3,144 matches
-
iubire, suferință, viață, expresia traduce o sensibilitate modernistă. Adesea G. se află sub tutela lirică a lui Eminescu, dar intuiește adierea unui „cântec nou”. Versuri în curgere impetuoasă încearcă să dea sugestia puterii implacabile a destinului (Mare!...), dominant fiind însă lirismul solar (Devenire, Al vieții mele soare...ș.a.). Poetul scrie, de asemenea, balade fantastice, dintre care una mai reușită (Acvina), și alte stihuri modelate după specii folclorice. Cele mai multe dintre poeme sunt adunate în volumul Poezii (1934), apărut postum. Scriind și proză
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287243_a_288572]
-
pictor, actor, muzician, remarcabil printr-un talent aproape egal în toate aceste domenii, el tinde mereu parcă să refacă pierduta sinteză a artelor, să fie un artist total, căci fiecare creație se resimte de infiltrațiile celorlalte: poezia sa, de un lirism meditativ, cu gesturi solemn-teatrale, compusă în ritmuri muzicale, sugerează parnasian tablouri de un colorit intens: „În care lume fi-vor: cuvinte, ritm, culori / Să nu fi prins rugină, scăzând sub timp lumina?” (Cuvintele, culorile). Temele, subiectele, motivele poeziei sale sunt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285844_a_287173]
-
material de inspirație autohton. Menținându-se în universul rural, tradiționaliștii semnalează cu stăruință în acesta constituenți ce nu atrăseseră în chip deosebit privirile sămănătoriștilor. În versul sămănătorist apar în prim-plan câmpuri, holde, munți, ciobani, hore, nunți, lăutari, cârciumi, hanuri; lirismul tradiționalist decorează peisajele cu biserici, schituri, troițe, înfățișează preoți, monahi, ceremonii cultice, datini de sărbători, procesiuni religioase, coboară pe pământ îngeri, înlocuiesc strigătura și chiotul cu melosul de colindă, cu formule de incantație magică. Modalitățile expresive diferă de la poet la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290235_a_291564]
-
suflet din Răsărit”: „bolta bizantină” este metafora acelui orizont spiritual. Dincolo de tușe ce trimit la modernism (fluidizarea senzațiilor, dominanta muzicală), tonalitatea generală a ciclului se înscrie în linia unui romantism minor, discret elegiac. Nici cele douăsprezece poeme din Zenit, cu lirismul lor sublimat, alunecând spre un ermetism orfic, nici echivalențele emoțiilor generate de muzică din Mirajul sunetelor nu conduc către experiențe esențiale ale sufletului, însă mențin poezia într-un climat rafinat. H. a tradus, publicându-le în revista „Pământul” din 1937
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287474_a_288803]
-
literatură dintre cele două războaie mondiale. Debutează editorial în 1972, la insistențele prietenilor, cu poemele din Lampadoforie. Autorul făcea apel la mitologie și istorie, într-o limbă românească păstoasă, amintind de Cuvinte potrivite, și cultiva metafora arborescentă, vrând să dea lirismului o perspectivă pronunțat existențială. Profund și meditativ vrea să fie întregul lui discurs liric și în culegerile ce au urmat: Lâna de aur (1975), Inscripții rupestre (1981), Arbori (1989) și Pod peste legende (1992). O poezie a interogațiilor, în vers
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286102_a_287431]
-
neant. Se poate spune că în poezia aromână în dialect C. este cel mai consecvent pe tărâmul reflecției existențiale, chiar și atunci când reînvie stampe străbune din neuitata Macedonie. Dialogând cu lumea lui de păstori, C. rămâne mai mereu pe tărâmul lirismului profund. SCRIERI: Lampadoforie, București, 1972; Lâna de aur, București, 1975; Inscripții rupestre, București, 1981; Așteptu soarili, București, 1985; Arbori, București, 1989; Pod peste legende, Constanța, 1992; Dialog cu neantul, îngr. Vasile Dimanca, Constanța, 2001. Repere bibliografice: Al. Piru, N. Caratană
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286102_a_287431]
-
