1,394 matches
-
asemenea, trebuie să fim conștienți de necesitatea „eliberării” cercetării istorice românești. Ceea ce susține Henry L. Roberts despre Europa de Est ca un tot - că „percepția sa despre sine este, cel puțin în parte, furnizată de conștiința sa istorică și de o tradiție istoriografică, adică de trecutul organizat și interpretat de istorici” - este cu atât mai adevărat în cazul României 106. De ce stau lucrurile astfel? Robert R. King observă că, “în Europa de Sud-Est, istoria a devenit principala bază pentru revendicări teritoriale, iar a
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
a fost înșelată vigilența de clasă a atâtor luptători progresiști” (pp. 227, 233). Pe un ton asemănător continuă și Pavel Apostol, doi ani mai târziu: „Maiorescu înfățișează încarnarea desăvârșită a filistinismului strâmt, neputincios, aliat cu reacționarismul masiv al feudalismului”. Demersurile istoriografice rămân integral ideologice și nu pot fi decât așa, pentru că Maiorescu nu se mai poate apăra, întrucât toate edițiile din Critice, precum și Istoria contimporană a României, ultima apărută după moartea criticului, în 1925, la editura Socec, au fost trecute la
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
totuși unele pagini de generalități sau trimiteri destul de vagi la unele persoane implicate în acele evenimente ori la instituțiile respective. Câteva fericite excepții sunt: Istoriografia română a anului 1946, Clio în derută: istoriografia română a anului 1947 și Despre anul istoriografic 1948 în România: Impactul stalinist, de Alexandru Zub, și studiul lui Paul Cernovodeanu, Activitatea Institutului de Istorie „N. Iorga” în perioada 1948-1952. 1. Disputa teoretică asupra colaboraționismului Unii cercetători, mai ales cei implicați, susțin că lucrurile nu sunt chiar simplu
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
și îndrumări ale lui Carol al II-lea: Lozinci regale, 1939, 278 p. Ambii erau prieteni cu „regele-playboy”. (Vezi Dosarele istoriei nr. 5/2000.) Prin urmare, exista deja o bogată tradiție a oportunismului intelectual încă din perioada interbelică. 2. Manifestări istoriografice specifice perioadei de tranziție (1944-1948) în această perioadă remarcăm existența a trei mari curente istoriografice: gruparea de la Revista istorică română (Școala Nouă de Istorie se divizase după moartea lui Nicolae Iorga) condusă de Dumitru Bodin/C.C. Giurescu, gruparea de la Revista
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
prieteni cu „regele-playboy”. (Vezi Dosarele istoriei nr. 5/2000.) Prin urmare, exista deja o bogată tradiție a oportunismului intelectual încă din perioada interbelică. 2. Manifestări istoriografice specifice perioadei de tranziție (1944-1948) în această perioadă remarcăm existența a trei mari curente istoriografice: gruparea de la Revista istorică română (Școala Nouă de Istorie se divizase după moartea lui Nicolae Iorga) condusă de Dumitru Bodin/C.C. Giurescu, gruparea de la Revista istorică (școala lui N. Iorga) condusă de Gheorghe I. Brătianu/Mihai Berza și gruparea marxistă
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
M.S. Regelui Mihai I - este o încercare de a schița trecutul relațiilor ruso-române”. Subliniez faptul că directorul Institutului de Istorie Națională din București se arăta favorabil orientării prosovietice, după cum o vor dovedi și scrierile sale ulterioare. Personajul-revelație al tendinței marxismului istoriografic în 1945 este C. Racoviță, tânărul asistent al lui A. Rosetti la Catedra de Filologie slavă a Facultății de Litere și, totodată, asistent la Institutul de Istorie Națională condus de C.C. Giurescu. El a ținut și un curs de limba
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
apleacă asupra relațiilor cu Rusia. De exemplu, articolele publicate în revista Bisericii Ortodoxe Române sub titlul „Bursieri români la școalele teologice din Rusia (1845-1856)” care preamăresc sprijinul pravoslavnic rus pentru ortodoxia românească. Din 1946, îndeosebi după câștigarea alegerilor, fenomenul colaboraționismului istoriografic se accentuează extraordinar, mai ales pentru că puterea comunistă cultiva oportunismul la toate nivelurile. în plus, începe o politică culturală de propagare a marxismului și sovietismului. Acum se înființează instituțiile culturale procomuniste care vor impune proletcultismul, realismul socialist și materialismul istoric
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
an, 1946, se înființa revista săptămânală de orientare comunistă Contemporanul, care va completa în plan cultural directivele difuzate de presa centrală comunistă: Scânteia, România Liberă ș.a. Aici va publica constant M. Roller, încercând să dinamizeze și să mărească influența școlii istoriografice marxiste. Articolele sale vor forma ulterior culegerile succesiv editate sub titlul Probleme de istorie (trei ediții între 1947 și 1951). Pentru perioada 1946-1947 putem sesiza compromisul atât prin participarea la viața politică, cât și prin temele istoriografice abordate. în ultima
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
