2,011 matches
-
din însușirile sale și în primul rând dragostea de muncă, indiferent că era fizică sau intelectuală și tenacitatea de a-și atinge scopul propus. Relatările sale despre copilăria și tinerețea sa din urbea sa natală Huși erau condimentate cu: isprăvile haiducului Pantelimon ce opera pe calea ferată îngustă (la acea datăă Huși - Crasna, aventurile galante ale soțului verișoare sale Mălinescu - șef al lampagiilor din urbe și pățania participanților la un bâlci, în marginea orașului, când într-o seară, din timpul celui
In memoriam : Ion Gugiuman by Costin Clit, Constantin Vasluianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1203_a_2104]
-
când, privind pe geamul colibei unde stăteau "dușmanii", dau peste imaginea unei mame dormind alături de cei șase copii mici ai ei; înmormântarea concomitentă a unei nepoate și a bunicii sale; agonia și uciderea, ca să nu moară de foame, a câinelui Haiduc; ridicarea bordeielor din chirpici din colonia penitenciară a Bărăganului. "Dumnezeu a murit în Bărăgan" este o luminoasă revanșă a memoriei asupra unui trecut întunecat. Ioan Groșan CAIETUL NR. 1 Miluiește-mă, Doamne, că mă necăjesc; tulburatu-s-a de mânie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
demn să se odihnească sub prispa casei, unde își stabilise reședința. Așa au trecut ani de zile, într-o succesiune de alternanțe neîntrerupte a anotimpurilor, până în vara aceasta. Dar cum timpul în desfășurarea sa eternă aduce inevitabil și anumite modificări, Haiduc așa se numește eroul nostru a priceput și el, cu mintea lui de patruped, anumite disfuncționalități în sistemul pe care-l considera ireproșabil și perpetuu. Bunăoară, observase că în crăticioara lui nu i se mai punea cu regularitate apă proaspătă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
de microbi. Se duseseră vremurile când de-aici prindeam pești și raci cu nemiluita, pe care bunica îi arunca fără milă în ceaunul cu apă clocotită pe foc, iar toată carapacea lor devenea roșie-roșie. Mâncam toți cu mare poftă, iar Haiduc avea, desigur, și el, partea lui de ronțăit. Prin urmare, nu putea bea apă din pârâiaș. Din reflex, se întorcea din nou la crăticioara lui smălțuită, care era uscată, fără fir de apă. Stătea câteva clipe descumpănit, apoi scotea câteva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
misia nobilă și dificilă de care era mândru, nădăjduind în zile mai bune. Și așa a mai trecut o bucată de vreme. Dar, spre stupoarea lui, lucrurile nu se îndreptau: dimpotrivă. Trebuie să precizăm că elementele de veselă ale lui Haiduc erau reduse numeric, ele constituindu-se din două piese mari și late: o crăticioară smălțuită pentru apă și un ceaunel de tuci fisurat pentru hrana grosieră. În rest, alte accesorii precum: lingura, furculița ori cuțitul le considera niște caraghioslâcuri de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
rânduri la o manifestare atât de violentă din partea unei femei de nouăzeci de ani. Era un acces de furie necontrolată, o răbufnire atavică a celor mai barbare instincte. Dumnezeule! Am rămas uimit și pierdut, înfricoșat. Sub prispa lui de scânduri, Haiduc gemea încetișor, corpul fiindu-i străbătut de convulsii din ce în ce mai slabe. Am crezut că va muri în aceeași noapte. După ce s-a înserat, m-am dus la locul lui de suferință sub prispă și i-am pus lângă bot un coltuc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
admirau toți cei care-l vedeau, manifestând fățiș sentimente de invidie la adresa posesorului unui asemenea exemplar canin și dorința nemărturisită de a vedea și în bătătura lor atare frumusețe de câine. Din nefericire, lovitura aplicată cu sălbăticie pe spinarea lui Haiduc a avut drept rezultat o fractură a oaselor bazinului și o întrerupere, o strangulare a circuitului neuronilor din sistemul nervos central, iar, ca o consecință fatală, pierderea mobilității piciorului drept din spate. Din statura falnică a unui Spartacus canin, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
iar, ca o consecință fatală, pierderea mobilității piciorului drept din spate. Din statura falnică a unui Spartacus canin, cu mers elastic, ținându-și coada dreaptă ca un semn indubitabil al independenței depline și ca un avertisment intolerabil adresat oricărui agresor, Haiduc ajunsese acum să țopăie în trei picioare, târșâindu-și corpul în salturi dizgrațioase, oribile, ca ultimul handicapat din specia canidelor. Era ca și cum l-am fi văzut pe Pintea Viteazul mutilat de poterile arnăuților, cu piciorul ologit și o sarsana la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Viteazul mutilat de poterile arnăuților, cu piciorul ologit și o sarsana la gât, stând la un colț de stradă și întinzând în fața trecătorilor grăbiți și indiferenți mâna descărnată și tremurătoare, pentru a primi un nenorocit de gologan. În scurt timp, Haiduc ajunsese al o stare de degradare fizică și morală avansată, care se accentua vertiginos. Blana lui altădată îngrijită, curată și strălucitoare îl abandonase de multă vreme. Haina lui exterioară era formată din smocuri răvășite de păr, în care se vedea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
