3,605 matches
-
paradox: înțelepciunea trebuie să îmbrace haina nebuniei pentru a elimina din scenă uzurpatorii de orice factură sunt ei. Pe de altă parte, regalitatea a fost supusă, din timpuri mitice, unui joc al hazardului, între incest, violențe de tot felul, certuri, invidie, ură pe de o parte, și vigoare, stabilitate, seninătate, pe de altă parte. Regalitatea, cel puțin la sfârșitul feudalismului, rămăsese structurată pe jocul violenței sacralizate.202 Nu acest aspect este avut în vedere, însă, în Hamlet. Eventual, doar prin prisma
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
de ce considerăm că ambianța favorabilă, atmosfera de colaborare în cadrul colectivului didactic este condiția determinantă pentru obținerea unor rezultate bune și foarte bune în școală, și nu este greu de argumentat. În școala în care căutările laborioase, creatoare sunt înlocuite cu invidii, discuții neprincipiale, insulte și reclamații reciproce, nu se pot obține rezultate bune, iar efectele unei asemenea stări de lucruri asupra elevilor și părinților sunt deplorabile. Atmosfera din cadrul colectivului didactic se răsfrânge favorabil sau nefavorabil asupra colectivului de elevi. Aceasta se
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
brusc. Și-au trecut în conservare 193 însușirile de caracter cu care au operat în epoca de aur - și care le-au adus numai foloase și privilegii - și au scos de la naftalină trăsăturile de rezervă: egoismul, lăcomia, individualismul exacerbat, aroganța, invidia, perfidia, lenea, minciuna, necinstea, nerușinarea etc., pe care le-au pus în funcțiune la intensitate maximă, în noul context social, economic și politic. Toate relele, care macină temeliile societății românești postdecembriste și blochează mersul ei înainte, sunt datorate și carențelor
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
un sens aparte ideii de reușită socială. Tot ceea ce era interzis sau dificil de obținut devenea criteriu al reușitei sociale. Un loc la o cantină, la un restaurant, la un magazin sau proximitatea unor persoane plasate în aceste poziții producea invidie, admirație, pentru că acest lucru era la vedere. Când cineva mergea pe stradă cu o pungă relativ transparentă din care se vedeau portocale, banane, un salam sau altceva se năștea imediat gândul: de unde le are? Exista chiar și un banc: un
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
șí relativ mulțumiți, deocamdată, pentru că nu fuseserăm izgoniți din casa noastră «la naționalizare» și apoi la arestarea tatei. Numai că psihologia oamenilor începuse destul de repede să se schimbe, ideologia „comunistă” impregna treptat unele minți șubrede sau împingea la comportamente de invidie, răutate, uitare a bunei-cuviințe; se adăugau atmosfera generală de batjocorire a vechilor valori, a proprietății individuale, a «burgheziei» (chiar de mijloc, ca a familiei mele) sau transformarea bunelor relații anterioare în «lupta de clasă», încercarea de a pune stăpânire pe
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
certase pentru „moșteniri” un ministru al «Epocii») interzicerea (deci rechiziționarea? - nu se știa ce voia) «caselor de odihnă», considerate brusc «a doua proprietate». Trebuia, de fapt, să existe mereu o «sabie a lui Damocles», care să mențină „teama”, să semene invidie și discordie, să abată atenția de la foamea, frigul, diversele «raționalizări» care se (re)instalaseră. Dar între timp apăruseră prea mulți cointeresați contra «proiectului» - nomenclaturiști ceva mai autoritari, îmbogățiți, «activiști» sau simpli beneficiari ai Puterii comuniste, «factori» potentați ai regimului, așa încât
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
sau unt. Dacă vânzătoarele te simpatizau, aveai șanse să prinzi ceva mai bun. Deși solidaritatea de grup întru aprovizionare nu lipsea, promiscuitatea, porcăiala, îngălarea și hidoșenia dădeau adevărata măsură a cozii. Oameni urâți, împuțiți, diformi, abrutizați, frustrați, resentimentari, schimonosiți de invidie, unii ar fi fost în stare să te toarne pentru un kil de carne în plus sau pentru că erai mai „altfel”. Nu am văzut niciodată oameni mai urâți, mai alterați decât la cozile de pe atunci: se stricau și se învecheau
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
fizic scârbă de fiziologia mea și a semenilor mei. O dată ajuns acasă, mă refugiam într-o asceză sălbatică, autist-mizantropică a lecturii, înjuram și blestemam. O categorie difuză era cea a securiștilor de cozi. Cei mai mărunți erau colaboratori ordinari, „din invidie”, mulți pensionari săraci și răi, câtă frunză și iarbă. Unii copii de securiști, mai rar și părinții lor, stăteau la începutul cozii, mai mult din politețe. Trăgeau și ei cu urechea și raportau acasă, după cum fuseseră învățați. Zvonerii lansau provocări
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
