3,653 matches
-
a spune doar adevărul va putea fi exploatată pentru înfăptuirea unor acțiuni condamnabile, și anume prigonirea supușilor, lipsirea individului de dreptul la viață și lăsarea unui om nevinovat, lipsit de apărare, pradă ucigașului 31. În asemenea conflicte dintre îndatoriri verdictul imperativului categoric va fi clar. Iar a urma acest verdict - conchide Vuillemin - înseamnă a rămâne fideli spiritului gândirii lui Kant, chiar și împotriva unora dintre afirmațiile sale explicite 32 Punctul de vedere potrivit căruia există, dincolo de criteriul suprem al moralității, legi
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
unei ființe nevinovate pentru a salva multe alte vieți 35 O altă observație interesantă care s-a făcut, pentru a explica poziția lui Kant, se referă la deosebirea dintre implicațiile a două dintre formulările pe care le-a dat el imperativului categoric. Este vorba de formula generală sau fundamentală („Acționează numai conform acelei maxime prin care să poți, totodată, voi ca ea să devină o lege universală.”) și formula scopului în sine sau a umanității („Acționează astfel încât să folosești umanitatea, atât
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
4, 1982, p. 414. 30. Ibidem, p. 420. 31. Vezi Ibidem, p. 421. 32. „Pentru a fi fideli lui Kant, chiar și împotriva literei lui Kant, noi trebuie să salvăm legislația chiar și cu prețul legii. (Autorul are în vedere imperativul categoric, ca principiu de legislație universală, și respectiv legi morale ca „Să nu minți!” - n.m., M.F.) Și dacă prudența ține de legislație, în sensul că legislația conține gândul folosirii pe care un altul este gata să-l dea maximei mele
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
33. Vezi, de exemplu, Thomas E. Hill Jr., Dignity and Practical Reason in Kant’s Moral Theory, Cornell University Press, Ithaca and London, 1992, pp. 72-74. 34. Ibidem, p. 75. 35. Ibidem, pp. 212-224. 36. Pentru o caracterizare a formulelor imperativului categoric și a relației dintre ele, vezi Valentin Mureșan, „Ipostazele imperativului categoric la Kant”, în M. Flonta, H.-K. Keul, Filosofia practică a lui Kant, Editura Polirom, Iași, 2000. 37. Vezi Christine Korsgaard, Creating the Kingdom of Ends, Cambridge University
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Reason in Kant’s Moral Theory, Cornell University Press, Ithaca and London, 1992, pp. 72-74. 34. Ibidem, p. 75. 35. Ibidem, pp. 212-224. 36. Pentru o caracterizare a formulelor imperativului categoric și a relației dintre ele, vezi Valentin Mureșan, „Ipostazele imperativului categoric la Kant”, în M. Flonta, H.-K. Keul, Filosofia practică a lui Kant, Editura Polirom, Iași, 2000. 37. Vezi Christine Korsgaard, Creating the Kingdom of Ends, Cambridge University Press, 1999, pp. 140-143. 38. Ibidem, p. 151 și pp. 347-348
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
este, cum bine se știe, o etică a datoriei. Pentru Kant, datoriile se exprimă în toate acele maxime de comportare pe care le va urma o ființă omenească în măsura în care comportarea ei va fi dictată numai de rațiune. Aceste maxime sunt imperative ce rezultă din scopuri stabilite de rațiune. În opoziție cu scopurile care exprimă pornirile noastre egoiste, exclusiviste, scopurile stabilite de rațiune sunt universalizabile. Ele vor fi acceptate de toate ființele raționale. Prima noastră impresie ar putea să fie că a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
cu scopurile care exprimă pornirile noastre egoiste, exclusiviste, scopurile stabilite de rațiune sunt universalizabile. Ele vor fi acceptate de toate ființele raționale. Prima noastră impresie ar putea să fie că a cere oamenilor să se conducă după asemenea scopuri și imperative este o probă de naivitate înduioșătoare. Numai cel lipsit de experiență sau cel care a trecut prin viață fără să învețe nimic cu privire la firea omenească ar putea să-și facă iluzii în această privință. Kant nu a fost, totuși, un
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
faptul că fericirea ar fi consecința îndeplinirii datoriei, fără să se întrebe ce efect ar avea îndeplinirea datoriei asupra fericirii sale. Altfel spus, el trebuie să urmeze calea datoriei pe un temei pur moral 13. Îndeplinirea datoriei este, așadar, un imperativ necondiționat, fericirea este ceva subordonat și condiționat. Cel mai înalt bine pentru om este de a atinge starea de deplină mulțumire de sine - fericirea - prin îndeplinirea datoriei. Cât privește conturarea idealului moral al lui Kant prin raportare la morala creștină
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
libertatea, să fie tot timpul pregătit de luptă. Preț are numai ceea ce se obține prin această luptă. Meritul moral, un merit care poate să revină doar ființelor raționale imperfecte, se câștigă prin sforțare împinsă până la sacrificiu. Constrângerea care decurge din imperativul moral nu se exercită asupra ființelor raționale în genere, afirmă Kant, ci intervine numai „pentru oameni ca ființe naturale raționale, care sunt îndeajuns de lipsiți de sfințenie încât să poată fi cuprinși de dorința de a încălca legea morală, cu toate că
