1,956 matches
-
Când buchetu-alegi, Într-o clipă de uitare, Vei strivi fericirea veșnic nouă De-a fi floare. O stea Peste pădure lucește o stea - Sunt palide altele pe lângă ea. Luceafărul Venus e prea depărtat - În seara târzie pe ceru-nnoptat. Cum steaua lucește, sever și puternic - Aproape-i de cine-o dorește ca sfetnic. Cel din vis Eu cred că azi n-aș mai putea Să povestesc cum a-nceput. A fost un vis din cer născut Și vraja-i dulce mă-nvelea
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
coborât în grădină. Mi-am mâncat jeleurile în tihnă, apoi m-am ridicat de pe sofaua moale și am început să fac un tur al salonașului în care mă aflam. Atenția mi-a fost furată de oglinda din colțul încăperii, ce lucea minunat în bătaia luminii. M-am îndreptat către ea, nevăzând pisica ce-și spăla blana și m-am împiedicat, dărâmând oglinda. Speriată, m-am ridicat, ținându-mă de brațul lovit în cădere. Mare mi-a fost mirarea să văd că
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
zisese Ruti, iar ele au ascultat în tăcere și s-au rușinat. - Știi cum s-o ajuți? Rahela a dat din mână, arătând că e o bagatelă, mai ales că Ruti era în prima lună. Ochii Bilhei au început să lucească: - Nu suntem mai bune ca el, dacă o lăsăm să sufere singură, dacă n-o ajutăm cumva. Zilpa s-a întors spre Rahela și a întrebat-o: - Când o s-o faci? - Trebuie să așteptăm următoarea lună nouă, când toate femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
devenise între timp un vajnic proprietar de turme, cu mulți fii și cu o faimă deja împământenită de mare generozitate. În zilele petrecute în cortul roșu, nevestele lui Iacob vorbeau între ele despre planurile și visele bărbatului lor. Ochii Rahelei luceau la gândul mutării înspre sud. Ea era cea mai umblată dintre ele, pentru că asistase la nașteri peste tot, la Carchemish și chiar în orașul Haran. - O să vedeți munții cei mari și un oraș adevărat, spunea ea. Piețele pline cu mărfuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Lea s-a trezit și s-a repezit afară și a ajuns exact în același timp cu Rahela. Într-o clipă, Bilha și Zilpa au apărut și ele și toate cinci ne holbam la mesagera din Mamre, a cărei rochie lucea argintie în lumina albăstrie a zorilor. Vorbea prețios, așa cum fac toți mesagerii: - Rebeca, preoteasa din Mamre, mama lui Iacob și a lui Esau, bunica a sute de miriazi, vă cheamă sub umbra terebinților la sărbătoarea orzului. Să fie anunțat Iacob
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
să mă adore, mai mult decât pe oricare dintre frații mei. Pe la jumătatea dimineții, în a treia zi de călătorie, ni s-a arătat cortul Rebecăi. Chiar și de la distanță, era o minunăție, deși la început n-am înțeles ce lucea acolo, la marginea îndepărtată a văii, în față. Era enorm - mult mai mare decât orice cort pe care-l văzusem vreodată și nu semăna în nici un fel cu adăposturile urâte din piele de capră. Era ca un curcubeu coborât pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
își ținea propriile ouă ca să fie în siguranță, iar picioarele îi erau desfăcute în formă de pumnal triunghiular, pregătită să mai facă încă o mie de ouă. Rahela a frecat acea formă obsidiană cu ulei până când creatura a început să lucească și să picure în lumina lămpilor. Mă holbam la fața prostuță a broaștei și chicoteam, dar nimeni nu râdea cu mine. O clipă mai târziu, eram deja afară cu mama și mătușile mele. Eram pe parcela de grâu din mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
femei stăteau de vorbă peste capul meu când durerile se micșorau, iar când creșteau iar, începeau să murmure încurajări. Îmi puneau suc de fructe în gură și mă ștergeau cu prosoape parfumate delicat. Meryt îmi masa picioarele. Ochii lui Re-nefer luceau de lacrimi. Am plâns și am urlat. Mi-am pierdut orice speranță și m-am rugat. Am vomitat și mi s-au înmuiat genunchii. Dar deși sprâncenele li se încruntau ca răspuns la durerile mele, nici una nu părea îngrijorată sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