și livresc. Nota distinctivă o constituie însă o anume sensibilitate retro, atmosfera generală de melancolie, precum și atracția pentru unele specii lirice aparent desuete. Dimensiunea relativ redusă a producției poetice este întrucâtva compensată prin spațiul cultural în care se deplasează poetul, lirismul său desfășurându-se într-un perimetru delimitat de tradiția poeziei „obiective” (greco-latine, orientale și poundiene), cu discrete reverberații romantice: „E o lumină rece/ și inima-i încă/ străpunsă de vise./ În acest timp/ e din ce în ce mai frig/ o vrabie se așază
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288550_a_289879]
-
a eului, prin înălțarea în zonele ideale ale artei, prin integrarea într-o natură vitalistă, frenetică, prin evaziunea în spații exotice sau timpuri apuse și în vis, prin voluptatea senzorială și jocul gratuit al artei-capriciu. La originea configurației specifice a lirismului macedonskian stau reacțiile unei structuri psihice complexe, scindate interior („sunt și culme și abis”), și o complicată dialectică a compensațiilor interioare, la care participă deopotrivă sarcasmul amar și lucid, iluzia și mirajul idealului, etosul unei înfruntări sisifice a destinului și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
carte a lui R. - autorul manifestă un interes semnificativ pentru efectele verbale, în tradiția parnasianismului lui François Coppée și José Maria de Hérédia. Neoclasicismul viziunii, asupra căruia au insistat comentatorii, își are originea tot în arta poetică a parnasianismului. Un lirism unde descrierea peisagistică nu pătrunde decât în forme voit convenționale; notații pe care, uneori, critica le-a caracterizat ca fiind „minor-sentimentale”, în realitate decurgând din sistemul tradițional al conceptelor, construit de poezia franceză la sfârșitul secolului XIX-lea. De fapt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289309_a_290638]
-
București, 1989; O doamnă la marginea orașului, București, 1991; Copilul tuns zero, Constanța, 1992; Fotografie cu un câine lup, București, 1996; Un om fără importanță, București, 1997. Repere bibliografice: Florin Muscalu, Addenda sau Boala copilăriei, VR, 1976, 1; Alex. Ștefănescu, Lirism saturnian, LCF, 1978, 36; Lucian Raicu, Portret interior, RL, 1978, 48; Nicolae Motoc, Poezia amănuntelor vii, T, 1979, 1; Ion Stratan, Prozaic și prozaistic, AFT, 1979, 5; Petru Vălureanu, O poezie a autenticității, T, 1981, 9; Dan Cristea, Vasile Petre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286970_a_288299]
-
lumină idilică și difuz-sacramentală asupra vieții de la țară, gestul milenar al semănătorului, de pildă, fiind încărcat de semnificații alegorice. Dar iradierea poetică se stinge în formularea convențională, uzată, diminutivele, determinanții banali, detaliul șters, nesemnificativ („Afară-i cald și liniștit”) imprimând lirismului un aspect mediocru, atenuat, „decorativ”. Ecouri diminuate vin dinspre erotica lui Mihai Eminescu, într-o rostire sentimentală, cu aer provincial, ca în Jertfa iubirii. Accentele care își păstrează prospețimea și autenticitatea rămân cele din sfera ludicului, fie că este vorba
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289801_a_291130]
-
următoare - biografismul, ludicul, erudiția ostentativ-ironică, ci gravitatea apropierii de absolut. Poemele, proiectând un peisaj „dur, alcătuit din piatră și cristal, din concepte și forme ideatice” (Gheorghe Grigurcu), însă nu lipsite de grație și farmec, reprezintă o ipostază de ținută a lirismului modernist cerebral. Eseul Paul Valéry și modelul Leonardo este conceput cu o mare capacitate simpatetică față de omul Valéry, față de opera lui (chestiunea raportului om-operă e aprofundată cu subtilitate) și cu deschidere către reverberațiile în actualitate. Textul e alert, cu frecvente
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288406_a_289735]
-
