1,474 matches
-
Athanaric, și se crede că piesele erau utilizate în ceremoniale religioase, aurul fiind identificat ca fiind extras în zona munților Ural și deci datează dinaintea migrației goților către Europa. Originile satului Pietroasele datează din 10 februarie 1494, când într-un hrisov al lui Vlad al IV-lea Călugărul, se acorda unor slujitori ai voievodului drept de proprietate asupra unei moșii în zona satului Bădeni. Pe aceste moșii, împărțite la început între una moșnenească (la vest) și alta aparținând boierilor (la est
Comuna Pietroasele, Buzău () [Corola-website/Science/310275_a_311604]
-
Tudor", "Neagu" și alții. Prezența unor ploieșteni pe piețele unor orașe din Ardeal denotă că localitatea avea un nume și o bază economică ce-i permiteau să intre în relații comerciale cu centre de peste munți. Numele mai apare într-un hrisov din 1567, semnat de domnul Țării Românești, Petru cel Tânăr, prin care se întărea o vânzare a "cinci răzoare" de vie între un anume Avruț din Ploiești și logofătul Coresi din Bărcănești. Legenda spune că Mihai Viteazul, în 1597, voind
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
dreptul să-și ridice case în oraș, în perioada următoare începând să-și strângă și să-și aducă materialele. Muruz nu s-a resemnat însă și, la schimbarea domnitorului, profitând de faptul că, în 1781, orășenilor li se luaseră vechile hrisoave în schimbul cărții date de Ipsilanti, s-a adresat lui Nicolae Caradja (1782-1783). Comisia divanului însărcinată cu cercetarea l-a părtinit pe Muruz - acum mare vornic - și domnitorul, prin hrisoavele din 1782, a dat acestuia „unind împreună moșia de câmp și
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
profitând de faptul că, în 1781, orășenilor li se luaseră vechile hrisoave în schimbul cărții date de Ipsilanti, s-a adresat lui Nicolae Caradja (1782-1783). Comisia divanului însărcinată cu cercetarea l-a părtinit pe Muruz - acum mare vornic - și domnitorul, prin hrisoavele din 1782, a dat acestuia „unind împreună moșia de câmp și orașul să le stăpânească nedeosebite", stabilind obligațiile în muncă ale locuitorilor, posibilitățile de a le converti în bani, interzicând producerea și vânzarea vinului și rachiului și stipulând alte obligații
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
stăpânirea orașului și chiar, terminându-și casele, să se așeze aici. La schimbarea domniei, orășenii „"au venit cu mulțime de norod"” în fața lui vodă, „"cerând slobozenia lor după privilegiul ce au avut"”, iar Nicolae Mavrogheni a eliberat orașul în condițiile hrisovului din 1781. De astădată boierul nu a respectat hotărârea, uneltind pe lângă divan, iar după începerea ocupației austriece a încălcat-o fățiș. Plângerile ploieștenilor adresate administrației militare austriece și apoi domnitorilor Mihai Șuțu (1791 - 1793) și Alexandru Moruzi (1793 - 1796) au
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
orașului consolidându-se. Încurajați de moartea lui Ianache Muruz, ca și de revenirea pe tron a lui Alexandru Ipsilanti (1796 - 1797), orășenii au redeschis procesul și l-au câștigat, domnitorul, consecvent cu hotărârea lui din 1791, redând printr-un nou hrisov libertatea orașului. Victoria a fost însă de scurtă durată. După schimbarea domniei, băneasa văduva Elena Muruz și fiica ei Ralu, măritată curând cu beizadea Costache Caradja (fiul lui Nicolae Caradja), s-au adresat lui Constantin Hangerli (1797 - 1799) care, printr-
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
