KorAP: Find »[drukola/base=locotenent & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...50 51 52 ...239 >

5,961 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597

din vocabularul lui cazon, blestemându-l pe targuí și blestemându-l, în trecere, mai insistent, și pe „tâmpitul de locotenențel“ care se lăsase înșelat ca un novice. Ce facem acum? întrebă descumpănit unul dintre soldați. Nu știu ce-o face locotenentul, dar eu, cu sau fără voia lui, o să mă îndrept spre puțul de la Sidi-el-Madia. Oricât de targuí o fi canalia asta, nu poate răbda atâtea zile fără apă. Un veteran care cercetase cadavrul mehari-ului cu ajutorul lanternei arătă rana din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
săi strigând din toate puterile. L-au înconjurat speriați. — Ce s-a întâmplat, întrebă negrul Ali. — Ce să se întâmple? A plecat. Aveai vreo îndoială? — Și acum ce facem? Sergentul nu răspunse. Luase aparatul de radio și chema insistent. Domnule locotenent! Sunteți la aparat, domnule locotenent? După ce chemă de cinci ori fără să primească răspuns, slobozi o înjurătură și porni motorul: — La cât e de dobitoc, îl cred în stare să fi adormit... Haidem! Porni la drum cu hurducături, pe marginea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
L-au înconjurat speriați. — Ce s-a întâmplat, întrebă negrul Ali. — Ce să se întâmple? A plecat. Aveai vreo îndoială? — Și acum ce facem? Sergentul nu răspunse. Luase aparatul de radio și chema insistent. Domnule locotenent! Sunteți la aparat, domnule locotenent? După ce chemă de cinci ori fără să primească răspuns, slobozi o înjurătură și porni motorul: — La cât e de dobitoc, îl cred în stare să fi adormit... Haidem! Porni la drum cu hurducături, pe marginea salinei, spre nord-vest, și oamenii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
de dobitoc, îl cred în stare să fi adormit... Haidem! Porni la drum cu hurducături, pe marginea salinei, spre nord-vest, și oamenii lui trebuiră să se țină de tot ce găsiră la îndemână ca să nu zboare din mașină. în zori, locotenentul Razman se opri să pună benzină, goli bidonul și-l întoarse cu gura-n jos pentru ca Gacel să vadă că nu minte. — E pe sfârșite, îi atrase atenția. Targuí-ul nu răspunse. Așezat în partea din spate a mașinii, privea orizontul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
cum vorbeai la aparatul ăsta și-am înțeles. Cum îi spune? — Radio. — Așa-i... Vărul meu Suleiman și-a cumpărat unul. A cărat două luni cărămizi ca să-și ia ceva care sună și face zgomot! Așa m-ați găsit, nu? Locotenentul Razman încuviință în tăcere. Gacel întinse mâna, apucă receptorul și-l smulse, aruncându-l departe. Apoi, cu patul puștii făcu zob ce mai rămăsese din aparat. Nu e drept, spuse. Eu sunt singur, voi sunteți mulți. Nu e drept ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
apucă receptorul și-l smulse, aruncându-l departe. Apoi, cu patul puștii făcu zob ce mai rămăsese din aparat. Nu e drept, spuse. Eu sunt singur, voi sunteți mulți. Nu e drept ca, în plus, să folosiți și metodele francezilor. Locotenentul își dăduse jos pantalonii și se ușura stând pe vine la nu mai mult de trei metri de jeep. — Uneori am impresia că nu ți-ai dat seama care e realitatea, spuse cu naturalețe. Nu e vorba de o luptă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
dea asemenea ordine? Ce autoritate are el asupra mea, a familiei mele, a așezării mele și a oaspeților mei? — Cea pe care i-o conferă faptul că e reprezentantul guvernului în regiune. — Care guvern? — Guvernul republicii. — Ce e o republică? Locotenentul pufni, căută o piatră potrivită în apropiere și se șterse cu ea. Apoi se ridică în picioare și se încheie încet la pantaloni. — Doar n-oi fi vrând să-ți explic acum în ce fel funcționează lumea... Targuí-ul căută și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
și tradițiile tale moștenite de la strămoșii strămoșilor tăi, dar, în schimb, o să-ți dăm alte lucruri bune și o să facem ca viața în Sahara să fie mai ușoară, atât de ușoară, că n-o să mai ai nevoie de acele obiceiuri...“ Locotenentul medită câteva clipe cu capul plecat, privindu-și cizmele, ca și cum s-ar fi simțit vinovat, și, ridicând din umeri, așezat cum era pe treapta jeepului, încuviință. — Ai dreptate... Ar fi trebuit să ți se spună toate astea, dar suntem o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
