1,553 matches
-
profetic glasu-i secolii pătrunde: Sufletu-i naintea morții lumineaz-a vremii unde; Gândul lui o prorocie - vorba lui mărgăritar; Și l-aude valea-adîncă și L-aud stelele multe. De pe stânca lui Cesarul stă-n uimire să-l asculte - Vorbele-una câte una lunecă-n ureche-i clar: "Vai vouă Romani puternici! - Umbră pulbere și spuză Din mărirea-vă s-alege! Limba va muri pe buză, Vremi veni-vor când nepoții n-or pricepe pe părinți - Cât de naltă vi-i mărirea tot așa
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
face scară, O-aruncă-în zarea lungă de flutură în vânt, Apoi pe ea cu-ncetul bătrânul se coboară Pe mare, care-și mișcă mii valuri tremurând. Din norii cei mai deși el luase o bucată, Își face din ea luntre, ce luneca pe val, A mărei unde-albastre alunecă-nspumate Și-l duc în leagăn dulce, prin cânturi de pe mal. Din insule bogate cu mari grădini de laur, Lebede argintoase aripele-ntinzînd Veneau sfâșiind apa la luntrea lui de aur Și se-nhămau la
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
din martiriul lumi-ntrege Răsări o stea de pace, luminând lumea și cerul... Sarcini de-aur și de smirnă ei încarcă pe cămile Și pornesc în caravană după steaua plutitoare, Ce în aerul cel umed pare-o așchie din soare, Lunecând pe bolta-albastră la culcușu-eternei mile. Ș-atunci inima creștină ea vedea pustia-ntinsă Și pin ea plutind ca umbre Împărați din răsărit, Umbre regii și tăcute ce-urmau astrul fericit... Străluce pustia albă de a lunei raze ninsă, Iar pe
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
A zorilor suavă înflorire Se prelungea până-n amurgul pal], În văi de vis, în codri plini de cânturi, Atârnau arfe îngerești pe vânturi. Și tot ce codrul a gândit cu jale În umbra sa pătată de lumini, Ce spun: isvorul lunecând la vale, Ce spune culmea, lunca de arini, Ce spune noaptea cerurilor sale, Ce lunii spun luceferii senini Se adunau în râsul meu, în plînsu-mi, De mă uitam răpit pe mine însumi. În van cat întregimea vieții mele Și armonia
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
a genunii, Icoanele frumoase și dulci a slăbiciunii Ca flori cu veștejite și triste frumuseți: Uitarea le usucă sărmanele vieți... Ș-apoi!? Ce-mi pasă! Fost-am în lume poate unic Ce fără să știu unde pe-a lumii valuri lunec? Mulțimea nu se naște de cât spre a muri... {EminescuOpIV 387} Rușine-i al ei număr cu unul a spori? Ferice de aceia ce n-au mai fost să fie, Din leagănul cărora nu s-a durat sicrie, Nici în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
gene lăcrămoase, Și cum plutești n-atinge piciorul de pământ... Atârni precum atârnă nădejdile... de vânt. Mă mișc ca oceanul cu suferinți adânci, Ce brațele-i de valuri le-atîrnă trist de stânci. Se-nnalță și recade și murmură într-una Când lunecă pe negre păduri de paltin luna: Pătruns el e de jalea luminei celei reci... În veci de el departe și el iubind-o-n veci. De s-ar lăsa pe sînu-i, din cer vr-odinioară, El ar simți că-nluntru-i cu ceru
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Oare ce-or surâde ele? {EminescuOpIV 507} Și[-s] cu neguri îmbrăcate Lac, dumbravă și pădure. Stele palid tremurânde Ard pin negurile sure. Lumea-n rouă e scăldată, Lucioli pe lacuri sboară. Luna umbrei, umbra lunei Se amestec, se-nfășoară. Lunecând pe ceruri, norii Negri-acopăr tot seninul. Se sting una după alta Și icoana, și suspinul. Înfășat în întuneric Eu nu văd, nu aud șoapte. Ah, mă simt atât de singur! Este noapte, noapte, noapte. 49. TRADUCERI ȘI ADAPTĂRI (cca 1874
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
treizeci de fălci de vie și vreo sută zece pogoane. Dintre acestea, numai Gheorghe Duca voievod - după cum am mai spus - a cumpărat vreo douăzeci și una de fălci de vie! Și câte o mai fi având înainte... Acum, vere, aș vrea să lunec spre mănăstirea Hlincii sau a Zotei, cum s-a mai numit... Și cine te oprește, dragule? Tu! Tu îmi pui bețe-n roate. Uite că asta n-o prea înțeleg. De unde până unde îți stau eu în cale? Păi când
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
a mutat la această mănăstire. Avea nevastă tânără și frumoasă doar... Trebuie să admiți, dragule, că monahii sunt și ei oameni... Dar să nu ne luăm cu vorba și să facem pași spre ținta drumției noastre de astăzi. Atunci să lunecăm ușor pe ulița Pantelimonului. Nu înainte de a arunca o privire Sinagogii Mari, care a fost edificată între anii 1657-1682 pe un teren al mănăstirii Aroneanu, unde exista și un cimitir. Privind anul edificării sinagogii, sunt mai multe păreri pe care
