KorAP: Find »[drukola/base=japonez & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...50 51 52 ...155 >

3,852 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677

pierit ca un fum? — Da. Până și japonezii pe care îi socoteam cei mai buni credincioși din câți au existat vreodată s-au lepădat de credință chiar în clipa în care a început prigoana. Sunt nenumărate exemple de astfel de japonezi. Când un nobil, stăpân de pământuri, se lepăda de învățăturile creștine, atunci tot neamul și toți cavalerii lui îl urmau, iar când capul satului se lepăda de credință, atunci aproape toți sătenii se depărtau de biserică. Și, uimitor lucru, chipurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
mustra că-L lepădaseră pe Domnul? — Ori de câte ori mă uitam pe hartă înainte, murmură părintele Valente cu ochii închiși, forma Japoniei mă ducea cu gândul la o șopârlă. Dar după aceea mi-am dat seama că nu numai Japonia, ci și japonezii înșiși prin firea lor, seamănă cu niște șopârle. Noi, misionarii, am fost ca niște copii care se bucură să taie coada șopârlei. Însă, chiar dacă-și pierdea coada, șopârla continua să trăiască, iar în curând coada îi creștea la loc. Cu toate că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
fost ca niște copii care se bucură să taie coada șopârlei. Însă, chiar dacă-și pierdea coada, șopârla continua să trăiască, iar în curând coada îi creștea la loc. Cu toate că ordinul nostru a propovăduit în Japonia vreme de șaizeci de ani, japonezii nu s-au schimbat nici un pic. S-au întors la felul lor de-a fi de dinainte. S-au întors la felul lor de-a fi de dinainte ... Lămurește-ne, părinte Valente! — Japonezul nu trăiește nicidecum ca o ființă separată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
în Japonia vreme de șaizeci de ani, japonezii nu s-au schimbat nici un pic. S-au întors la felul lor de-a fi de dinainte. S-au întors la felul lor de-a fi de dinainte ... Lămurește-ne, părinte Valente! — Japonezul nu trăiește nicidecum ca o ființă separată. Noi, misionarii europeni, n-am știut acest fapt. Să ne închipuim că avem aici un japonez. Noi încercăm să-l creștinăm. Dar în Japonia nu era niciodată vorba de un singur om. În spatele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
de dinainte. S-au întors la felul lor de-a fi de dinainte ... Lămurește-ne, părinte Valente! — Japonezul nu trăiește nicidecum ca o ființă separată. Noi, misionarii europeni, n-am știut acest fapt. Să ne închipuim că avem aici un japonez. Noi încercăm să-l creștinăm. Dar în Japonia nu era niciodată vorba de un singur om. În spatele lui se află întreg satul. Se află neamul lui. Și nu numai atât. Se află părinții și strămoșii lui răposați. Satul, neamul, părinții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
află întreg satul. Se află neamul lui. Și nu numai atât. Se află părinții și strămoșii lui răposați. Satul, neamul, părinții și strămoșii lui sunt atât de strâns legați de el încât par a fi chiar viața lui. De aceea, japonezul nu e o ființă separată. E un întreg care își poartă pe umeri satul, neamul, părinții și strămoșii. Când spun că s-a întors la felul de-a fi de dinainte, vreau de fapt să spun că s-a întors