mărească influența școlii istoriografice marxiste. Articolele sale vor forma ulterior culegerile succesiv editate sub titlul Probleme de istorie (trei ediții între 1947 și 1951). Pentru perioada 1946-1947 putem sesiza compromisul atât prin participarea la viața politică, cât și prin temele istoriografice abordate. în ultima privință distingem următoarele subiecte: teoria istoriei, critica istoriografică, relațiile româno-sovietice (ruse), accentuarea socialului și economicului, a mișcărilor sociale, prezentarea concepției marxiste (sovietice) a istoriei și a noutăților istoriografice din URSS. Teoria istoriei. A. Oțetea se hotărăște să
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
succesiv editate sub titlul Probleme de istorie (trei ediții între 1947 și 1951). Pentru perioada 1946-1947 putem sesiza compromisul atât prin participarea la viața politică, cât și prin temele istoriografice abordate. în ultima privință distingem următoarele subiecte: teoria istoriei, critica istoriografică, relațiile româno-sovietice (ruse), accentuarea socialului și economicului, a mișcărilor sociale, prezentarea concepției marxiste (sovietice) a istoriei și a noutăților istoriografice din URSS. Teoria istoriei. A. Oțetea se hotărăște să treacă total de partea materialismului istoric. în articolul „Ce e istoria
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
prin participarea la viața politică, cât și prin temele istoriografice abordate. în ultima privință distingem următoarele subiecte: teoria istoriei, critica istoriografică, relațiile româno-sovietice (ruse), accentuarea socialului și economicului, a mișcărilor sociale, prezentarea concepției marxiste (sovietice) a istoriei și a noutăților istoriografice din URSS. Teoria istoriei. A. Oțetea se hotărăște să treacă total de partea materialismului istoric. în articolul „Ce e istoria?”, el trece în revistă concepțiile care stau la baza explicării faptelor istorice fără să încerce să dea o definiție istoriei
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
un gust slab dezvoltat pentru problemele sociale din istoria națională”, ceea ce ar fi dus la lipsa unei istorii a claselor sociale, a țărănimii, a boierilor, a unei istorii economice a României, a evoluției financiare etc. Potrivit istoricului ieșean, cauza crizei istoriografice este aceea că, exceptându-l pe P. Constantinescu-Iași, istoricii români nu țin seama de schema evoluției istorice a Europei și că, neținând seama de ea, nu arată „ce trăsături sunt comune istoriei noastre naționale și celei universale”. Ei „neglijează completamente
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
colaborării cu ARLUS (donații reciproce, colaborare științifică cu Institutul de Studii Româno-Sovietice, studierea sintezelor de istoria românilor apărute în limba rusă - proiect de studiu cu realizarea căruia a fost însărcinat Alexandru Andronic, asistent la catedra omonimă). Un al doilea centru istoriografic înclinat deja spre compromisuri istoriografice este Revista Istorică română, alături de Institutul de Istorie Națională din București. Directorul lor, prestigiosul istoric C.C. Giurescu, reîntors în țară, accentuează tendința de sincronizare a istoriografiei cu politica. Astfel, în 1946 sunt recenzate două volume
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
colaborare științifică cu Institutul de Studii Româno-Sovietice, studierea sintezelor de istoria românilor apărute în limba rusă - proiect de studiu cu realizarea căruia a fost însărcinat Alexandru Andronic, asistent la catedra omonimă). Un al doilea centru istoriografic înclinat deja spre compromisuri istoriografice este Revista Istorică română, alături de Institutul de Istorie Națională din București. Directorul lor, prestigiosul istoric C.C. Giurescu, reîntors în țară, accentuează tendința de sincronizare a istoriografiei cu politica. Astfel, în 1946 sunt recenzate două volume despre relațiile româno-ruse (sovietice): Relațiile
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
unor rezerve și critici moderate, de către A. Boldur: „De ce să nu recunoaștem cinstit că știința istoriei Românilor are imperioasă nevoie de a-și revizui și concepțiile în general și temele ce se impun atenției istoricilor și mai ales metoda”. Noutăți istoriografice sovietice. în categoria de față ar intra recenziile unor lucrări și reviste cum ar fi: B.Ia. Vladimirov, Obscestvennai stroi mongolov, B. Grecov și A. Iacubovschii, Zolotaia Orda (A. Boldur - Studii și cercetări istorice); A. Tokarev, „Etnografia la Academia de
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
la relațiile ruso-române. Pe lângă aceste categorii: universitarii de stânga, oportuniștii, „tovarășii de drum”, nevoiți prin trecutul lor să cedeze, mai exista, după cum am spus, și o grupare de tineri, majoritatea profesori secundari sau proaspeți absolvenți, care îmbrățișează fără scrupule marxismul istoriografic. Cea mai de seamă operă a lor este colaborarea la manualele unice, și în primul rând la manualul de Istoria României, ediția I, 1947 - realizat sub coordonarea lui M. Roller, pe care majoritatea tinerilor istorici convertiți la marxism îl vor
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