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
intrasă, necunoscute între ele, indiferente una față cu alta și unite doar esterior prin împrejurarea că ies din aceeași gură. De-aceea mulți oameni învățați vor simți cumcă au un fond negru în sufletul lor, deasupra căruia toată știința lor lunecă de la urechea cu care au auzit-o la gura cu care-o transmit altora. Ei înșii rămân neatinși de ea. La un om cu talent fondul e luminos, ei sunt mai mari pin cugetările proprii ce conține capul lor, figurat
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
sa cu Mexicul și, în ultimă instanță, cu Jodorovski trece prin știința ritualurilor, prin antropologie. Exoticul, sălbaticul, negrul, ceremoniile ermetice, gesturile hieratice, tatuajul, idolii, reminiscențele din vechi jurnale de călătorii care, în locul fotografiilor de azi, aveau gravuri prezentând naiv pirogi lunecând pe sub liane, negri cu pene în nas și întîlnirea inevitabilă dintre Stanley și Livingstone - fără ele suprarealismul ar fi rămas într-o variantă bretoniană în care rouă cu cap de pisică s-ar fi legănat la nesfârșit. Gândirea suprarealistă este
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
erau așezate în mari firide îmbrăcate în plăci de fildeș, înalte de câte patruzeci de coți fiecare, statuile de aur ale zeilor și ale tuturor regilor și marilor preoți pe care i-a avut Atlantida de la începutul ei. Dacă privirea luneca peste acoperișul rotund ca o ciupercă al palatului, făcut numai din fildeș, la mijloc cu încrustația unui soare uriaș de aur de la care porneau raze lungi din oricalc, mai sus, pe o altă terasă a colinei, se zărea clădirea de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
vioriu. Și în creștet, un corn, sau mai degrabă o săgeată, cam de o jumătate de cot. Făptura aceea porni spre el. Auta deschise ochii cât putu de larg, dar simți numaidecât că se leagănă toate împrejurul lui. Pământul îi luneca de sub tălpi. Și căzu în nesimțire... ... Nu știa cât zăcuse acolo, în grâu, lângă turnul străin. Când se trezi, zăcea tot cum căzuse, pe spate, cu fața în sus. Era noapte. Nu se zărea nimic, decât stelele. Turnul abia se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de văpaie se mută din coada luntrei, deasupra ei, și văzu cum luntrea își încetinește mersul și se oprește apoi, atârnată în văzduh. Vru să strige "Cădem!", dar nu apucă: în aceeași clipă, vâjâind ușor, partea din față a acoperișului lunecă undeva în lături și prin al doilea acoperiș, străveziu de tot, soarele umplu încăperea luntrii. Auta rămase înlemnit. Se uită prin fereastra din podea și, văzând că luntrea nu cade, se mai liniști, totuși încă înspăimîntat că luntrea poate sta
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și soldații trântiră jos tot ce mai aveau la ei și fugiră rupând pământul. După un sfert de ceas luntrea făcu un cerc prin aer și veni lin pe locul neted unde stătuseră soldații. Nu se așeză jos îndată, ci lunecă întîi la o palmă deasupra pământului pe o pernă de aer pe care și-o făcea singură și care-i ținea loc de roți. Apoi se opri, se legănă câteva clipe, și cei patru ieșiră din ea. Văzând zâmbetul străinilor
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tineri din care se puteau împleti frânghii. Astfel, în două zile pluta fu gata. O împinseră în mare și săriră pe ea, strigând de bucurie. Dar curând văzură că plutea prea încet. Îi făcuseră și lopeți, și pânză. Totuși pluta luneca prea încet, chiar dacă se ținea pe valuri mai bine decât o corabie. Când se apropiară de limanul știut de Mpunzi, al pescarilor, Utnapiștim ceru să tragă la țărm. Opriră pluta și o ascunseră printre sălciile unei guri de râu care
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cei doi cârmaci, erau optsprezece. Lipseau robul Valukaga, iscusit arămar, și proaspăta lor căpetenie Utnapiștim. - Să-i așteptăm, spuse Mpunzi. Cârmacii se uitară îndărăt. Nu mai erau urmăriți, așa că puteau să aștepte. Coborâră pânzele. Valurile îi legănau. Cele două corăbii lunecau încet spre larg, împinse de vântul care le lovea numai lemnăria. Oamenii se uitau cu grijă spre țărm. Nu se zărea prin noapte nici o pânză, nu se auzea nici un plescăit al apei. Nimeni nu putea să-și închipuie de ce s-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
