2,404 matches
-
poezia din Aripa din piatră (1986), o celebrare a omului iluminat, care-și făurește o lume suficientă sieși, întocmai visului. Invenția e modernă, dar imaginile provin dintr-un romantism aproape auroral (Ești la vârsta, Viața în asalt). Asocieri insolite, reprezentări livrești ale unei cosmogonii inundate de lumini spirituale domină lungul poem Spirala iederii. Mai vechea tentativă de a institui un neoromantism revoluționar este, în volumul Prima zăpadă (1990), potențată printr-un patos susținut, probabil, și de evenimentele din decembrie ’89. Prima
GHIŢULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287274_a_288603]
-
realitate banală, obiecte domestice, supunându-le de regulă unei alchimii după logica bizarului sau unor proiecții în registrul ludic. Scriitura e adeseori „albă”, prozaică și sincopată, iar altădată înțesată de imagini expresive, de o prețiozitate enigmatică ori de subtile referințe livrești. Citadinismul de substanță al lui G. se relevă tocmai în dezinvoltura jovial-uimită cu care este asimilat, ca sensibilitate, un univers ciudat, dar nu agresiv. Lexicul însuși se civilizează, neologismul, expansiv, se încorporează firesc într-un limbaj desprins definitiv de stereotipiile
GURGHIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287387_a_288716]
-
legende, petrecută într-un peisaj fermecat. În versuri se ivesc deseori, prelucrate, stilizate, motive din poveștile, miturile, doinele și cântecele de leagăn românești, după cum intervine, temperat, și inspirația istorică. Aflată la anii lecturilor devoratoare, poeta conservă mai cu seamă ecourile livrești: Dante, Petrarca, Tasso, Ariosto, trubadurii, poeții Pleiadei, Shakespeare, iar mai aproape, Lamartine, Hugo, Sully Prudhomme. Sedusă de câte un model, absoarbe și apoi dezvoltă, ca într-un foarte personal jurnal de lectură, substanța unui vers celebru, a unui aforism. Versurile
HASDEU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287417_a_288746]
-
reține în schimb atenția în O sută de ani de zile la porțile Orientului - în mod neașteptat, un roman. O supratemă a memoriei epice adună și împletește abil firele - la alți autori disparate - ale fabulației, metaliteraturii, istoriografiei, actualității politice și livrescului în textura uneia dintre puținele cărți optzeciste care validează cotitura postmodernistă târzie și mai curând anemică a literaturii române. Două lucruri sunt cu adevărat notabile în acest roman, imposibil de povestit sau de rezumat. Mai întâi regia repertoriului cultural exploatat
GROSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287369_a_288698]
-
exploatat și tehnica impecabilă a punerii sale în scenă. (O artă similară a montajului - de data aceasta poetic - este folosită și în Levantul lui Mircea Cărtărescu.) Iar după aceea, priza la real - și mai ales la realitatea politică - a artificiului livresc. Autorul inventează o formulă proprie de sudură, grație căreia aventura unei povestiri (căci asta este romanul în punctul său de pornire) se transformă, pe nesimțite, în povestirea unei aventuri captivante. Nu întâmplător, autorul decide să exploateze resursele consacrate ale eposului
GROSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287369_a_288698]
-
unii critici lirica lui „e de o limpezime de cristal, fără încifrări insolite” (Zaharia Sângeorzan), pentru alții (Nicolae Manolescu) poetul „cultivă stările tulburi, anxioase, vagul sufletesc și și-a pus la punct un stil interogativ din care nu lipsesc aluziile livrești (Iov, Robinson, Clitemnestra, Hamlet, Pandora).” Sigur este faptul că scriitorul își cenzurează drastic orice fior emoțional, afectivitatea fiind sancționată de reflexivitate. Dacă nu e neapărat un cerebral, H. este în orice caz un sentimental bine temperat care, cultivând o metaforă
HURJUI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287467_a_288796]
