8,051 matches
-
vrăjitor muzical, oamenii, străzile, copacii, casele se legănau în ritmurile lui, cântase despre tensiunea dintre lucruri, cum spunea Tina, despre cum se transformă ea în cuvinte și cum vorbele devin muzică, despre vocea umană și cum devine ea muzică, Maestrul jura, în spectacol, că va fi al unei singure femei, că-i va fi el fidel acesteia, că nici o altă frumusețe nu-l va cuceri, poate să fie coadă la ușa lui, el nu. Toate femeile îl credeau și, de aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ai nimic, e o simplă răceală!!!, e o minciună catolică, nu?, necesară adică), peștera aia are porțile închise și ele se deschid o dată pentru fiecare om, intri acolo și te judecă Zeul-Moș, ăla de ne-a lăsat și zăul!!!, că jurăm pe Zamolxis, nu pe Zeus al grecilor, pe zeul nostru jurăm noi, dacă ai greșit, muțești, dacă nu, te îmbogățești și devii tânăr, cam asta e mitologia Cristeștiului meu din munte. Munți, păduri, Oltul într-o parte, și Maestrul începe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
necesară adică), peștera aia are porțile închise și ele se deschid o dată pentru fiecare om, intri acolo și te judecă Zeul-Moș, ăla de ne-a lăsat și zăul!!!, că jurăm pe Zamolxis, nu pe Zeus al grecilor, pe zeul nostru jurăm noi, dacă ai greșit, muțești, dacă nu, te îmbogățești și devii tânăr, cam asta e mitologia Cristeștiului meu din munte. Munți, păduri, Oltul într-o parte, și Maestrul începe să cânte ușor, nu prea tare, trebuie să schimbe blestemele alea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
eu - ce dobitoc!, ochiul minții mele cuprinde numai mărul rotund și bronzat, ieșind din plapuma veche, mi se umple gura de mirosul lui, m-a învins femeia aia și simt întâmplarea ca pe un eșec, prin umilința aceea m-am jurat să nu mai trec niciodată în viață. Și nici n-am mai lăsat să se întâmple așa ceva. Acasă, am stat cu capul în jos toată seara... Am tot făcut în toamnă, la repezeală, zidul gâldăului, cu pietre și frunze, lăsam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
parte la întrecerea frățească./ Ne dați spadele. (Cu atâta instinct și-a rostit replica, încât aproape a tras-o pe Anita după el.) Laertes: Îți râzi de mine, Hamlet. (Dar nu, fata s-a luat prea în serios.) Hamlet: Nu, jur pe mâna ce va ține spada... Și tânărul actor se plimbă de la un capăt la altul al scenei, e nervos, ochii îi sclipesc. Dragule, vine Regele, apoi Osric, să sărim fragmentul, dar fii mai static, mai reflexiv, te miști prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
și al zidurilor crenelate. Încetul cu Încetul, a realizat că pășește pe University Place, conștient de valiza din mână și amplificându-și noua tendință de a privi drept Înainte ori de câte ori se Încrucișa cu cineva. De câteva ori ar fi putut jura că bărbații Întorceau capul după el ca să-i mai arunce o privire critică. Se Întreba, distrat, dacă era ceva În neregulă cu hainele lui și regreta că nu se bărbierise dimineața pe tren. Se simțea stânjenitor de țeapăn și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Înseamnă? — O scenă de cămară. „Cu degetele țepene, ca barza În plin zbor, Ea zace pe patul cu cearșafuri albe, Cu mâinile-apăsate pe sânul mic, o sfântă, Bella Cunizza, vino la lumină!“ — Dumnezeule mare, Kerry, despre ce-o fi vorba? Jur că nu Înțeleg nimic, deși sunt și eu un ins cu veleități literare. — E destul de greu, a răspuns Kerry. Trebuie să te gândești la dricuri și la lapte stricat când le citești. Asta nu-i atât de trăsnită ca altele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
deoarece la orizont apare Kaye, asudat și alarmat, croindu-și drum cu coatele către chipurile familiare. — Ascultă, bătrâne. Am o foarte bună... — Regret, Kaye, dar dansul ăsta sunt ocupat. Trebuie să iau partenera de la un tip. — Dar următorul? — Păi... ăăă... jur că m-am Înțelesc să-l Înlocuiesc. Vezi de mă găsește când fata are un dans neangajat. Amory a fost Încântat când Isabelle i-a propus să lipsească o vreme de la petrecere și să dea niște ture În mașina ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
