2,068 matches
-
găină. — Îmi pare nespus de rău pentru dezordine, am zis cu un glas pierit, adunînd farfurii, pe care se uscase mîncarea, de pe masă și ducîndu-le la chiuvetă. Nu-mi vine să cred că mi-ai văzut bucătăria În cea mai jalnică stare cu putință. Mă simt atît de jenată. Am deschis ușa unui dulap și i-am Întins o vază pătrată de sticlă. — Am o menajeră extraordinară, care e În căutare de ceva de lucru În plus, răspunse ea zîmbind. O s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
am implorat să nu plece. Am privit-o, neștiind ce să spun. Imaginea lui Fran, cea atît de calmă, cea plină de succes și supertrendy, implorînd pe cineva refuza să-mi apară dinaintea ochilor. Mai ales În postura de grămadă jalnică pe podea. Numai ideea mă lăsa mută. Dar care era rostul? Îmi explicase Fran. Nu știi niciodată cum o să reacționezi la ceva pînă nu ți se Întîmplă. PÎnă În clipa aceea, crezuse cu sinceritate că Își va face bagajele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
în genunchi, a țâșnit în picioare și le-a strigat judecătorilor: "Teama voastră, dîndu~mi această pedeapsă, e mai mare decât a mea care va trebui s-o îndur". Așezată alături de acest orgoliu sfidător, umilința mea pare de-a dreptul jalnică. Ea cheamă doar disprețul, nu-i așa? ― Nu, Galilei. Tu ai preferat să trăiești. ― Nu m-am ferit să consimt că tot ce sper eu se leagă de partea din mine care a abjurat. ― Mă gândeam într-o zi că
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
peste corpul bonei. Dormea Întinsă pe spate, ca Într-un sarcofag, cu o expresie de nemulțumire pe chip. Urâtă, o femeie urâtă cu desăvârșire, căci Maja Își angaja personalul pe baza trăsăturilor fizice: inconștientă frică de rivalitate. Istețime femeiască, precauții jalnice și inutile, căci avocatul Fioravanti Își iubea tânăra soție, cândva atât de grațioasă, Încât Îi părea că ar fi reîncarnarea prințesei din Vacanță la Roma, și nu ar fi coborât nici măcar o privire asupra unei bone, născută și plătită, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nicăieri. Iar acum, muzica era la un volum insuportabil, dansul părea descompus, fumul prea dens, miros Înțepător de iarbă și de trupuri certate cu săpunul, lumini sepulcrale, fantasme care o loveau și o izbeau, priviri derizorii, totul devenea insuportabil. Sunt jalnică. De ce mă aflu aici? Ce caut? Eu aparțin unei alte lumi. Chiar dacă nu știu care este aceasta. Și niciodată, nicăieri, nu mă voi simți acasă. Începu să se Învârtă, pierdută, de la ringul de dans la pupitrul DJ-ului, de la colțul barului la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
din nou, iar seara, când a ieșit pe ușa camerei ei, era atât de deprimată, încât spătarul s-a și speriat văzând-o palidă și cu ochii roșii. Balul n-a fost nici pe departe ceea ce sperase ea. Un taraf jalnic de lăutari aduși din cetate cântau câte un cântec-două, apoi făceau o pauză lungă. Toți păreau să se cunoască între ei. Cei mai mulți stăteau la masa mare din stejar așezată în mijlocul sălii. Era o încăpere spațioasă, cu bolți și pardosea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
din încăpere, iar pe Giulia o considera o individă idioată. Ce-i drept, așa și arăta, căci, după ce că își arunca privirea des spre Andrei Ionescu, mai era și-un morgon pe-acolo, care amplifica legătura. Morgonii aceștia sunt niște ființe jalnice, pe care Zogru le strivește fără milă ori pe unde îi ies în cale. Arată ca niște hârtii mototolite, cenușii, de fapt, ca niște fețe boțite și posomorâte ce se rostogolesc peste tot și se prind nebunește de mințile oamenilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
nu veni la mine cu șmecherii, că-ți dau un șut în cur de zboară copilu’ din tine. Pentru Giulia, răspunsul lui Cristi a însemnat sfârșitul lumii. Era disperată și îi era scârbă de ea și de toată povestea ei jalnică de iubire. Ar fi vrut să șteargă totul, să nu-și mai aducă aminte ori să nu se fi întâmplat niciodată. Dar știa că nu poate și, în plus, încă se gândea la Cristi ca la iubitul ei. Era neajutorată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Rahela. Idioată cu ochi diavolești, nu vrei decât ca Iacob să te iubească cum mă iubește pe mine, dar niciodată nu te va iubi așa. Eu sunt aleasa. Eu sunt sufletul lui. Tu ești doar o iapă însămânțată. O vacă jalnică. Lea și-a ținut gura până când Rahela a terminat. Apoi, cu tot calmul din lume, și-a făcut sora măgăriță și i-a tras o palmă mai întâi pe un obraz, apoi încă una pe celălalt. Nu și-au vorbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Ruti se târa printre ei, ca o sclavă fără glas. Printre femei, Ruti vorbea doar despre bunătatea infinită a mamei mele. A devenit umbra Leei, îi săruta mâinile și poala rochiei și se ținea mereu aproape de salvatoarea ei. Prezența ei jalnică n-o fericea pe Lea, iar câteodată își pierdea răbdarea și o repezea, „Du-te la cortul tău”, îi spunea, când Ruti i se împleticea printre picioare. Dar apoi îi părea rău, pentru că Ruti se ghemuia ca un câine la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
