5,849 matches
-
conștient își înceta prezența. Dar imediat ce cocaina se termina, mă prindea groaza. Groaza venea din faptul că începeam să mă văd pe mine însumi, să mă contemplu în postura în care fusesem sub influența cocainei. Așa se nășteau ceasurile de groază. Corpul mi se destrăma încet și greoi, unghiile mi se înfigeau în palme într-o disperare rea, urcând dintr-o tristețe inexprimabilă, apărută parcă din neant; ca în vomă, memoria scotea la lumina zilei tot ce era înăuntru, iar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
sfârșit, un ciocănit în ușă, rar, regulat, insistent, și tușea care-mi zguduie trupul ud leoarcă de transpirație și parcă îngropat în divan, apoi tușea cu care îmi dreg glasul, și vocea mea strecurată printre dinți și vibrând (cu toată groaza pe care o încerc) „cine-i? ce vrei?“ și, brusc, senzația că ciocănitul se mută afară, acolo unde cineva taie lemne. Când se termina cocaina, apăreau fantasmele, amintirile vizuale ale felului în care am fost, cum arătam și cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
și poartă niște pantofi vechi. Capul ei mic și cărunt tremură, fața îi este galbenă și slăbită. Doar ochii nedormiți îi aleargă straniu în toate părțile. Mă zărește de departe, și ochii ei tulburi se umplu de bucurie și de groază, în timp ce eu îi fac semn să nu se apropie de mine, căci n-aș vrea să se vadă că o cunosc. Ea înțelege și, zâmbind jalnic, mică și uscată, se așază la un colț de masă. Între timp, platoul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
În sufragerie e liniște deplină. Ceasul nu merge. În întuneric, văd doar că pe masă nu e fața de masă și că ușa care dă în camera de dormit a mamei stă deschisă. Prin această ușă deschisă năvălește asupra mea groaza. Stau nemișcat mult timp și mi se pare că eu sau ceva din mine se clatină încet. Mă hotărăsc să plec și să revin a doua zi dimineața. Sunt gata s-o iau înapoi pe coridor (mă tem tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Ceva era totuși în neregulă, nu știa ce, dar se schimbase ceva. Pricepu imediat ce îl neliniștea, curentul își inversase direcția, acum venea din interior, bătându-l în față. Examină cu mai mare atenție golul din fața sa și se cutremură de groază. Nu-i venea să-și creadă ochilor, raza de lumină aruncată de lanternă nu mai răzbătea atât de departe ca mai devreme. Tunelul îngust în care privea era mai scurt, nu mai avea acum decât câțiva metri în față. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
spusese? Chiar înainte să plece singur spre vârf îi șoptise la ureche. Simțea încă răsuflarea ei caldă pe gât. Era ceva foarte important, putea să jure acest lucru. Faptul că nu reușea să își amintească, îl enerva peste măsură. Încet, groaza devenea tot mai puternică, fără a se mai putea controla, maxilarul inferior începuse să-i tremure. Era conștient că panica amenința să-l copleșească. Dacă n-ar fi fost paralizat de frică, ar fi rupt-o la goană fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
scapi cu viață. Am avut noroc. Numai câteva clipe au lipsit ca să nu mă mai vezi acum. Pentru că nu știai cu ce avem de a face. Din nou, Vlad folosea pluralul. Lui îi venea ușor să vorbească. El nu simțise groaza aceea care îți intra în oase și nici ura teribilă ce răbufnea din adâncul întunecat. Și, acum știm? întrebă Boris, rânjind forțat. Bineînțeles! Șeful se așezase la birou. Își sprijinea bărbia în mâini, în timp ce îl privea în ochi pe omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
era deloc atât de simplă cum credea Mihailovici. Despre ce animal vorbea el? În nici un caz nu putea fi vorba de un animal. Vlad nu fusese acolo cu el, nu simțise tremurul muntelui și nici geamătul acestuia, care îi băgase groaza în oase. Chestia aceea, fumul negru, ieșise din gaura îngustă, ca o fantă subțire, de sub tavanul galeriei. Se prelinsese de acolo ca un lichid drăcesc. Umbla se prin toate colțurile lumii dar nu auzise de existența unei asemenea vietăți. Vlad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se lungiseră foarte mult, se însera. Lumina soarelui scăzuse și aceasta era singura barieră ce împiedica arătarea să se năpustească afară. Astrul zilei coborâse dincolo de orizont. Doar o geană de lumină roșiatică mai cădea asupra intrării în peșteră. Simțea cum groaza îl cuprinde din cap până-n vârful dege telor de la picioare. Era singur acolo, cu bestia descătușată. Cu ochii pe gura grotei, căută pe pipăite cheia de contact pe care nu reușea să o răsucească. În sfârșit, motorul tuși scurt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
