1,571 matches
-
legea. Acțiunea între- prinsă de căpitanul Pandele și de dl. Turtureanu, are în vedere un furt nedovedit și este ilegală, dar cei supuși vio- lenței fac parte dintr-un segment social discreditat și peri- feric față de care excesele sunt permise. Lefter o pălmuiește pe chivuță, gest pe care nu-l amendează nimeni, compor- tamentul său asimilabil unei furor hystericus este abuziv și recalcitrant. Acesta „răcnește îngrozitor cu pumnii-ncleș- tați” la femeia terorizată, a cărei sarcină reclamă un com- portament mai blând
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
bărbați și femei diferența se instalează nu la nivelul utili- zării unor mijloace mai brutale de obținere a mărturisirii, ci doar în privința rezistenței la tortură. Toate aceste amă- nunte sunt trecute cu vederea la lectură pentru că ne amuză comportamentul lui Lefter Popescu și văietăturile pitorești ale țigăncilor care însă nu exclud suferința și abuzul la care sunt supuse. Al treilea stadiu al violenței reprezintă doar o virtualitate a cărei concretizare este blocată. Disponibilitatea de a exercita violența pe care o demonstrează
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
abuzul la care sunt supuse. Al treilea stadiu al violenței reprezintă doar o virtualitate a cărei concretizare este blocată. Disponibilitatea de a exercita violența pe care o demonstrează acest mic funcționar din categoria nevrico- șilor caragialieni cu aparență benignă stupefiază. Lefter este pregătit să tortureze pentru a scoate de la cele trei femei sau doar de la cea însărcinată adevărul, adică recu- noașterea presupusului furt, pentru care funcționarul nu are nicio dovadă. „- Ia, dă-mi- le, mă-nțelegi, la discreție, să stau eu cu
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
la secret... Să vezi cum scot biletele. Și zicând aceasta, se uită cruciș, fioros și scrâșnește din dinți.” Gesticulația spune totul, funcțio- narul a devenit un potențial torționar, expresia facială trădează angajamentul în exercitarea oricărei forme de presiune. Turbatul este Lefter Popescu fără nicio îndoială, iar metamorfoza măruntului funcționar spectaculoasă. Derizoria victimă a șefului ascunde în ea inversul neputinței și resemnării, un apetit copios pentru agresivitate. Dispo- zitivul caragialian al lui „Simț enorm și văz monstruos” s-a pus în funcțiune
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
zitivul caragialian al lui „Simț enorm și văz monstruos” s-a pus în funcțiune. Scos din cadrul unei existențe paș- nice, terne, chiar tasate, funcționarul explorează abisul posibilităților pe care i le conferă accesul la putere. D-nul Turtureanu acceptă ca Lefter să-l însoțească „numai după ce amicul își da cuvântul solemn de onoare că n-are să mai fie violent, n-are să mai facă nimic femeilor arestate”. Potențialul conflictogen și starea de excitație nervoasă a lui Lefter se descarcă în momentul când
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
D-nul Turtureanu acceptă ca Lefter să-l însoțească „numai după ce amicul își da cuvântul solemn de onoare că n-are să mai fie violent, n-are să mai facă nimic femeilor arestate”. Potențialul conflictogen și starea de excitație nervoasă a lui Lefter se descarcă în momentul când aceasta află că țigăncile au fost eliberate din arest. Furia își caută obiectul și îl găsește în proximitate. De data aceasta, expresia sa sublimată este invectiva, însă discursul a devenit prin preaplinul său expresie corporală
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
invective la adresa autorității, care e compusă din pungași, din zbiri complici cu briganzii ! exemplu : d. inspector, care s-a învoit cu țigancele...”. Inversiunea s-a produs, autoritatea este cea care a devenit tolerantă, per- misivă. Când pronunță sarcastic cuvântul „sublim”, Lefter Popescu nu este departe de o expresie a propriei stări apo- getice, de maximă surescitare. După ce a făcut o sumară radiografie a unui regim corupt care nu permite cele mai radicale măsuri în slujba cetățeanului onest care se con- sideră
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
este departe de o expresie a propriei stări apo- getice, de maximă surescitare. După ce a făcut o sumară radiografie a unui regim corupt care nu permite cele mai radicale măsuri în slujba cetățeanului onest care se con- sideră, fără îndoială, Lefter Popescu, acesta se adresează printr-un efect retoric bulversant Secolului căruia îi este contemporan. Sublimul constituie expresia înălțătoare a unei invective generalizate lansate grandilocvent de către un mic funcționar epocii lui, epocă ce urmează a înregistra un eveniment major, dispariția a
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
