2,956 matches
-
așa cum particularul (to idion) e opus comunului (to koinon). în plan trinitar, Logosul preexistent este una din cele trei ipostasuri („persoane”) ale Treimii, care au toate una și aceeași natură, cea divină. Ipostasul Logosului este definit tocmai ca reunirea proprietăților Logosului în cadrul naturii divine: faptul că este născut (în timp ce Tatăl dă naștere, iar Duhul Sfînt purcede), faptul de a nu fi începutul purcederii Duhului Sfînt etc. Problema constă atunci în transferarea noțiunii de ipostas în planul întrupării (sau al „economiei”): în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cel uman, să se adauge celui divin? Era vorba de justificarea în planul categoriilor gîndirii raționale a formulării de la Calcedon (care susținea existența în Cristos a unui ipostas cu două naturi), evitîndu-se atît soluția nestoriană (două ipostasuri sau prosôpa, a Logosului, respectiv a lui Cristos, într-o relație reciprocă unică definită ca henôsis), cît și cea monofizită (un singur ipostas, însă și o singură physis, riscul fiind acela de a strivi realitatea umană a lui Cristos). Ca atare, Leonțiu afirmă că
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
respectiv a lui Cristos, într-o relație reciprocă unică definită ca henôsis), cît și cea monofizită (un singur ipostas, însă și o singură physis, riscul fiind acela de a strivi realitatea umană a lui Cristos). Ca atare, Leonțiu afirmă că Logosul și-a asumat o natură (umană) individuală (physin idikên tina), și nu pur și simplu natura umană în general. însă el lărgește definiția ipostasului: acesta rezultă din reunirea mai multor proprietăți (idiômata) într-un subiect realmente existent, și aceasta atît
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și simplu natura umană în general. însă el lărgește definiția ipostasului: acesta rezultă din reunirea mai multor proprietăți (idiômata) într-un subiect realmente existent, și aceasta atît în cazul în care aceste proprietăți aparțin toate unei singure naturi (e situația Logosului în cadrul Treimii sau a individului uman), cît și cînd aparțin mai multor naturi (este cazul persoanei lui Cristos). Astfel, Leonțiu acceptă pentru Cristos doar ipostasul Logosului divin, și acestuia (și nu naturii divine) i se adaugă proprietățile naturii umane, nu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
atît în cazul în care aceste proprietăți aparțin toate unei singure naturi (e situația Logosului în cadrul Treimii sau a individului uman), cît și cînd aparțin mai multor naturi (este cazul persoanei lui Cristos). Astfel, Leonțiu acceptă pentru Cristos doar ipostasul Logosului divin, și acestuia (și nu naturii divine) i se adaugă proprietățile naturii umane, nu în sensul că acestea ar exista anterior într-un ipostas unit apoi cu ipostasul Logosului, ci în sensul că își dobîndesc existența tocmai pentru că sînt reunite
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cazul persoanei lui Cristos). Astfel, Leonțiu acceptă pentru Cristos doar ipostasul Logosului divin, și acestuia (și nu naturii divine) i se adaugă proprietățile naturii umane, nu în sensul că acestea ar exista anterior într-un ipostas unit apoi cu ipostasul Logosului, ci în sensul că își dobîndesc existența tocmai pentru că sînt reunite cu Logosul. Leonțiu reia aici noțiunea de enhypostatos, elaborată de teologia calcedoniană și neocalcedoniană: fiecare din cele două naturi ale lui Cristos este „enipostatică”, adică este reală, existînd în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și acestuia (și nu naturii divine) i se adaugă proprietățile naturii umane, nu în sensul că acestea ar exista anterior într-un ipostas unit apoi cu ipostasul Logosului, ci în sensul că își dobîndesc existența tocmai pentru că sînt reunite cu Logosul. Leonțiu reia aici noțiunea de enhypostatos, elaborată de teologia calcedoniană și neocalcedoniană: fiecare din cele două naturi ale lui Cristos este „enipostatică”, adică este reală, existînd în sine în unicul ipostas comun. Unirea (prin tradiție: henôsis) celor două naturi este
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ipostas comun. Unirea (prin tradiție: henôsis) celor două naturi este descrisă aici ca o constituire (synthesis) în planul proprietăților, astfel încît asumarea naturii umane nu implică un adaos de ipostasuri, ci numai un adaos de „idiomuri” la unicul ipostas al Logosului. Acest raționament, elaborat prin confruntare critică mai degrabă cu nestorianismul (chiar dacă, așa cum am spus, e un nestorianism teoretic) decît cu monofizismul, pune în mod inevitabil accentul pe caracteristicile divine ale persoanei lui Cristos. într-adevăr, insistența asupra miracolelor și a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cei ce se lasă pradă gîndurilor lascive din cauza unor termeni prezenți în text, cum sînt denumirile părților trupului femeiesc. Așadar, el refuză interpretarea literală și vede în Cîntarea Cîntărilor „o profeție a misticului cortegiu nupțial al sufletului desăvîrșit și al Logosului lui Dumnezeu”. Făcînd o paralelă între mireasa din Cîntare și prostituata frumoasă și nurlie din Isaia 23, 16, Nilus vede în aceasta Biserica provenită dintre „neamuri”, devenită mireasă a lui Cristos; însă în comentariu ea reprezintă și sufletul. De fapt
