6,649 matches
-
de adâncime. Romanele adevărate sunt greu lizibile, ele, tocmai fiindcă pretind o înțelegere dificilă și niciodată pe deplin limpede. Am văzut la televizor mai multe filme bazate pe romanele Agathei Christie, toate cu Hercule Poirot. Am constatat că enigma și intuițiile genialului detectiv de origine belgiană mă interesează mult mai puțin decât fundalul social, fie că acțiunea se petrece în Anglia interbelică, fie în colonii. E vorba de o lume definitiv dispărută, de o Atlantidă scufundată și de neregăsit pe hartă
Zece negri mititei by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3410_a_4735]
-
Cînd s-au păstrat în granițele jargonului sobru, i-au spus „materie întunecată”, „energie holografică”, „perturbație a supraorizontului“, „inflație chintesențială”, sau chiar „materie adiabatică”. Cînd însă au capitulat semantic și au recunoscut că aceste expresii sînt biete aproximări ale unor intuiții care le trădează ignoranța, au renunțat la lexicul scorțos și au trecut la metafore. Rezultatul e o procesiune de epitete cu tentă scolastică, materia întunecată devenind pe rînd „cameleonul cosmic”, „dilatonul”, „energia fantomatică”, „numerologie variabilă”, „gazul chaplygin generalizat“, „superchintesența“ (p.
Cameleonul cosmic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3417_a_4742]
-
din ideile de bază ale democrației. Trebuia să nu le pierdem pe parcurs. Adică dintru început apariția lui Iliescu trebuia blocată. Dar cine să o facă? Cine era alături de... Dinescu?! Caramitru?! Puteau s-o facă? Cred că nici n-aveau intuiția că trebuie făcut așa ceva. M.I.: Dar i-a trecut cuiva prin cap? Șt. A.D.: Cred că nimănui nu i-a trecut prin cap deși, în momentul când Iliescu a pronunțat cuvintele că trebuie să apărăm ideile comunismului, să facem... fața
Ștefan Aug. Doinaș în dialog cu Mircea Iorgulescu (1997) - "În Cercul literar de la Sibiu m-am născut a doua oară" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Memoirs/11655_a_12980]
-
care și-a scris toate păsurile și nevoile prin care a trecut.....” (p.38). Prezentarea operei e completată în capitolul Diverse în care se menționează câteva din „operele minore” ale lui Creangă: scrieri didactice, poezii, articole ocazionale etc. O bună intuiție critică îl conduce la sublinierea prieteniei cu Eminescu, evocată mai ales prin scrierile memorialistice despre „Junimea” ale lui Iacob Negruzzi și G. Panu. În opinia autorului, confirmată de istorici literari de mai târziu, descoperirea lui Creangă scriitorul se datorează lui
Prima monografie despre Creangă by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/3158_a_4483]
-
Irinei Nicolau, care, bazându-se pe cunoașterea culturii tradiționale, a știut să se plaseze precis pe palierul confesiunii. Înclin să cred că, văzând-o pe Elisabeta Rizea la Memorialul durerii, etnologul de calibru care a fost Irina Nicolau a avut intuiția că se află în fața unei reprezentante autentice a vechii culturi populare românești. Căreia cultura cărturărească, urbană și modernă, îi era, firește, străină. Dar căreia îi erau proprii cunoașterea orală, bunul-simț provenind dintr-o educație stratificată timp de secole și trecută
O carte întemeietoare by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3165_a_4490]
-
nu numai sloganuri de efect, dar și strategii de campanie ingenioase. Drept urmare, Mircea Veșmințeanu (așa îl cheamă pe politician) îl curtează prin interpuși și încearcă să-l coopteze în echipa lui. Suntem, deja, în plină ficțiune speculativă. Două sunt, însă, intuițiile prin care Dumitru Popescu își salvează romanul de capcana neverosimilului grosier. Întâi, el nu concepe politicul ca pe un raport de forțe, ci ca pe o proliferare de tactici discursive. E semnificativ, în prelungirea acestei idei, episodul confruntării finale dintre
Zăpezile de-acum by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3110_a_4435]
-
