1,650 matches
-
și-și suflă nasul. Își trage nasul și spune: M-am furișat, mi-era așa de frică să nu mă prindă. Vârând șervețelul în mânecă, spune: M-am simțit exact ca... Anne Frank. Tovarășa Lătrău scoate eticheta bagajului din buzunarul jachetei, rămășița valizei abandonate. A vieții ei abandonate. Și, învârtind-o fără încetare în mână, tot uitându-se la ea, Tovarășa Lătrău spune: — Din câte mi se pare mie.... Spune: Lui Anne Frank nici nu i-a fost prea greu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
și plină de cicatrice, cu urechile răsucite și umflate, cu sprâncenele rase. Și-apoi, trasate cu dermatograf, descriu două arcuri uimite ajungând aproape până unde începe părul. Privindu-l cum urcă în autobuz, Tovarășa Lătrău își descheie un nasture al jachetei. Îl încheie la loc și se apleacă spre reportofonul ascuns în buzunarul Contelui Calomniei. Apropiindu-și buzele de beculețul roșu care semnalează RECORD, Tovarășa Lătrău spune: Reverendul Fără Dumnezeu poartă o bluză albă. O bluză de femeie. Cu nasturii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
grasă îmbrăcată într-o bluziță scurtă și jeans cu talie joasă. Părul ei de dinainte are o culoare comună, șaten. Dacă te uiți la ce poartă spilcuitul, o cămașă roz-pal cu o cravată albăstrie de culoarea oului de măcăleandru, o jachetă sport de un albastru închis, vezi că se potrivesc perfect. Rozul îi încălzește tonurile pielii. Albastrul îi pune în evidență culoarea ochilor. Înainte să deschizi gura, spune el, trebuie să fii prezentabil. Material mediatic prezentabil, îngrijit. Dacă porți o cămașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ușa camerei verzi s-ar putea deschide și producătoarea de platou ar putea intra zicând că-i pare rău, dar trebuie să mai taie un invitat. Producătoarea se va uita la părul blond-strălucitor al fetei. Producătoarea se va uita la jacheta bleumarin a spilcuitului. Tipul care trebuia să intre în segmentul F a șters-o în momentul în care a intervenit scufundarea vasului de croazieră. Apoi tipa din segmentul E - Consultantă culori, scria în căsuța ei - a șters-o când era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
mașinii de spălat, toate hainele pe care le-am adus cu noi put din cauza transpirației și a jegului. Fiindcă domnul Whittier a stricat centrala termică, în clădire e tot mai frig. Așa că am început să purtăm tunici și saronguri și jachete. Brocarturi satinate și catifele. Pălării de pelerini cu catarame de argint. Mânuși de piele albă lungi până la cot. — Cu toate încăperile astea..., spune Contesa Clarviziune, cu turbanul ei pe cap, împiedicându-se, tăindu-și degetele de la picioare, dar nu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
care nu mănâncă pentru doi... Fișa postului Un poem despre Directoarea Tăgadă — Un ofițer de poliție, spune Directoarea Tăgadă, trebuie să-l protejeze până și pe un satanist. N-are de ales. Directoarea Tăgadă pe scenă, mânecile de tweed ale jachetei îi dispar la spate, unde mâinile ei ascunse se ating, în postura din fața unui pluton de execuție. Părul ei grizonat e tuns scurt dinadins ca să pară țepos. Pe scenă, în loc de lumina unui reflector, o secvență de film: În alb-negru, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
suspecți arestați, stând în șir pentru a fi identificați de vreun martor. Suspecți luptându-se cu cătușele, cu hainele trase peste cap, intrând în tribunal. Pe scenă stă Directoarea Tăgadă, cu umflătura tecii de umăr a pistolului bombându-i reverul jachetei. Tivul fustei de tweed aproape îi ajunge la bascheții ei răsfrânți, cu șireturile înnodate de două ori. Spune: — E datoria unui ofițer al legii să moară pentru fitecine. Ai putea muri pentru ăia care iau câinii la șuturi. Pentru dependenții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Câteva sticle de apă și o pisică torcând în somn. Are doar câteva ore de autostradă până în Canada. Dar, mai mult decât orice altceva, Cora Reynolds își are familia cu ea. 10 Mama Natură pune pe ea un soi de jachetă neagră. E o uniformă militară sau un costum de patinaj artistic, din stofă de lână neagră, cu două rânduri de nasturi de alamă în față. Parcă-i o majoretă neagră de catifea, cu nasul ei despicat, ținut laolaltă de cojile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Puerta del Ángel. O figură se contura Într-un crîmpei de umbră Întins peste caldarîm, inertă. Slaba clipire de chihlimbar a jarului unei țigări i se reflecta În ochi. Era Îmbrăcată În culori Întunecate, cu o mînă adîncită În buzunarul jachetei, cealaltă Însoțind trabucul care Îi țesea o pînză de păianjen din fum albastru Împrejurul profilului. Mă urmărea În tăcere, cu chipul ascuns În contralumina felinarelor. Rămase acolo preț de aproape un minut, fumînd cu nepăsare, cu privirea fixată Într-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