în jurul lor gravitează întreaga punere sub semnul întrebării a rosturilor pământești ale omului. Cartea se constituie într-un protest vehement împotriva războiului, mergând până la a afirma inutilitatea absolută a eroismului și sacrificiului. Pagini de descripție crudă alternează cu altele, de lirism rafinat, realitatea violentă fiind contrabalansată de întâmplări visate ori imaginate într-o stare de euforie sau halucinație. Tehnica folosită este pe măsura complexității subiectului: relatarea, realizată fie la persoana întâi de un narator participant direct la evenimente, fie la persoana
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287107_a_288436]
-
cercetător științific la Institutul de Istorie Literară și Folclor, condus de G. Călinescu. Debutează în 1956, la „Studii și cercetări de istorie literară și folclor”, cu un eseu despre opera Hortensiei Papadat-Bengescu, în care urmărește evoluția scriitoarei de la „psihologism, senzualism, lirism” la „realismul social”. Colaborează la „Ateneu”, „Cahiers roumains d’études littéraires”, „Gazeta literară”, „România literară”, „Luceafărul”, „Manuscriptum”, „Viața românească”. Deprinzând de timpuriu - la îndemnul și după modelul lui G. Călinescu - disciplina documentării, P. se devotează cercetării arhivistice, atât pe cont
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288824_a_290153]
-
zbaterilor lui sufletești. Dincolo de o minimă condiție a ficțiunii și de la un anume grad voit al expresiei artistice, cărțile lui sunt feluritele fațete ale unei confesiuni răsucite în sine, ca o spirală, fără nici un scop și nici o soluție [...]. Un ciudat lirism rece, o neurastenie metafizică și o cazuistică istovitoare, unite cu sentimentul dezolant al provizoratului alcătuiesc structura psihologică a prozei lui. POMPILIU CONSTANTINESCU Anton Holban a fost un „analist”, în înțelesul cel mai propriu al cuvântului. [...] Ca și alți autori din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287444_a_288773]
-
Tribuna”, „Tomis”, „Ateneu”, „Astra”, „Calende”, „Arca”, „Ianus”, „Arta” ș.a. Poezia lui A., de la volumul de debut la Culorile rostirii (1986) și Pământul într-o lacrimă. Recviem la evenimentele zilei (1995), ultimul un jurnal liric-retoric postrevoluționar, aparține unui modernism întârziat: un lirism pur, concentrat, intens metaforic, vizionar-simbolic. Totuși, acestei lumi de „semne” nu-i lipsește o anumită materialitate, consistență, chiar dacă epurată de „contingent”. A. este un poet orfic, care mizează pe efectul auditiv, pe sonoritatea ritualică a poemelor (se remarcă frecvența figurilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285383_a_286712]
-
sunt „munciți de-aceleași gânduri și teamă de neant”? Tensiunea lirică se naște din chiar febrilitatea și recurența obsesivă cu care apar asemenea interogații. Ecoul lor reverberează în imaginarul lectorului, făcându-l părtaș neliniștilor poetului. Un statut de anticameră a lirismului reflexiv îl au și poemele mai ample ce reiau motive biblice (Eva, Iuda), glosează tema ciclurilor istorice (Lumile, Civilizația) sau deplâng, în urma unei fervente căutări eșuate, absența divinității, a Logosului. Ca atitudine - și cu reflexe izomorfe în stil - poetul se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289513_a_290842]
-
sale despre poezie. Ideile prefeței, lipsite de originalitate, însă nici contestabile în sine, se dovedesc anacronice, deoarece sunt stângaci plasate polemic. Optând pentru o poezie a „simplității, clarității și adâncimilor” și a „consecințelor morale” și încercând să acrediteze conceptul unui lirism filosofic, eliberat de imagini (E. Lovinescu îl plasează pe N. în „sfera poeziei «de concepție»”), autorul condamnă în bloc „modernismul” (ghilimelele au conotație peiorativă), proclamat „anarhism literar” (cam în același timp, Emilian I. Constantinescu publica Anarhismul poetic), „intenționat abscons și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288352_a_289681]
-
îi lipsește însă suflul unei imaginații pe măsura temelor propuse și harul expresiei menite să dea vibrație intenției vizionare. Din această cauză, tensiunea mistică - incontestabilă ca punct de plecare - se neutralizează, eșuând într-o poezie conceptuală, cu puține insule de lirism adevărat (G. Călinescu a reținut Ploaia de noapte, Scafandrierii și În ceasul din urmă - profesiune de credință a unui discret, evidențiată și de Pompiliu Constantinescu), în tradiția lui Al. Vlahuță și Panait Cerna. Versurilor nu li se poate nega însă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288352_a_289681]