orașului. Victoria a fost însă de scurtă durată. După schimbarea domniei, băneasa văduva Elena Muruz și fiica ei Ralu, măritată curând cu beizadea Costache Caradja (fiul lui Nicolae Caradja), s-au adresat lui Constantin Hangerli (1797 - 1799) care, printr-un hrisov din 12 octombrie 1798, dădea din nou orașul Muruzeștilor, poruncind postelnicului ca, odată cu punerea în posesie a acestora, să ia de la mâna orășenilor și copia ultimului hrisov al lui Ipsilanti. Muruzoaia și ai ei au păstrat orașul și sub domnia
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
Nicolae Caradja), s-au adresat lui Constantin Hangerli (1797 - 1799) care, printr-un hrisov din 12 octombrie 1798, dădea din nou orașul Muruzeștilor, poruncind postelnicului ca, odată cu punerea în posesie a acestora, să ia de la mâna orășenilor și copia ultimului hrisov al lui Ipsilanti. Muruzoaia și ai ei au păstrat orașul și sub domnia lui Alexandru Moruzi (1799 - 1801), Mihai Șuțu (1801 - 1802) și Alexandru Șuțu (iunie - septembrie 1802), căpătând noi întăriri. Descurajarea orășenilor a trecut repede, mai ales când între
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
anume Ivan Damianovici și dăruită mănăstirii ctitorite de Ștefan cel Mare. La data de 27 aprilie 1503, după cum precizează pisania aflată pe zidul bisericii, s-a început construirea bisericii Mănăstirii Dobrovăț, ctitorită de domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504). Printr-un hrisov din 6 octombrie 1503, voievodul a înzestrat cu cinci sate mănăstirea care era păstorită pe atunci de părintele Pahomie. Pe peretele vestic al pridvorului, în dreapta ușii de intrare în biserică, a fost pusă o pisanie în limba slavonă cu următorul
Mănăstirea Dobrovăț () [Corola-website/Science/309112_a_310441]
-
populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (97,28%). Pentru 2,64% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Albeștii de pe Ialomița sunt atestați prima dată la 23 iunie 1608, într-un hrisov prin care voievodul Radu Șerban întărea lui Dragul logofăt și soției lui Calea ocina la Buești, cu mai multe părți, între care și 64 de stânjeni cumpăratț „de la Manea din Albești și de la femeia lui Zoica și de la fiica ei
Comuna Albești, Ialomița () [Corola-website/Science/310564_a_311893]
-
zarea satului Buda (în trecut Ivești) iar spre sud pînă la „Plop”. Aceste hotare, au fost stabilite în urma unui proces, între răzeșii din Orgoiești și schitul Orgoieștii noi, măsurătorile făcându-se pe 8 oct 1846 „ca să aducă întru împlinire Domnescul hrisov, din anul 1837 no 126 ”. Schitul a fost închinat, Mânăstirii Neamț, slujită pe atunci de călugari greci, de unde și faptul că, la schitul Orgoieștii Noi, au slujit tot calugări greci. Construirea Bisericii „unde se cinstește și se prăznuiește hramul celui
Biserica de lemn din Căpușneni () [Corola-website/Science/310576_a_311905]
-
Săcuieni astfel: Una dintre primele atestări ale acestui județ este din 1577, un document în care se face referire la localitatea Salcia, menționată într-o listă a "megieșilor" care aleg partea banului Radu din moșia Poieni, județul Saac. Printr-un hrisov din septembrie-decembrie 1636 mănăstirea Slobozia primea de la domnie "o vie în dealul Năenilor, județul Saac, și 300 de bolovani de sare pe an de la ocna Ghitioara". La 29 mai 1677 Gheorghe Duca confirmă mănăstirii Slobozia lui Ianache drepturile sale asupra
Județul Săcuieni () [Corola-website/Science/305030_a_306359]
-
