5,195 matches
-
rar cadouri, de Crăciun, de Paște și la ziua mea; fel de fel de mărunțișuri frumos ambalate cu celofanul intact purtînd pe etichete numele și blazonul firmei. Îmi amintesc că de cîte ori desfăceam pachetele legate cu panglici colorate mă izbea lipsa oricărui miros. De fiecare dată mă bucuram frenetic, Îmi plăceau aceste lucruri pure, neîncepute, pînă cînd prindeau mirosul meu, luau forma mea, Îmi păstrau amintirea. De Îndată ce mă recunoșteam În obiecte, ele Îmi deveneau indiferente. Învechirea lucrurilor Începe cu terminarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
sângele de pisică, apoi am leșinat. M-am trezit în gang, cu genunchii strânși. Cinci bătrâni dădeau cu picioarele în mine pe unde apucau. Ceilalți stăteau la o parte. La câteva ferestre, femei. Se uitau la mine de parcă aș fi izbit cu putere o tigaie de caldarâm. Soția tocilarului căra cu două găleți apa pe care o arunca pentru ca sângele să curgă în canal. Apoi a luat sacul și l-a aruncat la gunoiul de sub poartă. Am reușit să fug în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
să mă simt mai în largul meu. Mai ales în după-amiezi de duminică. Când ne jucam cu mașinuțele, tanti Mae lua întotdeauna camionul și se juca de-a șoferul de camion. După părerea mea, conducea foarte neglijent și o dată a izbit din greșeală camionul de mâna mea și mi-a dat sângele. Dar nu m-am murdărit prea tare, pentru că, oricum, mă îndoiesc să fi avut prea mult sânge în mine. — David, mi-a zis tanti Mae, trebuie să fii ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
în el. Deși muream de somn, nu am putut să mă opresc; pofta cărnii trecea peste orice și m-a condus până când am rămas epuizată, am clacat, doar ca să mă trezesc după puțin timp cu aceeași poftă de a mă izbi de el până la dispariție, de corpul lui reînnoit și vioi ca întotdeauna. Când am adormit l-am visat pe Walter, sute de Walter căzând de la aceeași fereastră, iar și iar, ca și cum corpurile care nu se mai terminau erau de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
decât m-aș fi aruncat singură, și am știut că asta e: murisem. Aerul se rotea în jurul meu, iar urechile mele erau pline de scârțâitul cauciucurilor. în același timp, farurile au trecut pe lângă și au dispărut, iar eu m-am izbit de pământ, avidă după aer ca și cum aș fi alergat la maraton. Eram conștientă încă și pentru un moment am crezut că murisem și că încă nu mi-am dat seama, că mi s-a disociat creierul de restul corpului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
lumina roșie a amurgului. Mi-a plăcut din prima clipă - ținea o baguette sub braț și rupea din era bucăți mici (de fapt numai miezul, ca să nu se sufoce păsările), aruncându-le în aer încântat ca un copil. M-a izbit asemănare cu Nunu, cu o aură amoroasă peste tot corpul. Eram beată de bucuria lui și a păsărilor. Doream să mă unesc cu el într-un sărut lung. Pescărușii băteau din aripi desăvârșite, lucind în crepuscul ca argintul, apoi făceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
de mic. Ziua următoare era Sabat. Înainte de a se duce la sinagogă, Noah a coborât în pivniță să arunce o privire pe pergament și pe călimările cu cerneală neagră, strălucitoare. Când a deschis ușa aproape ruginită de timp, a fost izbit de un miros neplăcut. Un miros tare de șobolani. A căutat în zadar pergamentul. Nu mai era nimic decât câteva firimituri amestecate cu praf negru. Chiar și sticlele de cerneală erau murdărite de praf negru, crăpate, și o parte din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
piatră și pământ, în care Aquarelin însuși adunase toate culorile din univers. Și, sub acest univers lichid care înghețase, devenind o oglindă groasă, cea mai frumoasă femeie a omenirii, o blondă din Chicago, Illinois, captivă, zbătându-se să iasă și izbind cu pumnii ei micuți. Nepăsător, ca replică la toată această stare de lucruri, Aquarelin își scălda imenșii ciorapi în acea parte a lacului unde era vărsată esența semnată Calvin Klein. Dar cui putea să-i mai pese, doar rasa oamenilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