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
Nu înțelegem bine, părinte Valente. — Atunci, îngăduiți-mi, vă rog, să dau un exemplu. Când primul misionar al Japoniei, Francisc Xavier, a început să propovăduiască în sudul Japoniei, cea mai mare piedică de care s-a lovit a fost următoarea. Japonezii i-au zis așa: „Socotim că învățăturile creștine sunt bune. Dar să ne ducem într-un paradis unde nu se află și strămoșii noștri înseamnă să-i trădăm. Noi suntem strâns legați de părinții și strămoșii noștri răposați.” Acesta nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
nici șaizeci de ani ca să ștergem această credință. — Onorați episcopi, strigă Velasco întrerupându-l pe părintele Valente, cuvintele părintelui sunt niște înflorituri grosolane. Și în Japonia sunt martiri care și-au dat viața pentru învățătura creștină. De ce spune el că japonezii n-au crezut în Dumnezeu? Speranța de-a propovădui cuvântul Domnului în Japonia nu a pierit încă! Apoi scoase din mânecă asul care să-i sprijine cuvintele: — Putem înțelege acest lucru și din faptul că treizeci și opt de negustori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
atingeau curioși hainele și săbiile și se apucau să le vorbească. Printre ei, erau și copii care le cereau bani. Era hazliu cum până și oamenii mari se întreceau să adune de pe stradă batistele de hârtie pe care le aruncau japonezii după ce-și suflau nasul. La început japonezii râdeau de asemenea lucruri, dar încet-încet începură să fie stânjeniți de privirile și întrebările lor obraznice. S-o fi isprăvit înfruntarea lui Velasco? murmură Tanaka parcă pentru sine, în timp ce-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
să le vorbească. Printre ei, erau și copii care le cereau bani. Era hazliu cum până și oamenii mari se întreceau să adune de pe stradă batistele de hârtie pe care le aruncau japonezii după ce-și suflau nasul. La început japonezii râdeau de asemenea lucruri, dar încet-încet începură să fie stânjeniți de privirile și întrebările lor obraznice. S-o fi isprăvit înfruntarea lui Velasco? murmură Tanaka parcă pentru sine, în timp ce-și scotea încălțările din piele, ude de ploaie. Samuraiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
oficiali. Asta înseamnă că ne va ajuta să dobândim o întrevedere cu Maiestatea Sa? Luis dădu din umeri neștiind ce să spună. — Orice-ar fi, ca să câștigi trebuie să se întâmple ceva. Ceva care să le înmoaie inimile episcopilor. Dacă japonezii ar primi botezul, inimile lor s-ar înmuia? — Nu știu. Trebuie să încerci toate mijloacele pe care le ai la îndemână. Vom face tot ce ne stă în putere ca să te ajutăm. CAPITOLUL VII Tanaka Tarozaemon, samuraiul și Nishi Kyūsuke

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
stacojiu și cu o tunică albă pe deasupra înaintă până în fața lor ținând în mână o lumânare. În urma sa, episcopul bisericii franciscane, Velasco și încă un preot. Toți trei îngenuncheară înaintea altarului. După cum fuseseră instruiți dinainte, la un semn din partea nașilor, japonezii căzură în genunchi pe pardoseala veche și crăpată din marmură. Urmară apoi nesfârșite rugăciuni în limba latină din care ei nu înțelegeau o iotă. Samuraiul țintuia cu privirea crucea uriașă din spatele altarului pe care era răstignit omul acela sfrijit. „Să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
să mântuiască omenirea, dar samuraiul nu înțelegea ce înseamnă mântuirea. Vreme de câteva zile, Velasco îi pregătise pe soli din zori până-n noapte pentru ritualul botezului. De fiecare dată, le povestea despre învățătura creștină și despre viața acestui om sfrijit. Japonezilor, povestirile lui l păreau îndepărtate și cu neputință de crezut. Mulți dintre ei își înghițeau căscaturile, alții moțăiau cu ochii în pământ. Când îi vedea cum moțăie, o umbră de mânie săgeta chipul lui Velasco, dar se silea să zâmbească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
le-o stârneau vizitele și încordarea de la masă, cel mai greu le era să suporte întrebările prostești despre Japonia venite din partea fețelor bisericești sau a oamenilor cu greutate pe care-i vizitau. Când au înțeles că aceștia îi socotesc pe japonezi la fel ca indienii din Nueva España, solii s-au simțit jigniți. Ne bucurăm să primim vizita unor japonezi care s-au lepădat de superstițiile budiste și de zeii păgâni și acum cred în Dumnezeul nostru. Când oamenii bisericii spuneau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
venite din partea fețelor bisericești sau a oamenilor cu greutate pe care-i vizitau. Când au înțeles că aceștia îi socotesc pe japonezi la fel ca indienii din Nueva España, solii s-au simțit jigniți. Ne bucurăm să primim vizita unor japonezi care s-au lepădat de superstițiile budiste și de zeii păgâni și acum cred în Dumnezeul nostru. Când oamenii bisericii spuneau asemenea cuvinte cu un aer compătimitor, samuraiul avea impresia că era ca și cum un om bogat își arăta dărnicia față de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
Buddha în care credeau tatăl, unchiul și soția sa era batjocorit felul ăsta. „Eu nu sunt creștin”, își zise samuraiul clipind. „N-am să mă închin niciodată în fața Hristosului pe care-l preamăresc ei.” Însă, de când primiseră botezul în fața tuturor, japonezii erau nevoiți să ia parte în fiecare dimineață la slujba ținută în mănăstirea unde stăteau. În frigul dimineții, înainte să se crape de ziuă, dangătul clopotului le vestea începerea slujbei. Cu lumânări în mână la fel ca și călugării, japonezii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
japonezii erau nevoiți să ia parte în fiecare dimineață la slujba ținută în mănăstirea unde stăteau. În frigul dimineții, înainte să se crape de ziuă, dangătul clopotului le vestea începerea slujbei. Cu lumânări în mână la fel ca și călugării, japonezii se aliniau atunci în șir indian de-a lungul coridorului și intrau în biserică. În altarul luminat de jur împrejur doar de flacăra lumânărilor, omul acela sfrijit stătea cu brațele desfăcute. Preotul recita cu glas scăzut canonul slujbei în limba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
început să te închini la omul acela? — Nu simt dorința de a mă închina la el. Totuși... n-am nimic împotriva slujbei. Așa ceva nu vedem în sanctuarele sau templele noastre din Japonia. Velasco era mândru. Episcopii începuseră să privească botezul japonezilor cu ochi buni și pe zi ce trecea vocile care cereau ca solii să fie tratați ca trimiși oficiali deveneau din ce în ce mai puternice. Prin urmare, Velasco le spune solilor că, în curând, tribunalul avea să-i înștiințeze despre ziua întrevederii oficiale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
din vale când după o iarnă lungă venea mult așteptata primăvară și topea zăpezile. — Botezul dumneavoastră a dat roade, zise Velasco cu zâmbetul său obișnuit. Domnul îl răsplătește pe acela care trece pragul Bisericii Sale. Când au aflat că niște japonezi veniți de la capătul lumii s-au creștinat, toți oamenii bisericii din Madrid s-au lepădat de îndată de părerile lor neclintite și părtinitoare. În fiecare zi vizităm fețe bisericești de rang înalt și primim binecuvântarea lor. Acum toate ne merg