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
nu figurează nici o scriere a lui Kant. Învățământul filosofic al lui August Treboniu Laurian și al lui Ion Zalomit se sprijinea pe autoritatea lui Kant5 cu precădere în afirmarea ideilor directoare ale luminării. Nu deducția transcendentală sau formulările alternative ale imperativului categoric îi interesau pe acești profesori - elevii lor nu ar fi putut oricum urmări asemenea demersuri conceptuale pretențioase -, ci îndemnul kantian la instaurarea suveranității rațiunii, un mesaj al modernității într-o lume premodernă. Discursul de deschidere al cursului de filosofie
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
pură, obiectul cercetărilor lui Kant, este a priori, prin urmare atemporală. Criteriile ei sunt imuabile, aceleași în toate timpurile și în toate locurile. Ceea ce deosebește indivizii și colectivitățile ar fi doar recunoașterea autorității rațiunii și capacitatea de a da satisfacție imperativelor ei. Rațiunii i se conferă, prin urmare, demnitatea de instanță ultimă de judecată a istoriei tocmai deoarece se consideră că ea stă deasupra istoriei. Opțiunile lui Blaga sunt solidare cu acea orientare particularistă și istoristă care s-a configurat la
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
începutul secolului al XIX-lea, tocmai ca reacție față de raționalismul universalist al epocii luminilor. Inițiatorii acestei orientări, contemporani ai lui Kant, s-au raportat în mod polemic îndeosebi la acele pretenții universaliste care susțin edificiul filosofiei transcendentale și al eticii imperativului categoric. Pentru Kant, individul, ca ființă emancipată prin exercițiul rațiunii, era cetățean al lumii (Weltbürger). El aparține epocii și unei anumite colectivități mai mult prin determinările contingente ale existenței sale. Din perspectiva particularismului istorist romantic și postromantic, indivizii ne apar
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
înțelege mai bine de ce el acuză comoditatea sau lenea și lașitatea drept principalele obstacole care împiedică ieșirea oamenilor din starea de minorat, o stare la care ei se condamnă singuri atât timp cât nu reușesc să facă uz de propria lor rațiune. Imperativul kantian „Ai curajul de a te sluji de propria ta minte!”, imperativ pe care filosoful îl numește „deviza luminării”, reprezintă un apel adresat tuturor oamenilor. Este invitația adresată fiecărui om de a se împlini ca ființă omenească, de a deveni
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
principalele obstacole care împiedică ieșirea oamenilor din starea de minorat, o stare la care ei se condamnă singuri atât timp cât nu reușesc să facă uz de propria lor rațiune. Imperativul kantian „Ai curajul de a te sluji de propria ta minte!”, imperativ pe care filosoful îl numește „deviza luminării”, reprezintă un apel adresat tuturor oamenilor. Este invitația adresată fiecărui om de a se împlini ca ființă omenească, de a deveni o persoană. În textul care debutează cu formularea acestei devize, expresii ca
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
moralității. „Așadar, morala duce inevitabil la religie, extinzându-se astfel spre ideea unui legiuitor moral, autoritar, situat în afara omului...”14 Religia, înțeleasă drept credință în existența unui legiuitor suprem, are pentru Kant o substanță exclusiv morală. Omul care va urma imperativul moral doar în așteptarea răsplății și de frica pedepsei dincolo de mormânt nu va fi pentru Kant o ființă autonomă, liberă, și prin urmare, un subiect moral. Deoarece voința lui Dumnezeu este determinată doar de legea morală, a acționa potrivit voinței
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ființă autonomă, liberă, și prin urmare, un subiect moral. Deoarece voința lui Dumnezeu este determinată doar de legea morală, a acționa potrivit voinței lui înseamnă a acționa potrivit prescripțiilor rațiunii practice pure, prescripții pe care le exprimă diferitele formulări ale imperativului categoric. Este tocmai sensul în care religia adevărată, religia rațiunii, va fi caracterizată de Kant drept „recunoașterea tuturor îndatoririlor noastre drept porunci divine”. Înțeleasă în acest fel, religia nu va mai fi fundamentul moralității, ci doar o consecință de neevitat
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
concluzia va fi că ea trebuie să fie curățată de tot ceea ce nu poate fi întemeiat prin rațiunea practică pură. În scrierea lui despre religie, Kant se va strădui să releve în tradiția creștină înțelesuri ce sunt în armonie cu imperativele legii morale, imperative pe care le va caracteriza drept învățăturile cele mai sfinte ale rațiunii. El va aprecia Biblia drept o scriere cu o uriașă forță de înrâurire morală. Chiar și istorisirile despre minuni ce pot fi intâlnite aici vor
