2,011 matches
-
permutat!“, cu semnul exclamării, părea o chestie imperativă, dar cam neclară: cine sau ce trebuia permutată? o scrisoare cu alta? operațiunea de supraveghere? două fraze între ele? un individ cu celălalt? Mi-era și frică să mă gândesc. Am stins lanterna și, cu dosarul în mână, m-am ridicat să mă dezmorțesc puțin. Mi-am întins spatele și picioarele: febra musculară pândește când stai nemișcat, mai ales dacă ai nimerit în biroul decanului, unde noaptea n-ai voie să intri, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sus, de la Văcărești sau din câmpiile Dămăroaiei, privindu-l cum scuipă ultimele particole de viață. Tocmai când selectam catastrofele, am auzit un zgomot pe hol. Se-apropiau niște pași, sunetul cădea limpede, ca un clămpănit pe ciment. Am stins imediat lanterna. Pașii continuau să zdroncăne, dar parcă mai încet. Am eliberat imediat fotoliul decanului, apoi mi-am tras hanoracul pe mine. Din buzunarul de la piept, am pregătit telefoanele mobile. Luasem două la mine: un Nokia 5110 (un hârb, mare și greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
zărit în trecere: un bărbat în cizme verzi de cauciuc. „O rezolvăm noi acuma, stai oleacă...“ Am ridicat capul de după coș: prindeam exact colțul în care se oprise bărbatul. Purta flanel, pantaloni de pijama și-un fes pe cap. Cu lanterna, lumina un fel de cutiuță cu două cabluri, din care unul atârna spre geam. Bărbatul a trântit de perete fotoliul decanului și l-a escaladat fără să-și dea jos cizmele. Apoi a apucat bucata de cablu și-a înfipt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și iaurt; femeia de serviciu uitase să-l verse. Cu grijă, am îndepărtat desertul expirat și m-am ridicat de sub birou. Mi-am verificat ceasul: 20.30. Era mai mult decât timpul s-o întind; mă aștepta Mihnea. Cu vârful lanternei, am examinat la rândul meu cutia din colț. Nu trebuia să fii Ludovic ca să pricepi la ce folosește. Am recunoscut-o imediat, îmi montaseră și mie băieții una acasă, pe balcon: un splitter de cablu, cu decodor cu tot. Știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Câțiva colegi mai povesteau că fochiștii țineau dubluri de la toate cheile și descuiau catedrele seara, să dea telefoane la rude în provincie. M-am întors spre ușă, pipăindu-mi buzunarele. Mobilele erau la locul lor, setul de chei la fel, lanterna nu aștepta decât un lucru: să ieșim odată de-aici. Nu-mi mai rămăsese timp să cercetez restul dosarelor. Fochiștii se puteau oricând întoarce, iar mecanicii abia își începeau rondul de noapte. Cât despre portar, cine știe cât putea să moțăie în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
405. După unii, acolo ar fi fost chiar podul, suspendat între cele două facultăți: mai mult o poveste, ferită cu grilaje și lacăte de ochii lumii și de studenții curioși. Era o beznă normală, economică, ne luminam drumul cocoșați, cu lanterna lipită de ciment. N-aveai timp nici să descrii ce vezi. „De unde-ncepem?“, s-a interesat Mihnea. „La catedră!“, l-am anunțat, fără entuziasm. Am trecut de pe-un nivel pe altul, ocolind lifturile încleiate. Totul mustea în pastă neagră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
scara care se prăbușea spre secretariate și catedre. Franceza, Italiana, Spaniola, Româna ultima, la unu, lângă closete. Călcam pe vârfuri, marmura părea umplută cu pungi de întuneric, oricând putea să-ți scape piciorul. Ne-am oprit profesionist, lângă ușă, cu lanterna stinsă. Nu se-auzea nimic, hârtiile se odihneau înăuntru, cu certificatul meu pierdut printre coperți. Am crăpat ușa catedrei, luminând de jur-împrejur. Sadoveanu, Filimon și Maiorescu dormeau laolaltă, lipiți de pereți; îi pândeau vazele cu mușcate și violete. Pe mese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și-am început să scotocim prin sertare. Nimic. Apoi pe rafturi, printre cărți și ziare. Tot nimic. Ne-am împărțit pe grupe: Mihnea lucra sub dulapuri și mese, eu trăgeam de covoare. Era aberant (oricum n-aveam decât o singură lanternă, așa că trebuia să ne-așteptăm rândul), parcă venisem cu deratizarea. I-am predat lanterna lui Mihnea și m-am tras deoparte. Pierdeam vremea aici, „frecam menta“ cum spuneau studenții, doar din prostie sau noroc am fi putut găsi ceva. Nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ziare. Tot nimic. Ne-am împărțit pe grupe: Mihnea lucra sub dulapuri și mese, eu trăgeam de covoare. Era aberant (oricum n-aveam decât o singură lanternă, așa că trebuia să ne-așteptăm rândul), parcă venisem cu deratizarea. I-am predat lanterna lui Mihnea și m-am tras deoparte. Pierdeam vremea aici, „frecam menta“ cum spuneau studenții, doar din prostie sau noroc am fi putut găsi ceva. Nimeni n-ar fi ascuns un certificat de naștere în catedra de literatură română. În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Universității“ (un nume parcă predestinat să se-odihnească în clădirea asta), am tras cu urechea. Dinspre geam venea un zgomot, un fel de păcănit ritmic, de atelier în miniatură. „E țeava.