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
Ușa se închise grea în urma lor și nu se mai deschise multă vreme după aceea. Nici din camera însoțitorilor nu se mai auzeau râsete sau cântece. În seara aceea luminile se stinseră devreme la mănăstire, iar clădirea în care ședeau japonezii rămase liniștită ca un mormânt învăluit în întunericul de smoală. Pe povârnișul de piatră înghețat, paznicul de noapte, îmbrăcat cu o manta uriașă și ținând în mână un felinar de fier, mergea încet cu pași răsunători zornăindu-și mulțimea de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
țintuia cu privirea pe Yozō, parcă oarecum mânios. „Le-ai omorât degeaba!” dădu să spună, dar își înghiți cuvintele. „De ce ai tras? Păsările acelea trebuiau să se întoarcă înapoi într-un ținut îndepărtat, la fel ca noi...” Eu și cu japonezii semănam cu un popor rătăcitor pribegind în căutarea unui colț liniștit de rai. Sau cu niște călători căutând lumina vreunei case într-o noapte neagră și ploioasă. După ce am plecat din Madrid în fiecare seară mi-au răsunat în minte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
au început să ne trateze cu răceală. N-am mai primit nici o invitație și nimeni n-a mai trecut pe la noi. Până și starețul mănăstirii unde stăm a trimis la episcopie o scrisoare în care spunea că șederea îndelungată a japonezilor într-una din clădirile mănăstirii este stingheritoare pentru viața călugărilor. Puținii oameni care ne mai sprijină sunt cei din familia unchiului meu. Și, spre uimirea mea, un duce care până atunci se arătase rece față noi, ne-a devenit aliat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
din familia unchiului meu. Și, spre uimirea mea, un duce care până atunci se arătase rece față noi, ne-a devenit aliat. El se împotrivește ca, oricare ar fi pricina, credincioșii creștini spanioli să se poarte cu răceală față de niște japonezi care au trecut la aceeași religie cu a lor. De asemenea, ducele a cerut pentru noi ajutorul cardinalului Borghese, un om cu mare trecere la Roma. Astfel, vrând-nevrând, unchiul ne-a pregătit o luntre cu pânze care să ne ducă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
vrând-nevrând, unchiul ne-a pregătit o luntre cu pânze care să ne ducă de la Barcelona în Italia și două mii de ducați - cheltuieli de călătorie, însă, a pus condiția ca, în cazul în care Sfântul Scaun nu va da curs rugăminților japonezilor, să mă las păgubaș și să mă retrag într-o mănăstire din Nueva España sau din Filipine. Am pornit din Madrid în plină iarnă, am străbătut podișul pustiu al Guadalajarei și am trecut prin orașe precum Zaragoza și Cervera îndreptându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
España sau din Filipine. Am pornit din Madrid în plină iarnă, am străbătut podișul pustiu al Guadalajarei și am trecut prin orașe precum Zaragoza și Cervera îndreptându-ne către Barcelona. Vântul sufla tăios și aerul era rece. Privindu-i pe japonezi înaintând tăcuți, o durere de nespus în care se amestecau vinovăția și remușcarea îmi chinuia sufletul. Chipurile lor de nepătruns mă mâhneau și mai tare. Mi se părea chiar că eram unul dintre profeții mincinoși ai lui Israel care-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]