i-am găsit în posturi didactice la facultate și bineînțeles că mi-au întors spatele. Treceau pe lângă mine fără să mă cunoască, fără să mă vadă. A.N.: De frică? N.I.: De frică și de multe altele. A.N.: Frică, invidie acumulată... N.I.: Probabil. Poate și mustrările de conștiință pentru unii. Îmi amintesc cum, după ani, unul dintre acești colegi a venit în control în secția de spital pe care o conduceam. Nu a avut curajul să spună nimic la început
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
11). Consacrat literelor, el țese mreaja care-l desparte de lume și în care, captiv, sinele își construiește sentimentul unei libertăți explozive. Conștient, însă, că totul e consecința unei mistificări, Cioran nu-și poate învinge nici nostalgia paradisului, nici invidia („Invidia e fiziologică. A trăi înseamnă să secretezi venin” Ă II, 386), cu atât mai puțin violența, căreia îi vom dedica pagini aparte, sau dezgustul față de sine. Dacă se disprețuiește, Cioran o face tocmai din acest motiv, al neputințelor, doar că
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
o strategie de construire de sine împotriva propriului sine, deja intuit în precaritatea sa), el este apreciat pentru nihilismul pe care-l transformă în profesie, pentru abandonul devenit cauză și pe care, pentru moment, îl abjură. Cum îi privește cu invidie sau măcar cu melancolie pe toți cei care își hrănesc existența cu o idee, de înțeles dezorientarea și panica identitară. De fapt, Cioran mărturisește într-un loc că a fost în permanență străinul: „Întotdeauna am trăit pe lângă, niciodată nu m-
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Eul este incurabil. Să nu mai vorbim despre asta. De eu nu te vindeci” (III, 77). Nu numai că eul e instituit de orgoliu, dar societatea însăși funcționează datorită lui: „«Dorințele ticăloase», viciile, pasiunile suspecte și condamnabile, gustul pentru lux, invidia, emulația sinistră etc. sunt cele care fac societatea să funcționeze, mai mult, care fac posibilă existența, «viața»” (III, 79). Altundeva, după o discuție cu instalatorul care n-a încetat să se laude, Cioran notează: „Orgoliul e comparabil cu focul, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
vizuale sau de auz -, vom constata că pentru mulți dintre ei această componentă a personalității determină un set complex de probleme de adaptare și integrare în mediul social, sentimente de inferioritate, atitudini de evitare, tulburări de comportament, nervozitate exagerată, anxietate, invidie etc. Pentru un elev cu deficiență locomotorie vizibilă este foarte important să fie încurajat și susținut în acțiunile sale pentru a‑i întări convingerea că poate fi la fel de bun ca un elev normal. Astfel, printr‑o atitudine constantă de valorizare
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
asupra modului de educație: școala trebuie să fie „organizată ca o comunitate”, iar această comunitate „trebuie să se întemeieze pe o libertate activă și disciplinată, care să ducă la învățământul solidarității” (Ionescu-Pașcani, 1925, p. 11). Numai în felul acesta, gelozia, invidia, ranchiuna vor fi înlocuite cu „bucuria izbânzii izvorâtă din muncă”. Clasa de elevi va fi compusă atunci din elevi amabili, serviabili, „cu interes și încurajare pentru cei slabi”. O astfel de școală, crede autorul acestui program formativ, „va scoate oameni
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
Aristip în amonte; dar numele lipsește, încă o dată... Un individ asupra căruia și Platon, și Aristotel, și Epicur păstrează tăcerea atunci când tratează problema plăcerii nu poate să fie chiar în întregime rău! Nimeni nu stârnește atâta dispreț, ură, gelozie și invidie fără ca aceasta să însemne implicit că cele susținute de el sunt adevărate... -2Triunghiul subversiv. De aici, necesitatea de a reveni asupra regimului scrierii platoniciene a filosofiei - și a istoriei acesteia! Pentru că eu unul consider că fiul moașei, travestitul parfumat și
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
vreme și după moartea lui: există încă practici epicuriene în secolul al II-lea după Isus Hristos în Asia Mică. Adică cinci sute de ani de practică neîntreruptă - iată ceva ce poate ispiti răutatea multor filosofi abonați la tezele firmelor concurente! Invidii omenești, prea omenești... A reduce epicurismul la o filosofie a pântecelui, mai exact a părții de jos a acestuia, ține mai mult de discursul lui Athenaios din Dipnosofiștii decât de realitate: în caz contrar, ce-i de făcut cu elogiile
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
drumuri fără ieșire? Munca nu oferă nicio împlinire? Familia înseamnă altceva decât ceea ce ne învață societatea despre ea încă de la cea mai fragedă vârstă? Relațiile cu cea mai mare parte a semenilor sunt plasate foarte adesea sub semnul ipocriziei, al invidiei, al geloziei, al trădării? Intersubiectivitatea sexuată pune mai multe probleme decât rezolvă? Normal, așa-i lumea, și încă pentru multă vreme de-aici încolo... Unii așteaptă schimbarea ei și speră o revoluție, o răsturnare provocată de presiunile sociale sau de