se simți prinsă pe picior greșit, ca atunci cînd era doar o puștoaică. - Și să știți că avem de gînd s-o luăm de la capăt, lansă ea provocatoare. Foarte des. Christian și Nicolas izbucniră În același rîs sincer În fața mutrelor jalnice ale celor doi frați care se Îmbujorau ca niște fecioare nevinovate. Marie rămase iarăși uluită de surprinzătoarea lor asemănare. Parcă ar fi fost gemeni. Cu toate astea, cînd erau copii, Gildas și Loïc Kermeur fuseseră din punct de vedere fizic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
un aer blazat. - Am s-o trimit la laborator, dar sînt convins că nu vor scoate nimic. După mine, n-are legătură cu crima și cu spectacolul de la menhir. Cineva a profitat de situație ca să se răfuiască Într-un mod jalnic, asta e tot. Cătă spre ea pieziș. - Nu doar cu cîteva firimituri ai să mă faci să te readuc În anchetă. Ești căpoasă, insolentă și fără doar și poate implicată total În afacerea asta... Drept răspuns, Marie apăsă pînă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și ca mine, adăugă rece Ryan. I-ați lăsat să se Înece ca pe niște șobolani. PM avu chef să-i spună că nu avuseseră de ales, dar se Îndoia că Ryan se va mulțumi cu o scuză atît de jalnică. Doar Gildas și Loïc știau că exista o ieșire pe sub dolmen. Gildas o găsise din Întîmplare, Într-o zi În care fusese surprins de flux și fusese cît pe ce să se Înece. Dar nu spusese nimănui nimic despre ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
rezumată În aceste cuvinte: de vină era doar minijupa Carolinei Yessayan. Pentru Bruno, a pune mâna pe coapsa Carolinei Yessayan era aproape o cerere În căsătorie. Bruno Își Începea adolescența Într-o perioadă de tranziție. Cu excepția câtorva precursori - precum, exemplu jalnic, propriii săi părinții -, generația precedentă stabilise o legătură foarte strânsă Între căsătorie, sexualitate și iubire. Extinderea progresivă a muncii salariate, dezvoltarea economică rapidă din anii 50 aveau să ducă Într-adevăr la declinul căsătoriei din interes - mai puțin la clasele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
avem Întotdeauna impresia - probabil falsă - că funcționează un anume determinism. 12 REGIM STANDARD „În epocile revoluționare, cei care Își atribuie, cu un atât de straniu orgoliu, meritul facil de a fi trezit porniri anarhice la contemporanii lor nu observă că jalnicul lor triumf aparent se datorează mai ales unei dispoziții spontane, determinate de ansamblul situației sociale respective.” (Auguste Comte - Curs de filozofie pozitivă, Lecția 48) Mijlocul anilor 70 a fost marcat În Franța de succesul de scandal avut de filmele Phantom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
o revenire la normal, o revenire la adevărul dorinței, analogă revenirii la adevărul prețurilor după o creștere bursieră anormală. Oricum, femeile care aveau douăzeci de ani În jurul „anilor ’68” s-au pomenit, ajungând la patruzeci de ani, Într-o situație jalnică. În general divorțate, nu puteau conta pe relația conjugală - afectuoasă sau sordidă -, după ce făcuseră totul spre a-i grăbi dispariția. Făcând parte dintr-o generație care - prima Într-o asemenea măsură - proclamase superioritatea tinereții asupra vârstei adulte, nu se puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
oprise, probabil din cauza unei schimbări climatice: reproducerea devenise din ce În ce mai dificilă, Înainte de a se Întrerupe de tot. Istoria vieții de pe Marte apărea ca o istorie modestă. Totuși (dar Bruno Masure nu părea cu adevărat conștient), această mini-istorie a unei ratări cam jalnice contrazicea violent toate construcțiile mitice sau religioase cu care se Încântă de regulă umanitatea. Nici vorbă de act unic, grandios și creator; nici vorbă de popor ales și nici măcar de vreo specie sau planetă aleasă: doar tentative incerte și În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