acuratețe ce-l împinge spre ordonarea luxurianței după criterii precise. Impresia pe care o lasă e cea a unui spirit la care puzderia cunoștințelor ascultă de o rigoare de tip speculativ. Înainte de a fi savant, Eliade e filosof înzestrat cu intuiții religioase, de aceea în volumele lui speculația precede așezarea informațiilor. Cauza nu stă în pedanteria unui intelectual pentru care mania fișelor e act cotidian, ci în profunzimea unei minți care gîndește în scheme abstracte. Tocmai de aceea Eliade nu are
Scara și cochilia by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3112_a_4437]
-
omenirii cu o condescendență cuvenită rudimentelor vetuste. Cum s-ar spune, începuturile sînt trepte de o primitivitate crasă, cînd abia ruperea de începuturi ne provoacă adevărata primitivitate. Cu alte cuvinte, omul, intrînd în istorie, suferă o kenoză, golindu-se de intuițiile precoce ale miturilor originare, și numai obtuzitatea cercetătorilor poate privi această golire ca pe un pas înainte spre gîndirea rațională. Concluzia? Întoarcerea la mituri nu e regres la forme anacronice, ci revenire la bogăția primordială. Iată de ce studierea miturilor e
Scara și cochilia by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3112_a_4437]
-
de consecință, literar). În rezumat și reduse la stadiul de concluzii, ideile acestea pot da impresia de truisme speculative. Numai a doua parte a sintagmei e însă corectă. Fondane speculează masiv și adeseori proba câte unei alegații e simpla sa intuiție (să-i zicem empatică). Ce contează nu e câtă dreptate are, ci dacă verdictele sale logice sunt plauzibile. Cât privește truismele, ele lipsesc cu desăvârșire de aici. (Ceea ce obligă la o lectură cu creionul în mână). Fondane ține să „rescrie
Linia Fondane? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3135_a_4460]
-
În același timp însă, e vorba de un apel care ne atinge în profunzime, adresîndu-se emoțiilor noastre și busculîndu-ne lenevoasele convingeri. Prin această reînflăcărare a cuvîntului reîncepem să existăm, pe această cale pot reapărea - printre nu puține amăgiri - necesități și intuiții care reprezintă adevărata noastră natură, adevărul nostru esențial. Pentru că existența - această viață umană care se naște și trebuie să moară, care înseamnă finitudine, care se lovește fără încetare de neprevăzutul hazardului - este, înainte de orice, o relație cu timpul; și cum
„Ce bine că Turnul Babel s-a prăbușit!“ () [Corola-journal/Journalistic/2925_a_4250]
-
piedra”. Rezultă de aici că e important pentru poezie, pentru poezia fiecărei națiuni, pentru poezia fiecărei limbi, să știe că există și alte limbi în afara limbii sale. Prin aceste vocabule fundamentale, o limbă înseamnă o abordare particulară a realității, cu intuiții ce pot ajunge țintă la adevărul vieții, dar care, de asemenea, se pot lăsa obnubilate de amăgiri; prin urmare, orice limbă dintre cele care există poate constitui, pentru oricare alta, un termen de comparație, aceasta însemnînd conștientizarea propriilor insuficiențe și
„Ce bine că Turnul Babel s-a prăbușit!“ () [Corola-journal/Journalistic/2925_a_4250]
-
atroce pentru a o înlocui cu accente mătăsoase. Singurele detalii cu adevărat memorabile - tăcerea încăpățînată a primilor ani, iluzia că norii îl însoțeau pe copil oriunde mergea - conțin mereu o nuanță intelectuală și niciodată o încordare vitală. Blaga nu are intuiția vieții, mărginindu-se doar la noțiunea ei. De aceea, în Hronicul și cîntecul vîrstelor tensiunea destinului e filtrată pînă la o diluție idilică, ce cade în picături moi pe zațul unor pagini spălăcite. E atîta umoare blajină în ele că
Cronicarul placid by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2875_a_4200]
-
spontană îl încurcă, surprizele îl stînjenesc și răutatea semenilor îl pune pe picior de fugă. Blaga nu are organ pentru rău, antenele lui neputînd sesiza cruzimile istoriei. Mai mult, filosoful nu are umor, sfătoșenia lui fiind doctă, fără urmă de intuiție a fermenților sarcastici ce dospesc în creierul omenesc. Cînd vezi atîta cochetărie duioasă, nu poți să nu-ți amintești de aerul ticăit cu care își citea, plicticos pînă la răpunere, prelegerile în fața studenților. E aici o încetineală cronică însoțită de
