1,301 matches
-
sudul Italiei. În plus, ar trebui stabilită o limită precisă Între religie și filozofie, asociație și școală, dacă nu din alt motiv, măcar pentru a putea recepționa mai bine trecerile de graniță care se verifică În ambele direcții. 2. Filozofia italică a) Istoriografia antică distinge două filozofii, diversificându-le pe baza originii lor. Cea dintâi Începe cu Tales din Milet și Anaximandru și se numește „ioniană”, cealaltă Începe cu Pitagora și se numește „filozofia italică”. Din ea fac parte Pitagora și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
verifică În ambele direcții. 2. Filozofia italică a) Istoriografia antică distinge două filozofii, diversificându-le pe baza originii lor. Cea dintâi Începe cu Tales din Milet și Anaximandru și se numește „ioniană”, cealaltă Începe cu Pitagora și se numește „filozofia italică”. Din ea fac parte Pitagora și fiul său Telauges, Xenofan, care - conform tradiției antice - s-a refugiat În Italia de la Colofon, Parmenide și Zenon din Elea; tot astfel, prin intermediul lui Leucip din Elea, și Democrit, Nausiphanes și Epicur din Atenaxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care - conform tradiției antice - s-a refugiat În Italia de la Colofon, Parmenide și Zenon din Elea; tot astfel, prin intermediul lui Leucip din Elea, și Democrit, Nausiphanes și Epicur din Atenaxe "Atena". Odată cu Epicur, așa se spune explicit, ar Înceta filozofia italică (Diogene Laertios, 1, 13-15; cf. 8, 1). Această reconstruire prezintă și părțile ei slabe, dar și Augustin se folosește de o astfel de distincție și o transmite istoriei filozofiei occidentale (Augustin, De civitate Dei, 8, 2): Italicum genus auctorem habuit
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
diferit de acțiunile simbolice, ea elaborează discursuri verbale de natură distinctă (prezentarea unei doctrine, Învățătură, discuție, polemică, lectură, explicație, alegoreză). Unele afirmații ale filozofiei se referă În mod direct la religie, la rituri determinate și la destinatarii lor. Deja filozoful „italic” antic Xenofan (cca 570-470 Î.Hr.) a formulat o argumentație care a devenit una dintre obiecțiile cele mai frecvente Împotriva concepțiilor antropomorfe ale divinului (Clement din Alexandria, Stromateis, 5, 110): „Dacă boii, caii și leii ar avea mâini și ar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la doctrinele cele mai importante. c) Xenofan, care - dacă ar fi să dăm crezare tradiției - după sfârșitul lui Cresus, către 540 Î.Hr., s-a alăturat emigrației locuitorilor din Foceea În Apus, este considerat de către antici unul dintre Întemeietorii „filozofiei italice”. El a amintit doctrina metempsihozei lui Pitagora din Samos, activ la Crotona din 532/531, exilat și el din Orient (F 7); Parmenide și Empedocle ar fi fost discipolii lui și ar fi imitat, În poemele lor didactice, poeziile (silloi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cauză, duumvirii oferă sacrificii, poporul se Încoronează și sărbătorește”. Încoronarea și Întreruperea lucrului reprezintă și un mijloc de control: „21 aprilie: Întemeierea Romei, zi festivă, Încoronare generală” (Fasti Caeretani). Cetățeanul roman care se găsește În capitală (urbs), Într-o cetate italică (municipium) sau Într-o colonie (colonia), asumă Întotdeauna roluri multiple și este membru al unor unități sociale diferite. Celxe "Cel" care stă la Roma locuiește Într-o casă (domus) sau Într-un apartament cu chirie Într-un ansamblu edilitar (insula
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
apartenență la asociații gentilice, familiale și profesionale creează numeroase funcții și roluri și, totodată, drepturi și datorii religioase: propriile locuri de Înmormântare, structuri cultuale particulare, venerarea unor zeități specifice, ba chiar și până și calendare speciale. Cetățenii romani din cetățile italice au „două patrii” (duae patriae), una de naștere, deci naturală, cealaltă de drept, Întrucât au cetățenie romană (civitas). Așadar, Arpinum este „patria autentică” (germana patria) a familiei Tulii Cicerones. Această localitate e marcată de sacralitate, Întrucât la Arpinum ei se
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nu prescrie nici măcar un panteon fix. Centralismul sacral rămâne Încă moderat și formal. Nu știm În ce măsură colonia spaniolă, Încercând să umple acest cadru, s-a inspirat din extraordinarele calendare de piatră (fasti, ferialia) care tocmai atunci se răspândeau În cetățile italice. Finanțarea cultului provine din banii Încasați din amenzi (pecunia poenae nomine), care ajung În casieria publică prin delicte fiscale, și din banii strânși ca ofertă (pecuniae stipis nomine), pe a căror destinație se insistă În mod special (capitolul 72). Jocurile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
