12,356 matches
-
sutane ponosite care veneau dintr-o parohie de țară după ce se treziseră înainte de răsărit, cărăuși și muncitori istoviți. Stăteau cu toții pe aceeași bancă, cea bună. Mulți dintre ei s-ar fi putut afla pe banca din față, între cei doi jandarmi mustăcioși, țepeni ca niște statui. Și sunt sigur că, în adâncul lor, știau asta în chip obscur, o înțelegeau fără să vrea să o recunoască, și asta îi făcea adesea atât de plini de ură și de potrivnici celui judecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
aspri și tari ca niște tălpi de lemn. Ciupitu încetase să mai ia notițe, ce ar fi putut scrie, de altfel? Totul fusese spus. — Bine, bine, bine... spuse iarăși Mierck, legănându-se pe vârful picioarelor. Apoi, se întoarse deodată spre jandarmul orașului: — Transmiteți-i complimentele mele! Și celălalt, luat pe nepregătite: — Cui, domnule judecător? Mierck îl privi ca și cum acesta ar fi avut un bob de mazăre în loc de creier. — Cui! Celui care a preparat ouăle, prietene, au fost excelente, la ce te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
complimentele mele! Și celălalt, luat pe nepregătite: — Cui, domnule judecător? Mierck îl privi ca și cum acesta ar fi avut un bob de mazăre în loc de creier. — Cui! Celui care a preparat ouăle, prietene, au fost excelente, la ce te gândești, revino-ți! Jandarmul îl salută. Maniera lui de a se adresa oamenilor cu „prietene“ voia să arate că de fapt exact asta nu erai, prietenul său. Avea talentul de a se folosi de cuvinte pentru a le face să exprime lucruri cărora nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
că de fapt exact asta nu erai, prietenul său. Avea talentul de a se folosi de cuvinte pentru a le face să exprime lucruri cărora nu le erau destinate în mod obișnuit. Am fi putut rămâne mult și bine așa, jandarmul cu ouăle, Ciupitu, Brăchut, Grosspeil, Berfuche și cu mine - mie judecătorul nu-mi adresase nici un cuvânt -, nu se schimbase nimic. Medicul plecase la un moment dat, cu geanta și mănușile lui de piele. O lăsase pe Belle de jour, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
nu e cea mai ușoară. Am așteptat primele ore ale după-amiezii. Nu se mai simțea mușcătura înghețată a dimineții, ci era o vreme aproape blândă. Ai fi crezut că era altă zi. Grosspeil și Berfuche fuseseră înlocuiți de alți doi jandarmi care păzeau perimetrul și alungau curioșii. M-au salutat. Peștii alunecau printre alge. Din când în când, câte unul se ridica la suprafață să cerceteze aerul, apoi se-ntorcea bătând din coadă pentru a-și lua locul în grup. Iarba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
strangula copile de zece ani. Eram cel mai fericit om. Nu-mi făceam reproșuri în legătură cu asta. Ciudățenia anchetei e că a fost încredințată nimănui și tuturor. Mierck a făcut din ea o tocană. Primarul și-a băgat și el nasul. Jandarmii au adulmecat totul de departe, dar mai ales a fost un colonel care a pus stăpânire pe operațiuni. A apărut a doua zi după crimă, folosind ca pretext starea de război și frontul apropiat ca să ne spună că fusese autorizat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
uniforma militară, spusese, de asemenea, că-i e rușine să aparțină unei armate care îi încarcerează pe cei drepți și îi lasă în libertate pe adevărații trădători“. În ziar scria că mulțimea îl purtase în triumf, triumf întrerupt de sosirea jandarmilor, care făcuseră câteva arestări, printre care și Matziev, și împărțiseră numeroase lovituri de baston. Considerat „provocator de disensiuni, după ce a rupt codul tăcerii și a murdărit prin cuvintele sale onoarea armatei franceze, locotenentul Matziev a compărut două zile mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pentru a ajunge în același loc. Știu atât de bine drumul ăsta. E ca și cum te-ai întoarce într-un ținut familiar. XIV Josăphine mă căutase la trei zile după descoperirea corpului lui Belle de jour. Ancheta se învârtea în cerc. Jandarmii interogau în stânga și-n dreapta. Matziev își asculta cântecul. Mierck se-ntorsese la V., iar eu încercam să-nțeleg. Clămence îi deschisese ușa, cu burta ei mare pe care o ținea cu amândouă mâinile, râzând fără încetare. O știa vag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