minte în momentele în care asista, consternat, la decăderea societății în care se născuse. — Ar fi mai bine s-o lăsăm baltă, zise. Niciodată n-o să fim de acord... Vrei să mănânci ceva? Gacel făcu un gest de încuviințare, și locotenentul căută în lada mare de lemn unde erau proviziile. Deschise o cutie de carne pe care o împărțiră, pe urmă mâncară pesmeți și niște brânză de capră tare și foarte uscată, în timp ce soarele se ridica la orizont, încălzind pământul și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
pesmeți și niște brânză de capră tare și foarte uscată, în timp ce soarele se ridica la orizont, încălzind pământul și smulgând reflexe din stâncile negre ale masivului Sidi-el-Madia, ce se desenau tot mai precis în zare. — Unde mergem? vru să știe locotenentul. Gacel arătă un punct la dreapta lui: — Acolo e puțul. Noi ne îndreptăm spre cealaltă stâncă, din stânga. — O dată am trecut pe la poalele ei. Nu se poate urca. — Eu pot. Munții Huaila sunt ca ăștia. Mai rău, poate! Mă duc acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
urca. — Eu pot. Munții Huaila sunt ca ăștia. Mai rău, poate! Mă duc acolo la vânătoare de mufloni. O dată am omorât cinci. Am avut carne pentru un an, iar fiii mei dorm și-acum pe blănurile lor. — Gacel Vânătorul! exclamă locotenentul, zâmbind ușor. Te simți mândru că ești cine ești și că ești targuí, nu-i așa? — Dacă n-ar fi așa, m-aș schimba. Tu nu te simți mândru că ești cine ești? Clătină din cap. Nu prea, recunoscu sincer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-o cadou tatăl meu când eram copil, zise, și niciodată n-am folosit alta... Dar e veche și pe zi ce trece e tot mai greu să găsesc muniții de calibrul ei. — O s-o păstrez ca piesă de muzeu, răspunse locotenentul. O să-i pun o plăcuță pe care să scrie: „Pușca lui Gacel Sayah, «banditul-vânător»“. — Nu sunt un bandit. Surâse, liniștindu-l. — E o glumă... — Glumele sunt bune seara, la foc, cu prietenii. Făcu o pauză. — Acum o să-ți spun ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
aici, în deșert. — Atunci nu aduceți această viață în deșert. Aici e limpede ce e bun, rău, drept sau nedrept - termină de umplut gerba și verifică dacă ploștile soldaților erau și ele pline. Bidonul de apă rămăsese aproape gol și locotenentul observă: — Ai de gând să mă lași fără apă? întrebă îngrijorat. Lasă-mi măcar o ploscă. Refuză hotărât: — Un pic de sete o să te facă să înțelegi prin ce-am trecut în salină, răspunse. E bine să înveți să rabzi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
provincii care era, ea singură, mai mare decât multe țări europene. Din acel birou înghețat din palat, „distinsul“ guvernator Hassan-ben-Koufra își conducea imperiul cu puterea absolută a unui vicerege intolerant, cu gesturi cumpătate și vorbă tăioasă. — Sunteți un inept, domnule locotenent, spuse și se întoarse spre el cu un zâmbet mai potrivit pentru niște felicitări decât pentru o jignire. Dacă nu vă ajunge o duzină de oameni ca să capturați un fugar înarmat cu o pușcă veche, de ce aveți nevoie? De o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
trăgaci e de-ajuns. — Dar n-a fost de-ajuns, Excelență. Iertați-mi îndrăzneala. în deșert, adesea, viața unui om depinde de cum știe să tragă. înghiți în sec. — Și așa a fost în cazul de față, sfârși. — Ascultați-mă, domnule locotenent, răspunse Hassan-ben-Koufra fără să-și piardă cumpătul, și, în realitate, nimeni nu-și amintea să și-l fi pierdut vreodată. Și aveți în vedere că pot spune asta fără rețineri, pentru că nu sunt militar. Mi se pare foarte lăudabil să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
să-și facă datoria, pentru că e în joc onoarea armatei din care fac parte. Faptul că ați permis ca un beduin să omoare un căpitan și pe una din călăuzele noastre, să dezbrace soldații și să fie însoțit de un locotenent prin deșert înseamnă discreditarea dumneavoastră ca militar și a mea ca maximă autoritate în provincie. Locotenentul Razman încuviință în tăcere și își stăpâni pe cât putu un frison, pentru că uniforma lui subțire nu era concepută pentru temperatura din acel birou. — Excelență

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
ați permis ca un beduin să omoare un căpitan și pe una din călăuzele noastre, să dezbrace soldații și să fie însoțit de un locotenent prin deșert înseamnă discreditarea dumneavoastră ca militar și a mea ca maximă autoritate în provincie. Locotenentul Razman încuviință în tăcere și își stăpâni pe cât putu un frison, pentru că uniforma lui subțire nu era concepută pentru temperatura din acel birou. — Excelență, mi s-a cerut ajutorul pentru a încerca să capturăm un om și să-l judecăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