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
în care este posibil un rege cât de cât instruit într-ale filosofiei îepicuriene, în speță!). Critica făcută de Philodemos politicului i-ar fi bucurat pe cinici sau pe cirenaici: implicându-te în această activitate, îți pierzi sufletul, liniștea, seninătatea. Invidia plebei, discreditarea politicienilor în ochii cetățenilor, situațiile riscante când te afli în fața mulțimilor înfierbântate, ingratitudinea supușilor, expunerea la umilințe - angajamentul public nu generează decât neajunsuri și riscuri. Philodemos mai pune și de la dânsul: oamenii politici nu prețuiesc mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
comită crime, binevoitor, neinterzicându-și să se bucure de binefacerile pământului, arătând respect față de cei morți, sobru, înzestrat pentru administrarea bunurilor, niciodată grosolan, totdeauna blând, îndurător, echilibrat, necunoscând severitatea, nici răzbunător, nici complotist, detestând mai mult decât orice discordia, agitația, invidia, el ia ca model prudența și perspicacitatea lui Ulise, are ca țintă supremă dreptatea și își duce la bun sfârșit toate acțiunile fără a recurge niciodată la arme. Inspirat de filosoful ce-l are ca model pe înțeleptul Epicur, el
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
tânăra, pentru a se dezvinovăți, repetă gestul lui de a mesteca o frunză de salvie și trece astfel în lumea umbrelor. Impresionează prin candoare, nevinovăție, fragilitate. Emilia are o preferință pentru femeile supuse unor încercări deosebite, victime ale intoleranței și invidiei. O nouă Beritola este Gostanza (V, 2), care văzându-se despărțită pe nedrept de tânărul pe care îl iubea, decide să se sinucidă și pleacă pe mare, luând o corabie de pescari, „deprinsă oarecum cu meșteșugul de luntraș și corăbier
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Voi face în așa fel încât să-l poți întâlni pe tatăl meu, ți-am vorbit despre impresia pe care i-a făcut-o portretul tău. O să-l joci pe degete, sunt absolut convins, iar mama se va îngălbeni de invidie. M-am apărat spunând că nu pot face nimic de acest fel, fără însă a mă împiedica să râd în sinea mea, imaginându-mi sentimentele pe care bănuia că le-aș putea stârni la unul sau altul dintre părinți și
by CONSTANTIN IORDAN [Corola-publishinghouse/Science/996_a_2504]
-
nimic de acest fel, fără însă a mă împiedica să râd în sinea mea, imaginându-mi sentimentele pe care bănuia că le-aș putea stârni la unul sau altul dintre părinți și la hazul expresiei "mama o să se îngălbenească de invidie". În mintea mea o și vedeam pe această împărăteasă îngălbenită. Ținea foarte mult ca eu și soțul meu să mergem împreună la Kiel, pentru că acolo îl vom vedea cu siguranță pe împărat. El părăsea Potsdam-ul în dimineața următoare pentru a
by CONSTANTIN IORDAN [Corola-publishinghouse/Science/996_a_2504]
-
iau decizii referitoare la mărirea propriilor salarii, analizăm comparativ comportamentul membrilor Camerei Comunelor și al Lorzilor britanici și concluzionăm că mai este un drum lung de parcurs până la dobândirea acelor atitutdini și comportamente. Similar, mass-media și publicul autohton priveau cu invidie la Barack Obama în perioada electorală americană și menționau beneficiile prezenței unui astfel de personaj în politica românească. Căutarea și identificarea unor modele are unele avantaje, în special reprezentate de posibilitatea mimetismului (copierea modelelor) organizațional. Multe dintre instituțiile statale contemporane
by Sergiu Gherghina [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
patru categorii de indivizi: angajați (18%), dependenți (39%), abstinenți (10%) și dependenți parohiali (33%). Se poate observa că tipurile dominante prezente în societatea românească erau dependenții (persoane caracterizate ca "frustrate social, cu o încredere scăzută în instituțiile statului și o invidie socială considerabilă", ce manifestă încredere doar față de consangvini) și dependenții parohiali (caracterizați ca persoane "mulțumite cu viața proprie", colectiviste, puțin preocupate de viața politică). Sunt categoriile cel mai puțin predispuse la schimbare sau, dacă susțin ideea de schimbare, consideră că
by Sergiu Gherghina [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
de succesul uriaș pe care îl are piesa la public. Acest contrast dintre receptarea confraților de breaslă total nefavorabilă și receptarea mai largă care aprobă prin aplauze și săli pline subiectul propus și maniera de tratare, poate sugera o anumită invidie din partea celorlalți scriitori, după cum observa Cezar Petrescu într-o prefață la operele lui Corneille.27 Oficializarea conflictului se face prin intervenția Academiei franceze, căreia Richelieu îi ceruse să facă o analiză și să dea un verdict în ceea ce privește aspectele dezbătute. Acestea
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]