nimic. Mi-a luat ani de zile să strâng firele poveștii, să regăsesc cuvintele, etapele, întrebările, răspunsurile. Nu inventez nimic. De altfel, de ce aș face-o? XVIII În dimineața de 3, în timp ce mă împotmoleam în noroi pe drumul spre casă, jandarmii opriră doi flăcăi aproape morți de foame și de frig. Doi dezertori. Din regimentul 59 infanterie. Nu erau primii pe care jandarmeria îi prindea în plasă. De câteva luni, începuse debandada. În fiecare zi erau soldați care fugeau de pe front
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pădurici decât să fie sfârtecați de obuze. Se nimerise la fix. Era convenabil pentru toată lumea: pentru armată, care voia să dea un exemplu, și pentru judecător, care căuta un vinovat. Cei doi puști sunt plimbați pe străzi. Îi păzesc doi jandarmi care se umflă în pene. Oamenii ies ca să-i vadă. Doi copii, doi jandarmi. Doi zdrențăroși, hirsuți, cu uniforma în paragină, fețele nerase și ochi ce se învârt în toate părțile, cu stomacul gol și pasul nesigur, ținuți de către doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
toată lumea: pentru armată, care voia să dea un exemplu, și pentru judecător, care căuta un vinovat. Cei doi puști sunt plimbați pe străzi. Îi păzesc doi jandarmi care se umflă în pene. Oamenii ies ca să-i vadă. Doi copii, doi jandarmi. Doi zdrențăroși, hirsuți, cu uniforma în paragină, fețele nerase și ochi ce se învârt în toate părțile, cu stomacul gol și pasul nesigur, ținuți de către doi jandarmi adevărați, înalți, puternici și roșii în obraji, cu cizmele ceruite, pantalonul la dungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
care se umflă în pene. Oamenii ies ca să-i vadă. Doi copii, doi jandarmi. Doi zdrențăroși, hirsuți, cu uniforma în paragină, fețele nerase și ochi ce se învârt în toate părțile, cu stomacul gol și pasul nesigur, ținuți de către doi jandarmi adevărați, înalți, puternici și roșii în obraji, cu cizmele ceruite, pantalonul la dungă, cu un aer de învingători. Mulțimea se adună, nu se știe de ce, poate pentru că o mulțime e întotdeauna proastă, devine amenințătoare, îi strânge din ce în ce mai mult pe prizonieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
lipiți unul de celălalt, în mirosul trupurilor și al sudorii, al respirațiilor, contemplarea chipurilor, cel mai mic cuvânt, adevărat sau nu, devine dinamită, o mașină infernală, o oală sub presiune gata să-ți explodeze în față fără să o atingi. Jandarmii simt ce se întâmplă. Grăbesc pasul. Dezertorii se mișcă și ei mai repede. Se refugiază toți patru în primărie, unde primarul li s-a alăturat. Urmează un moment de liniște. O primărie e aproape ca o casă. Dar o casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
spune primarul. — Ucigașii fetiței! i se răspunde. Primarul deschide gura uluit, apoi redevine stăpân pe sine și începe să țipe. Le spune că sunt bătuți în cap, că e o prostie, minciuni, elucubrații, că cei doi sunt dezertori și că jandarmii îi vor duce înapoi la armată, și că armata da, ea va ști ce să facă cu ei. Ei sunt, îi vrem! insistă un cretin. — Ei bine, nu-i veți avea, răspunde primarul, furios, încăpățânându-se. Și nu-i veți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
fiindcă îi văzusem mai înainte, și îi văzui și după. Cred că deja am spus că cei doi erau făcuți din același lemn putred. Împreună se duseră la primărie, care a fost transformată în cazarmă grație venirii unei duzine de jandarmi aduși special pentru asta. Primul ordin al judecătorului a fost să fie mutate în fața șemineului din biroul primarului două fotolii mari, să fie adus vin și ceva gustări, adică provizii de brânzeturi și de pâine albă. Primarul o trimise pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pe care îl înțelese ca un ordin de a merge să-i caute pe cei doi soldați și pe paznicii lor. Ceea ce și făcu. Bieții băieți intrară în cameră, unde focul primitor le coloră din nou obrajii. Colonelul le spuse jandarmilor să-l caute pe-afară, ceea ce-l făcu să râdă pe Mierck. Cei doi complici îi priviră multă vreme pe bieții puști. Le spun puști, pentru că asta și erau, cu aproximație. Unul din ei, Maurice Rifolon, 22 de ani, născut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