doar propria părere și nu lansează afirmații sigure: În mod clar, este vorba despre o măsură de apărare a unui Învățat precaut 2. Dar, după mai bine de jumătate de mileniu, În acest caz se percepe limpede conexiunea Între teologia „italică” și cea romană. Varro subliniază dimensiunea istorică a cultului imaginilor: În vremea lui Numa nu existau Încă statui, nici temple, ci numai rituri, nu exista nici un Campitoliu; numai Tarquinii au năpădit cetatea cu artiști greci și etrusci 3. Imaginile se
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Rome antique, Paris. Beare, W. (1955), The Roman Stage. A Short History of Latin Drama in the Time of the Republic, Londra. Benveniste, E. (1969), Le vocabulaire des institutions indoeuropéennes, Paris. Bianchi Bandinelli, R. și Giuliano, A. (1973), Etruschi e Italici prima del dominio di Roma, Milano. Bickel, E. (1940), În Rheinisches Museum, nr. 89, pp. 12-43. Buren, E.D. van (1921), Figurative Terracotta Revestements in Etruria and Latium in the VI and V centuries B.C., Londra. Burkert, W. (1962), Weisheit und
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Paulys Realencyclopädie der classischen Altertumswissenschaften - Supplementband, nr. IX, coll. 201 sq.; 277 sq. Poucet, J. (1985), Les origines de Rome, Bruxelles. Prosdocimi, A.L. (coord.) (1978), Lingue e dialetti dell’Italia antica, Roma. Prosdocimi, A.L. (1989), „Le religioni degli Italici”, În Italia omnium terrarum parens, Milano, pp. 477-545. Pugliese Carratelli, G. (coord.) (1983), Megale Hellas, Milano. Pugliese Carratelli, G. (1976), Scritti sul mondo antico, Napoli. Pugliese Carratelli, G. (1985), Santuari di Magna Grecia, Napoli. Pugliese Carratelli, G. (1989), „Orizzonti mediterranei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
primesc omagiile unor credincioși din ce În ce mai numeroși, a căror devoțiune, atestată de o mare cantitate de epigrafe, va conduce la construirea altor două temple și, În sfârșit, la recunoașterea oficială a aceluiași cult din partea autorităților publice. Greci, răsăriteni din orice națiune, italici și romani ce alcătuiesc populația cosmopolită a Delosului În ultimele două veacuri ale elenismului vor frecventa serapeum-urile și se vor face purtătorii de cuvânt și propovăduitorii cultului zeităților gata să sară În ajutorul oamenilor, la nivel individual și cosmic, zeități
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
numai motivele pentru care să trăiască bucuros, ci și cele pentru care să moară cu o speranță mai bună” (Cicero, De legibus, II, 14, 36). La fel, În Samotracie aleargă În număr mare soldați și negustori, În special romani și italici, ca să obțină din celebrarea riturilor secrete ale misterioaselor zeități cabirice, conturate În această perioadă ca ocrotitoare ale navigației, garanții și protecție Împotriva multiplelor riscuri ale unei existențe În mare parte Încredințate norocului și amenințate de atâtea primejdii, mai ales pe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
decât Pia. Pierzându-și încetul cu încetul reputația de loc rău famat, crâșmele (thermopolia) au devenit din ce în ce mai apreciate de o clientelă obișnuită, căreia îi plăcea să se ospăteze aici, bând vin rece sau fiert. Este adevărat că vinurile din peninsula italică, despre care Virgiliu, în Georgicele, scria că numărul lor era "ca firele de nisip pe care vântul le răscolește în deșerturile Libiei", invadează progresiv piața întregului Imperiu Roman, inclusiv a Greciei, ba chiar și India le importă. După spusele lui
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
În regiunile unde vița de vie era cultivată, sâmburii de struguri erau frecvent asociați boabelor alimentare. În timpul banchetelor din Galia celtică, o parte dintre sclavi sau dintre copii făceau să circule din mână în mână cupe de vin de import italic (în acea perioadă nu existau pahare de uz individual) și chiar coarne de bour, pe care le descrie Julius Caesar în cartea a VI-a din Războiul galic (De bello Galico). Chiar dacă în Galia romană se bea foarte multă bere
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
după numele navigatorului italian Amerigo Vespucci, este descoperită și cunoscută drept Pământul unde crește vița de vie în stare sălbatică începând cu anul 1000. Precum grecii care au văzut "o țară acoperită de vii sălbatice" atunci când au debarcat în peninsula italică, o cronică nordică din secolul al XIII-lea intitulată Saga Groenlandei ("Pământul verde", în scandinavă) menționează că navigatorul viking Leif Erikson, fiul faimosului Eric cel Roșu, a descoperit "o țară bogată în vii" (Vinland hit goda). Unul dintre oamenii de pe
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
o veche zeitate rustică din centrul Italiei. Inspirându-se de la numele său din Lidia, Bakkos, și de asemenea de la termenul cu care romanii desemnau strugurele (baca), Liber Pater reprezenta principiul care susținea cultura viței de vie și rodnicia câmpurilor. Zeul italic nu avea o mitologie proprie, așadar a fost cu ușurință asimilat lui Bachus, în timp ce zeița Libera a fost identificată cu Ceres, zeița grâului. Această permutare este pusă în evidență în așa-numitul "scandal al Bacanalelor" despre care Titus Livius relatează