la marxism îl vor secunda până la sfârșit (1955-1958). Ceilalți autori ai manualului Istoria României sunt V. Maciu, D. Tudor și Gh.I. Georgescu-Buzău. Nu mai insist asupra conținutului pentru că am mai vorbit despre acesta, și oricum spațiul disponibil în această schiță istoriografică este insuficient pentru o analiză de proporții, așa cum merită prima sinteză de istorie marxistă românească. Un caz interesant de oportunism îl aflăm la I. Nestor - care, după cum am văzut, a publicat mult în Analele Româno-Sovietice și Studii și s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
analiză de proporții, așa cum merită prima sinteză de istorie marxistă românească. Un caz interesant de oportunism îl aflăm la I. Nestor - care, după cum am văzut, a publicat mult în Analele Româno-Sovietice și Studii și s-a arătat docil noii orientări istoriografice reprezentate de M. Roller și compania. Cauza era atât dorința de a ocupa postul de director al Muzeului Național de Antichități pentru care rivaliza necontenit cu Vladimir Dumitrescu, cât și teama de a fi sancționat pentru colaborarea sa intensă cu
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
memoriu) să fie recunoscut nevinovat. Alte note bibliografice incitante sunt dedicate istoriei Ucrainei. Ceea ce surprinde este faptul că toate cele trei lucrări comentate sunt editate în Anglia și SUA, autorii lor aparținând probabil emigrației ucrainiene. O altă formă de rezistență istoriografică a lui Gh. Brătianu a fost organizarea revistei și Institutului de Istorie Universală „Nicolae Iorga”, unde semnalăm angajarea prin contract anual a prof. Vitalien Laurent - director al Institutului Francez de Studii Bizantine, membru de onoare al Academiei Române și redactor-șef
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
la cea europeană după război. Grație prieteniei sale cu Gh. Brătianu, paginile renumite ale istoricului român despre Marea Neagră și alte lucrări, redactate în manuscris înainte de arestare (1950), au fost tipărite în străinătate (deși cu o destul de mare întârziere). Aceeași continuitate istoriografică dublată de o vizibilă oponență politică o observăm și la Nicolae Bănescu, Vasile Grecu (bizantinistică și balcanistică), Alexandru Lapedatu (istorie modernă - domnia lui Cuza), gen. Radu Rosetti (istorie militară - independența), Ioan Lupaș, Silviu Dragomir (istoria Ardealului și a sud-estului Europei
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
-și apere voalat ideile. A. Lapedatu, în calitatea sa de secretar general al Academiei RPR (fusese reales pentru încă șapte ani în 1946), a încercat să limiteze amestecul politicului/ideologicului în cultura românească și să mențină structurile organizatorice și discursul istoriografic și cultural tradițional. El a fost singurul care a făcut aluzie la „neobișnuitele împrejurări în care și-a trăit ultimii săi ani” un coleg - se referea la uciderea istoricului Sever Zotta -, deși nu în ziua de 22 martie, când acesta
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
și cele produse de „bandele de derbedei, care se dedau pe străzi, acuma, la tot felul de samavolnicii”. Desigur că în majoritatea revistelor de istorie din 1944-1947 a continuat să prevaleze spiritul științific, dar au apărut concesii, dacă nu și istoriografice (RIR, SCI, RA, Hrisovul), cel puțin politico-ideologice (încadrarea sau apropierea de politica stângii) ale principalilor istorici și colaboratori de la Institutul de Istorie Națională din Iași (A. Boldur, N. Corivan, D. Berlescu, N. Grigoraș, R. Ciocan, Dan Simionescu, I.R. Mircea); Institutul
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Freiburg cu renumita Südosteuropa - Bibliografie (vol. I este și despre România, München, 1956). în afara țării se încearcă deci o continuitate a discursului istoric în raport cu degringolada produsă în interior - care nu înceta să fie analizată critic -, și nu doar sub aspectul istoriografic. Bineînțeles că reacțiile puterii de la București n-au întârziat prea mult: considerați trădători, intelectualii români rămași în străinătate au fost denigrați, decăzuți din drepturile legale și li s-au interzis, desigur, toate operele. Ca o mostră de reacție la exil
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
într-un paragraf mic, separat de textul principal, sau chiar absentă. Rezultatul este că manualele școlare în România păstrează și glorifică memoria colectivă a românilor. Relativa tăcere ce s-a păstrat în jurul acestui subiect, poate neintenționată, are legătură cu practicile istoriografice ale erei comuniste, care tratau problema deportărilor ca tabu. Deoarece comunitățile germane din România tind să devină din ce în ce mai puțin numeroase, este esențial ca această bucățică de istorie a României să fie inclusă în manualele de profil. Etnicii germani au o
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
și aflarea multor lucruri noi. Pe scurt, este o carte care a meritat să fie făcută și care merită să fie citită. Ruxandra Moașa Nazare MIRELA-LUMINIȚA MURGESCU și SIMION CÂLȚIA (coordonatori), Exerciții întru cunoaștere. Societate și mentalități în noi abordări istoriografice, Editura Domino, București, 2003, 307 p. Ilustrația de pe copertă, în care se pot recunoaște un compas, o busolă și, probabil, un astrolab, instrumente cu care navigatorii de odinioară îndreptau mersul corăbiilor, a fost aleasă pentru a confirma ambiția celor doi
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]