la grota de pe platou, vreau să știu fiecare detaliu! Boris îi relată cu lux de amănunte aventura sa, insistând asupra faptului că, pe parcursul zilei, bestia nu putea ieși afară din peșteră, lumina soarelui o ținea prizonieră în subteran. Sublinie și groaza pe care o răspândea în jur atunci când se apropia de cineva. Ai observat că nu intră în spațiile închise? întrebă Vlad, aparent fără legătură cu povestirea lui Godunov. Ți-am spus că am scăpat numai datorită faptului că m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
moment se afla la adăpost. Acum, în container, era întuneric beznă. Înserarea coborâse deja peste munte. Dacă își întindea mâinile în față, nu-și putea vedea vârful degetelor. Era obosit și se lăsă să alunece încet pe podeaua de metal. Groaza îl cuprinse din nou. Simțea iarăși valul de ură cople șitor apropiindu-se. Vâlva revenea la dânsul. Terminase probabil cu Boris și acum se întorcea la el. Nu știa dacă Godunov scăpase, ori căzuse pradă bestiei, dar iată că, acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
umbră, la lupii care-i sfîșie pe miei, la libelulele care-și ucid bărbătușul, la albinele care pier după prima Înțepătură, la chinurile mamelor cînd ne aduc pe lume, la puii de mîță azvîrliți de copii În apa rîului, la groaza peștilor În pîntecele balenei, la groaza balenei prăvălite pe uscat, la jalea elefantului mistuit de beteșuguri, la bucuria vremelnică a fluturelui, la frumusețea amăgitoare a florilor, la zădărnicia Îmbrățișărilor de dragoste, la grozăvia spulberării sămînței, la neputința tigrului jigărit, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pe miei, la libelulele care-și ucid bărbătușul, la albinele care pier după prima Înțepătură, la chinurile mamelor cînd ne aduc pe lume, la puii de mîță azvîrliți de copii În apa rîului, la groaza peștilor În pîntecele balenei, la groaza balenei prăvălite pe uscat, la jalea elefantului mistuit de beteșuguri, la bucuria vremelnică a fluturelui, la frumusețea amăgitoare a florilor, la zădărnicia Îmbrățișărilor de dragoste, la grozăvia spulberării sămînței, la neputința tigrului jigărit, la putregăciunea dinților din gură, la miliardele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
așa se izbi de pămînt și trupul lui Simon Magul. Prima care se apropie fu Sofia Prostituata, credincioasa lui Însoțitoare. Vru să-i tragă pe ochi șalul pe care i-l dăduse, dar nu găsi atîta putere, Închizînd ochii de groază. Cu țeasta zdrobită, cu membrele frînte, cu chipul desfigurat și Însîngerat, cu măruntaiele la vedere, precum o vită Înjunghiată, zăcea pe pămînt; pe pămînt zăcea o masă de oase frînte și carne căsăpită, cu burmazul, crepidele și șalul amestecate laolaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
că operația era zadarnică: sarcomul prinsese toate organele vitale). Nu am tăria să vă descriu privirea aceea cu care și-a luat rămas bun de la mine pe scările spitalului cu o zi-două Înaintea operației: concentrarea unei vieți Întregi și toată groaza la aflarea morții. Tot ceea ce un om În viață poate afla despre moarte. Reușisem deci, Înțepenită de frig și cu ochii jucîndu-mi În lacrimi, ca În cîteva ore să răsfoiesc toate paginile care se refereau la el. Nu mai știusem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pe nume Kitmir. Zăceau ca și morții În somnul morții. Dacă ai fi dat Întîmplător peste ei și i-ai fi văzut În starea aceea, te-ai fi Îndepărtat degrabă și ai fi fugit; dacă nu ai fi Împietrit de groază. OGLINDA NECUNOSCUTULUI POVESTIREA nu va Începe in medias res, brusc, ci treptat, ca atunci cînd se-ntunecă În pădure. Într-o pădure de stejari, atît de deasă, Încît razele ultime ale amiezii străpung, ici și colo, coroanele rămuroase, pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