găsit Meryt, am făcut asta pentru tine. A luat o cutiuță de lux dintr-o firidă. Era fără ornamente, dar perfectă. Făcută din abanos - un lemn care se folosea aproape exclusiv pentru mormintele regilor - și fusese lustruit până ajunsese să lucească ca o lună neagră. - Pentru trusa ta de moașă, a zis și mi-a dat-o. Am rămas cu ochii la ea o clipă, copleșită de generozitatea și delicatețea lui. - Eu n-am nimic să-ți dau ca zălog, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
cu fața în jos în pat în frumosul lui apartament. Fiul meu nu se mișca, nu vorbea și n-a dat nici un semn că m-a auzit intrând. Am vorbit cu ochii la spatele lui. Ferestrele dădeau spre fluviu, care lucea în lumina lunii. - Tatăl tău a iubit mult fluviul, am zis, luptându-mă cu lacrimile. Și tu o să iubești marea. N-o să ne mai vedem, Re-mose și nu va mai fi o altă ocazie să-ți spun vorbele astea. Ascult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
umplut de un fum albăstrui, puturos, șoferii au oprit motoarele simultan, s-a făcut o liniște deplină, am tăcut și noi, ne-am adunat în jurul excavatoarelor, erau vopsite în galben, iar pe alocuri ieșea la iveală rugina, numai dinții cupelor luceau vag. Atunci unul dintre șoferi a coborât, a stat o clipă locului, s-a uitat la Prodan cel Mare, fugalamine, i-a zis. Prodan s-a dus la el foarte încet, aruncându-i întâi mingea lui Öcsi, s-a oprit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
a dat jos pătura de pe el, și atunci i-am zărit fața plină de cicatrici, nu i se distingea nici o trăsătură, pentru că urmele erau adânci, acoperindu-i toată fața, și erau date cu o cremă albicioasă, făcându-i chipul să lucească unsuros, și când a văzut că mă tot uit la el, mi-a zâmbit, iar eu am vrut să-i văd ochii și gura, și atunci am și știut că nu e tata, nu e tata, că nu putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
o oglindă, evocând mirosul pe care-l simțeam când tata îl deschidea ca să scoată câte-o bomboană sau vreo gumă de mestecat, dosite pe după cămăși, și încercând să-mi imaginez că stă acolo, în spatele meu, dar nu-l văd din cauză că lucește prea tare ușa lăcuită, și cum stăteam acolo, pe pat, ascultând zgomotele pe care le făcea mama, umplând valiza, am încercat din nou să-mi inventariez în gând lucrurile fiindcă, până la urmă, tot va trebui să aleg câte ceva, dar mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
început nici n-am vrut să-l ating, dar apoi i-am aplicat o lovitură de ciocan, au făcut la fel și ceilalți, peretele era moale, abia ce-l atingeam cu ciocanul, se desprindeau din el grunji cât pumnul, pământul lucea unsuros, de mă apucase greața, dar am continuat să-l ciocănesc, și deodată am auzit un pocnet, și atunci m-am uitat și am văzut cum cade un bulgăre strălucitor pe jos, m-am aplecat, l-am ridicat, era întocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
acolo podeaua era mai înaltă cu vreo treizeci de centimetri, arăta ca o scenă, iar în mijlocul ei, pe o masă drapată în roșu, se afla sicriul, era într-adevăr închis, era un sicriu foarte mare și lăcuit în negru, lacul lucea atât de întunecat, încât aproape părea fluid, de ambele părți ale sicriului se aflau câte trei suporturi înalte pentru facle care, însă, nu erau aprinse. Ne-am oprit, și atunci pe loc a venit la noi un tânăr, în mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
c-ar trebui să vadă, s-o vadă pe mama și pe bunica și pe mine, dar chipul i-a rămas fără expresie, de parcă nici nu și-ar fi dat seama unde se află, m-am uitat la ochii lui, luceau de parc-ar fi fost de sticlă, și atunci m-a străfulgerat gândul că ăsta nu e tata, ăsta, pe care-l văd, nu mai e tata, nu-și mai aduce aminte de mine, și nici de mama, și nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
oară, bunicul era pe de-a-ntregul cufundat în căptușeala purpurie cu falduri ample, așa cum era, în negru, părea cu mult mai mic și mai slab, i-am privit fața, nu se vedea pe ea nici o urmă de rană, pielea îi lucea, unsuroasă, întocmai ca atunci când încă era în viață, gura îi era întredeschisă, pieptu-i era înțesat de decorații, m-am uitat în dreptul inimii și mi s-a părut că, printre decorații, stofa e îmbibată în sânge, dar știam că-i doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