sunteți?... Acum știu că nu cel pe care mi-l închipuiam eu... În felul acesta nu puteți fi un model pentru nimeni... - Așa e, așa e, murmurau prietenii puștiului. Că bine le zici, Elefterie... Capul lui Mircea Cârpenișteanu căzu, învins, izbindu-se de asfalt. Lecția pe care i-o servea puștiul era atât de dură în bunătatea și adevărul pe care le conținea, încât Mircea își dori să fi murit în clipa când își băgase din greșeală cuțitul în braț. Vroia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
din el. Cred că dacă reușim să găsim finanțare, luăm sigur Cannes-ul. Ce Cannes, poate mai bine... - Mă rog... i-am zis eu, modest din fire. Mersi. Măcar de-am găsi banii... - Mamă, ce-o să iasă, se entuziasmă Vasile, izbind calculatorul. Bă, ce film o să iasă! Chiar mâine scriu la Eurimages! E imposibil să nu ne dea banii dacă scriem proiectul ca lumea. Iar chestia cu concertul trupei Ionescu o filmăm cu nouășpe camere, să se cace lumea pe ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
acolo sau, mai degrabă, ce anume? Pe măsură ce mă apropii, energia unui duh puternic precum toate forțele fizicii adunate la un loc îmi face sufletul să se înspăimânte și să vrea să fugă din mine, aruncând ușurimea ființei mele cât colo, izbind-o de Nadir. Însă cu toate aceste avertismente ale pietrei filosofale pe care o țin ascunsă în interiorul meu, cu toate aceste semnale disperate pe care le primesc de la mine însumi și care mă fac să tresalt și să mă zvârcolesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
lasă-mă să-i strig ceva acestui înger legendar, orice, poate-așa putea-voi opri blestemul care s-a coborât asupra oamenilor... Iar fereastra mă și ascultă, deschizându-se supusă, lăsând strania clar-obscuritate și frigul stelar de-afară să mă izbească în plin, năucindu-mi simțurile, aproape sufocându-mă. Dar nu, e prea târziu, Doamne, deși credeam atât de mult și chiar speram să pot schimba ceva, există totuși chiar și-aici și-acum un prea-târziu. Lucifer, superbul nebun, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
curaj să ia această hotărâre. Până atunci însă, rămânea acasă și se ocupa de ce mai trebuia prin gospodărie. Terminase repede de meșterit, îndreptat și reparat diverse lucruri prin curte, iar acum se urca pe pereți de plictiseală. Tot timpul se izbea de nevastă-sa, unde mergea el apărea și ea iar lui i se părea că îl privește cu reproș, parcă întrebându-l de ce mai este acolo în loc să meargă la muncă. Atmosfera devenise foarte încărcată și chiar începuseră să se certe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
din răsputeri ca să pună mâna pe el. Îi era clar acum ce avea de făcut, trebuia să lărgească golul acela îngust și să excaveze mai departe. Sigur că da, aceasta era singura posibilitate. Asta și făcea acum, lucra fără odihnă. Izbea cu sete în roca tare până ce făcea o adâncitură suficient de mare ca să poată intro duce ranga ascuțită în ea. Apoi disloca bucata de stâncă și o lăsa să cadă la picioare. Din când în când, se ridica pe vârfuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
atrage atenția dacă te vei interesa de vreun dosar mai vechi. În timp ce Cristian se arătă de acord dând din cap, Simion se apropie de ușă și dădu să o deschidă. Nu mai apucă însă să o facă pentru că aceasta se izbi brusc de perete. Din încăpere se grăbeau să iasă trei polițiști în uniformă. Se opriră brusc când dădură cu ochii de comandant și se lipiră de perete, încercând să-i facă loc. Să trăiți! Ce-i cu voi? întrebă Pop
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Și atunci ce l-a speriat? Un bursuc ori poate o veveriță? 7 Cămașa i se lipise de spinare imediat ce ieșise din sediul secției de poliție. După răcoarea din pădurile prin care fusese cu agentul Pohoață, căldura de afară îl izbise în moalele capului. Pe cerul fără pic de nor, soarele de vară strălucea puternic la asfințit. Fierbințeala izbucnea în valuri din pavaj și din pereții clădirilor. Vizita la parchetul de sus, din munte, nu le adusese nimic nou în cadrul investigației
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pregătiră să năvălească peste el, imediat ce acesta avea să se înfrupte din băutură. A doua zi dimineață, un urlet puternic se auzi dinspre casele lui Negru. Cu paloșul în mâini, acesta se repezise afară. Mergea ca un hăbăuc și se izbea de acareturile din curte. Rotea lama tăioasă deasupra capului, sfărâmând tot ce-i ieșea în cale. Chiar și așa orb, Negru era un dușman de temut, așa încât cei trei se fereau din calea lui. Simțea el că ceva nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