-
chiar dacă muzicalitatea, sugestia nu lipsesc. Materialitatea concretă, prin selectarea unor elemente care nu recompun existentul, ci doar îl figurează vag, ca în vise, sau poate mai exact, sugerează propria realitate interioară. Ovid Densusianu văzuse în versurile lui mai întâi un „lirism primăvăratec”, „stăruința de a se ridica la abstracțiuni, la o poezie de gândire”, iar mai târziu un „lirism când grav, când capricios, de reculegeri în singurătăți, de îndurerări și resemnări, dar și de înviorări în zburdălnicia gândurilor, în neastâmpărul aripilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289959_a_291288]
-
figurează vag, ca în vise, sau poate mai exact, sugerează propria realitate interioară. Ovid Densusianu văzuse în versurile lui mai întâi un „lirism primăvăratec”, „stăruința de a se ridica la abstracțiuni, la o poezie de gândire”, iar mai târziu un „lirism când grav, când capricios, de reculegeri în singurătăți, de îndurerări și resemnări, dar și de înviorări în zburdălnicia gândurilor, în neastâmpărul aripilor întinse spre viață”, în timp ce Perpessicius găsea că „mai emoționante tocmai prin penumbra în care plutesc toate peisajele și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289959_a_291288]
-
întâia plachetă poezia lui T. pare să își precizeze direcțiile, obsesiile și mijloacele de expresie. Deschizându-se cu o „fereastră”, în mod simbolic „închisă”, dar prin care un fel de pasăre poate să intre, Punctul de sprijin oferă cheia unui lirism construit cu luciditatea spiritului de geometrie, cu o retorică atent cântărită, cu o savantă și subtilă urmărire a efectului. Meditativ și muzical, cerebral și sensibil, poetul se situează, cu un echilibru dificil și tensionat, între voința de construcție și o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290314_a_291643]
-
Poezia este o zidire, o jertfire de sine, în chiar sensul „îngropării” în textura versului: „Nu e adevărat că zidu-i mort”. Atașamentul intim față de vechile valori culturale, pentru gândirea de tip magic/mitic se instituie ca trăsătură paradoxală a acestui lirism, cu disponibilitate către ludic și ironie, către inovație și experiment. Ceea ce asigură vitalitatea textelor este discreta, însă continua repliere către o trăire aparte, un invizibil autobiografism al poeziei, ascuns în haina ușor parodică a „romanțului”, a baladescului, a ritualurilor hermetice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290314_a_291643]
-
1969), „Accent” (Vălenii de Munte, 1998), și participă la înființarea revistei „Interval” (Brașov, 1990). Volumele de versuri ale lui S. pornesc de la descrierea obiectelor celor mai obișnuite, într-o manieră obiectivă, ce amintește de poetica grupării beat, asimilând datele unui lirism ce pendulează între realitate și vis. Un singur element își păstrează aproape nemodificat conturul: polemica purtată cu civilizația lipsită de idealitate a epocii contemporane. Tema capătă un suport teoretic lipsit de orice emfază mai târziu, în alte volume de versuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289495_a_290824]
-
nutrită de sarcasmul provocat de prozaismul vieții cotidiene, de banalitatea existenței, de absența idealurilor. Poezia se caracterizează de fapt printr-o mare diversitate de teme și modalități artistice, autorul trecând cu ușurință de la meditația asupra vieții și a morții la lirismul sensibil al evocării viețuitoarelor mărunte (Șopârla, Balada broaștei, Vrabia). Cultivă și pamfletul în versuri, cu adresă bine precizată, poezia sa socială fiind de cele mai multe ori una a invectivei, dar cuvintele triviale sunt adesea, ca și la Tudor Arghezi, înnobilate artistic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287351_a_288680]