schimbând tonul, cu glasul tunător : - Rușine pentru acest început de secol ! de trei ori rușine !” Și Nae din Situațiunea indica cu un ton profetic forma de sote- riologie radicală, „ne-ar trebui o tiranie ca în Rusia”, însă fără aplomb. Lefter condamnă secolul pentru pierderea biletelor sale de loterie, devenit astfel prin nedreptatea care i se face măruntului funcționar un secol al rușinii. Frazele sunt caraghioase, retorica nemăsurată, iar Lefter are acces la sublim, cuvântul pe care-l descoperă în voca-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ne-ar trebui o tiranie ca în Rusia”, însă fără aplomb. Lefter condamnă secolul pentru pierderea biletelor sale de loterie, devenit astfel prin nedreptatea care i se face măruntului funcționar un secol al rușinii. Frazele sunt caraghioase, retorica nemăsurată, iar Lefter are acces la sublim, cuvântul pe care-l descoperă în voca- bularul său și care caracterizează o formă a excesului, un moment apogetic, cel al degradării maxime a civilizației, anunțând ceea ce ce anunțau nu puțini dintre contempo- ranii săi prin
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
său și care caracterizează o formă a excesului, un moment apogetic, cel al degradării maxime a civilizației, anunțând ceea ce ce anunțau nu puțini dintre contempo- ranii săi prin fin de siècle, și anume un fin du monde. Condiția pe care Lefter o asumă nu mai este una banală, oricât de ridicolă ne apare postura. Ceea ce descoperă Lefter este un principiu de funcționare al lumii. Asemeni unui filozof, el constată că lumea este fundamental „rea”, ceea ce îi asigură dinamica este totodată și
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
civilizației, anunțând ceea ce ce anunțau nu puțini dintre contempo- ranii săi prin fin de siècle, și anume un fin du monde. Condiția pe care Lefter o asumă nu mai este una banală, oricât de ridicolă ne apare postura. Ceea ce descoperă Lefter este un principiu de funcționare al lumii. Asemeni unui filozof, el constată că lumea este fundamental „rea”, ceea ce îi asigură dinamica este totodată și ceea ce o corupe. Momentul este sublim, iar cuvântul precedat de un altul, „frumos”, ne trimite la
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
altul, „frumos”, ne trimite la o ecuație estetică de care Caragiale nu este străin și pe care a mai citat-o. Este vorba de sublimul kantian, iar citarea comentată ironic o regăsim în O făclie de Paște. Nicio îndoială că Lefter nu se află nici măcar în posesia unei vulgate kantiene, dar el descoperă o formă de sublimare estetică privind grandoarea umbrelor pe care le aruncă noul secol. Ecuația morală urmează scurtei iluminări care conferă un profil statuar, contem- plativ micului funcționar
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
produce unul : „Toți zeii ! toți au murit ! toți mor ! numai Norocul trăiește și va trăi alături cu Vremea, nemuritoare ca și el !... Sunt aci !... aci biletele !... aci era soarele strălucitor căutat atâta timp orbește pe-ntuneric !”. Nemăsura a luat la Lefter expre- sia sensibilității religioase în forma sa maximală, extazul, transa mistică. Discursul său ar trebui să ne atragă atenția pentru că el a devenit liturgic, împins spre constatările înalt filozofice care nu mai reglează raporturi mundane, precum cel dintre un șef
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
om și instanțele superioare, dintre om și dimensiunea destinală a existenței sale, dintre om și Divinitate. Micul funcționar decretează moartea lui Dumnezeu, - într-o formă politeistă sau mono- teistă nu mai are importanță -, alături de un alt filozof indubitabil mai consistent. Lefter descoperă centrul mistic „soarele” și realizează latura inițiatică a rătăcirii, o formă de cecitate care conduce însă la iluminare. Pentru că figurile unui politeism minor, autorități, comisar, căpitan de poliție, șef etc. s-au dizolvat, unicul zeu, Norocul, con- duce către
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
latura inițiatică a rătăcirii, o formă de cecitate care conduce însă la iluminare. Pentru că figurile unui politeism minor, autorități, comisar, căpitan de poliție, șef etc. s-au dizolvat, unicul zeu, Norocul, con- duce către uzufructul beatificat al capitalului ; comoara lui Lefter se scrie cu cifre. Urmarea extazului este o stare de serenitate, de calm aparent cu care Lefter își scrie demi- sia, modalitatea sa de extragere din profanul existenței mundane pentru a accede la condiția celestă a elecțiunii prin hazard. Să
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
minor, autorități, comisar, căpitan de poliție, șef etc. s-au dizolvat, unicul zeu, Norocul, con- duce către uzufructul beatificat al capitalului ; comoara lui Lefter se scrie cu cifre. Urmarea extazului este o stare de serenitate, de calm aparent cu care Lefter își scrie demi- sia, modalitatea sa de extragere din profanul existenței mundane pentru a accede la condiția celestă a elecțiunii prin hazard. Să privim atent textul demisiei pe care nara- torul ni-l pune intenționat sub ochi, să-l vedem