dat dovadă dumneavoastră, acest respect se clatină. Nu e bine, zise sentențios. Nu. Nu e bine. — îmi pare rău... — Și o să vă pară și mai rău, vă asigur. începând de azi, sunteți detașat la postul din Adoras, în locul căpitanului Kaleb-el-Fasi. Locotenentul Razman își simți trupul scăldat într-o sudoare rece, fără nici o legătură cu aerul condiționat, și picioarele îi tremurară atât de tare, că aproape se loviră unul de altul. — Adoras! repetă fără să creadă. E nedrept, Excelență. Eu pot fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
raport aflat pe masă, prefăcându-se foarte interesat. Fără să-l privească, spuse: — Asta e doar o părere, nu un fapt recunoscut în mod oficial... Aveți o lună la dispoziție pentru a vă rezolva toate problemele și a organiza mutarea. Locotenentul Razman vru să mai spună ceva, dar înțelese că era inutil, salută țeapăn și se îndreptă spre ușă, rugându-se Cerului să nu-i mai tremure picioarele, ca să nu-i dea acelui ticălos satisfacția de a-l vedea căzând pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
îl disprețuiau pe căpitanul Kaleb-el-Fasi, îi aminti. Era o jigodie... Căută o altă Davidoff și o aprinse lent. — Ca și sergentul El-Haideri... Numai oameni de teapa lor pot ține în frâu adunătura din Adoras... Acum va trebui s-o facă locotenentul Razman... — Razman? se miră El-Mojkri. L-ați detașat pe Razman la Adoras? N-o să reziste nici trei luni - zâmbi amuzat. De asta era pe punctul de a leșina afară. Or să-l violeze înainte de a-i tăia gâtul. Guvernatorul se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
spre binele nostru comun. Aici există petrol, fier, cupru, fosfați și mii de alte bogății de care avem nevoie dacă vrem să devenim o națiune puternică, progresistă și modernă - negă cu convingere. Și nu pot face asta cu oameni ca locotenentul Razman, ci cu tipi ca Malik sau căpitanul Kaleb... E lamentabil să recunosc asta, dar nu e nici un motiv ca tuaregii să existe în plin secol XX, cum nu e pentru indienii din Amazonia și n-a fost pentru pieile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
după mai bine de douăzeci de ani, că suntem o națiune independentă... El e „stăpânul“ deșertului, sublinie intenționat. Unicul stăpân. Ministrul Madani păru că îi dă dreptate, sau, cel puțin, că preferă să nu răspundă direct și se îndreptă spre locotenentul Razman, care rămăsese respectuos în picioare într-un colț, lângă sergentul major Malik-el-Haideri. — Dumneavoastră, domnule locotenent, care, după cum pare, sunteți cel ce a avut de-a face mai mult timp cu acest targuí, ce părere aveți despre el? — Că este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
sublinie intenționat. Unicul stăpân. Ministrul Madani păru că îi dă dreptate, sau, cel puțin, că preferă să nu răspundă direct și se îndreptă spre locotenentul Razman, care rămăsese respectuos în picioare într-un colț, lângă sergentul major Malik-el-Haideri. — Dumneavoastră, domnule locotenent, care, după cum pare, sunteți cel ce a avut de-a face mai mult timp cu acest targuí, ce părere aveți despre el? — Că este foarte șiret, domnule. într-un fel sau altul, reușește să facă întotdeauna ceea ce nu ne așteptăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
părere aveți despre el? — Că este foarte șiret, domnule. într-un fel sau altul, reușește să facă întotdeauna ceea ce nu ne așteptăm să facă. — Faceți-mi o descriere a lui. — E înalt și slab. Ministrul rămase în așteptare și, cum locotenentul nu continua, insistă: — Și mai ce? — Nimic altceva, Excelență. E întotdeauna acoperit. Nu i se văd decât ochii, negri, și mâinile puternice... Ministrul trase o înjurătură: — Fir-ar al dracului să fie! exclamă, lovind cu creionul în masă. Ne luptăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
să ne facem griji din cauza lor. Sergentul major Malik-el-Haideri nu se încumetă să-l contrazică iarăși pe cel al cărui grad era cu mult deasupra lui, dar ministrul vorbi în locul lui. Poate că e o nesăbuință, acceptă. Dar sergentul și locotenentul se află aici pentru că sunt singurii care au avut de-a face cu acest sălbatic și opinia lor e foarte importantă... Ce părere aveți despre asta, domnule locotenent? — Gacel e capabil de orice, domnule... Chiar și să mențină în viață

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]