un alt document, din 18 februarie 1756, care marchează "ieșirea din indiviziune a lui Marin sin Ilinchii ot Ștefești hotărâtă de megieșii orânduiți din poruncă domnească", se face referire la "porunca dumnealui Petre vel Stolnic, ispravnic ot sud Saac". Prin hrisovul din august 1782 Nicolae Caradja acorda mănăstirii Căldărușani "vinăriciul din sud. Saac, după popoarăle Valea Mieilor, Valea Largă i Valea Negovanilor".. Reședința județului s-a aflat inițial la Urlați până cel târziu în 1645, an în care a fost mutată
Județul Săcuieni () [Corola-website/Science/305030_a_306359]
-
domniei lui Ștefan cel Mare. Cert este că primul act istoric în care se vorbește clar despre Telenesti, așezat pe malul râului Ciulucul Mic, datează cu anul 1611. Un alt factor care a determinat dezvoltarea localității ca târg a fost hrisovul din 1796 al lui Alexandru Callimachi, prin care aici se întemeiază un târg cu 6 iarmaroace pe an, cu înlesniri - pentru a strânge străinii. Nu este exclus că tocmai aceste privilegii au contribuit la dezvoltarea orașului ca târg. Există date
Telenești () [Corola-website/Science/305084_a_306413]
-
despre Telenești, așezat pe malul râului Ciulucul Mic, datează cu anul 1611. Datorită amplasării sale avantajoase, la hotarul dintre codri și câmpie, Teleneștiul a cunoscut o dezvoltare vădită. Un alt factor care a determinat dezvoltarea localității ca târg a fost hrisovul din 1796 al lui Alexandru Callimachi, prin care aici se întemeiază un târg cu 6 iarmaroace pe an, cu înlesniri pentru a strânge străinii. După reforma religioasă a "patriarhului Nikon" în Rusia din secolul XVII aici au poposit lipovenii, ruși
Telenești () [Corola-website/Science/305084_a_306413]
-
teritoriile românești. Primele dovezi ale prezenței armene pe pământ românesc sunt din anul 946 d.C., la Cetatea Albă. Fiind una dintre cele mai vechi naționalități conlocuitoare, un fapt important se întâmplă în anul 1408, când Alexandru cel Bun emite un hrisov prin care permite fondarea unei episcopii armene în orașul Suceava. Astăzi, centru religios al armenilor este la Ecimiadzin. Datorită faptului că diferențele față de credința creștin-ortodoxă sunt minime, relația cu aceasta din urmă este foarte bună. Patriarhul Suprem al armenilor de
Biserica Apostolică Armeană () [Corola-website/Science/305110_a_306439]
-
se vorbește despre un uric ce l-a avut Magda, fata lui Drulea spătar, de la Ștefan Voievod. La început satul purta denumirea de Drulești. Documentele vremii atestează existența în spațiul românesc încă a unei localități cu denumirea Drulești. într-un hrisov, emis de cancelaria domnească a lui Ștefan Tomsa, este menționat „lonasco din Drulești, o așezare din ținutul Roman. Deși săpăturile arheologice realizate la Durlești atestează existența în primele secole ale mileniului II al erei noastre, adică după Hristos, a unor
Durlești () [Corola-website/Science/305101_a_306430]
-
lui Mihai Racoviță, în anul 1473. Din păcate aceste documente lipsesc și urmează poate a fi găsite. Totuși cel mai vechi document găsit cu prima atestare incotestabila a Durleștilor datează din 1 iunie 1656, data indicată pe un uric (sau hrisov) domnesc, emis de domnul Moldovei Gheorghe Ștefan, întărind lui Onofrei și lonascu Bucșan mai multe cumpărături din satul Durlești. Biserică Sfinților Voievozi Mihail și Gavriil a fost construită în anul 1783. Din 1861 în Durlesti funcționează o școală parohială bisericească
Durlești () [Corola-website/Science/305101_a_306430]
-
pe 5 mai 1554 vistiernicului Mogîldea partea dinspre răsărit a s. Medveja, cumpărat cu 600 zloți tătărești de la Grozava, fiica pîrcălabului Toader. Mai aflăm că Mogîldea era pan, dar el era Mogîldea, nu Medvedev. Satul mai este pomenit și într-un hrisov de la Petru Voievod, datat cu 24 martie 1587 ca punct de hotar pentru o altă moșie. Iar într-un ispisoc din 27 iunie 1604, de la Eremia Movilă, pentru diacul Pavel Taban se precizează: Medveja, unde a fost Oanță. Însă cine