nesiguranța datorată schimbărilor, primul om care va deschide cartea (și se parte că ar fi fost un modest slujbaș de la poștă, „sindicalist activ“), auzind dialogul din Împărăția umbrelor, va pricepe aluziile la adresa suveranului și va azvîrli cartea cît acolo, „cu groază și scîrbă“. Nădăjduind că va fi promovat În slujbă, va denunța cazul poliției. CÎnd agenții poliției vor deschide cutia cu cărți, contrabandistul de tutun, sincer mirat, va jura că acela care Îl trăsese pe sfoară va plăti scump. După părerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ofițeri și soldați români, au fost închiși și interogați luni de zile. Își amintea că a stat într-un beci opt luni și n-a mâncat decât varză și zeamă de varză. O dovadă că în perioadele de panică, frică, groază, când fiecare vrea să se salveze cât mai repede, sunt dintre cei care profită, se îmbogățesc, o constituie ordonanța lui Cocu Boteanu, care, în numele superiorului său, condiționa refugiaților trecerea peste graniță, de sume de bani. Prins asupra faptului, a mărturisit
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
observat că nu mirosea a tutun, ci a hîrtie arsă. HÎrtie bună, de carte. — Poate că tu ești cel care se Înșală acum, sugeră el. — Mă amenințați? — Probabil. Am Înghițit În sec. În pofida bravadei mele, individul acela băgase În mine groaza cea mai deplină. — Și aș putea afla de ce sînteți atît de interesat? — Asta e problema mea. — E și a mea, dacă dumneavoastră mă amenințați ca să vă vînd o carte pe care n-o am. — Îmi placi, Daniel. Nu te dai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ca un pui jumulit. Avea semne adînci la Încheieturi și la glezne, iar torsul și spatele Îi erau acoperite de cicatrice cumplite, care te dureau numai cînd te uitai la ele. Tata și cu mine am schimbat o privire de groază, Însă n-am spus nimic. Cerșetorul ne-a lăsat să-l spălăm ca un copil, Înfricoșat și tremurînd. În timp ce eu căutam prin cufăr niște haine curate ca să-l Îmbrăcăm, auzeam glasul tatei care Îi vorbea necontenit. Am găsit un costum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
-mi. Fermín urlă din nou, izbindu-se de pereți, strigînd obscenități de-și spărgea bojocii. Tata oftă. — Aveți o cheie de la camera asta? — Bineînțeles. — Dați-mi-o. Doña Encarna șovăi. Ceilalți chiriași se iviseră din nou pe culoar, albi de groază. Probabil că strigătele acelea se auzeau de la Căpitănie. — Tu, Daniel, du-te și-l caută pe doctorul Baró, care stă aici, la doi pași, pe Riera Alta la numărul 12. — Auziți, n-ar fi mai bine să chemați un preot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
găsit-o pe doña Encarna sughițînd de atîta teamă, pe restul chiriașilor de culoarea unei lumînări expirate și pe tata ținîndu-l În brațe pe Fermín Romero de Torres, Într-un colț al camerei. Fermín era despuiat, plîngea și tremura de groază. Încăperea era distrusă, iar pereții mînjiți cu ceva ce n-aș putea spune dacă era sînge sau excremente. Doctorul Baró examină rapid situația și, cu un gest, Îi indică tatei că trebuia să-l Întindă pe Fermín În pat. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Tata Îl Întreba Întotdeauna despre invențiile lui și Îi dăruia manuale de mecanică ori biografii ale unor ingineri ca Eiffel și Edison, pe care Tomás Îi idolatriza. Cu anii, Tomás s-a atașat sufletește de tata și Își petrecea o groază de vreme străduindu-se să inventeze pentru el un sistem automat de inventariere a fișelor bibliografice, pornind de la piesele unui ventilator vechi. De patru ani lucra la acest proiect, Însă tata continua să afișeze entuziasm pentru progresele Înregistrate, pentru ca Tomás
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
dumneavoastră de unde ați auzit așa ceva? Cum v-am spus, fac parte din familie. Totul se știe. — Din toate astea nu s-a dovedit niciodată nimic. — Dar s-a vorbit, l-am provocat eu. — Lumea Îi dă cu pliscul ceva de groază. Omul nu se trage din maimuță, se trage din găină. — Și ce spunea lumea? Doriți o ceșcuță de rom? E de Igualada, Însă are un stropișor caraibian... E tare bun. Nu, mulțumesc, dar vă țin companie. Între timp, continuați să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
bogățiilor lumii, continuă „hora” imperiilor: mongolul Genghis Han, apoi turcul Tamerlan edifică imperii imense, care se întind de la Pacific până sub zidurile Vienei. Le conduc tot ca nomazi, prin mijlocirea forței și a fricii, copleșind demografic și economic lumea, băgând groaza în europeni, care se așteaptă ca în orice clipă să vadă aceste imense armate apărând la orizont. Apoi această primă formă de organizare negustorească șovăie: insecuritatea din Asia încetinește schimburile la foarte mare distanță; răcirea climei reduce pofta pentru călătorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]