gol și se rostogoli pe taluzul abrupt. Se ridică repede fără să țină cont că se lovise destul de rău. Era zgâriat pe față și în gură simțea gustul sărat al sângelui. Îl durea tare și sub genunchi, acolo unde se izbise în cădere de un bolovan ascuns între frunzele uscate de pe jos. Șchiopăta destul de rău de piciorul stâng și simțea că deja osul începe să se umfle. Rândunel! strigă el, mirându-se cât de slab i se aude vocea. Își înghiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
toate puterile înspre locul pe unde credea el că poate trece printre urmăritori. În dreapta strângea bâta, pregătit să lovească în orice moment pe oricine i-ar fi stat în față. Mâna stângă o ținea întinsă în față ca să nu se izbească de vreun trunchi de copac ascuns în întuneric. Din păcate își dădea seama că aleargă în direcție opusă celei în care știa el că se află tabăra dar nu mai avea nici o importanță. Acum trebuia să scape din împresurare iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ai lui să-i sară în ajutor. Se încordă, își umplu plămânii cu aer și se pregăti să țipe, așa cum nu o mai făcuse niciodată în viața lui. Lovitura se abătu peste el fulgerător. Ceva nevăzut se năpustise asupra lui izbindu-l năprasnic în stomac. Icni scurt și, dintr-o dată nu mai avu aer. Nici nu-și dădu seama când se prăvăli secerat din picioare. Acum se zvârcolea la pământ încercând zadarnic să inspire. O forță nevăzută îi apăsa coșul pieptului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
agitau pe suprafața ei, ca un lichid care fierbe. Toiagul lui Calistrat era ca o barieră de care negura nu putea să treacă. Rămăsese la trei pași în fața lor, curbându-se peste ei. Vălătucii negri ce ieșeau dinspre interior se izbeau bezmetici ca de un zid invizibil dincolo de care nu puteau străbate. Inima lui Cristian Toma bătea cu putere. Ceea ce vedea în fața ochilor era cu totul neobișnuit. Nu i se mai întâmplase una ca asta niciodată până atunci și nici măcar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ne prindă. Să știi că pe vâlva noastră n-o prea dă deșteptăciunea afară din casă. Ia, spune, întrebă moșul oprindu-se în loc, ai văzut vreodată o găină despărțită de un gard de plasă de grămada de grăunțe? Se va izbi în gard până ce se va umple de sânge, și nu va vedea niciodată gaura prin care ar putea trece dincolo, care se află la numai doi metri de ea. Ei bine, așa e și cu bestia noastră și bine că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să încerc și eu! Luă toiagul din mâna lui Calistrat și privi deasupra peșterii spre bolovănișul de sus. Ceea ce se întâmplă după aceea nu semăna de loc cu ce se aștepta el. Brusc fu smuls de la pământ și fulgerător se izbi de peretele de piatră din locul unde voia să ajungă. Icni puternic și își strivi între dinți o înjurătură. Îl durea pieptul acolo unde se lovise și se întoarse furios spre moșneag pe care îl auzea râzând copios jos, în spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
praful de pe drum și în albiile râurilor, neașteptând decât să fie scos afară de cineva dispus să investească niște bani și ceva efort. Încercase să cumpere dreptul de prospectare și exploatare a unor zăcăminte de aur din Africa. La început se izbise de refuzul funcționarilor din ministerul republicii bananiere. Vlad Mihailovici era însă obișnuit cu asemenea situații și reușise să-i convingă în cele din urmă. Contra unei sume destul de piperate, aceștia se lăsaseră înduplecați să-i concesioneze terenurile iar el devenise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pune la cale, norocosul trebuia împiedicat să-și încaseze cec-ul. Respirând ceva mai ușurat se pregătea și el să părăsească camera de control. Mai aruncă o privire spre monitoare și simți că i se face rău. Ușile cazinoului se izbiseră de perete, în timp ce înăuntru năvăleau o mulțime de oameni în uniformă. Nu erau polițiști, armata era cea care apăruse acolo. În spatele soldaților se aflau câțiva civili îmbrăcați în costume închise la culoare. Bărbatul care reușise să câștige la masa numărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]