prispă. Iar noaptea, de pe dealul livezii din vârful căruia își cânta iubirea și dragostea de viață când era mai tânăr -, slobozea acum urlete jalnice, persistente, care-ți induceau o stare de frică, de nesiguranță, de groază. Ce se întâmpla cu Haiduc? Erau aceste urlete nocturne un soi de rămas bun? Erau "cântecul lui de lebădă" și poate un "Memento mori"? Erau o trecere în revistă a propriei sale existențe și un adio luat cu ură și dispreț față de specia umană? Față de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Ceea ce știu cu siguranță e faptul că dezlănțuirea de urlete înfiorătoare îi deranjau și pe vecini, care se întrebau dacă nu cumva câinele a turbat dar mai ales o supărau pe stăpâna lui. Cu excepția bucății de mămăligă unsă cu ulei, Haiduc nu mai primea nimic. Absolut nimic. Seara îi dădeam porția de mămăligă drastic raționalizată! O mânca în prezența mea cu o repeziciune de prestidigitator, apoi căuta cu limba eventualele firimituri de pe pământ și ridica jenat ochii spre mine, cerându-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
nimic. Și e liniște pe dealuri Ca-ntr-o mănăstire arsă; Dorm și-arinii de pe maluri Și căldura valuri-valuri Se revarsă." (G. Coșbuc) Amețit de această tăcere de sfârșit de lume, cu capul lui mare așezat pe labele din față, Haiduc intra în împărăția lui Morfeu, visând, pesemne, munți de ciolane garnisite cu carne fragedă. Săracul de el...! Spre dimineață, cobora șontâc-șontâc spre reședința lui permanentă: garsoniera de sub prispă. Dar îi era foame. Un fel de crampe și de zvâcnituri îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
brusc, de așa manieră încât spatele cabinei, de la sol și până la înălțimea de un metru nu mai beneficia de protecția scândurilor transversale: era gol. În momentul în care persoana intra în această construcție cu destinație "specifică" pentru satisfacerea fireștilor nevoi, Haiduc, amețit și obosit, pătrundea și el, prin latura din spate în interiorul cabinei, jos, prin golul de care am amintit. Când materia oxidată, eliminată pe cale naturală, începea să părăsească organismul uman, primul segment îi cădea direct pe cap, apoi alte tranșe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
în zilele toride, când stratul de necurățenie de pe el, din cauza căldurii mari, se evapora, răspândind în jurul lui vapori otrăviți. Dacă nouă ne era greu să-l vedem fără să ne cutremurăm de scârbă, de groază și de milă, oare el Haiduc înțelegem noi cât de atroce era suferința lui? Prin ce chinuri cumplite trecea? Însă ceea ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat. Într-o dimineață ca de obicei am ieșit pe prispa casei și stăteam pe o țolică rezemat de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
la spatili tău. Așă. Bini. Am executat mișcarea prompt, uitându-mă al fața ei pentru a aștepta vreo nouă poruncă. Dar n-a venit. Bunica avea în mâna dreaptă un lanț; s-a așezat în genunchi în fața prispei unde era Haiduc și i-a petrecut lanțul după gâtul descărnat, scorțos și urât mirositor. Operațiunea a necesitat oarecare timp, deoarece câinele se retrăsese lângă zidul casei, iar bunica făcea toată treaba asta pe bâjbâite. În sfârșit a terminat. Ei, de-amu ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
eu încheiam șirul acesta macabru, călcând prin praful gros al uliței cu măciuca pe umăr. Nu știam, nici nu bănuiam ce intenții are bunica: încotro mergeam și în ce scop. Era obositor; înaintam greu spre o Golgotă imaginară. Mai ales Haiduc. Țopăia pe cele trei picioare în niște salturi caraghioase, iar pe cel de-al patrulea picior cel beteag îl târșâia după el prin praful drumului, lăsând o dâră sinusoidală. Înainta mai mult forțat, târât de lanț, decât pe propriile lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
a început să coboare și am ajuns pe fosta albie a pârâiașului, acum secată. Albia era presărată cu prundiș, iar în malurile relativ înalte oamenii făcuseră o mulțime de găuri din care scoteau lut galben pentru muruit. Ne-am oprit. Haiduc stătea epuizat și aiurit pe cele trei picioare în fața călăului. Bunica și-a trecut lanțul din mâna dreaptă în mâna stângă și în același timp a scurtat distanța dintre ea și condamnat, trecând de câteva ori lanțul împrejurul palmei stângi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
