KorAP: Find »[drukola/base=laur & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...50 51 52 ...95 >

2,362 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348

te tâmpiseși, zău așa. Lasă că-i mai bine c-am Întârziat. Dacă nimerea Cosmescu În urma noastră și apuca să-și bage nasu’ pe-acolo, am fi avut mai mult de furcă. — Cosmescu ce mai vroia? nu se poate abține Laur. — Cosmescu te caută, vere. Uite-l cum fuge cu limba scoasă după noi. Bagă mare cu geanta aia, și-i trag un șut În fund care-l proiectează la locul lui, la patru metri În fața noastră. Fugi, vere! Dacă te

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
geanta aia, și-i trag un șut În fund care-l proiectează la locul lui, la patru metri În fața noastră. Fugi, vere! Dacă te prinde Cosmescu, ai belit-o. — Are draci pă el? Ce-are ăla cu mine? se smiorcăie Laur. Are, că l-ai omorât pe moș Victor! Îi strigă părințelu’ printre gâfâituri. Păi să-i trag tot neamu-n pula lu’ moșu'! Tot neamu’ lui de ciobani și salahori și tubari. Numai’ de nu ne-ar trage ei pe noi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
părințelu’ printre gâfâituri. Păi să-i trag tot neamu-n pula lu’ moșu'! Tot neamu’ lui de ciobani și salahori și tubari. Numai’ de nu ne-ar trage ei pe noi, vere. Nu-i pasă lui Andrei nici cât lui văru’ Laur. Hohotește spre mine Împroșcându-mă cu salivă și sudoare. — Or să intre ei la bănuieli, face, pe un ton de o conspirativitate contrafăcută. Mai ales când or vedea căcatu’ ăla pe birou. — Or să miroasă ei ceva, zic. Duduie pământul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
din pivniță cu spinarea și urcat În mașini. Cât Încă mă țin picioarele și spinarea, da, tot e bine, și-i și mai bine că n-o să mai trec niciodată pe aici. O să scap, da, fug cot la cot cu Laur și Andrei și gândul mi se Întoarce pentru o secundă spre Ortansa. Într-o bună zi am să aflu din gura ei ce a vrut să-mi spună atunci, prima și ultima dată când ne-am văzut. Multă vreme va

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
cam pustiu și pe-aici. În lumina lividă trei femei mătură cimentul, dar Încă-i deschisă prăvălia. Alergăm spre stație și prindem ultimul metrou. Doar nou suntem În tot vagonul. Tot drumul până la gară Andrei se roagă, iar eu și Laur ne străduim să-i urmăm exemplul. Din nou mă vedeam cu mâna pe fruntea rece și fierbinte a tatălui meu, contabilul de cursă lungă răpus de norme duble și triple, și ceva Îmi spunea că dacă aș rămâne aici, aș

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
din compartiment devenea un vis cu Ortansa și cu Dacia roșie a lui Viorel pe care o conduceam nebunește printr-o viață de voiajuri și culori orbitoare, prelungind și amplificând goana de-a lungul șinei de tramvai cu Andrei și Laur. M-am trezit cu obrazul Înghesuit În vinilinul prăfuit al banchetei, mozolit de saliva care mi se scurgea din gură. Nu mai vroiam să văd și să știu, și uite după ce-mi curgeau mie balele. Sunt mort de sete