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sau Contra melchisedecienilor) este o exegeză a Evr. 7, 2-3 ce condamnă doctrina despre care am vorbit mai sus. (11) Despre unirea ipostatică are în manuscrise titlul: Contra celor care afirmă că sfînta carne a Domnului nu e unită cu Logosul, ci doar îl îmbracă precum un veșmînt, și că de aceea e nevoie să-l deosebim pe cel ce poartă de cel care e purtat. Se adresează celor care „îl împart” pe Cristos, separînd Logosul de om. Am amintit divergențele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Domnului nu e unită cu Logosul, ci doar îl îmbracă precum un veșmînt, și că de aceea e nevoie să-l deosebim pe cel ce poartă de cel care e purtat. Se adresează celor care „îl împart” pe Cristos, separînd Logosul de om. Am amintit divergențele actuale suscitate de interpretarea tratatului: A. Grillmeier (la fel și Hesse) vede aici o polemică împotriva „cristologiei diviziunii” cultivate de călugării origeniști care, la sfîrșitul secolului al IV-lea, ar fi atribuit sufletului lui Cristos
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mod cert cu cele ale patriarhatului din Ierusalim pentru a relata evenimentele publice din viața Sfîntului Sava. în Viața Sfîntului Sava (105), Chiril anunță și o biografie a lui Ioan Isihastul; la începutul acesteia, Chiril precizează că scrierea constituie începutul logos-ului (discurs sau carte). Ulterioarele biografii compuse de el sînt prezentate așadar de Chiril ca părți ale unei opere unice, iar trimiterile din cuprinsul textelor dovedesc că toate biografiile formează în viziunea lui un proiect unic. Acest grup de biografii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Aqua forte”, „În foileton”, „Biblioteca de poezie românească”, „Confesiuni literare” ș.a. Ultimele decenii aduc modalități critice noi, de la arhetipologie și critică psihanalitică la antropologie culturală, critică simbolică, structuralism, fenomenologie ș.a. După 1990 rubricile cele mai interesante sunt „Poetică”, „Mythos și logos”, „Controverse”, „Opinii”, „Evocări”, „Texte și documente”, „Scriitori români contemporani”. De-a lungul vremii contribuie cu studii G. Călinescu (semnatar al unui număr impresionant de materiale, mai ales studii eminesciene), Perpessicius, I.C. Chițimia, Valeriu Ciobanu, Teodor Vârgolici, Mihai Novicov, Marin Bucur
REVISTA DE ISTORIE SI TEORIE LITERARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289203_a_290532]
-
Teama și rațiunea (8(≅Η) se confruntă de‑a lungul întregii istorii. Socrate este primul care a îndrăznit să denunțe tertipurile demonilor, dar aceștia au reacționat prompt ridicându‑i pe atenieni împotriva înțeleptului. La fel s‑a întâmplat cu Isus, Logosul întrupat. Mântuirea devine posibilă tuturor oamenilor, greci sau păgâni, în virtutea faptului că un 8(≅Η ΦΒγΔ:∀ϑ46Η există ascuns în adâncul sufletului fiecăruia. Această „sămânță” iese la lumină în momentul botezului. Cum a fost deci posibil ca oamenii să
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
oamenilor, greci sau păgâni, în virtutea faptului că un 8(≅Η ΦΒγΔ:∀ϑ46Η există ascuns în adâncul sufletului fiecăruia. Această „sămânță” iese la lumină în momentul botezului. Cum a fost deci posibil ca oamenii să nu‑l recunoască pe Isus, Logosul prin excelență? Pentru că, explică Iustin, demonii au zădărnicit adevărata revelație, falsificând‑o prin intermediul poeților păgâni. Aceștia cunoșteau previziunile profeților, dar nu le înțelegeau adevăratul mesaj. Mai exact, sensul profețiilor veterotestamentare a fost intenționat deformat de demoni. De exemplu, profeția lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ƒΒ∴8≅(≅Η ΑΔ≅≅∴0≅Λ‑ul (cap.1-4 ) este el însuși un fel de „digresiune introductivă” asupra naturii profeției, o temă față de care Hipolit arată un interes special. În concepția sa, profeții, „adevărații noștri ochi”, au putut vesti „tainele Logosului”, pentru că toate prezicerile lor au fost inspirate nemijlocit de Logosul însuși. Cuvântul divin s‑a descoperit în parte profeților Vechiului Testament, precum și filozofilor păgâni, și deplin, în Isus Cristos, apostolilor și tuturor creștinilor. Întrucât aceste mesaje provin de la unicul Izvor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
el însuși un fel de „digresiune introductivă” asupra naturii profeției, o temă față de care Hipolit arată un interes special. În concepția sa, profeții, „adevărații noștri ochi”, au putut vesti „tainele Logosului”, pentru că toate prezicerile lor au fost inspirate nemijlocit de Logosul însuși. Cuvântul divin s‑a descoperit în parte profeților Vechiului Testament, precum și filozofilor păgâni, și deplin, în Isus Cristos, apostolilor și tuturor creștinilor. Întrucât aceste mesaje provin de la unicul Izvor veșnic, conținutul lor este adevărat și rămâne adevărat pentru toate