“, mi-a explicat Mihnea, cu spatele la mine. Vâra de zor lanterna printre foi și coperți, fără succes. „Așa e pe cupru. Efectul de dilatare.“ L-am lăsat să se-agite în continuare. Nu căutam unde trebuie. Căldura se evaporase din încăpere, țevile păcăneau de pomană; mai degrabă îți clănțăneau dinții. Prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Dăm turul facultății?“ „Nu, intrăm la bibliotecă.“ „Te-ai sonat?!“, s-a enervat el, aproape pe bună dreptate, „Ce facem, controlăm douăzeci de mii de volume?!“ „Douăzeci și două de mii...“, l-am corectat eu, după care i-am smuls lanterna și i-am vârât-o în ochi. „Am donat și eu câteva, de-alea cu roboți și proteze. Stau la dungă, după vitrină, cu paginile netăiate.“ „Du-te-n babardeli cu donația ta!“, a recuperat Mihnea lanterna. „Nu mai pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
i-am smuls lanterna și i-am vârât-o în ochi. „Am donat și eu câteva, de-alea cu roboți și proteze. Stau la dungă, după vitrină, cu paginile netăiate.“ „Du-te-n babardeli cu donația ta!“, a recuperat Mihnea lanterna. „Nu mai pot eu că ți-au trecut numele pe-o etichetă... Zi mai bine: ce facem mai departe?“ „Nu scotocim ca boii. Luăm la puricat doar anumite sectoare, pe etaj; le știu eu. Și, pentru curiozitatea ta, nu, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să ajungem pe partea cealaltă, așa că iar am urcat, iar am traversat bâjbâind, iar am înjurat în gând liftul care nu mergea. Până la urmă, am nimerit în scara principală și-am coborât la bibliotecă. Acolo i-am cerut din nou lanterna. Mă bazam pe informații secrete, inestimabile. Scurtu ar fi avut de ce să mă invidieze. Una din bibliotecarele tinere, pe care-o vrăjisem timp de vreo două zile, vorbindu-i de pasiunea mea închipuită pentru calendare, catastihe și foi pașoptiste de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
după mine, luminând discret culoarul. Apoi am apăsat clanța și-am pășit în amfiteatru. Amfiteatrele nu se încuiau niciodată, nu-și putea imagina nimeni că ar avea cineva chef de cultură noaptea. Nici măcar portarul nu le vizita. Am ridicat brusc lanterna spre tablă și-am luminat o arătare ovală. „Bă, du-te-n chiloți! Cine-i ăsta?“ „Cum, nu-l recunoști?“ Îmi venea să râd. Nici eu nu l-aș fi recunoscut pe Bălcescu: negricios, secționat sub stern și, colac peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a repezit să le prindă în brațe. Cu grijă, am crăpat ușa, doar cât să putem intra. „Hai, maestre...“, l-am îndemnat, „Lasă pietrișul și vezi dacă încapi!“ Ne-am turtit între zid și cantul ușii, Mihnea mi-a trecut lanterna și, plini de praf și de speranță, am pătruns în biblioteca Facultății de Litere. „Prin efracție“, exact cum mă anunțase. Imediat, am luat-o la picior pe lângă rafturile înalte, inaccesibile. Nimerisem unde trebuie, pe pasarela de la primul nivel: nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
din nou un zgomot. L-am apucat pe Mihnea de mână, frățește (nu vă gândiți la prostii!). „Ai auzit?“ „Nu.“, a mârâit el. „Ia ascultă...“ Zgomotul suna acum puțin mai tare, ca bâzâitul unui transformator. L-am căutat prudent, cu lanterna acoperită cu mâneca hanoracului. „Aici!“ Ne-am apropiat de unul din rafturi, care părea că emană un zâzâit. Jurai că merge o unitate de calculator în spate. Am tras cu grijă teancul de cataloage și-am îndepărtat ziarele. Apoi am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