nopții, și descoperea cum un străin Îl privea din Întuneric, fumînd cu nepăsare. Chipul lui rămînea Întotdeauna ascuns În beznă și numai ochii se insinuau În noapte, arzînd ca jarul. Străinul rămînea acolo, cu mîna dreaptă vîrÎtă În buzunarul unei jachete negre, pentru ca mai apoi să se Îndepărteze, șchiopătînd. În scena la care tocmai asistasem, străinul acela putea fi un noctabul oarecare, o figură fără chip și fără identitate. În romanul lui Carax, acel străin era diavolul. 6 Un somn dens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
lumină albastră. Aveam inima otrăvită, iar privirea Îmi tremura. M-am apucat să umblu la voia Întîmplării, ignorîndu-l pe străinul care mă observa nemișcat dinspre Puerta del Ángel. Purta același costum Întunecat și avea mîna dreaptă vîrÎtă În buzunarul de la jachetă. Ochii săi oglindeau crîmpeie de lumină la strălucirea unui trabuc. Șchiopătînd ușor, Începu să mă urmărească. Am bătut străzile fără nici un țel mai bine de o oră, pînă cînd am ajuns la monumentul lui Columb. Am traversat pînă la cheiuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mînă Îmi oferea un chiștoc din beznă. — Cine sînteți dumneavoastră? Străinul Înaintă pînă În pragul beznei, lăsîndu-și chipul În umbră. O adiere de fum albastru ieșea din țigară. Am recunoscut de Îndată costumul negru și mîna aceea ascunsă În buzunarul jachetei. Ochii Îi străluceau ca niște mărgele de sticlă. — Un prieten, zise. Sau asta nădăjduiesc să fiu. O țigară? — Nu fumez. — Bine faci. Din nefericire, n-am nimic altceva să-ți ofer, Daniel. Glasul Îi era nisipos, rănit. TÎrșîia cuvintele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
bat pînă te bag În spital, fără să-mi pese nici un căcat ce vîrstă oi fi avînd, spuse el cu răceală. Ne-am Înțeles? M-am ridicat În picioare anevoie și am descoperit că, În sforțarea lui, Neri Îmi ferfenițise jacheta și mîndria. — Cum ai intrat? N-am răspuns. Neri suspină, scuturînd din cap. — Hai, dă-mi cheile, mi-o trînti Neri, reținîndu-și furia. — Ce chei? La palma pe care mi-a administrat-o, m-am prăbușit pe pardoseală. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pînă ce m-a durut pumnul. Au mai trecură cîteva minute și am Început să cred că, probabil, În locul acela nu se mai afla nimeni. M-am ghemuit rezemat de ușă și am scos cartea lui Julián Carax din interiorul jachetei. Am deschis-o și am citit din nou acea primă frază, care mă captivase cu ani În urmă. În vara aceea a plouat În fiecare zi și, cu toate că multă lume spunea că era pedeapsa lui Dumnezeu fiindcă În sat deschiseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
asemănare fără echivoc cu drăcușorul de pe ciocănel. — Dumneata ești Sempere fiul, a murmurat cu un glas leneș. Aveți o memorie excelentă. — Iar dumneata ai un simț al oportunității care Îngrețoșează. Știi cît e ceasul? Privirea lui oțelită detectase cartea de sub jacheta mea. Isaac a făcut un gest Întrebător din cap. Am scos cartea și i-am arătat-o. — Carax, zise el. Probabil că există, În orașul ăsta, cel mult zece persoane care știu cine este sau care au citit cartea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
hîrtie arsă. — Hai, ia un Sugus de lămîie, că te vindecă de orișice. — Nu mi-e poftă. — Atunci Îl pui deoparte, că nu se știe niciodată cînd un Sugus de lămîie te scoate din Încurcătură. Am vîrÎt bomboana În buzunarul jachetei și am plutit peste restul filmului fără să mai acord vreo atenție nici Veronicăi Lake, nici victimelor farmecelor ei fatale. Fermín Romero de Torres se pierduse În spectacol și În bomboanele lui. CÎnd luminile se aprinseră la sfîrșitul proiecției, mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