stupid... Nu ne Închipuiam că un vas ar putea veni să se zdrobească de recife. Nu voiam să facem rău nimănui... - Dar pe tînăra femeie care era cu ei, tot din joacă ai ucis-o? Lama unui cuțit cu resort luci fugar Înainte de a poposi pe gîtul lui Pierre-Marie. Ochii acestuia se umplură de groază la contactul cu oțelul. Încăperea Începu să se Învîrtă În jurul lui, zidurile porniră să se legene. Dar ceea ce Îl Înspăimîntă cel mai tare fu vidul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
De cealaltă parte a Senei, pe cheiul Tuileries, homosexualii se plimbau la soare, discutau doi câte doi sau În grupuri mici, Își Împrumutau prosoapele. Aproape toți purtau slipuri minuscule. Mușchii unși cu uleiuri de plajă străluceau În lumină, fesele cambrate luceau. În timp ce pălăvrăgeau, unii Își masau organele sexuale prin slipul de nailon, sau Își strecurau Înăuntru un deget, dezgolindu-și părul pubian, Începutul falusului. Desplechin Își instalase o lunetă la fereastră. Se zvonea că ar fi homo și el; În realitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
programa calculul configurațiilor moleculare. Echipamentele erau ultramoderne, sălile de o curățenie perfectă - totul fusese finanțat de CEE. Într-o sală climatizată, Djerzinski aruncă o privire la cele două mari computere Cray În formă de turn, cu panouri de control care luceau În penumbră. Milioanele de procesoare dispuse Într-o arhitectură masiv paralelă erau gata să integreze ecuații Lagrange, funcții de undă, descompuneri spectrale, operatori Hermite; viața lui, de-acum Înainte, avea să curgă În acest univers. Încrucișându-și brațele pe piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
o pagină importantă din istoria marketingului.“ Nu-i de mirare că Cyril a intrat așa În priză. — În cinci minute. Dave se uită la ceas. Aproximativ. — Dar... de unde pînă unde ? spune Katie. Adică, așa, din senin ? În ochii lui Dave lucește un licăr de satisfacție. Evident că a spus povestea asta de o mie de ori de azi-dimineață și se distrează copios. Se pare că vrea să-și arunce și el așa un ochi asupra filialei din UK. — Parcă se retrăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
spune Jane pe un ton lugubru. — Și de ce mă rog ar face asta ? — Nu se știe niciodată. — Teoria mea, spune Dave, și cu toții ne aplecăm capetele, atenți la ce are de spus, e că vrea să vadă dacă plantele astea lucesc destul de tare. Arată din cap către Cyril, și izbucnim cu toții În rîs. — Ai grijă, se răstește Cyril. Să nu distrugi tulpinele. Ridică privirea. Și voi ce faceți aici ? — Acum urcăm ! spune Katie și ne Îndreptăm cu toții spre scări, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
câte și mai câte. De văzut, nu i-am văzut niciodată, dar am auzit că știu stelele mai bine decât oricine. Până una-alta Însă, tu ține minte Leul Adormit, Îmi arătă el cele cinci și Încă patru stele care luceau la un deget deasupra pământului, spre Miazăzi. Și nu scăpa nicicând din ochi Pruncul, Îmi atrase el atenția, ridicând degetul deasupra capului. Stelele astea o să-ți fie Îndeajuns. I-am povestit atunci de Vindecătorul de pe malul celălalt care Își ducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
iar oamenii se așezară În față, amenințători, cu sulițele ridicate deasupra capetelor, strigând și făcând o hărmălaie nemaipomenită. Câțiva prinseră a sări În sus precum niște capre săgetate, dar cădeau la loc În picioare, sprinteni și puternici, cu pieile negre lucind În lumina rece a dimineții. Strigau la noi și se băteau cu pumnii În piept, arătându-și dinții albi precum fildeșul de mamut tânăr. Se mai potoliră când văzură cât de puțini eram și că niciunul dintre noi nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Împingeau În apă cu vâslele, iar Logon veghea ca tot mai multe luntre să pornească spre Gemeni. Era o zi În care norul cel uriaș se spărsese, parcă, În bulgări mulți-mulți. Vântul bătea puternic către Miazăzi iar Gemenii, Îndepărtați deja, luceau palid printre alți munți plutitori de gheață. Dincolo de Gemeni, se Întrezărea o pâclă cenușie pe care o știam cu toții - era semn de ninsoare apropiată. Lucrul acesta Îi Înspăimântă peste măsură pe vânătorii lui Tek, care ne tot spuneau că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]