rămăsesem amândoi cu fața în întuneric. Prudent, ne-am apropiat de spărtură. Din deschizătură țișnea o lumină care, în loc să pătrundă în sala noastră, părea că, dimpotrivă, se-oprește în aer și ricoșează înapoi, la sursă. Parcă îți băga cineva o lanternă în ochi, după care raza descria o curbă, întorcându-se pe lentilă. Dacă mutai deschizătura în podea și scoteai o funie din rucsac, te credeai direct în Lost. Dincolo de spărtura paralelipipedică, tăiată perfect în cărămidă, nu puteam recunoaște aproape nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Urmau medicamentele propriu-zise, aliniate pe mărci și tipuri de afecțiuni, ca la camera de gardă, în dulăpior. Le aranjam atent, plasând fiecare cutiuță la locul potrivit, fie în cele două sertare ale noptierelor, fie pe geam. Pe noptieră mai așezam lanterna de voiaj, mică, tubulară, cu cinci beculețe de xenon și trei faze de iluminat; nu știai niciodată când îți trebuie. M-am răsucit în cușetă, căutând poziția optimă. Compatrioții mei nu se luptau cu astfel de probleme, îi vedeai la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Am strâns-o afectuos la piept. Orarul controalelor vamale era stabilit diabolic, cineva calculase când sunt șansele cele mai mari să adormi: ungurii veneau la două noaptea, austriecii la cinci și la opt dimineața. Treceau tot trenul prin zeci de lanterne, uneori urcau și câini polițiști. Abia ațipeai după toată povestea, și-apăreau ăilalți; parcă vorbiseră între ei. Când se potolea și ultimul val și vroiai să pui în sfârșit capul pe pernă, te anunța nașul că trebuie să cobori: urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
se întâmplau uneori chestii de-astea, mai ales în ultimul timp - ne ignoram unul pe altul până dispăream din cameră, iar lumea trecea prin noi cu zeci de stări și obiecte: dușul, clăbucii gălbui ai săpunului, tricoul de schimb, medicamentele, lanterna, așternutul neatins, răcoarea pufoasă a pilotei. Îți venea s-o strângi la piept, s-o rulezi, să pleci mișelește cu ea în geamantan. Am adormit îmbrățișați sau cel puțin așa i s-a părut Mariei. Pe la unsprezece, bântuiam singur pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mobilul și l-am aruncat într-un tomberon. Nu eram idiot, aș fi putut doar să scot cartela. Îmi plăcea însă să fiu sigur, de-aia nu traversam strada decât pe zebră, împreună cu alți trei-patru pietoni și țineam mereu o lanternă lângă marginea patului. Nu știai niciodată cu ce te pocneau ăștia; la o adică, făceau și soarele să dispară peste noapte. M-am îndreptat cu pași mici spre stația de tramvai. Era 9.30, inginerul Grosescu mă invitase la 10
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o adoua biserică" (Melidon, 1874, p. VIII). Iar școlile normale, cele menite să formeze viitorii învățători, au rostul de a fi "pepiniere profesorale" de "sacerdoți culturali" (Michailescu, 1888, pp. 158, 157). Ei vor fi cei care vor "aprinde lumina în lanternă" și vor împrăștia cuvântul noii evanghelii naționale. Educația, chiar dacă trebuie păstrată pe fundațiile moralității ortodoxe, nu mai poate rămâne în apanajul bisericii și al clericilor. Este nevoie de profesioniști în pedagogia națiunii: "popa nu maĭ póte fi dascăl, pentru acelaș
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
Să notăm, în sfârșit, în volumul Patmos și alte șase poeme, conservarea aceleiași structuri, de pildă în poemul XI: „Orice voce aprinde o stea palidă /.../ Crinii loviți își răspund din loc în loc”; sau, într-unul din cele Șase poeme finale ( Lanterna magică), următoarele versuri ce se integrează perfect suitei ilustrative pentru relația dintre „agentul” transformator (aici, cuvântul) și obiectul căruia i se așteaptă răspunsul: Sau vei mai ști cuvântul curea de transmisiune Care va da mișcare roților mari din inimi? Lumina
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
o serie de maxime de absorbție, prin schimbarea unghiului de observare. Culorile coloizilor sunt de obicei foarte intense și persistente, putându-se observa până la o diluție de 1 / 5·106. Exemplu: pentru obținerea sticlei de rubin din care se confecționează lanternele de căi ferate, de automobile sau biciclete, sunt suficiente câteva grame de aur coloidal la o tonă de sticlă. Intensitatea culorii este de 400 de ori mai mare decât cea a unei soluții echivalente de fucsină (colorant organic roșu). 2
CHIMIE FIZICĂ ȘI COLOIDALĂ by Alina Trofin () [Corola-publishinghouse/Science/703_a_1091]
-
la culcare! Mai e o oră, mamă! 49. Completați propozițiile cu cuvintele potrivite din paranteză: Cornelia are caramele cu ......... (alune/miere) El are o ............la umăr. (aramă/rană) 50. Citiți și transcrieți cuvintele: lacăt, tractor, tren, tun, antenă, cort, cart, lanternă, rulment, tel, tron, trotinetă, cretă, termometru 51. Grupați în aceleași coloane cuvintele care au același număr de silabe: carnet, caiet, tort, temă, mut, nit, carte, unt, carton, cartier, untură, cortină, curat, mătură, lat, matematică, alineat, aluat, act, cot, arătător, talentat
Primii paşi în lumea cuvintelor/ Auxiliar curricular pentru perioada preabecedară şi abecedară by Teodora Covrig () [Corola-publishinghouse/Science/697_a_980]