Cronicarul placid by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2875_a_4200]
-
MediaPro Distribution. Preluând o frază rămasă suspendată cu privire la vocea lui Daisy, frumoasa soție a unuia dintre magnații americani, ultraelegantul new rich, Jay Gatsby, gentleman-ul extras din mâlul unor afaceri murdare cu acțiuni, bootlegger-ul traficând whisky de contrabandă are o intuiție uimitoare: „Vocea ei e doldora de bani”. În română a fost tradus inspirat ca „doldora de bani”. Iar prietenul său, Nick Carraway, comentează inspirat pe marginea acestei revelații: „Era o voce încărcată de bani - acesta era farmecul inepuizabil care vibra
Gatsby de Wall Street by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2882_a_4207]
-
gustul sângelui pe piața de capital își întemeiază propriul imperiu pornind de la sume mici, cu o oaste de strânsură, un fel de băieți de cartier, care nu au nimic de pierdut și pentru care Jordan devine Marele Jordan, magnatul cu intuiții remarcabile. Nu doar bogații pot fi furați, ci și cei săraci, banii, cum se știe, neavând miros. Ruina unora înseamnă reușita altora, minciuna este modul de operare al lui Jordan și al acoliților lui, însă ea trebuie să fie creditabilă
Gatsby de Wall Street by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2882_a_4207]
-
exigenți eminescologi din ultima jumătate de secol. Impresionat de exemplara biografie 2 a poetului „nepereche“, de interpretările și analizele unor etape din itinerariul spiritual și fizic al celui ce a conceput și publicat poemul filosofic Luceafărul și, mai ales, de intuițiile critice ale tânărului său confrate, Constantin Noica îi transmite opiniile și observațiile sale prin cele două epistole. Gândurile lui Constantin Noica privitoare la biografia lui Eminescu, așa cum a elaborat-o criticul literar George Munteanu, s-au cristalizat în urma lecturii și
Două scrisori ale lui Constantin Noica by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/3010_a_4335]
-
Cartea însăși m-a încântat și instruit, dar nu fără unele rezerve, minore în fond. Paginile din urmă, însă, mi se par mai bune decât tot ce s-a putut spune despre Eminescu după 1944; într-un fel demne de intuițiile lui Iorga, pe care le și dezvoltă, de altfel, știut ori nu. În lumina lor vă înțeleg proiectul și aștept, cu mișcat interes, desfășurarea lui. Am în fața mea scrisoarea d[umnea]v[oastră] de acum câteva luni. Îmi spuneați, în
Două scrisori ale lui Constantin Noica by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/3010_a_4335]
-
subtilității. Iar, în măsura în care poemele de atmosferă îi reușesc, aceasta se datorează mai degrabă efectului de realitate pe care-l întreține. Multe piese de aici pomenesc o enormă „singurătate” (cuvântul apare adeseori majusculat). De fapt e vorba de singularitate, a cărei intuiție Monoran o are. La p. 156, definindu-și poemele (sau definindu-se pe sine ca „locuitor” al propriilor poeme), el încheie cu o constatare care valorează cât o revelație: „altfel le-ar putea scrie/ oricine”. Or, Ion Monoran vrea cu
Monoran, plutonicul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2896_a_4221]
-
ploaia cea strălucitoare, pe umăru-i, ca un urcior, întunecat și plin de apă, purta neistovitul nor.(...) Dintre personalitățile marilor sale urmase, de prin 1938 încoace, Alice Călugăru o "prevestește" îndeosebi pe Ileana Mălăncioiu, prin obsesia vitalității, mai limpede spus prin intuiția vizionara a acesteia. Întâia piesă (în ordinea antologiei), "Torsul", pare un joc de lenevii în 10 versuri, unde poeta își încearcă puterile vrăjitorești asupra propriului lexic (tors - torsul - torsul fusului - întorsul -torsuri - toarce - re'ntoarce): Din odaie, vin la vatră