-
care erau siliți să trăiască. Față de colegii de generație (Adrian Popescu, Marta Petreu, Dinu Flămând ori Virgil Mihaiu), H. aduce ceva propriu: o remarcabilă concentrare, aproape de enunțul eliptic. Despre Lecția de anatomie se poate spune că reprezintă o apologie a livrescului, dar o apologie extrem de discretă, conjugată cu o frenezie vitalistă aproape cotropitoare, exprimată la rândul ei cu delicată voluptate. Fundalul poeziei îl constituie Sibiul natal cu tot ceea ce presupune el (spațiu germanic, interioare tipice, muzica lui Bach, marii scriitori). Undeva
HUREZEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287466_a_288795]
-
mai ales sub semn politic. Nu mai este vorba de Sibiu, ci de Europa, într-un moment de gravă răscruce istorică. Poetul a renunțat la principala sa achiziție, remarcabila concentrare verbală, optând pentru soluția opusă. Din fericire, a dispărut și livrescul mult prea acuzat. Versul are acum desfășurarea amplă a unui discurs deseori înecat în plâns ori deviat într-un sarcasm cu tente tragice. SCRIERI: Lecția de anatomie, pref. Ștefan Aug. Doinaș, Cluj-Napoca, 1979; Ultimele, primele, București, 1994; Între câine și
HUREZEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287466_a_288795]
-
își află un echilibru convingător. Scriitorul aruncă asupra lumii o privire lucidă și implicată (moral). Ea penetrează aparențele orgolioase, demistifică, denudează - cu o cruzime calculată, inclusă în proiect - și, mai ales, denunță cu delicii cazurile în care viața imită scandalos livrescul. Promiscuitatea relației dintre real și scris este concepută în două variante: „câtă viață, atâta literatură” sau, mult mai rar, „câtă literatură, atâta viață”. De la Curcubeul de la miezul nopții până la Portocala de adio (1989), ficțiunile autorului plasează livrescul într-o poziție
HORASANGIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287446_a_288775]
-
viața imită scandalos livrescul. Promiscuitatea relației dintre real și scris este concepută în două variante: „câtă viață, atâta literatură” sau, mult mai rar, „câtă literatură, atâta viață”. De la Curcubeul de la miezul nopții până la Portocala de adio (1989), ficțiunile autorului plasează livrescul într-o poziție care-i îngăduie a remorca existentul. Se rumegă pasiuni, resentimente, ambiții livrești, se vorbește în citate, se jonglează cu titlurile și cu sintagmele aluzive. Strict tematic vorbind, prozatorul stăruie asupra marginalului, a cotidianului lipsit de orice elan
HORASANGIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287446_a_288775]
-
câtă viață, atâta literatură” sau, mult mai rar, „câtă literatură, atâta viață”. De la Curcubeul de la miezul nopții până la Portocala de adio (1989), ficțiunile autorului plasează livrescul într-o poziție care-i îngăduie a remorca existentul. Se rumegă pasiuni, resentimente, ambiții livrești, se vorbește în citate, se jonglează cu titlurile și cu sintagmele aluzive. Strict tematic vorbind, prozatorul stăruie asupra marginalului, a cotidianului lipsit de orice elan spre exemplaritate. Opțiune polemică, procurând o alternativă modelelor oficiale de reprezentare a realului, axiomelor triumfaliste
HORASANGIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287446_a_288775]
-
Alături de Romulus Bucur, Bogdan Ghiu, Mariana Marin și Alexandru Mușina, L. este prezent în volumul Cinci cu poezie de tip avangardist, în care gustul pentru palpabil este dublat de capacitatea de a încorpora abstractul, ca și de o dezvoltată conștiință livrescă. Prima carte personală, Globul de cristal (1983; Premiul Uniunii Scriitorilor), propune o poezie condensată, ce caută principiul dincolo de imagine, conceptul dincolo de învelișul material al realității, într-un proces de purificare continuă, de esențializare. Inteligent și pătrunzător, L. știe să descompună