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
mozolit de saliva care mi se scurgea din gură. Nu mai vroiam să văd și să știu, și uite după ce-mi curgeau mie balele. Sunt mort de sete și de foame. Andrei sforăie pe bancheta din fața mea. Și văru’ Laur, da, e-n compartimentul de alături. Caut În geantă pe Întuneric, bâjbâi și dibuiesc pâinea. Pâinea goală și Întunericul m-au salvat În mai multe rânduri. Am fugit și m-am ascuns de ei prin tot felul de demisoluri și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
pădure. Mi se Închideau ochii. III Până să oprească trenul, zărisem pe geam ceasul de pe peronul gării Timișoara. Trecuse de opt și jumătate când mă tot sfădeam și mă târguiam cu Andrei pe culoar, În fața ușii compartimentului În care dormea Laur. Sforăia cu mâinile Încrucișate peste capul căzut Într-o parte și cu gura Întredeschisă. Cât Îl mai fugărisem, sărmanul de el, și Andrei, nu, ca să-l lăsăm aici să-și facă somnul și să ne grăbim la treaba noastră... Arăta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
aici să-și facă somnul și să ne grăbim la treaba noastră... Arăta dincolo de pornit și n-ar mai fi avut mult până să mă convingă și pe mine că n-o să ne fie bine nici nouă și nici lui Laur dacă o să-l tot târâm așa de-a surda după noi. Știe, m-a Înțeles și mă-nțelege, e neamu’ meu și sângele meu și la o adică s-a convins și el că Laur e băiat de ispravă și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
nici nouă și nici lui Laur dacă o să-l tot târâm așa de-a surda după noi. Știe, m-a Înțeles și mă-nțelege, e neamu’ meu și sângele meu și la o adică s-a convins și el că Laur e băiat de ispravă și ascultător. Pun eu curu’ pentru Laur, bineînțeles la un caz de ceva și Andrei l-ar pune, da’ până să ne mai Învârtim aiurea, ăștia-s banii, și-i scoate din buzunar și mi-i

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
așa de-a surda după noi. Știe, m-a Înțeles și mă-nțelege, e neamu’ meu și sângele meu și la o adică s-a convins și el că Laur e băiat de ispravă și ascultător. Pun eu curu’ pentru Laur, bineînțeles la un caz de ceva și Andrei l-ar pune, da’ până să ne mai Învârtim aiurea, ăștia-s banii, și-i scoate din buzunar și mi-i arată: nouășpe mii șase sute, și ăla mi-a spus că cinșpe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
și pentru el e mult mai bine să ne despărțim aici, doar nu-i copil de țâță, nu-l lăsam În baltă, are ceva bani la el, Relule, nu-ți fă griji că nu se descurcă. Mă mai gândeam că Laur are douășunu-douășdoi de ani la urma urmei. Are destulă viață Înainte și timp berechet ca să colinde lumea pe sub steaua lui norocoasă, pe când eu și Andrei, la trei’ș’cinci-trei’șase, nu ne-am mai aștepta la mare lucru de-acum

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
linia de plutire, că scotocisem și devastasem În neștire toate subteranele memoriei, pe câtă vreme văr-miu abia se dumirește pe ce lume s-a pomenit și Încotro s-o ia. Mi se pare pe deplin Îndreptățit părințelu’ ca să nu stea În loc de Laur, iar pe de altă parte n-aș avea cum să uit că el a insistat și a tras de mine și a pus la cale toată treaba, datorită lui sunt acum aproape scăpat din nenorocirea asta de lume care deja

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
insistat și a tras de mine și a pus la cale toată treaba, datorită lui sunt acum aproape scăpat din nenorocirea asta de lume care deja m-a scuipat afară din ea. Aia e, că și eu Îl vedeam pe Laur ca pe o povară, de care Însă nu mă-nduram să mă scutur. — E un Dumnezeu pentru fiecare, Andrei. Tu ar trebui să știi mai bine. Păi tocmai, că e. Să nu te gândești că-l părăsești, nu-l lași

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
că e. Să nu te gândești că-l părăsești, nu-l lași singur, el rămâne aici cu Dumnezeul lui... Din tonul tot mai șovăitor, Înțelegeam că și el ar fi vrut să se convingă că făceam bine lăsându-l pe Laur În tren. Nu-i era numaidecât să mă dezlipească de-acolo, din ușa compartimentului, să ne vedeți plecați spre treaba noastră și după o vreme să regretăm amândoi. Mă agățam aiurea de Laur tot așa cum se agățase și el de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
convingă că făceam bine lăsându-l pe Laur În tren. Nu-i era numaidecât să mă dezlipească de-acolo, din ușa compartimentului, să ne vedeți plecați spre treaba noastră și după o vreme să regretăm amândoi. Mă agățam aiurea de Laur tot așa cum se agățase și el de moș Victor. Păi ce-ar fi fost dacă ne-am fi făcut de lucru cu mortăciunea aia? Poate n-am mai fi apucat niciodată să ne suim În trenul ăsta din care uite