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a locului. Mesajul ei răzbate prin religiile bazate pe revelație și supraviețuiește credințelor religioase care se schimbă odată cu locurile și timpurile, cu împrejurările. Spre deosebire de acestea, ea nu are început și sfârșit. Religia universală se impune drept consecință inevitabilă a recunoașterii imperativelor rațiunii practice pure, imperative accesibile, în principiu, oricărei ființe omenești. Iar dacă, așa cum spune Kant, determinarea originară a firii omenești este progresul rațiunii, urmează că luminarea va însemna întotdeauna și emancipare religoasă. Ce ne spune nouă ideea kantiană a luminării
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
răzbate prin religiile bazate pe revelație și supraviețuiește credințelor religioase care se schimbă odată cu locurile și timpurile, cu împrejurările. Spre deosebire de acestea, ea nu are început și sfârșit. Religia universală se impune drept consecință inevitabilă a recunoașterii imperativelor rațiunii practice pure, imperative accesibile, în principiu, oricărei ființe omenești. Iar dacă, așa cum spune Kant, determinarea originară a firii omenești este progresul rațiunii, urmează că luminarea va însemna întotdeauna și emancipare religoasă. Ce ne spune nouă ideea kantiană a luminării? Tragediile ultimului secol, crime
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
preceptelor ei caracteristice. Este însă de neconceput să faci uz de rațiune pentru a scoate la iveală și a supune unui examen critic temeiurile care ar fi de natură să legitimeze cauza însăși și pretenția că ea ar reprezenta un imperativ absolut. Se lasă să se înțeleagă faptul că adeziunea individului la o cauză suprapersonală, în măsură să confere sens și finalitate existenței sale, s-ar realiza prin puteri originare ale sufletului situate dincolo de sfera de acțiune a judecății raționale. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
o cauză suprapersonală, care va fi sustrasă examenului critic, stau în imaginea adversarului condus de o altă opțiune. La întrebarea: „Cum devin grupuri mari de oameni, uneori chiar colectivități cuprinzătoare, adversari de neîmpăcat a căror religie va fi dominată de imperativul afirmării a ceea ce este perceput drept cauza proprie prin nimicirea celor care i se opun și prin neutralizarea celor care nu aderă la ea?”, răspunsul ne este la îndemână. Asemenea cauze colective exclusiviste, cauze care îi opun pe unii oameni
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
metafizice, trad. Ion Papuc, Editura Crater, București, 1999, p. XXXII. Ibidem, p. XXXIV. Vezi I. Kant, Religia în limitele rațiunii pure, ed. cit. p. 249. Nu i se poate, desigur, imputa credinciosului de rând că nu a luat cunoștință de imperativul categoric kantian. Mai greu am putea crede că lui nu i-au ajuns la urechi cuvintele predicii de pe munte a lui Isus: „Tot ceea ce vreți să vă facă vouă oamenii trebuie să le faceți voi lor”. PUBLICAȚII ALE AUTORULUI DESPRE
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
deprindeți meditația sau alte metode de relaxare sau doar să citiți intensiv lucruri referitoare la asemenea tehnici, pentru a vă ajuta să vă Îmbunătățiți practica. Continuarea evoluției personale și spirituale CÎnd Începeți să folosiți Reiki În mod profesionist, unul dintre imperative este să vă ocupați de dezvoltarea dumneavoastră personală și spirituală, pentru ca Reiki să vă Învețe cine sînteți cu adevărat. Această energie are puterea de a vă transforma pe dumneavoastră Înșivă și de a vă schimba viața, sporindu-vă Înțelegerea de
Reiki pentru o viață by Penelope Quest () [Corola-publishinghouse/Science/2150_a_3475]
-
același timp, ne exersăm puterea de a „judeca” și „condamna”. Ce înseamnă violență instituțională ? Problematica este complexă: cum să determini cetățenii să respecte legile; legile în vigoare sunt de respectat? Sunt ele „juste”? libertatea individului este compatibilă cu supunerea la imperativele colectivității? putem, fără constrângeri excesive, să ajutăm copilul să devină un cetățean conștient de limitele și libertățile sale, precum și de datoria pe care o are față de societate? Aceste întrebări trebuie să și le pună orice asistent social și, mai ales
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
3-17. Lambru, M.; Mărginean, I. (coord.), 2004, Parteneriatul public-privat în furnizarea de servicii sociale, Editura Ziua, București. Mărginean, I., 2000, Economia politicilor sociale, Editura Ars Docendi, București. Mărginean I., 2004, Politica socială. Studii 1990-2004, Editura Expert, București. Mărginean, I., 2004, „Imperativul reorientării, dezvoltării și diversificării serviciilor sociale individualizate pentru copii”, Revista de Asistență Socială, nr. 1. Midgley, J., 1997, Social Welfare in Global Context, Sage Publications, Thousand Oaks. Petrescu, C., 2004, „Subvenționarea publică de servicii sociale. Studiu de caz asupra Legii
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]