1,582 matches
-
E mută prudența, e mută? — Ce vrei, ce mai vrei... cuvintele astea, nu știu ce vrei. Termină că înnebunesc, nebunule, începu săurle Tizian. Înnebunesc, auzi! Lasă-mă să mor, nebunule. Sunt mort, ți-am spus, am 99 de ani! Se lăsă să lunece, parcă, sleit, nu se mai auzea nici un sunet, nu se mai vedea nimic... era un leșin doar, soarele călduț, toropitor... dar vocea reveni. — Grăsuțul ăla chior nu știe leacul. Am să mor, toți mă mint. Mor, nu e leac la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ridică, la un moment dat, se înclină, dispare. Noaptea se adâncește brusc. Se simt, dintr-odată, mai singuri, complici, mai complici. Hai pe terasă... și glasul ei aspru se încălzește, parcă. Cerul senin, intangibil. Tăcere netedă, sloiuri, beznă peste care lunecă secera tăioasă a lunii. Irina aduce din casă sticla și paharele. Le așază pe ciment, între cele două fotolii de pai. — N-am știut că azi e ziua ta... și umbra lui Ianuli se apleacă, ridică paharul. Cerul fumegă, nor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
astfel, tu, din umbră te desfaci. O! chip slăvit de nimfe și de vraci, Înseninându‐ mi gândul meu fugar, Cu scânteieri de aștri ce dispar și legănându‐ ți visu‐n infinit. Adesea, printr‐a cerului palori, Cat umbra ta, ce lunecă sub nori, Un ram întins pe‐ a lacului oglindă Îmi pare‐ un braț ce vrea să mă cuprindă, Iar trestii îmi șoptesc cuvântul drag! O, sfântă mamă, cer pe veci ascuns, În care vijelia vieții n‐a pătruns, Cu negurile
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
și nu e cu putință . Singurele amintiri ce le păstrez de la tine, Sunt mama ta și numele tău. Ia‐le, mi‐ai zis, ca să‐ți aduci aminte Din când în când, Că te‐am gândit cu gândul tău Din mine lunecând. și eu, descoperind ce‐mi dădeai, Deodată m‐ am îmbogățit fiind și nu te‐ am mai văzut copil Ci numai copilărind. (Din „Cuvântul Adevărului” nr.3‐4/2008, Edmonton - Canada) Irina, Brândușa Irimescu Născută 27 aprilie 1949 la Piatra Neamț ‐ d.
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
scumpă mamă, din vremile acele, Ca o madonă sfântă, scăldată în lumină. Ce clară stă‐ n pervazul copilăriei mele Figura ta cuminte, duioasă și senină! La patul meu, tăcută , veghind neadormită, Încet, pe fruntea‐mi arsă de friguri, mâna‐ ți luneci, În mine‐ți stă viața ... întreaga ta ursită; și după cum mi‐ s ochii, te bucuri sau te‐ntuneci, La patul meu, tăcută, veghind neadormită. Din câți copii pe lume‐s, nici unul nu‐ i ca mine. și cât mă vezi de
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
nemărginită ființă înaripată, al cărei zbor este impulsionat de cântecul lebedelor, metaforă a morții întru renaștere, ciclu repetat la nesfârșit, nicăieri oprire, mereu altundeva: ...Dintr-odată la această oră și în cerul serii Pe vastul abis, izbucnirea, fulgerul sunetului Care lunecă aerian de la un capăt la altul: O, nour de Lebede ! Aripile voastre îmbătate de duhul furtunii Supuneau cerul cu râsul lor voios și sălbatic Și trezeau valuri de uimire în oceanul văzduhului ! Se părea că mesajul aripilor Pentru o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
dulce Românie”, ce tristă ai ajuns, Pe cerul tău de stele doar neguri au pătruns. Și vântul suflă aspru, destinu-i sub belciug, Speranța rătăcită, elanul e-n coșciug. Dar de vinul bun de este Îmi permit doar un pahar - Mintea lunecă-n poveste, Care-mi dă un farmec, har. 11 ianuarie 2005 Vestea rea, tot rea rămâne Când speranța-i pe butuc, Cum e astăzi, măi române! Cu destinul vălătuc. * Unii-s buni doară de gură; Alții numai treabă fac; Eu
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
trezesc din nou interesul! Femeia asta, al cèrei nume încè nu l-am aflat, spune-mi pe nume mi-a cerut în seara aceea, a doua dacè-mi amintesc bine, când am însoțit-o la alimentară, spune-mi pe nume, femeia-al-cèrei-nume-nu-l-știu, lunecând înaintea mea că o arètare de vis pe podeaua ceruitè a încèperilor din fostul palat nobiliar face ca cercul vrajei sè se strângè tot mai mult în jurul meu! Aș fi vrut atunci s-o întreb pe care nume? care-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
în mintea mea? O nèlucè care sè mè întoarcè, din nou, în trecut? Ai mai slèbit, șoptește mama la intrarea în casè, sèrutându-mi obrajii reci de la asprimea vremii de afarè, mama în fustă ei lungè de lânè, tricotatè de ea, lunecând printre lucruri, luminând totul în jurul ei, ea cea bolnavè, strèduindu-se sè-i convingè pe cei doi bèrbați ai ei, tatè și fiu, cè se simte cu mult mai bine, Nu, nu trebuie sè stea în pat, dimpotrivè o sè-și reia liniștitè