o să-mi permiteți, ca o compensație, să vă invit la masă, zise Fermín, netezindu-și părul. — Hai, femeie, am Încurajat-o eu. Ai să vezi ce bine ai să te simți. Uite, ți-o Împachetez eu În timp ce Fermín Își ia jacheta. Fermín a dat fuga În dosul prăvăliei să se pieptene, să se parfumeze și să-și tragă pardesiul. I-am strecurat cîțiva duros de la casă ca s-o poată invita pe Bernarda. Unde s-o duc? Îmi șopti el, emoționat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mă luați? — Nu vă supărați. Ar fi fost normal, date fiind Împrejurările, cînd vă gîndeați că bietul Julián murise... Portăreasa ridică din umeri, coborîndu-și privirea și retrăgîndu-se spre ușă. Am profitat de moment ca să vîr scrisoarea În buzunarul interior al jachetei și să Închid sertarul. Vedeți dumneavoastră, să nu cumva să vă faceți o idee greșită, zise portăreasa. — Sigur că nu. Ce spunea scrisoarea? — Era de dragoste. Ca alea de la radio, dar mai tristă, da, fiindcă suna de parcă era de-adevăratelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
să ațipesc la loc, Însă am priceput că pierdusem trenul. Am aprins lumina și am Început să examinez plicul adresat lui Julián Carax pe care i-l sustrăsesem doñei Aurora În dimineața aceea și pe care Îl aveam În buzunarul jachetei. L-am așezat pe masa de scris, sub fasciculul veiozei. Era un plic pergaminos, cu margini zimțate ce băteau În gălbui, cleios la pipăit. Ștampila poștei, ștearsă ca vai de ea, avea data 18 octombrie 1919. Sigiliul de ceară se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
eu c-o să-ți placă. Ascultă, vrei să bem ceva? Auzind invitația, Tomoe l-a tras de mânecă, exprimându-și dezaprobarea. Pe când ea încă se mai certa cu Takamori, s-a apropiat de Gaston un tânăr, cu mâinile în buzunarele jachetei din piele și i-a șoptit ceva la ureche, pe un ton familiar. Tomoe s-a întors și l-a văzut, dar nu și-a dat seama ce era cu el. De îndată ce l-a zărit, Takamori a încercat să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și l-a văzut, dar nu și-a dat seama ce era cu el. De îndată ce l-a zărit, Takamori a încercat să-l avertizeze pe Gaston: — Gas! Gas! — Așteptați-mă puțin, răspunse Gaston. Râdea și vorbea cu tânărul îmbrăcat în jacheta din piele. — Domnul acesta vrea să-mi arate niște fotografii frumoase despre Japonia. — Lasă-l în pace, Gas. Haide! Takamori îl trăgea de mână în timp ce-i vorbea. Nu te lăsa dus de nas de individul acela! Tomoe a înțeles ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
artei franceze. Gaston n-a înțeles de la bun început ce i s-a spus, dar până la urmă s-a dumirit. Chiar în clipa aceea Takamori și-a îndreptat privirile spre intrare și l-a văzut în ușă pe individul cu jachetă, care încercase să-i vândă lui Gaston fotografiile obscene. Nu era singur, ci împreună cu un bărbat voinic, îmbrăcat cu o haină elegantă, aruncată pe umeri. Putea să fie un fost boxer. Priveau din când în când prin ușa de sticlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ofensat partenerul. S-a întors spre Takamori și l-a privit trist. Tomoe s-a ridicat stânjenită și și-a luat geanta. — Hai să plecăm! spuse ea. — Plec și eu, spuse Ōkuma. Takamori a privit iar spre ușă. Bărbatul în jachetă, vîzându-l că se uită în direcția lui, s-a ascuns repede. Ōkuma și Tomoe, nebănuind pericolul care-i păștea, stăteau unul lângă altul. Takamori a încercat să se ascundă după Gaston. — Domnișoară Tomoe, lăsați-mă să plătesc, zise Ōkuma. — În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
-o imediat, morți de frică. Până și „șeful“, care se uita cu dispreț după ei, a remarcat: — Ce lași!... Nici un strop de bărbăție în ei. Profitând de o clipă de neatenție din partea ticăloșilor, Ōkuma, ținut sub supraveghere de individul cu jachetă, a reușit să le scape, scoțând un strigăt ascuțit cu vocea lui de soprană, care-ți zgâria auzul precum răzuitul pe metal. — Ticălosul naibii! strigă păzitorul lui Ōkuma, dar când s-a repezit să-l oprească, Ōkuma era deja departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
în ce-i privește pe bărbați? Oricât se uita la el, Gaston nu era pentru ea decât un nătăfleț, mai exact, un prost. — Scuză-mă că am întârziat, Tomoe, spuse Ōkuma cu vocea lui pițigăiată. Era îmbrăcat elegant, cu o jachetă neagră peste care scosese gulerul cămășii, de un alb imaculat. Cravata era de bun-gust, cu nod Windsor. Era atât de elegant, încât chelnerițele nu-și mai luau ochii de la el. — Te-am făcut să aștepți cam mult, zise el pocnind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]