1,431 matches
-
găsi rămășițele pământești ale tatălui meu. Primul drum îl fac chiar la închisoare, la directorul ei, care mă primește în „audiență”. Alături de director statea responsabilul politic care, aflând că mă informez de locul unde aș putea găsi osemintele, se arată iritat și autoritar, întrebându-l pe director: „ce treabă are dumnealui să se informeze de asemenea lucruri?” Directorul, cu oarecare modulare binevoitoare a vocii, îi spune: „în calitate de fiu al unui fost deținut, care a murit aici la noi”. Apoi, adresându-mi
DE TREI ORI ÎN REFUGIU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Eugen Şt. Holban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1710]
-
niciodată scînteindu-i În penumbra camerei cu perdelele trase. Stătea acolo cu impuritățile heroinei de amator În creier, ca spirocheții. - Ai de gînd să mai zaci mult În pat? m-a-ntrebat. Cu toate transporturile astea pe cale să sosească? - De ce nu? am zis iritat. Aicea nu-i vreo afurisită de fermă... Ce transporturi? - M pură, ca lumea, a zis el. Și apoi, cu pantofi, pardesiu și toate pe el, s-a băgat direct În pat, lîngă mine. - Ce-i cu tine? am Întrebat. Te-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
lui Eminescu de către Caragiale: "...așa a rămas până în cele din urmă momente bune: vesel și trist, blând și aspru, mulțumindu-se cu nimica și nemulțumit de toate, aci de abstinență de pustnic, aci apoi lacom de plăcerile vieții, fin și iritat ca o fată nervoasă. Ciudată amestecătură! fericită pentru artist, nefericită pentru om". Într-un document citat de Eduard Gruber, psiholog ieșean de prestigiu, se menționează caracterizarea sumară, dar sistematizată, făcută de Vlahuță: 1. "Psihologia morbidă"; 2. "Haine de geniu". Felul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
presă de la finalul meciului Gloria Buzău-FCM Bacău 3-1, Gheorghe Poenaru a avut o inexplicabilă ieșire nervoasă după ce-i fusese adresată o întrebare de bun simț. Întrebat despre absența lui Nicolas Vajou din lotul deplasat la Buzău, Gheorghe Poenaru a devenit iritat și a dat un răspuns cel puțin nepoliticos: În continuare, antrenorul FCM-ului s-a răstit la cel care îi adresase întrebarea: . Se pare că tehnicianul băcăuan a fost scos din sărite de sintagma “jucător de bază”, folosită de autorul
ANUL SPORTIV BĂCĂUAN 2010 by Costin Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/283_a_1236]
-
uniformitatea ei aparentă, marea e infinit de variată. Necontenit își schimbă coloarele după oareel zilei, necontenit își schimbă fața după adierile vântului; acum e lină, drăgălașă, ademenitoare, dulce culcuș de sirene, care-ți deșteaptă doruri de tainice voluptăți, acum e iritată, dezlănțuită, turbată de parcă-ți prevestește sfârșitul lumii; și, necontenit, după capriciile ei îți sugerează alte gânduri, îți spune altă poveste, îți cântă altă simfonie. Răsăritul și asfințitul soarelui, lumina lunei, sclipitul stelelor, fosforescențile nopții produc pe luciul ei transparent adevărate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
în care se zice că fiii devin părinții propriilor lor părinți. Treceam rar pe acasă, iar ei, în afară de făcutul mâncării, alte activități n-aveau, se uitau la televizor doar și comentau ce se mai întâmplă pe acolo. Comentau de obicei iritați, indignați, pentru a se vedea că reacționează. Că nu se lasă trași pe sfoară. Aveam un bârlog al meu și asta cumva mă mulțumea, puteam să scriu, puteam citi. Mi-era peste mână să primesc vizite, pentru că nu era casa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
respectiv cu doi sau patru lei În plus săptămânal. Uneori Însă, repulsia instinctivă pentru revistele românești era atât de mare, că, fără a da atenție sublinierii cu roșu, bărbatul serios și cu situație se grăbea să restituie revista cu mențiunea iritată: „refuzat“. N-aș putea spune dacă chiar așa va fi fost cazul cu Nicolae Filipescu, intempestivă personalitate a vieții noastre politice de până la 1916, luptător patriot pentru toate cauzele naționale, romantică figură de boier, impulsiv, temerar și cu arțaguri, corect
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