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
leș temps leș plus anciens : N-am intenționat să dau, cu această culegere, o antologie a poeziei lirice universale. Citind și recitind stihuri cantate în vechiul Egipt, în antichitatea greacă sau chineză, în pădurile negre din străfundurile Africei, subt cerul italic sau galic, s-a ivit în mine dorința arzătoare de a anexă și a asimilă graiului nostru o seama de poezii, dintre cele mai frumoase ale literaturii universale. Nu m-a interesat numărul. M-au interesat doar caratele.966 On
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
regiunile învecinate" (Budai-Deleanu, 1991, p. 84). Totuși, această continuitate etnică a dacilor nu afectează sub nicio formă puritatea latină a românilor. Inconveniența populațională este soluționată prin colonizarea teritoriului deșertat în urma stârpirii dacilor, cu romani aduși din Roma și din peninsula Italică: "Ca să nu rămâe acea țară pustiită și pentru ca să aibă tari și credincioși oameni, carii despre părțile acelea ale varvarilor să fie zid și apărare împărăției, din Roma și din Italiia, din toată starea și din toată ceata, boiari, ostași, cetățeni
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
părțile acelea ale varvarilor să fie zid și apărare împărăției, din Roma și din Italiia, din toată starea și din toată ceata, boiari, ostași, cetățeni și coloni au așezat în Dachiia împăratului Traiian" (Micu, 1995, p. 36). Maior reiterează originea italică a primilor coloniști romani (Maior, 1990, p. 32). Desigur, calitatea umană a coloniștilor cu care s-a refăcut deficitul demografic este o chestiune de maximă importanță în scrierile cărturarilor Școlii Ardelene. Motivul este lesne de intuit: coloniștii romani au format
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
maximă importanță în scrierile cărturarilor Școlii Ardelene. Motivul este lesne de intuit: coloniștii romani au format bazinul populațional care, prin aclimatizarea la teritoriul dacic, s-a prefăcut, în cursul timpului, pe nesimțite, în poporul român. Micu specifică foarte precis romanitatea italică a coloniștilor, proveniența acestora exclusivă din Roma și Italia. Recrutarea coloniștilor din miezul imperiului și transplantarea lor în teritoriul dacic asigură un transfer de romanitate pură. Filiația românilor își are astfel originea în sursa cea mai pură a etnicității romane
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
și Italia. Recrutarea coloniștilor din miezul imperiului și transplantarea lor în teritoriul dacic asigură un transfer de romanitate pură. Filiația românilor își are astfel originea în sursa cea mai pură a etnicității romane. Șincai, mai puțin intransigent cu privire la originea strict italică a coloniștilor, menționează că, după măturarea dacilor, Traian "fórte mulțĭ lăcuitărĭ aŭ dus în Dachia, din tótă lumea Romanilor, dar maĭ ales din Roma și din Italia" (Șincai, 1886, p. 10) [1811]. Chiar dacă Șincai concede posibilitatea infiltrării unor coloniști cu
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
împrăștiindu-i într-alte părți" (Aaron, 1835, pp. 7-8), Traian a colonizat pământul dacic intrat în stăpânirea romană cu "mulțime nenumărată de lăcuitori romani din Italia" (Aaron, 1835, p. 8). Pe lângă localizarea ariei de recrutare a coloniștilor strict la peninsula italică, Aaron acordă o foarte mare atenție calității socio-umane a coloniștilor: "Nu derbedei și oameni fără nici un căpătâiu fură coloniile acele; ci bărbați cu mueri și copii, meșteri și plugari cărora populația cea deasă a Italiei din vremea aceea le îngreuna
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
acceptă că "la anul 105 d. H. a adus mulțime nenumărată de oameni din mai multe părți ale împărăției romane, și cu aceste colonii a înpopulat tot pământul Daciei" (Aaron, 1839, p. 16, subl. n.). În ciuda acestei concesii în privința purității italice a coloniștilor, romanitatea pură a poporului român nu poate fi pusă sub îndoială acesta este mesajul categoric promovat de întregul discurs didactic din această perioadă incipientă a educației istorice. Literatura didactică alcătuită din aceste prime manuale dedicate istoriei patriei, deși
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
parțială a dacilor în fondul genetic al poporului român. Corifeu al Școlii latiniste, A.T. Laurian (1862) [1859] rămâne fidel paradigmei istoriografice a Școlii Ardelene, centrată pe teza exterminării dacilor, a originii pur romane, a identității romano-române și a provenienței italice a coloniștilor romani. În fapt, în literatura didactică de limbă română din Ardeal, care continuă să trateze Transilvania ca parte integrantă a patriei maghiare, enunțurile forță ale Școlii Ardelene rămân neschimbate. Drept dovadă, în manualul de Istoria patrieĭ în legătură cu evenimentele
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]