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
adresată ministrului și nu directorului complet ignorat în ecuația ierarhică, însă putem spune că acest lucru face parte din formularistica ministerială. Ceea ce sare în ochi numaidecât este ortografierea cu majuscule a propriului nume, numele înregistrat în toată magnitu- dinea sa. Lefter a devenit Eleutheriu printr-o metanoia care scapă ochiului profan, așa cum călugării își aban- donează numele lumesc pentru a primi numele unui al doilea botez, un nume consacrat de sfânt sau de mucenic. Există un papă care poartă acest nume
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
un nume consacrat de sfânt sau de mucenic. Există un papă care poartă acest nume, Papa Eleuteriu (Eleutherius), între anii 174/175-189, martir conform tra- diției și sărbătorit la data de 6 mai. Numele provine din greacă de la eleftheria - libertate. Lefter cel lipsit de noroc, „- Ți-ai găsit ! eu și noroc !”, prin excelență sceptic și ar tre- bui să citim scepticismul în acest context ca o doctrină a neîncrederii care se manifestă acut ulterior, a devenit Eleutheriu, cel eliberat de condiția
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
manifestă acut ulterior, a devenit Eleutheriu, cel eliberat de condiția mundană, strălucind deasupra tuturor cu numele adevărat care indică numi- nosul camuflat în profanul unei existențe liniare. Pe de altă parte, tonul aparent mieros nu este doar o construcție ironică. Lefter invocă excelența unei sensibilități aristocra- tice la confiniile cu nevroza, iar pe de altă parte, mimează stilul aulic în măsură să retrocedeze semnatarului dis- tincția care i se cuvine și delicatețea aproape nevrotică care rezonează cu aristocratismul său. Modestia este
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
apariția unor astfel de mărci stilistice care vehiculează o mostră de lirism ascund întotdeauna un decalc ironic, și adesea trebuie citite prin antifrază. Însă termenii grandorii împrumutați romantismului merg în aceeași direcție a succesiunii eta- pelor pe care criza lui Lefter le parcurge. „D. Lefter e liniș- tit - acea liniște a mării, care, înțelenită în fine, vrea să se odihnească după zbuciumul unui năprasnic uragan : fața ei este senină, fără creț, pe când în fundu-i zac atâtea sfărâmături de corăbii înghițite pe
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
mărci stilistice care vehiculează o mostră de lirism ascund întotdeauna un decalc ironic, și adesea trebuie citite prin antifrază. Însă termenii grandorii împrumutați romantismului merg în aceeași direcție a succesiunii eta- pelor pe care criza lui Lefter le parcurge. „D. Lefter e liniș- tit - acea liniște a mării, care, înțelenită în fine, vrea să se odihnească după zbuciumul unui năprasnic uragan : fața ei este senină, fără creț, pe când în fundu-i zac atâtea sfărâmături de corăbii înghițite pe de-a pururi, înainte de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cuvinte, naratorul ne vorbește cu o voce străină al cărei timbru diferit ne scapă atât timp cât intervenția nu este apăsată, ci o glisare lină, a unui pasaj liric către următorul episod prozaic. Ajuns la bancă pentru a încasa cele două sume, Lefter este pus în fața a ceea ce cu sintagma de „ironie a sorții”, face ca în ecuația absolutului și a simetriilor perfecte să se strecoare un chiasm demonic, o inversiune malefică, pentru că demonologia privilegiază inversiunile. Reacția lui Lefter are ca și în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
încasa cele două sume, Lefter este pus în fața a ceea ce cu sintagma de „ironie a sorții”, face ca în ecuația absolutului și a simetriilor perfecte să se strecoare un chiasm demonic, o inversiune malefică, pentru că demonologia privilegiază inversiunile. Reacția lui Lefter are ca și în celelalte episoade caracte- risticile unei crize de isterie : „ș-a-nceput să se jelească, să se bată cu palmele peste ochi și cu pumnii în cap și să tropăie din picioare, făcând așa un tărăboi, încât
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ș-a-nceput să se jelească, să se bată cu palmele peste ochi și cu pumnii în cap și să tropăie din picioare, făcând așa un tărăboi, încât a trebuit bancherul să ceară ajutorul forței publice ca să scape de d. Lefter...”. Discursul său îl știm, este la rândul lui un decalc după discursul politic de gazetă gen Răcnetul Car paților. Îl folosesc deopotrivă Nae Cațavencu și Rică Ven turiano, însă el devine aproape o expresie corporală, tradusă printr-o „volubilitate supremă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]