ochelarii care stăteau pe noptieră. Răspunsul tatei l-a pus în maximă încurcătură pe Fanache, cum adică sunt plecați, la posibilitatea asta nu se gândise. Și atunci el cum îi ridică, se duce dracu planul său!, nu-i mai deportează?! Iritat, Fanache n-a găsit altă ieșire mai bună din încurcătură decât să-i arunce o flegmă tatei drept în lentilele ochelarilor. Tata a primit mojicia cu demnitate și chiar cu curaj, a rămas neclintit. Aș fi vrut să-l ajut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cât de rău îi e, făcea pe dracu-n patru, măsluia un dosar, ceva, și-i procura un dușman, pe cineva care să intre în malaxorul lui Cameniță: șeful Securității nu suporta să-l vadă pe tovarășul Cameniță trist sau iritat. Dar exercițiile de putere ale tovarășului Cameniță nu se opreau aici. Orele de usmeală, când îi tumbăcea pe bandiți în beciurile de la Securitate, îl oboseau fizic pe tovarășul Cameniță, dar, ciudat, îi provocau și o mare poftă de viață, îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
descopere și jumătatea neterminată a caracterului. La Violeta, Vasile B. s-a gândit mereu ca la ceva frumos pus deoparte, știut doar de ei doi. „Domnule, ce motiv aș avea să spun că nu te cunosc?“, l-a întrebat oarecum iritată femeia când Vasile B. a ieșit după ea în balcon cu o scrumieră în mână. „Și mai lasă dracului scrumiera aia - l-a certat ea -, că se uită lumea la noi. Te ții după mine ca un cățel.“ Acestea au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Dăm acolo câte o mie și, până la anul, putem să le rupem gâtul la chinezii din complexul Europa fără să mai facem seara rugăciuni. Primim o procură în alb de la Ăl de sus.“ „Ce-ți veni cu chinezii?“ întreabă nițel iritat Costică. „Am terminat-o cu ei de cinci ani.“ „De trei“, îl corectează Mitică. „Iar cu Li Chang sau Li Zbang, cum naiba îi zicea lu’ ăla care a ajuns jumătăți la spital, ai terminat-o atât de scurt, că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
să aștepte atîta. În noaptea aceea a avut loc o mică petrecere jovială, care s-a terminat cu o bătaie serioasă cu señor Lezama Beltrán, un suflet imatur, introvertit, care probabil că era și pervers. Bietul om era beat și iritat fiindcă nu fusese invitat la petrecere, așa că a Început să profereze insulte și să facă scandal, pînă s-a găsit cineva să-i tragă un pumn În față și o mamă de bătaie. Episodul ne-a indispus un pic, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
de statul polițienesc. Remarca implică o supoziție de-a dreptul răsturnată: că eu am forțat dictatura să mă pună sub urmărire, și nu că ea m-a forțat să privesc așa. Faptul că cei de-aici se-arată atât de iritați și că străinii îi îngrijorează fără de măsură și motiv, că instinctiv se distanțează atât de hotărât de ei, își are explicația chiar în această Privire. Nu iau apărarea Privirii Străine. Trădându-și nervozitatea, ea se pune automat pe treabă, fără
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
bieții moldoveni terorizați de foamete în cealaltă parte a țării, spre Banat, unde recoltele fuseseră bune și nu se manifestase ucigătorul flagel cauzat de lipsa alimentelor. Trenul era arhiplin și atât de înțesat de înflămânziții ăștia zdrențăroși, nespălați, urât mirositori, iritați și mereu cu capsa pusă, capabili să riposteze necontrolat și cu o violență extremă atât verbal, cât și concret, fizic, folosindu-și la nevoie pumnii, cuțitele ori sfâșiind precum carnasierele înfometate. Stând în picioare om lângă om, lipiți unul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
mai 1971) 156 DEMETRIUS Lucia O fericită: Lucia Demetrius (nota V. I.) „...Da, Uniunea Sovietică, stăpână pe cea mai înaintată tehnică, propune lumii întregi pace și nu obosește reînnoindu-și propunerile și găsind mereu formule noi care să potolească spiritele iritate și dușmănoase. Pentru că în această țară, pe care revoluția a primenit-o din adânc, omul vede de pe alte poziții perspectivele omului și, după ce a găsit formula fericirii, dorește fericirea tuturor făpturilor conștiente și sensibile și nu râvnește la cotropire, ci
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
elementare, din adâncimile ființei noastre, până la vis. Și aici citează rândurile acestea datorite fostului șef al Uniunii republicei sovietice: "Chiar visul... Fac însă bine că vorbesc despre vis? Parcă mă văd la Congresul Partidului, în fața camarazilor mei... Și iată că, iritat și amenințător, camaradul "Cutare" se scoală și-mi spune: Permiteți-mi să vă-ntreb, dacă redacția autonomă a partidului are dreptul de a visa, fără să fi cerut în prealabil autorizația Comitetelor? Și îndată după el, pe un ton mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