ori să seduc. Chiar și sexualitatea a sfârșit prin a mă dezgusta; nu le mai suportam surâsul triumfător În momentul În care Îmi scoteam rochia, aerul stupid În clipa când ejaculau, și mai ales bădărănia după ce actul era consumat. Erau jalnici, nevolnici și aroganți. Până la urmă, e dureros să fii considerată o vită interșanjabilă - chiar dacă eram socotită o pradă de soi, pentru că estetic eram ireproșabilă și erau mândri să iasă cu mine la restaurant. O singură dată am crezut că trăiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Montesquieu și Rousseau - până la Nietzsche, Heidegger și momentul prezent, la corporații, la America Înaltei tehnologii, cu cultura și divertismentele ei, cu presa, sistemul ei educațional, gândirea ei, politica ei. Îți conturau un tablou al acestei democrații de masă și al jalnicului ei produs uman caracteristic. La cursurile lui care erau Întotdeauna dense - Ravelstein tușea, se bâlbâia, fuma, răcnea, râdea, Îi făcea pe studenți să se ridice În picioare, dezbătea cu ei, Îi provoca la dispute, Îi zgândărea, Îi hărțuia. Nu Întreba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
mea, nu mai am chef să Învăț. Mi se părea o glumă. Și totuși nu m‑a crezut... - Nu putea să te creadă, a replicat Ravelstein. I‑a luat un efort prea mare de gândire ca să inventeze până și această jalnică acuzație. În acest domeniu, amplitudinea ei mentală e extrem de limitată - deși mi se spune că, În mecanica haosului, e foarte vastă. Probabil că Abe captase această informație prin rețeaua lui telefonică. Vechea expresie „Are mai multe legături decât o centrală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
capul mirat al GARDIANULUI. Imediat apare și capul întrebător al lui ARTUR. ARTUR: Cum?!... Aici? GARDIANUL (Rușinat): Da...( Își scarpină barba) Da... ARTUR: Ești sigur? GARDIANUL (La fel de stânjenit.): Cred că da... (Se hotărăște să intre; e vizibil stânjenit de interiorul jalnic; în același timp, conștient de îndatoririle sale, încearcă să salveze aparențele; înlătură câteva obiecte care baricadează trecerea, strivește un păianjen, scutură câteva fire de praf; apoi renunță, copleșit.) ARTUR (Urmărește cu silă operațiunile GARDIANULUI; mai mult neîncrezător decât indignat.): Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Victorios.): Va sta ploaia! Vom salva orașul! ARTUR: Va sta ploaia! Va sta ploaia! (Entuziasmați și înduioșați, cei doi se îmbrățișează.) (Pe aceste replici CĂLĂUL își strecoară capul în încăpere; și el, ca și celelalte personaje, se prezintă într-o jalnică stare fizică; e vizibil speriat de manifestările celor doi; ezită.) GARDIANUL și ARTUR (În dans grotesc): Va sta ploaia! Vom salva orașul! Vom salva onoarea! CĂLĂUL (Ascuns după ușă, încercând să le atragă atenția.): Pst! Pst! GARDIANUL: Trompeți! Baldachin! ARTUR
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
E vina mea. De aceea am venit aici. Ca să îndrept totul. ARTUR: Fiți binevenit. GUFI: Știu că ați suferit... Dar n-o să vă pară rău... Îi vedeți pe mocofani, pe maimuțoi? ARTUR: Uah! GUFI: Nu vi se pare că sunt jalnici, că sunt subumani? ARTUR: Ba da. GUFI: Nn vi se pare că au câte un rânjet perfid pe figură? Îți vine să-i iei la palme. ARTUR: Sunt respingători și înfumurați. E o rușine că există asemenea oameni. GUFI: Uitați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
stați? N-ați auzit? ARTUR: Toboșar, covor, trompeți! GUVERNATORUL: Toboșar, covor, trompeți! (Se trece la o improvizație grosolană; fiecare aduce câte ceva; un simulacru de covor, un simulacru de trompetă, un simulacru de toboșar; se improvizează un eșafod, se agață ornamentații jalnice din batistele celor prezenți; toate obiectele dorite de ARTUR au apărut, dar la limita de jos a valorii lor.) GUVERNATORUL (Către ARTUR.): Spune-ți ultima dorință! (ARTUR tace; se apropie de GUVERNATOR și-l privește lung; îl cercetează cu atenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ȘEFUL GĂRII: Am să vă aduc o pătură... Dacă o să vi se facă frig, am să vă aduc o pătură... (Pauză; ȘEFUL GĂRII își aprinde o țigară; CĂLĂTORUL își ridică ușor capul; are ochii obosiți și toată înfățișarea sa e jalnică.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Ridicând, crispat, privirile.): Domnule... ȘEFUL GĂRII (Entuziasmat, ca în fața unei mâini întinse.): Kapunta! Mă numesc Kapunta! Spuneți-mi, vă rog, pe nume. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Cu un tremur ușor în glas.): Domnule... Dumneavoastră chiar sunteți... șeful gării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]