doar pe ascuns. Mai Întâi - și În parte Întâmplător - s-au legat de anumite cărți, de un anumit tip de roman biografic, botezat de Amory „cartea căutării”. În „cartea căutării“ eroul pornește În viață Înarmat cu cele mai perfecționate arme, jurând să le folosească În scopul pentru care sunt ele Întrebuințate de obicei, adică pentru a-l ajuta pe posesor să-și croiască drum Înainte În modul cel mai egoist și mai samavolnic cu putință. Pe parcurs Însă eroii „cărților căutării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
asta la Început s-a manifestat ca un interes pur mental. La alți oameni pe care-i considerase de calitate superioară Îl atrăsese În primul rând personalitatea lor, iar la Burne simțea lipsa magnetismului care-l Îndemna de regulă să jure credință. În seara aceea Însă Amory a fost izbit de seriozitatea intensă a lui Burne, calitate pe care se obișnuise s-o asocieze numai cu prostia jalnică, și de marele lui entuziasm, care făcea să vibreze În inima sa corzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
o orientare politică nouă sau o schimbare a acționarilor ziarului. Consecința: iar confuzie, iar contradicții, o irumpere bruscă de idei noi, rodarea lor, distilarea lor, reacțiile Împotriva lor... S-a oprit, dar numai ca să-și tragă răsuflarea. - Iată de ce am jurat să nu mai pun condeiul pe hârtie până când ideile mi se clarifică ori Îmi zboară din cap. Suficient de multe păcate Îmi apasă cugetul ca să le mai vâr oamenilor În minte lozinci periculoase și găunoase. L-aș putea determina pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
le-a alungat din minte toate nopțile calde. - Sfârșitul verii, a spus șoptit Eleanor. Ascultă tropăitul de copite al cailor noștri: tup-tup-tup-tup. Ai avut vreodată febră și senzația că toate zgomotele se descompun Într-un tup-tup-tup trop-trop-trop, până când ai fi jurat că și eternitatea este divizibilă În mai mulți de „tup“? Sentimentul ăsta Îl am - caii bătrâni fac tup-tup... Cred că ăsta-i unicul lucru prin care ne deosebim de ceasornice și de mârțoagele bătrâne. Ființele omenești nu pot face tup-tup-tup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
acasă și nevastă-mea sforăia cu nasul fix în ciuperca mea dintre degetele de la picioare, că mă gâdila de două ori mai rău ca de obicei! * - Domnule doctor, vă spun, m-am dat cu crema aia în fiecare zi! Mă jur pe nevastă-mea! - Dacă săraca doamna Popa nu m-ar ruga așa frumos, nici nu v-aș mai primi! Nu sunteți cuminte deloc! De fumat fumați, de băut le cam beți, cafeluța, cafeluță, nici nu-i de mirare că ciuperca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
cuprinse picioarele, împingându-și țâțele în el. Mișu ridica halterele impasibil. Mariana își revărsă pletele blonde peste degetele înroșite, cu pielița zdrențuită. Mișu respira sacadat, profesionist, cu privirea țintită fix în ochii lui Zelea, acum lipsiți de apărarea sticlei. Își jurase să reziste cel puțin două zile. Așa îi găsi domnul Popa. - Mișule, care e cea mai apropiată secție de poliție? - Ne-au furat? Mișu se cam întrecuse cu împrumuturile din casa de bani. Și Mariana purta desuurile roșii care sclipeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
era doamna Popa la Băile Felix. Ea își scutură cu mâna o firimitură imaginară de pe floarea mare, mov, de pe sân. - Aș, de unde să fie nou, păi nu mi-am mai cumpărat ceva nou de ani de zile! - Ciudat. Aș fi jurat că e nou. Sau ai mai slăbit tu? - Crezi? - Sigur, e ceva schimbat la tine. - A, o fi că sunt așa, mai trasă la față, de la măsea. - Nu, e altceva... Urmă o tăcere penibilă, în care doamna Popa se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
sac de cartofi și-și rupe mâna, iar publicul rămâne mut la o scenă incredibilă: Birlic fugărit dintr-un arlechin în altul de către regizorul spectacolului, însuși Sică Alexandrescu, care văzuse din culise tărășenia, pusese mâna pe un măturoi și se jura, răcnind și el cât putea, că-l omoară pe vinovat. Dacă este o minciună, vă mint și eu, dar povestea circula prin teatru și nu o spuneau niște neica nimeni, așa că bănuiesc că e adevărată. O altă poveste teribilă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