dă-ti mai încolo. Așă! Câinele era tot în picioare și-i urmărea cu atenție fiecare mișcare. Bunica a ridicat bățul deasupra capului și l-a repezit cu toată forța în capul câinelui. Din reflex, într-o fracțiune de secundă, Haiduc s-a tras înapoi, lanțul a dezechilibrat-o pe bunica, iar lovitura năprasnică a transformat în așchii botul sărmanului câine din care țâșnise un val de sânge cu spumă în același timp cu un urlet înfiorător. Câinele făcea eforturi disperate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
aer fierbinte, care-ți frigea pielea. Participasem la un ritual de o cruzime înfiorătoare. Mă simțeam atât de copleșit, de neputincios și inutil, încât lacrimile îmi șiroiau pe obraji fără voia mea. Monstruos! Din poziția în care se afla acum Haiduc de pe botul făcut țăndări de loviturile nemiloase ale călăului se dezvelise un rest din maxilarul altădată întreg, lăsând să se vadă un rânjet sarcastic, aruncat speciei umane pentru metodele barbare de "eutanasiere". Pleoapa ochiului stâng pe jumătate ridicată crea o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
țăndări de loviturile nemiloase ale călăului se dezvelise un rest din maxilarul altădată întreg, lăsând să se vadă un rânjet sarcastic, aruncat speciei umane pentru metodele barbare de "eutanasiere". Pleoapa ochiului stâng pe jumătate ridicată crea o fantă prin care Haiduc trimitea, post-mortem, spre înaltul cerului, un reproș zguduitor Dumnezeului canin și al tuturor animalelor care se zice sunt tot făpturi ale Celui de Sus. De ce, Doamne, mi-ai rezervat o asemenea moarte rușinoasă și crâncenă?? De ce, Doamne, m-ai lăsat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
și cu devotament?? N-am cerut nimic deosebit: o crăticioară de apă și un rest de mămăligă. Atât. Și atunci?? Bunica se ridicase de pe dâmbul pe care se odihnise și, înșfăcându-l iar de coadă, continua să-l târască pe Haiduc spre mormântul lui canin, care se deosebea de al nostru, al oamenilor, doar prin formă: al său era rotund, pe câtă vreme al nostru este dreptunghiular. Nu? În rest, ambele gropi au menirea să-i "odihnească" pe cei așezați în "locuința" subterană
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
întreita funcție de ucigaș, cioclu și Mare Arhiereu al Canidelor. Bunica s-a așezat pe prundiș, s-a lăsat pe spate, sprijinindu-se zdravăn de pământ cu palmele desfăcute, și a început să împingă gospodărește, cu tălpile, pământ peste mormântul lui Haiduc. Picioarele! N-am mai văzut asemenea picioare...! Umflate, lăbărțate, crăpate, cu niște călcâie elefantine și niște falii laterale în care al rigoare se puteau aciua greierii în sezonul hibernal. Tumefiate asemenea unor butuci de miile de lovituri primite de-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
casă, seara de aramă, Lumineaz-o pașnic și senin." (S. Esenin) Cu fusta ridicată până la genunchi, împingea cu încăpățânare țărână în groapă, până când aceasta s-a umplut, ascunzându-l definitiv sub pământul primitor pe cel care, odată, cândva, fusese marele carpatin-mioritic, Haiduc. Desigur că "înmormântarea" lui Haiduc nu a avut măreția, grandoarea, fastul și amploarea ritualurilor funebre prilejuite de trecerea la cele veșnice a vreunei celebrități din aristocrația creștină. Dar au fost îndeplinite două cerințe fundamentale: înhumarea și prohodul lapidar și sinistru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
pașnic și senin." (S. Esenin) Cu fusta ridicată până la genunchi, împingea cu încăpățânare țărână în groapă, până când aceasta s-a umplut, ascunzându-l definitiv sub pământul primitor pe cel care, odată, cândva, fusese marele carpatin-mioritic, Haiduc. Desigur că "înmormântarea" lui Haiduc nu a avut măreția, grandoarea, fastul și amploarea ritualurilor funebre prilejuite de trecerea la cele veșnice a vreunei celebrități din aristocrația creștină. Dar au fost îndeplinite două cerințe fundamentale: înhumarea și prohodul lapidar și sinistru al bunicii. Odihnește-te în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
avut măreția, grandoarea, fastul și amploarea ritualurilor funebre prilejuite de trecerea la cele veșnice a vreunei celebrități din aristocrația creștină. Dar au fost îndeplinite două cerințe fundamentale: înhumarea și prohodul lapidar și sinistru al bunicii. Odihnește-te în pace, sărmane Haiduc! Opto sit tibi terra levis Doresc să-ți fie țărâna ușoară. În cea ce mă privește: "Plâng pe zarea dorului Cu lacrima norului Mi-au secat pleoapele Și-n inimă apele." (L. Blaga) Și-a luat unealta ucigașă, apoi, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]