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ci mai întâi primeau înțelepciune de la Cuvântul și abia pe urmă dezvăluiau, prin viziuni, viitorul, atunci când trebuia. Trimiși deci fiind, spuneau cele descoperite numai lor de Dumnezeu. Așadar, actul profetic se derulează în trei etape: 1) profetul primește înțelepciunea de la Logosul divin. Aceasta înseamnă că el suferă o transformare radicală din punct de vedere spiritual, care îl face capabil să primească viziunile cerești; 2) el primește vedeniile in priuato; pe parcursul acestei etape „receptorul” acumulează mesaje divine; 3) la porunca lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pe cei care pot crede cu dreptate, arătându‑le scrierile despre cele ce au fost profețite odinioară”. În acord cu această concepție, tratatul se prezintă ca un fel de urmă vizibilă a întâlnirii inefabile dintre întrebarea lui Teofil și profețiile Logosului. Toate pornesc de la și se întorc în Logosul divin, toate își descoperă sensul în Logos și numai prin El. Acesta „se definește”, dacă se poate spune astfel, prin capacitatea acestuia de a fi în același timp universal - adică de a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
le scrierile despre cele ce au fost profețite odinioară”. În acord cu această concepție, tratatul se prezintă ca un fel de urmă vizibilă a întâlnirii inefabile dintre întrebarea lui Teofil și profețiile Logosului. Toate pornesc de la și se întorc în Logosul divin, toate își descoperă sensul în Logos și numai prin El. Acesta „se definește”, dacă se poate spune astfel, prin capacitatea acestuia de a fi în același timp universal - adică de a uni toate în El - și conjunctural: are capacitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
profețite odinioară”. În acord cu această concepție, tratatul se prezintă ca un fel de urmă vizibilă a întâlnirii inefabile dintre întrebarea lui Teofil și profețiile Logosului. Toate pornesc de la și se întorc în Logosul divin, toate își descoperă sensul în Logos și numai prin El. Acesta „se definește”, dacă se poate spune astfel, prin capacitatea acestuia de a fi în același timp universal - adică de a uni toate în El - și conjunctural: are capacitatea de a se adapta tuturor împrejurărilor istorice
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Duhul Sfânt, vrem să devenim un singur om desăvârșit și ceresc. Prooimion‑ul îndeplinește două funcții: captează atenția și bunăvoința cititorilor (auditori) și afirmă perenitatea și în același timp actualitatea mesajului profetic. Această perenitate, am văzut deja, decurge din teoria Logosului ca vector integrator, a cărui manifestare este spirituală, în cazul profeților veterotestamentari, sau materială, în Întrupare. Misiunea exegetului se reduce la reperarea și ordonarea pasajelor din Scripturi care au legătură evidentă cu venirea Anticristului. Fiind cel care structurează trama hermeneutică
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Iar pe capul ei o cunună de douăsprezece stele îi arată pe cei doisprezece apostoli pe care se ține Biserica. Și avea în pântece prunc și țipa de durere și se chinuia să nască, deoarece Biserica nu prididește să izvodească Logosul din inima ei, cu toate că lumea o prigonește. Și a născut femeia, zice, un copil de parte bărbătească, menit să păstorească toate neamurile, adică, L‑a născut pe Cristos, de parte bărbătească și desăvârșit, copil al lui Dumnezeu, Dumnezeu și om
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și Mt. 24,16: „Atunci cei care se vor afla în Iudeea să fugă în munți”. În acest fragment, devin transparente relațiile încordate dintre Biserică și Imperiu în vremea în care Hipolit își redactează tratatul: „Biserica nu prididește să izvodească Logosul din inima ei, cu toate că lumea o prigonește”. Persecuția se petrece concomitent cu izvodirea Logosului, având drept principal rezultat întărirea credinței. Vremurile din urmă nu sunt decât împlinirea vremurilor de acum, tot ceea ce se va petrece atunci reproducând, la scară mult
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în munți”. În acest fragment, devin transparente relațiile încordate dintre Biserică și Imperiu în vremea în care Hipolit își redactează tratatul: „Biserica nu prididește să izvodească Logosul din inima ei, cu toate că lumea o prigonește”. Persecuția se petrece concomitent cu izvodirea Logosului, având drept principal rezultat întărirea credinței. Vremurile din urmă nu sunt decât împlinirea vremurilor de acum, tot ceea ce se va petrece atunci reproducând, la scară mult mai largă, evenimentele care se petrec acum. Un alt aspect demn de precizat este
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]