Medveja, Briceni () [Corola-website/Science/305140_a_306469]
-
mici, care pe vremuri se dezvoltau pe una și aceeași moșie mare de pe malul Prutului. Stâpânii lor se schimbau la fel de des, ca și vestiții călători, care treceau pe aici spre Iași sau de la Iași. Despre cătunul Ceabrău aflăm dintr-un hrisov de la Alexandru cel Bun și de la Iliaș și Ștefan Voievozi pentru fiii boierului Sandru, nepoți ai lui Cozma Sandrovici. Zălucea a fost satul unde ședea Dragomir, dăruit boierului Mihail de la Dorohoi în ziua de 20 dec. 1437. Au fost atestate
Drepcăuți, Briceni () [Corola-website/Science/305137_a_306466]
-
Trușeni este un sat-reședință de comună din sectorul Buiucani, municipiul Chișinău, Republica Moldova. Trușeniul se află la 12 km de orașul Chișinău. În 1545 apare prima mențiune documentară în hrisovul lui Petru Rareș, în legătură cu stabilirea hotarelor mănăstirii Căpriana (Regest publicat de L.T.Boga în Documente Basarabene, pag. 11, 1929). În Dicționarul statistic al Basarabiei, București 1923, pag.286, se vorbește că satul Trușeni ar fi existat încă din 1510. La
Trușeni, Chișinău () [Corola-website/Science/305128_a_306457]
-
perire Uță Mașcu, care de atunci se numește Mașcăuți. Argument în favoarea acestei legende vin din spusele localnicilor care povestesc despre acest viteaz Uță Maciciul. Primul document care menționează moșia în cauză datează din 17 iulie 1436, este vorba de un hrisov emis de cancelaria domnilor Țării Moldovei, Ilie și Ștefan, către logofătul Oncea, căruia i se întărea o seamă de localități rurale. În data de 9 noiembrie 1819, este sfințită noua biserica din piatră cu hramul Sf. Voievozi a satului, ctitorită
Mașcăuți, Criuleni () [Corola-website/Science/305156_a_306485]
-
pini se găsesc pe sezoane ciupercile, iar fauna este caracterizată prin prezența veverițelor, căprioarei, bursucului, vulpelor, cârtiților, iepurilor de câmp, bufnițelor, cocostârcului alb și alte specii. Satul Zăicana a fost pentru prima dată atestat documentar în iunie 1501, într-un hrisov emis de domnul Țării Moldove Ștefan cel Mare în care se spune, că întărește panului Iancovici spătarul, fiul boierului Gligorașco Iancovici vornic de Suceava, votcina tatălui său, satul Ișnovăț, iar apoi sunt descrise hotarele acestei moșii și se spune: „"Iar
Zăicana, Criuleni () [Corola-website/Science/305158_a_306487]
-
Colibași este o localitate-centru de comună în Raionul Cahul, Republica Moldova. Pentru prima dată de așezarea Colibași se pomenește prin hrisoavele din secolul XVII. Oficial, Colibașul a fost pentru prima dată atestat documentar în anul 1711, cu toate că satul era populat cu mult mai devreme. Mulți cercetători leagă denumirea „Colibași” cu valorificarea stepelor sălbatice și a bogățiilor luncii inundabile a Prutului, cînd
Colibași, Cahul () [Corola-website/Science/305142_a_306471]
-
țărmul lacului de acumulare. Mai jos de Holercani, într-o zonă împădurita cu un parc enorm, se află un orășel balnear cu vile parlamentare arătoase, plaja și stație de bărci. Satul Holercani este atestat la 26 ianuarie 1466. Dintr-un hrisov domnesc rezultă că Ogorilcu era proprietarul ocinei și al satului. Numele de persoana Ogorilcu ulterior modificat în structura toponimului, prin apropiere de Gorilcu (Horilcu) derivatul în -co>cu de la un hypocoristic antroponimic sau de la o poreclă a apelativului regional horilca
Holercani, Dubăsari () [Corola-website/Science/305164_a_306493]