LEFTER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287770_a_289099]
-
spiritului cu impulsivitatea și pasiunea rostirii tipic romantice, L. dezvăluie parcursul aventurii lirice într-o ecuație programatică: ars amandi = ars scribendi = ars moriendi. Esența poeziei lui Dan Laurențiu - ca și aceea a poeziei lui Emil Botta - o constituie un romantism livresc și sumbru, teoretic demodat, dar reușind totuși să se impună unui cititor de azi. Dan Laurențiu nu are elocvența demonică a lui Emil Botta și nici curajul acestuia de a fi ridicol la scenă deschisă. În schimb, el își calculează
LAURENŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287754_a_289083]
-
doar că acum autorul dorește să diversifice miezul epic prin prezentarea unor destine paralele. Nucu Antim și surorile sale, Moisa și Tamina, trec prin tot felul de peripeții amoroase, scopul fiind încheierea unei căsătorii. Personajele rămân mai degrabă niște șabloane livrești. De pildă, Paula și Cornelia (între care oscilează Nucu) sunt două marote ale imaginarului scriitorului, alcătuite dintr-o sumă de clișee ținând de melodramă sau de romanul sentimental: prima este seducătoarea ratată, care după o tentativă de suicid își găsește
LILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287809_a_289138]
-
național, renaștere românească, mesianism istoric și politic, cu rădăcini, uneori explicite, în programele culturale ale lui Mihail Kogălniceanu și în dezideratele revoluției pașoptiste. Poemele din R.M. evoluează de la un romantism minor, posteminescian (Tiberiu Crudu, sub pseudonimul T. Mârza) până la clasicismul livresc (G. Tutoveanu), de la simbolism (George Voevidca), uneori de nuanță decadentistă, bacoviană, până la tradiționalism (G. Pallady), de factură pillatiană, prin invocarea universului copilăriei (V. Gh. Petrescu), sau „purist” (V. Voiculescu, Răsărit pe câmpie). Mai semnează versuri D. Baciu, Petru I. Manoliu
REVISTA MOLDOVEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289233_a_290562]
-
rimate toate în „an”, unele având această rimă și în interior. Stăpânind, încă de la debut, versul oricât de nărăvaș, R. a ajuns la o virtuozitate demnă de orice maestru consacrat al cuvântului. Aurel Rău nu desfășoară un ceremonial al melancoliei livrești și nici al ironiei circumscriindu-și banalul ca Mircea Ivănescu. El este un melancolic, dar tristețea provine dintr-o supunere față de lucrurile consemnate cu obiectivitate fără subtext ironic. Desenul deslușit al poeziei lui Aurel Rău, fără încordare și tușe nervoase
RAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289147_a_290476]
-
poeților apăruți în anii ’60, val identificat de regulă prin termenul „șaptezecism”. Poetul nu se sustrage aerului de familie: un modernism târziu, obosit cu distincție, lipsit de mari investiții energice, rafinat și calofil, uniformizând într-o dicție stinsă eterogenitatea influențelor livrești. Abia al cincilea volum de poezie, Spiritul însetat de real (1978; Premiul Uniunii Scriitorilor), a provocat receptivitatea criticii. Motivul ține de accidental: poezia lui R. oferă un caz neproblematic de evoluție nesinuoasă, discretă, de augmentare prin proliferare (și nu prin
ROBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289289_a_290618]
-
aceeași retorică naiv exclamativă, cu vagi inflexiuni de melancolie și o gesticulație teatrală (invocații deznădăjduite, zbateri zadarnice, exaltări, lacrimi, efuziuni), cu o poză așa-zicând byroniană în monologurile tenebroase. Meditațiile asupra timpului, ca și cugetările pe tema vanitas vanitatum sunt livrești, cu totul impersonale. Ca autor dramatic, R. nu avea prea multe de spus. SCRIERI: Smârdanul și Vidinul, București, 1878; Predilă (Un prizonier la turci), București, 1879; Dorin, București, 1883. Repere bibliografice: Ciorănescu, Teatr. rom., 158-159; Dicț. lit. 1900, 758-759. F.F.
RUSANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289400_a_290729]
-
filtrată” de subiectivitatea autorului, vădit sedus de această lipsă de „poetizare”, în sens romantic, a spațiilor și climatelor culturale străbătute. Ceea ce dă farmec acestor note este, în adevăr, efortul spre obiectivitate: după citate celebre despre Nil, într-o ironică paradă livrescă, se relatează o plimbare prin „orașul mort”; mormintele califilor și mamelucilor apar, în crepuscul, ca un labirint straniu. Impresionează poezia realității, insolitul cotidianului, amănuntele prozaice dospind de umor sau, dimpotrivă, de sentimentul tulburător al diversității infinite, de acela al precarității
ROSETTI-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289378_a_290707]
-
e jalonată de haos („cu groază privim înainte, cu groază privim înapoi”, Odată) , eul resimte vertijul trecerii, al efemerității și insignifianței individului („noi suntem o fărâmă din Totu-mprăștiat”, o sintagmă antinomică pentru „Marele Tot”). Ulterior percepțiile negative (unele doar reflexe livrești) se atenuează, și în plachetele Fierbea az-noapte marea... (1933), Nopți pontice (1937) - reluate, împreună cu alte poezii din periodice sau inedite, în volumul Nopți pontice (1969) - privirea poetului contemplă mai calmă realitatea, în special schimbătorul peisaj marin. În Poemul creațiunii (1942
SALCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289444_a_290773]
-
-se necruțător, în dorința de a se autoperfecționa. Auster până la puritanism, zbuciumatul lasă din când în când să i se întrevadă firea de un cotropitor senzualism. E loc, desigur, și pentru meditații despre soartă, fericire, moarte - diaristul având, dincolo de postura livrescă, de inspirație byroniană, un sentiment acut al morții. Se simte, în acest jurnal, o tensiune a sentimentului patriotic, pașoptistul asumându-și cu un soi de fanatism sarcina de „propagandist revoluționar”. De memorialistică țin și însemnările De la Paris la Stambul (Călătorie
ROSETTI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289374_a_290703]
-
icoanelor ce îl însoțesc pretutindeni - comuniștii, poporul rus -, se regăsește atunci când, cătând la „minunile Kazahstanului”, se lasă impresionat de priveliștile fabuloase („poezia sălbatică a unor râuri”, „grandoarea” Tian-Șanului) ale unei țări unde trecutul se însuflețește cu legenda. Din păcate, artificiile livrești („taina de dincolo de nisipuri”, „grâul sclipește cu raze de smarald”) riscă să sporească impresia de neadevăr. Un tendenționism apăsat se degajă din piesele de teatru ale lui Ș., radiodifuzate sau jucate de unele teatre. Dacă Gheorghe (difuzată la radio) vrea
SAHIGHIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289433_a_290762]
-
o miză dificilă. Timpul celor aleși (1999), varianta necenzurată a romanului Totdeauna toamna (1988), se prezintă ca un interesant potpuriu de formule romanești și ca aglomerare, uneori fastidioasă, de ițe tematice. Roman polifonic, demontabil și prin deschiderea mai multor fișiere livrești (cel mai evident vizând pastișarea „trucajului” mitologic din Maestrul și Margareta de Mihail Bulgakov), Timpul celor aleși poate fi citit ca roman de descriere a mediilor (monden-universitare), ca eseu filosofic altoit pe o poveste de dragoste (tratată excesiv romanțios), dar
ROZNOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289393_a_290722]
-
concentrează fascinația romancierei pentru timpul-clepsidră, deturnabil spre trecut sau proiectabil spre mitologic. Ei joacă rolul de catalizatori ai metamorfozelor sufletești suferite de „cei aleși”, lingvista și romanciera Maria și esteticianul Vizanti, între care ajunge să se țeasă, printr-un intermezzo livresc, o poveste de dragoste. Prin formula romanului în roman - acestea sunt capitolele eliminate de cenzură în prima ediție - se deschide altă breșă ficțională sau metaromanescă, iar scrierea primește implicații parabolice sau mistice. Riscul investirii de tip bovaric în propriul personaj
ROZNOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289393_a_290722]
-
Ulici). Sub armura poetului se identifică o structură sentimentală, nostalgică, înclinată către plasticizarea imaginii („... vigurosul trunchi al unei amiezi / Cu pistruii ploii în soare sunând ca bănuții de aur / O procesiune de arbori...”, Vremea cireșilor). Sunt caracteristice parafraza, ironia, referințele livrești și biografice, cu mari decupaje de album de familie: „Tatăl meu umil funcționar de birou/ Mama mea împărtășindu-mi neliniștile/ Mătușile mele cu frica lui Dumnezeu/ Bunica mea supraveghetoare cândva la o fabrică de tutun/ Bunicul dinspre mamă căzut prizonier
STANESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289873_a_291202]