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
Încărcat de păcate cu moșu', fii-su ori nevastă-sa ori Cosmescu, să-i ia dracu’, nu ne interesează. Noi trebuie să ne vedem de drumul nostru, Dumnezeu e deasupra pentru toți și pentru fiecare și are grijă și de Laur și de moșu' și de cine i-o fi luat zilele, aia e Relule, că nu stăm noi În loc de ei, nu suntem noi Dumnezeu, noi trebuie să ne vedem de drum dacă am luat-o pe drumul ăsta. Nu zăbovisem

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
compartimentelor strigând pentru cei uitați și adormiți În tren că-i ultima stație. N-am apucat să-l oprim sau să-i spunem ceva, pentru că nici măcar nu l-am auzit, iar el a trecut printre noi și a tras de Laur de mai să-l răstoarne jos de pe banchetă, da, e ultima stație. Și-n gară l-am fi putut lăsa. La o adică i-am fi spus și poate ar fi Înțeles. Și dacă n-ar fi Înțeles, oricum am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
ceva bani și cumpărându-i din gară un bilet pentru București ori Caracal, sau pur si simplu rătăcindu-ne de el prin oraș. Îl așteptam pe Andrei să mai zică ceva. și În loc de orice altceva el Îi făcu semn lui Laur spre geantă. De-acum Își Învățase bine meseria de hamal. Se ținea ca un cățel de noi prin aglomerația peronului, cu ochii cârpiți de somn, mut și golit de orice interes sau curiozitate Încotro mergem și ce avem de gând

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
care trebuie să-l luăm. Tot de-aici din stație o să-l luăm, da, și tot el a spus că mai Întâi să mâncăm, nu-i nici o grabă, nu-i nici nouă ceasul. Se lumină pe loc fața lui văru’ Laur când auzi de mâncare. Se trezise și se Înviorase, visul i se izbândise și țopăia din nou la patru pași Înaintea noastră. Eram pentru prima dată prin părțile astea și mă gândeam că nu voi mai avea ocazia. Laur ne

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
văru’ Laur când auzi de mâncare. Se trezise și se Înviorase, visul i se izbândise și țopăia din nou la patru pași Înaintea noastră. Eram pentru prima dată prin părțile astea și mă gândeam că nu voi mai avea ocazia. Laur ne târa după el pe o străduță În pantă mărginită de clădiri vechi, care Începea peste drum de stația de autobuz. Zidurile coșcovite alternau cu geamurile și vitrinele a tot felul de băcănii și prăvălii, ceasornicării și cizmării și ateliere

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
și cu o grămadă de bani În buzunar, după ce s-a bătut cu toată lumea, din cale-afară de curajos și cu folos, și-a Învins. Toți trei am Învins În definitiv, și nu mai spun cum Îi luceau ochii lu’ văru’ Laur În așteptarea bucatelor. — E bine, Laure? face Andrei, la care văr-miu Înghite-n sec și privirea i se aburește brusc de-ai zice că acuma dă În plâns. Unde te ducem noi, Laure? — Unde vrea pula matale, părințele. Io

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
dar ăsta ar fi ultimul lucru de care să ne pese. Andrei privea dominator În toate părțile cu o sumedenie de ochi, la teancul de sute pe care-l răsfoia sârguincios Între picioare, sub masă, la mine și la văru’ Laur și după cine o fi pe aici și nu mai vine să ne bage-n seamă cu ce o avea de mâncare. În mijlocul mesei trona un borcan c-un snop de fire de gura-leului, către care Laur Întinse botul lui

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
și la văru’ Laur și după cine o fi pe aici și nu mai vine să ne bage-n seamă cu ce o avea de mâncare. În mijlocul mesei trona un borcan c-un snop de fire de gura-leului, către care Laur Întinse botul lui de maimuțică tuciurie, dând ochii peste cap ca Îmbătat de parfum. Oftă și aplecă cu limba una din florile alea colorate viu, o reteză din tijă și o mestecă Îndelung, cu vădită plăcere. — I-e foame tare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
că toată lumea vrea să fugă și să scape din jafu’ ăsta de pușcărie. La un caz de Doamne ferește, călăuzele riscă de zece ori mai mult decât noi. Câteva luni de pușcărie pentru trecere frauduloasă, e nimic pe lângă ce riscă ei. Laur mai luase gâtul câtorva flori și mesteca Îngândurat, cu ochi-n gura lui Andrei. Îi place— nu-i place, aia e, că foamea te-nvață mai multe și mai rele decât să mănânci flori; poate or pune ăștia masa nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]