început. Iar ceea ce regret e că am făcut un compromis alături de Leon. - Era doctor veterinar? De el e vorba, nu? - Da. De Leon. - Am auzit că era un tip formidabil. Și era mult mai tânăr decât tine. Îi păruse puțin iritat, avea în glas puțin acid și îl privi cu insistență. Cândva l-ar fi păstrat numai pentru ea. Dar acum îi era indiferent. Cuvintele lui îi sunau ca un reproș tardiv dar ea rămase insensibilă. - Da, am încercat să fiu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
să dea de urma numelui său pe un tabel cu locuințe, răspund eu în doi peri. Puțin, foarte puțin, surîde Florea, atent la o depășire. Miza conflictului este mică. O fi, dar e miza mea! vorbesc eu apăsat, cu vocea iritată. Ajunge cît s-au bătut eroii mei literari pentru cauze nobile, atît de nobile că nu se mai vedeau copacii din cauza pădurii. Scuză-mă! N-am vrut să te supăr! Eu, care toată studenția și-o bucată de vreme după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
credeți că nu e în firea mea să fiu vulgar, dar am impresia că dumneavoastră ați fost cîndva prieten cu Brîndușa. Asta ar explica multe... Anume. Să zicem... chiar cele întîmplate azi, în sala de consiliu. Pe dracu! exclam eu iritat. Dracu', nedracu', dar am intrat și eu în joc... Întorc capul spre șef și-l privesc lung, întrebător. El își scoate o țigară și o aprinde. Trage cîteva fumuri, le savurează, apoi surîde: Numai doi oameni care s-au iubit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ci să continuu tot așa. Probabil am să ajung acasă înainte să-mi dau seama. Două adolescente în haine groase trec pe lângă mine chicotind, dar eu sunt prea pornită ca să reacționez. Stânga înainte... dreapta înainte... — Pardon, aud un glas aspru, iritat. Puteți, vă rog, să eliberați trotuarul? Mă întorc - și, spre groaza mea, văd o femeie cu șapcă de baseball și adidași apropiindu-se de mine cu vreo zece câini în lese, de diferite forme și mărimi. O, Doamne. Ce nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nevoie de zece ani pentru asta? Îți spun eu tot ce vrei să știi, în cinci minute! — Bine, Bex, dar câți ani o să ai peste zece ani? spune Suze, încruntată. — N-o să am nevoie chiar de zece ani, spun, ușor iritată. Poate că... o să-mi ajungă și opt. — Opt? Mami pare că mai are puțin și izbucnește în lacrimi. — Luke, spune Suze, extrem de tulburată. Tu știai de asta? — Am discutat chiar alaltăieri, spune Luke, cu un zâmbet lejer. Dar nu înțeleg
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ai cum să-l prinzi dacă ai mâinile ocupate! Tarkie? Strigă tare: — Acum o să-mi arunc buchetul, da? — OK! îi răspunde Tarquin, vesel. O idee foarte bună. — Hai, Bex! — Haide, Suze, termină! Nici măcar nu vreau să-l prind! zic, ușor iritată. Dar, asta e, sunt singura domnișoară de onoare - așa că îmi las florile pe iarbă și mă duc la movilița indicată de Suze. — Vreau o poză cu chestia asta, îi spune Suze fotografului. Și Luke unde e? Partea ciudată e că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nici o grădină englezească adevărată, cu peluze, copaci și straturi de flori. Am ajuns la grădina de trandafiri și mă uit înapoi spre casă, închipuindu-mi cum ar arăta un cort pe peluză, când, brusc, disting frânturi de conversație pe ton iritat, venind dinspre grădina de alături. Mă întreb dacă o fi cumva Martin și tocmai vreau să bag capul peste gard și să-l salut, când aud o voce clară de fată de dincolo de zăpadă, spunând: Definiște cuvântul frigidă! Fiindcă, dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
la fundație e voluntară, subliniez cât pot de dulce. În vreme ce afacerile sunt munca lui. Într-adevăr. Elinor îmi aruncă o privire de gheață. Bine, Luke, dacă nu ai timp... — Sigur că am timp, zice Luke, săgetându-mă cu o privire iritată. Nu va fi nici o problemă. Bravo. Acum mi i-am pus pe amândoi în cap. Mami a urmărit acest schimb de replici ușor nedumerită, așa că, în momentul când vine ceaiul, răsuflă ușurată. — Exact ce ne-a prescris doctorul! exclamă, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
roșu aflată în partea opusă. Prietena ei mănâncă o țelină, privind-o cu ochi intenși și avizi. Și el ce-a zis? — O cameră te duce lejer la treizeci de mii. Mi-a zis: Hillary... — Rebecca? Ridic privirea, un pic iritată că nu pot să aflu ce-a zis Edgar, și o văd pe Elinor apropiindu-se de masa mea, îmbrăcată cu o jachetă de culoarea untului, cu nasturi mari și ținând strâns în mână o poșetă asortată. Spre surpriza mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]