12,206 matches
-
Hâncu (care era totuna cu mama lui Remus) a căscat niște ochi, nu cât cepele, ci mai curând cât pepenii, și-a făcut cruce și a rostit: „Așa ceva n-am văzut de când mă știu“. Și apoi a plecat, ceva mai liniștită. Măcar acum credea. Din respect pentru istorie și în conformitate cu adevărul, se cuvine precizarea că acel an a consemnat și debutul lui Mircea în alpinism. Traseul, o premieră absolută de altfel, prezenta în porțiunea lui de mijloc o surprinzătoare înclinare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
plăcut să intri fără griji în scara D a blocului D 13, să nu te furișezi, să nu mergi pe vârfuri cu ochii-n patru și cu urechile ciulite, să știi că nu vine nici o amenințare, de niciunde, să urci liniștit, cu pași normali, să nu te zgârcești la săru’ mâna, la bună ziua și la răspunsuri cumsecade date vecinilor. Iar în asemenea momente tihnite, când armele sunt puse în cui, când strategiile militare se prăfuiesc, iar redutele sunt părăsite vremelnic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și duminică. Începuse etapa. La Vâlcea, Nicolae Secoșan anunța deschiderea scorului. Chimia conducea încă din minutul trei pe Corvinul Hunedoara. Nicolae Secoșan preda legătura. În rest, nimic. Stăteam într-un fel de tăcere posacă și priveam cum crucea, până atunci liniștită, cuminte și chiar banală, începe, încet, să se coloreze în roșu. Nu era nimic legat de Dinamo. Orac punctase din lovitură liberă. Iar dacă mai existau dubii, meciul se juca în Ștefan cel Mare. F.C. Bihor cu semifinalista Cupei Campionilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
dădeau pe-afară de potol și oamenii trebuiau să aibă grijă pe unde calcă. Mama era plecată mult timp, care nouă ni se părea o veșnicie, și noi ne jucam În voie În Întuneric, deși ar fi trebuit să fim foarte liniștiți, pentru că locuiam acolo ilegal. Adevărul e că eram niște intruși, deși, văzînd că Întreaga zonă, librăria, localurile de striptease, chiar și pubelele de gunoi, păreau a fi rămas În plata nimănui, și noi ne Îmbarcaserăm pe acest vas ca să ajungem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
era Înțesată de clienți, iar Norman Își părăsea biroul de lîngă ușă și se agita, ajutînd lumea să găsească volumul pe care-l caută. Era frumos atunci, cum se mișca așa grațios printre ei. Era ca un mușchetar. Era Athos, liniștit și rezervat, care se aprindea greu, dar, odată aprinsă, mînia lui era mortală. Provocat de o Întrebare venită din spate, se răsucește pe călcîie, Își Înfige floreta Într-un raft de sus și trage spre el, trasă În țeapă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
un idiot ce eram, eu aveam aspirații. Și, În afară de-asta, eram Îngrozit. Rialto rămînea unicul loc cît de cît sigur din tot cartierul atît de deprimant unde Încă mai puteai găsi cîte ceva de mîncare, și să mănînci liniștit, fără să-ți faci griji legat de nu știu ce calamitate care o să cadă pe capul tău și-o să te facă preș, ca pe Peewee. Jumătate cinematograf, jumătate azil de noapte, Rialto era deschis douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru. Jumătate din public
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
filme vechi, poate vreo patruzeci În total, pe care le proiectau alternativ, pentru a-și menține fațada de respectabilitate precară. Apoi, la miezul nopții, cînd cetățenii decenți și păzitorii bunelor moravuri erau deja În pat și polițiștii Își puteau Întoarce liniștiți privirea În altă parte, o dădeau pe filme porno. CÎnd bătea ora douăsprezece noaptea, imaginea cu Charlie Chan sau Gene Autry Îngheța brusc, se auzea un hîrșîit strident, filmul mai pîlpîia scurt cîteva fracțiuni de secundă, apoi se oprea păcănind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
mureau În piață, cu ferestrele și ușile acoperite cu placaje. Gunoaiele invadaseră Întreaga zonă, zăceau pe străzi și În rigole sau erau ridicate și spulberate de camioanele ce treceau prin apropiere, ca niște frunze măturate de vînt. Nopțile erau mai liniștite decît altădată și Îl auzeam Întotdeauna pe Jerry cînd venea acasă călcînd apăsat, Îi recunoșteam pașii pe scări. Ai lui erau mai puțin grăbiți, mai greoi și păreau mai istoviți decît cei ai celorlalți chiriași, chiar și cei ai lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
mine, nu aveam cum să ies pe hol. Deși știam că e inutil, am Încercat cu disperare să mă strecor prin fanta de sub ușă, zgrepțănînd zgomotos cu ghearele În podea. Apoi am făcut un efort și am stat un pic liniștit, ca să trag aer În piept și să mă gîndesc. Trebuia să găsesc o cale de a ajunge la Jerry, deși n-aveam nici cea mai mică idee ce-am să fac dacă ajung lîngă el. Așa că am coborît cu Liftul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