Alice Călugăru by Ilie Constantin () [Corola-journal/Memoirs/17519_a_18844]
-
Călugăru! Poeta vorbește despre "vicleanul cap triunghiular,/ în care tulburi ochi veghiază sub străveziile pleoape"; e un alt mod de a ne îndemna să învățăm a descifra aceste embleme ale puterii universale, ermetice doar pentru cei ce contează excesiv pe intuiția scrutării directe. Tocmai aceste scrutări sumare se refuză "vicleanul cap triunghiular", fascinant și primejdios ("pecetluit", cum ar fi putut spune Mateiu Caragiale). În cuvinte mai simple, cunoștințele se dobândesc prin studiu, aptitudinile se dezvoltă prin exersare; lumea rămâne cu adevarat
Alice Călugăru by Ilie Constantin () [Corola-journal/Memoirs/17519_a_18844]
-
triunghiular", fascinant și primejdios ("pecetluit", cum ar fi putut spune Mateiu Caragiale). În cuvinte mai simple, cunoștințele se dobândesc prin studiu, aptitudinile se dezvoltă prin exersare; lumea rămâne cu adevarat pădurea de simboluri baudelairiană, în jurul celui ce nu-și educa intuițiile fundamentale moștenite prin arhetipuri. Mai la vedere decât alte simboluri, șerpii cer până la pedeapsa învățarea înțelesurilor și adâncirea lor. Alice Călugăru vorbește despre această necesară descoperire a izvoarelor ignorate, într-un distih neasemuit, care pare a descrie doar ivirea prin
Alice Călugăru by Ilie Constantin () [Corola-journal/Memoirs/17519_a_18844]
-
Prima carte a lui Cornel Ungureanu, cu titlul de rezonanță proustiană La umbra cărților în floare (1975), a fost considerată de critica de întâmpinare ca „un debut mai mult decât promițător” (N. Manolescu). În această carte, autorul comentează, cu fină intuiție și într-o tonalitate dezinvoltă, profiluri critice sau culegeri de cronici literare, tentat de ideea identificării unei dinamici structurale, în măsura în care, așa cum precizează autorul, fiecare foiletonist „are în fața sa, pe masa de lucru, o ipotetică istorie a literaturii, căreia i se
Cornel Ungureanu – 70 Seducția istoriei literare by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3348_a_4673]
-
Vișa sau Alexandru Colpacci. Urmărește la fiecare capacitatea de a citi textul dramatic dintr-o perspectivă eseistică personală și mai ales de a-l transpune într-o viziune de spectacol. Comentariile i se disting prin gust, cultură de specialitate, informație, intuiție critică, argumentări clare. Referirile culturale la care apelează frecvent dovedesc, la rândul lor, o largă deschidere spre modernitatea actului teatral, spre creația regizorală de avangardă. Scriitura îi stă sub semnul unui expresionism subtil nuanțat, e lipsită de prețiozități, farmecă printr-
George Banu și „livada de vișini“ a teatrului by Ion Cocora () [Corola-journal/Journalistic/3354_a_4679]
-
admirabilă autoscopie: cum scriem, așa citim. Stilul, în sensul larg, scris-cititului, suntem fiecare dintre noi și devine important să ne (re)cunoaștem. Din nou descoperim rosturile adânci ale (re)cunoașterii critice, nu numai în limite literare, filosofice, dar integral umane. Intuiția literar-filosofică, creatoare și gnoseologică, a autorului, și în ipostază critică, se cade a fi ea însăși descoperită. O astfel de concepție nu duce în nici un caz la eșecul scrisului, în sensul cel mai nedorit, dar chiar la mai multe limite
(De)limitări ale scrisului lui Alexandru George by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/3366_a_4691]
-
mai e în pas cu epoca. Dar cînd vezi cu cîtă siguranță își susține ereziile nu se poate să nu te întrebi dacă nu cumva adevărul e de partea lui. Iar detaliul neplăcut că Celibidache seamănă cu un șaman căruia intuițiile îi depășesc putința de exprimare nu are darul de a-i compromite ideile. Dirijorul e un posedat ale cărui convingeri rămîn valabile în ciuda greutății cu care-și găsește argumentele. Ideile îi sunt nefirești, avînd ceva deplasat și atipic, și tocmai
Sunetul crud by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3202_a_4527]