că nici nu am băgat de seamă că a plecat, că a trecut, probabil, pe lângă mine. Am irosit o întâlnire cu Jean Louis Barrault, câștigând, în schimb, o întâlnire cu mine, căci mi-am spus multe mie însumi, mi-am jurat multe și văd că acum, după mai bine de treizeci de ani, am izbutit să le îndeplinesc - dacă nu pe toate, măcar pe cele mai importante. Am făcut un teatru și am încercat să fac o trupă și, ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
a blugilor lui, iar acum e disprețuit în halul ăsta! Acoperă cu mâinile toate părțile unde costumul e din păcate prea scurt. Dar nici n‑are atâtea mâini. A intrat la apă când l‑am dat la curățat, costumul, vă jur, era chiar lung înainte, știoarfele de la curățătorie l‑au dat la apă împotriva voinței mele. S‑ar putea face o reclamație că l‑au stricat. Stai că‑ți aduc ceva de la frati‑meu. Măsura e bună, ia îmbracă‑te cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Își șterse o lacrimă În timp ce Își desfăcea nasturii de la cămașă, apoi am Îmbrățișat-o și am purtat-o În brațe până la patul din mijlocul camerei, un pat semidublu imens, prea mare. — Știi, eu aveam o Întânire... Nu pot... e adevărat, jur... Ei bine, accept numai pentru că e vorba de tine, Miyashita... Căsătorită, eu?... Prostuțule!... Ce spui? Ți-ai lăsat locul de muncă... și nu mi-ai spus nimic? Din acea seară Începuserăm să ne vedem În fiecare sâmbătă: ne Întâlneam, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
sfâșiată de disperare. Simțeam o nevoie acută de a Îngenunchea În fața ei și de a-i cerși iertarea, de a primi ordine de la ea și de a le Îndeplini cu fidelitate, Îmi doream să Îmi primesc pedeapsa și să-i jur loialitate. Toate aceste dorințe deveneau din ce În ce mai puternice și Începeau să descompună În mii de bucăți tot ce constituiam eu ca persoană. Aveam impresia că o armată de termite de fier Își făcuse cuib Înăuntrul ființei mele, că toate sentimentele mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
ea era cea vinovată din moment ce nu primea ceea ce-și dorea, cu toate că suferea așa de mult. Știa bine că acel penis nu-i aparținea, așa că n-avea nici un motiv să urască pe nimeni. — Dacă-ți dai drumul pe ascuns, Îți jur că mi-o scot imediat!, Îi mârâia el În ureche, În timp ce-și mișca și mai abitir șoldurile. Eu și Reiko ne cutremuram de râs. — Abține-te și nu-ți da drumul! Rabdă cu orice preț, chiar de-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
mai Înțeleagă și pe Keiko? Ți-a vorbit și despre Reiko? Când pomeni de Reiko, se schimbă puțin la față. Părea trist. — Keiko n-a zis nimic când am plecat cu Reiko În străinătate. Și știi de ce? Pentru că și-a jurat să trăiască fără să știe ce-i aia gelozie sau invidie... Reiko a reușit În viață, iar eu am ajuns să hoinăresc prin Bowery. Sigur Keiko vrea să știe ce s-a Întâmplat. Sigur că ceva s-a Întâmplat, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
ar putea ca pur și simplu să-ți placă de ele tinere. Te simți rușinat de ceea ce ești și îți transferi sentimentul de vinovăție asupra lor. Cum pot ele să te oblige să faci aceste lucruri? — Nu, nu e adevărat. Jur... — Cum pot fi ele atât de dezgustătoare? Cum pot ele să te provoace cu atâta nerușinare? — Încetați, pentru numele lui Dumnezeu. — Ești nevinovat... Nu mă face să râd! Nevinovăția ta nu valorează nici cât un rahat în canal, Gottfried. Nevinovăția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
sticlă. Era destul de rău că-i ceream unei fete să joace rolul de momeală și fără să trebuiască să o expunem acestui fel de mizerii. Bănuiesc că ai dreptate, Becker. Știți că am. Uitați-vă la ea. Deja îl citește. Jur că-i place. — Cum o cheamă? — Ulrike. Am pășit către Stürmerkästen-ul unde stătea cântând încetișor de una singură. Știi ce ai de făcut, Ulrike? i-am zis încet, fără să o privesc, acum că eram chiar lângă ea, ci fixând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
schimbat numele în Weisthor, iar restul - fără îndoială, îl cunoașteți, Reichsführer. Himmler aruncă o privire dosarului preț de un minut-două. În cele din urmă oftă și întrebă: — E adevărat, Karl? Weisthor, ținut de cei doi ofițeri SS, scutură din cap: — Jur că e o minciună, pe onoarea mea de gentleman și de ofițer. — Suflecați-i mâneca de la mâna stângă, am spus eu. Omu’ e dependent de droguri. Kindermann îi dă cocaină și morfină de ani de zile. Himmler le făcu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]