directorul băncii locale, dentistul cu bărbia vînătă și cu mutra lui de om trecut prin multe... Sala era Împodobită cu serpentine colorate - albastre, verzi și roșii - mica orchestră locală cînta cu foc, și totul Împrăștia o senzație de viață Îndestulată, liniștită și trainică, tulburată doar de ghimpii unui dulce neastîmpăr, ai unei nerăbdătoare pasiuni tinerești, datorită căreia, Însă, amintirea acestei seri avea să rămînă și mai prețioasă. Dar dintr-odată, fără nici un avertisment, visul se prefăcu Într-un coșmar: În Întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de cutremur. Cartierul Clapham suferise pagube foarte mari de pe urma bombardamentelor inamice. Londra Încetase să mai fie de fapt un oraș: devenise o adunătură de orășele. Oamenii se duceau În cartierele Hampstead sau St. John’s Wood, În speranța unui weekend liniștit. Dacă locuiai În Holborn, n-aveai timp Între două alarme aeriene să te duci În vizită la vreun prieten din Kensington. În aceste condiții, oamenii căpătaseră anumite trăsături caracteristice. Bunăoară, locuitorii din Clapham, cartier bombardat mai ales În timpul zilei, aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
spui unde-i Jones, am nevoie de el! — Cineva a fost asasinat... — Cum?! — Iar poliția crede că eu sînt criminalul... Rowe auzi un oftat la celălalt capăt al firului. Omulețul acela agil, care plutise toată viața pe ape tulburi, dar liniștite, ale unor banale adulteruri și scrisori compromițătoare simțea că e tîrÎt spre adîncurile bîntuite de peștii cei mari. Știam eu de ce nu vreau să mă ocup de cazul dumitale! gemu. — Trebuie neapărat să mă sfătuiesc cu dumneata, domnule Rennit! Voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
nu se putea transmite un cec! Dar ar fi preferat să se lase păgubaș; nu-l mai văzuse pe Henry din ajunul procesului... În piața Piccadilly sări În autobuzul 19. De la ruinele bisericii St. James Încolo, se Întindea o zonă liniștită. Knightsbridge și Sloane Street fuseseră cruțate de război, spre deosebire de Chelsea și mai ales de Battersea, care se aflau În prima linie. Linia acestui front ciudat era capricioasă ca aceea a unui uragan, lăsînd intacte numeroase zone, ca niște insule pașnice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
să faci? Nu văd de ce n-aș pleca. Aș găsi ușor de lucru. Dacă nu mă primesc În armată, aș putea lucra Într-o uzină de muniții... — Ții neapărat s-o iei de la Început? — Aici duc o viață plăcută și liniștită, dar la urma urmei, nu e decît o vacanță. Fiecare trebuie să fie folositor! Firește, mi-ar fi mult mai ușor dac-aș ști cine sînt și ce anume mă pricep să fac. N-am fost bogat; familia mea n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
nimeni o vorbă, dar se bănuiau lucruri sinistre, ca existența unei odăi capitonate și a cămășilor de forță... Din grădină se vedeau numai ferestrele de sus, care erau zăbrelite. Fiecare dintre locatarii sanatoriului era conștient de vecinătatea acestei aripi prea liniștite a clădirii. Crizele de isterie ale celor doi jucători, atitudinea maiorului obsedat de trădare sau accesele de plîns ale unuia ca Davis - toate aceste simptome, la fel ca și violența, vădeau boala. Pacienții Îi cedaseră, sub semnătură, doctorului Forester propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ruptă. CÎtă deosebire Între aripa aceasta și eleganta casă de sănătate de dincolo de ușă! Aici toate lucrurile erau lăsate În părăsire, de parcă spuneau, dînd din umeri: „N-avem nici o importanță. Nimeni nu ne vede. Avem o singură menire - să stăm liniștite să nu-l deranjăm pe doctor“... Ce poate fi mai liniștit decît praful? De n-ar fi fost tic-tacul pendulei și un vag miros de fum de țigară ieftină care-i făcea inima să-i bată de teamă, Digby s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de dincolo de ușă! Aici toate lucrurile erau lăsate În părăsire, de parcă spuneau, dînd din umeri: „N-avem nici o importanță. Nimeni nu ne vede. Avem o singură menire - să stăm liniștite să nu-l deranjăm pe doctor“... Ce poate fi mai liniștit decît praful? De n-ar fi fost tic-tacul pendulei și un vag miros de fum de țigară ieftină care-i făcea inima să-i bată de teamă, Digby s-ar fi Îndoit că această aripă e locuită. Poole locuia probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