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
nebunè, Tu nu mè cunoști, dar eu te știu, te știu pe tine! Ha! Ha! Haaa! Tu esti bèrbatul! Glasul ei, un amestec ciudat de inflexiuni duioase și aspre, rezonând puternic în mintea mea, lipindu-se cu nerușinare de mine, lunecând fierbinte pe trupul meu, strecurându-se prin porii deschiși ai pielii, eu, temându-mè cè dacè aș face vreo mișcare, dinții șarpelui care se încolècește în jurul meu ar musca la întâmplare, încremenesc de parcè-aș fi cuprins de-o vrajè grea, incapabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
încet în mișcare, întrebându-mè dacè nu mi s-a nèlucit totul, Teama de a privi spre bancheta pe care stètuse nebună, ca și cum ar fi lèsat acolo ceva din substanță trupului ei înfiorètor, convingându-mè cè n-am visat, Abia dupè ce, lunecând câțiva metri pe șine, trenul se îndepèrteazè de acel loc, incep sè-mi reintru în posesiunea tuturor funcțiunilor fiziologice ale trupului meu, de parcè m-aș trezi treptat dintr-o paralizie temporarè, apoi, convins cè trebuie sè-mi înfrunt teamă îmi întorc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
le dai, și în odaie Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie, Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate De dureri, pe care însă le simțim ca-n vis pe toate. Lună tu, stăpîn-a mării, pe a lumii boltă luneci Și gândirilor dând vieață, suferințele întuneci; Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară, Și câți codri-ascund în umbră strălucire de izvoară! Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate, Când plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate! Câte țărmuri înflorite, ce palate
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
III Un Sultan dintre aceia ce domnesc peste vr-o limbă, Ce cu-a turmelor pășune, a ei patrie ș-o schimbă, La pământ dormea ținîndu-și căpătîiu mâna cea dreaptă; Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă. Vede cum din ceruri luna lunecă și se coboară Și s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară. Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri; Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri; Codrii se înfiorează de atâta frumusețe, Apele-ncrețesc în tremur străveziile lor fețe, Pulbere
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
de-nțelesuri - Cu-a tale umbre azi în van mă-mpresuri, O ceas al tainei, asfințit de sară. Să smulg un sunet din trecutul vieții, Să fac, o suflet, ca din nou să tremuri Cu mâna mea în van pe liră lunec; Pierdut e totu-n zarea tinereții Și mută-i gura dulce-a altor vremuri, Iar timpul crește-n urma mea... mă-ntunec! {EminescuOpI 202} VENEȚIA S-a stins vieața falnicei Veneții, N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri; Pe
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
rău n-o să-mi mai pară De-acum de ziua cea de ieri, Că nu am fost victimă iară Neînduratelor dureri. C-auzu-mi n-o să-l mai întuneci Cu-a gurii dulci suflări fierbinți, Pe frunte-mi mâna n-o s-o luneci Ca să mă faci să-mi ies din minți. {EminescuOpI 212} Puteam numiri defăimătoare În gândul meu să-ți iscodesc, Și te uram cu-nverșunare, Te blestemam, căci te iubesc. De-acum nici asta nu-mi rămâne Și n-o să am
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
cuști se văzu alături de aceeași gașcă și, în spatele întregului grup, profesorii pe scaune înalte și suple, împietriți în poziții ca și cum lava unui Vezuviu dezlănțuit îi surprinsese în atitudinea locuitorilor din Pompei, domestice sau înspăimântate, în aceleași robe roșii, fără măști. Lunecă într-o fântână, îi putea vedea îmbucăturile cilindrilor de beton, până când simți că sparge cu capul o pojghiță de gheață neagră și se trezi amețit din leșin în fața unei carafe cu vin, cu Any Palade. Alături, părinții lui, profesorul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de fapt, un om blând, generos și chiar ușor sentimental. Asta am înțeles-o mai bine când am avut inspecție... Venise îmbrăcat în cel mai bun costum pe care-l avea; paloarea feței i se accentuase și privirile-i albastre lunecau undeva, peste capetele noastre... Drept material didactic pentru lecția nouă își pregătise, probabil la un meșter tâmplar, niște corpuri geometrice care se descompuneau în figuri regulare din geometria plană pentru a le calcula mai ușor ariile și a găsi formulele
ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Loredana Ţară () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_583]
-
gură n-o pot duce până ce fierbințeala-i mă cutreieră cu acele-i ascuțite. răceala-i va trebui să aștept. dar avea-voi, atunci, și pofta care s-o dumice? dimineți cu nor în diminețile cu nor, simt carnea-mi lunecând de pe oase, de parcă m-aș alungi într-o ploaie subțire, bătând în plăsele de os sub un cer fumegos. nu știu bine de-s eu sau fosta-mi reflectare-n oglindă. umbra de oțel atârnă străvezie în grindă. suflare ușoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
panglică de spaimă în locul lui constant scâncea cu gură de copil pierdut. eram un ochi de apă răzlețit ce-n gheață strălucea murdar. de ce așa un frig hain ca în armură mă-ngropa? un sunet moale, dureros, pe spate-mi luneca, vibrându-mi măduva din os. departe, în viscol, gândurile troienite în vaier: poate că nu mai sunt, scânceau abia auzit, sunt oare frigul ițindu-se alb? și am simțit flacăra lui, în mine făcându-și culcuș, ca o plantă cu rădăcina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
să le vadă, să le audă cum cerșesc? și vom pieri în destrămare ce vezi în mine sună a toamnă, a foșnet molcomit de frunze brune, ce auzi din mine este cum se sting sprințare sonuri ale născocirii ce-au lunecat pe-arcuș neliniștit. ce-atingi din mine e cărbunele răcit pe care-mi culc obrazul meu de humă. ce-aștepți din mine n-o să vină grabnic, doar când din mâlul vârstei voi ieși, subțiată și curată ca o lună nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
durerea. arhanghelul gabriel în visul dinspre dimineață arhanghelul gabriel mi-a rostit numele. ședea la capul meu și-mi rostuia o sabie de lumină în creștet. dintr-odată, mi-am simțit marginea de ființă a luminii, hotarul întunecat al orbirii lunecând ușor de pe mine, ca o coajă ce mă năștea fără pic de durere. și numele nu mai era al meu, era mângâierea unui nume ce-și regăsise stăpânul. răsuflarea lui împăcată mă-nvăluia ca pe un bob de zăbavă, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
îl videm cum sî opintești lângă noi... ― După război ai mai aflat ceva de el? - a întrebat Dumitru. ― N-am mai știut nimica, pentru cî nu s-o liberat odatî cu noi. Mă tem c-o ramas în armatî... Sania luneca ușor. Din norii groși ce veneau dinspre târgul care se vedea deja pornise să fulguiască. La început rar, dar, pe măsură ce înaintau spre târg, a început să ningă răzbit, aspru și nemilos. Ningea răzbunător parcă... Au tras un țol peste ei
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
și... podețul începe să scârțâie din încheieturi și să se încline milimetru cu milimetru, dacă pot spune așa. Mă aflam în partea din aval a pârâului, care se arăta - după zgomot - destul de vijelios. Odată cu înclinarea podețului, tunul a prins să lunece pe bârnele de lemn udate de ploaie. La un moment dat, am simțit că mă apropii de marginea podului. „Dacă tunul continuă să lunece, ajung cu tot cu el în valurile pârâului” - mi-a trecut prin cap ca o săgetare... ― De ce n-
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
a pârâului, care se arăta - după zgomot - destul de vijelios. Odată cu înclinarea podețului, tunul a prins să lunece pe bârnele de lemn udate de ploaie. La un moment dat, am simțit că mă apropii de marginea podului. „Dacă tunul continuă să lunece, ajung cu tot cu el în valurile pârâului” - mi-a trecut prin cap ca o săgetare... ― De ce n-ați oprit înaintarea, ca să căutați mijloace pentru a vă ajuta să treceți hopul? - s-a auzit glasul omului care avea mereu de pus o
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Și-a pus pușca în bandulieră și cu o sforțare disperată l-a aburcat în spate... Mergea de o bucată bună de timp. Ținta? O văgăună necălcată de nimeni, hăt în mijlocul pădurii. Când se apropia de locul cu pricina, a lunecat și a căzut. Asta n-ar fi fost nimic dacă mortul nu ar fi ajuns deasupra lui... După ce s-a descotorosit de greutatea lui, a stat să-și tragă sufletul. Apoi, cu ultimele puteri, l a urcat în spate și
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]