altă parte. El și-a făcut calculul: dezertor: împușcare. Ucigaș: ghilotina. În ambele cazuri, adio, lume! Nu voia decât să plece cât mai repede. Asta-i tot. Și să trimită la dracu lumea, cu ocazia asta. Bravo. Mierck chemă un jandarm care-l conduse pe tipograf într-o cămăruță strâmtă, o debara pentru mături de la etaj. Îl închiseră acolo, iar jandarmul se așeză de pază în fața ușii. Judecătorul și colonelul își acordară o pauză și-i dădură primarului de înțeles că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
plece cât mai repede. Asta-i tot. Și să trimită la dracu lumea, cu ocazia asta. Bravo. Mierck chemă un jandarm care-l conduse pe tipograf într-o cămăruță strâmtă, o debara pentru mături de la etaj. Îl închiseră acolo, iar jandarmul se așeză de pază în fața ușii. Judecătorul și colonelul își acordară o pauză și-i dădură primarului de înțeles că îl vor chema când vor avea nevoie de el. Micul breton înlăcrimat fu condus în pivniță de un alt jandarm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
jandarmul se așeză de pază în fața ușii. Judecătorul și colonelul își acordară o pauză și-i dădură primarului de înțeles că îl vor chema când vor avea nevoie de el. Micul breton înlăcrimat fu condus în pivniță de un alt jandarm și, cum pivnița nu se închidea cu cheia, îi puseră cătușele și-i spuseră să se așeze pe jos. Restul grupului se întoarse, la ordinul lui Mierck, la locul crimei, pentru a-l cerceta cu atenție. După-amiaza era pe sfârșite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
e de greu, și lui îi trecuse prin cap să lase totul și să se întoarcă acasă. „Mă vei ascunde“ îmi spusese când venise în permisie, iar eu îi răspunsesem că dacă va face asta îl voi spune primarului și jandarmilor. N-aș fi făcut-o, dar îmi era prea teamă că o să dezerteze cu adevărat, că va fi prins și împușcat, dar oricum a murit, cu o săptămână înaintea armistițiului... Vreau doar să vă spun că mie mi-a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și plângea ca un țânc, le-am lăsat lângă el, pe un butoi. Pentru celălalt, închis în debaraua de la etaj, am bătut la ușă, dar nu a răspuns, am bătut iar nici un răspuns, țineam pâinea și slănina în brațe, așa că jandarmul a deschis ușa, și l-am văzut. Bietul flăcău zâmbea, vă jur, cu ochii larg deschiși. Am țipat și am lăsat totul să-mi cadă pe jos, iar jandarmul a spus „Rahat!“, s-a aruncat asupra lui, dar era prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
bătut iar nici un răspuns, țineam pâinea și slănina în brațe, așa că jandarmul a deschis ușa, și l-am văzut. Bietul flăcău zâmbea, vă jur, cu ochii larg deschiși. Am țipat și am lăsat totul să-mi cadă pe jos, iar jandarmul a spus „Rahat!“, s-a aruncat asupra lui, dar era prea târziu, murise de-a binelea. Se spânzurase cu pantalonii lui, pe care-i rupsese în fâșii pe care le înnodase de mânerul ferestrei. Nu credeam că-i așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
primărie și casa primarului. Aducând sticle și supiere, luând carafele goale, aducând alte feluri de mâncare. Primarul era acasă, năucit, stând în pat, cu o febră care îl apucase deodată. Tipograful fusese luat și dus la morga clinicii. Un singur jandarm rămăsese la primărie să-l supravegheze pe micul breton. Louis Despiaux, așa îl chema pe jandarm. Un tip curajos, voi mai vorbi despre el. Biroul primarului, unde se instalaseră judecătorul și colonelul, dădea spre o micuță curte interioară, în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Primarul era acasă, năucit, stând în pat, cu o febră care îl apucase deodată. Tipograful fusese luat și dus la morga clinicii. Un singur jandarm rămăsese la primărie să-l supravegheze pe micul breton. Louis Despiaux, așa îl chema pe jandarm. Un tip curajos, voi mai vorbi despre el. Biroul primarului, unde se instalaseră judecătorul și colonelul, dădea spre o micuță curte interioară, în care un castan pipernicit încerca să se avânte spre cer. De la una din ferestrele biroului, puteai vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de bune complimentele, fără să-și dea seama că celălalt înfumurat râdea de ea, căreia îi lipseau trei dinți din față și care se uita cruciș. Apoi vorbi judecătorul. Îi ceru să coboare în pivniță și să-l anunțe pe jandarm că doreau să vorbească cu prizonierul. Luisette ieși din birou și se duse în pivniță, tremurând, de parcă ar fi coborât în infern. Micul breton nu mai plângea, dar nu se atinsese de pâinea și de slănina pe care servitoarea i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]