seama că pentru a fi un bun psihiatru trebuie uneori să Împărtășești slăbiciunea psihică a pacientului - nu poți rămîne Întreg la minte mereu. În felul acesta dobîndești, În schimb, Încrederea pacientului, și nu numai asta... Doctorul vorbea pe un ton liniștit și afabil, ca și cum ar fi conferențiat despre o temă abstractă, dar degetele-i lungi sfîșiau În bucățele unul din ziare. — Doctore Forester, spuse Digby, dar cazul meu e cu totul diferit! Eu mi-am pierdut memoria din pricina exploziei unei bombe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
față, un trecător se urni În direcția lor În timp ce coborau din taxi. — Aveți vreun revolver? Întrebă, nervos, individul cu melon. — N-aș ști să-l folosesc, răspunse domnul Prentice. Dacă trage cineva În noi, culcați-vă la pămînt și stați liniștiți. Nu aveți nici un drept să mă tîrÎți În aventura asta. — Ba da, replică tăios domnul Prentice. Toate drepturile. În zilele noastre, nimeni nu-și mai are asigurat dreptul la viață. Scumpe domn, ești mobilizat În slujba patriei. Stăteau toți trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
strada era barată, așa că se văzură nevoiți să facă un ocol; pe o frînghie atîrnată deasupra străzii fîlfîiau cîteva afișe proaspăt scrise de mînă: „Banca Barcalys. A se adresa la...“, „Lăptăria Cornwallis. Noua adresă...“, „Pescăriile Marquis...“. Pe trotuarul pustiu și liniștit, un polițist se plimba cu un paznic de bloc, discutînd pe Îndelete, ca doi pădurari Întorși de la vînătoare. CÎțiva pași mai Încolo, o pancartă anunța: „Bombă neexplodată!“ Strada - aceeași pe care trecuseră cu o seară Înainte - era de nerecunoscut. „Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ce se cunoșteau de multă vreme: „Cel ce va muri e fratele ei“, Își spuse el pentru prima oară. Spionii, ca și asasinii, erau În general spînzurați, și În cazul de față nu se putea face nici o excepție. Hilfe dormea liniștit, În vreme ce afară i se ridica spînzurătoarea... Pășea tiptil, prin camera aceea neutră, spre o ușă Întredeschisă. Anna Împinse ușurel ușa cu mîna și se dădu la o parte, ca să-l lase pe Rowe să vadă: gestul clasic al unei mame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
evenimente ale acelei seri. Capitolul 3 În următoarele trei săptămâni, cât am zăcut în salonul gol al spitalului de urgență de lângă Aeroportul Londra, în minte mi s-au învârtit nemiloasele lumini albastre ale mașinilor de poliție. Acolo, în zona aceea liniștită ocupată de târguri de mașini uzate, rezervoare de apă și centre de arest preventiv, înconjurată de sisteme de autostrăzi ce deservesc Aeroportul Londra, mi-am început recuperarea de pe urma accidentului. Două saloane a câte douăzeci și patru de paturi - numărul maxim de supraviețuitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
de mașini să blocheze rampa podului și, dincolo de aceasta, noua extensie sudică a autostrăzii. În timpul săptămânilor petrecute în spital, proiectanții de drumuri prelungiseră uriașele platforme cu mai bine de opt sute de metri spre sud. Uitându-mă atent la acest teren liniștit, mi-am dat seama că toată zona care definea peisajul vieții mele era acum mărginită de un orizont artificial continuu, alcătuit din parapetele și terasamentele înalte ale autostrăzilor și din încrengătura lor de drumuri de acces și sensuri giratorii. Acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
și-am văzut-o pe doctorița Helen Remington cum se plimba printre mașini, la o sută de metri în stânga mea. La tribunal, nu fusesem în stare să-mi iau ochii de la cicatricea de pe fața ei. Am privit-o cum umbla liniștită printre șirurile de mașini spre intrarea departamentului de imigrație. Își ținea maxilarul puternic strâns într-un unghi elegant, cu fața întoarsă de la mine ca și când ar fi șters cu ostentație orice urmă a existenței mele. În același timp, am avut puternica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
despre moartea soțului. M-am uitat peste fotografiile color din reviste; în toate, piesa principală era, cu ușoare modificări de stil, automobilul - imagini fascinante cu tinere cupluri în relații sexuale de grup în jurul unei decapotabile americane parcate într-o pajiște liniștită; un afacerist de vârstă mijlocie gol, cu secretara pe bancheta din spate a Mercedesului său; homosexuali dezbrăcându-se reciproc la un picnic pe marginea drumului; adolescenți într-o orgie sexuală motorizată pe un auto-transportator cu două etaje, surprinși când înăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]