strigă: - Muntele de Foc! Dimineața abia se revărsa și cerul era încă vânăt. Apele mării erau liniștite și călătorii se bucurau de priveliște, când deodată Mpunzi le arătă cerul, rostind cu glas înăbușit de tulburare: - Vine zeul! Și toți văzură lunecând ușor și domol pe cerul din ce în ce mai limpede, un trup lung și argintiu ca de pasăre ciudată strălucind în razele soarelui care abia se ridica din mare. Cu toții cunoșteau pasărea aceea și știau că în ea vine cel pe care-l
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
stăpânii țării pierdute adormiseră. Șirurile de corăbii pluteau acoperind marea. În fruntea lor deschidea drumul marea corabie regală. Apele se liniștiseră aproape cu totul. Dar unul dintre preoți îl trezi pe bătrân și-i arătă în zare câteva pânze care lunecau spre miazănoapte. Bătrânul întrebă somnoros: - N-ați luat cu voi toate corăbiile? Slujitorul Zeului Apelor răspunse, încurcat: - Să nu fie cumva ale hananeilor, slăvite!... Noi le-am luat pe toate ale noastre, dar vor mai fi rămas... - Cu soldați? se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în casă ea nu mai era. Văzând lumina la geamul de la bucătărie a sărit la fereastra cu lumină crezând că poate intra pe geam. Dar pervazul fiind aplecat, oblic, nu s-a mai putut agăța că nu mai avea de ce, lunecând și cazând afară pe pământ de la etajul I. Văzând că nu este, stăpâna a plecat jos să o caute. A căutat-o și a strigat-o toată noaptea, dar degeaba. Dimineața a plecat la servici. Iarăși s-a rugat la
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
straniu pentru urechile noastre moderne este cuvântul „udătură“; cu sens dispărut astăzi, el este însă definit de Lazăr Șăineanu, în Dicționarul universal al limbii române, ca element auxiliar al aceleiași mămăligi: „Tot ce servea țăranului spre a face mămăliga să lunece pe gât (ceapă, borș, varză, castraveți, cartofi, terciu)“. Un cuvânt cu exact același sens era folosit în franceza medievală: le companage, adică toate alimentele care însoțeau pâinea țăranului francez (grecii Antichității aveau și ei un cuvânt cu acest înțeles, opson
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
restul istoriei umane pentru a se manifesta. Așa cum spunea și Victor Kernbach, "orice generație umană trece prin situații-limită pe care trebuie să le depășească spre a-și asigura supraviețuirea ca specie: mitul este singura pârtie pe care conștiința umană poate luneca, sub agresiunea împrejurărilor insolite, fără să se zdrobească. Omul, ca ins, își confecționează totdeauna, fără excepție, propria lui mitologie intimă (neimplicată într-o stare religioasă), din care transmite revelator ceea ce vrea, ceea ce poate sau ceea ce îl obligă anumite împrejurări speciale
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
fără convingere. Parcă își pierduse orice urmă de nădejde. Vijelia în valuri, care a împiedecat sosirea zorilor Bobotezei, a început sa slăbească... Copilul întârzia să vină, iar femeia urlând în scăpărări de junghiuri, rămase moale. Pleoapele au început să-i lunece tremurat și mintea i s-a închis... Doar câteva pâlpâiri de lumină, licărite, prin genele dese și lungi, ... și atât. Parcă s-ar fi trezit dintr-un coșmar și luneca într-altul plin de vise și arătări prăpăstioase... ca într-
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
scăpărări de junghiuri, rămase moale. Pleoapele au început să-i lunece tremurat și mintea i s-a închis... Doar câteva pâlpâiri de lumină, licărite, prin genele dese și lungi, ... și atât. Parcă s-ar fi trezit dintr-un coșmar și luneca într-altul plin de vise și arătări prăpăstioase... ca într-o lume cu închipuiri. Într-o clipă de răgaz, când moașa a mai slabit-o cu muncile, femeia a văzut totul, cu iuțeala gândului. ... Ziua aceea însorita și frumoasă, când
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
tare vă mai țineți, spuse înciudat Ileana, împingându-și afară cumnata. Hai, să te duc acasă! Și cele două femei porniră grăbite de vântul ce se zbenguia printre baticele lor înflorate, îmboldind și pașii urătorilor. Se țineau strâns să nu lunece pe omătul preumblat de cetele de băiețandri, care pocneau din bice și spintecau văzduhul cu chiotele tinereții primenite și cu clinchete clopoțeilor, împodobiți cu brad și busuioc. Sărbătorile de iarnă trecură, dar bucuria lor fu tulburată, în tot satul, de
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]