iar. Oamenii ăștia vin direct spre mine. Așa a fost întotdeauna. Ca niște animale mă adulmecă, aidoma unor câini. Când cerșetoarea intră în expresul în care domnește tăcerea, furișându-se pe lângă mesele aliniate, când vagabondul privește mulțimea de pe stradă, alegându-și inima caritabilă care nu îl va refuza, știm cu toții la cine se vor opri. Le întâlnesc privirea— și nu pot să rezist. Ceva din mine răspunde unui anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
acum iată-l, puțin șifonat, și cu amprentele mele digitale cam negre, ce-i drept, dar încă valabil, încă cinstit, încă bun. Un portar nefiresc de amabil m-a informat că ghișeul Airtrak era în clădirea imediat următoare. M-am furișat drept acolo, la adăpostul unei mașini a poliției. Zece treizeci și cinci, și erau locuri duium pentru zborul de la ora unsprezece. Tipa mea cu gură mare a dat buzna prin pânza roșie și a spus: — Da. Biletul e bun. Oh, scumpa, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]